Wikileaks de Romania

Hotărât lucru, dacă WikiLeaks n-ar fi existat ar fi trebuit inventat. Fără documentele publicate am fi putut să ne îmbătăm cu apă rece şi cu slogane de genul "interesul naţional" sau "poziţia României". Voi vorbi astăzi despre telegramele buclucaşe care încep să iasă la suprafaţă treptat. Subiectul, cu toate că nu este unul atât de spectaculos pe cât încearcă să-l facă organele de presă, are rolul de a ne face conştienţi de locul pe care factorii noştri de decizie ni l-au rezervat pe această lume.

Urmăresc de mult timp documentele publicate de WikiLeaks atât pentru că ne arată mecanismul din spatele puterii SUA,  cât şi datorită faptului că dezvăluie statusul clar al relaţiilor internaţionale, mai precis spus, ceea ce se întâmplă în spatele zâmbetelor de complezenţă. Telegramele par a juca şi un rol de refulare a factorilor implicaţi în redactarea lor, astfel încât, nu de puţine ori, asistăm la caracterizări  grosolane ale partenerilor, la reprezentări caricaturale şi chiar la injurii. 

În timp ce în majoritatea telegramelor publicate până acum se transmiteau informaţii obţinute destul de ocult de către ambasadă, în  cazul României avem de-a face cu o inflaţie de informatori benevoli care fac coadă la uşa reprezentanţilor SUA. Nu mi-am putut imagina că deprinderile pe care le credeam uitate în negra perioadă fanariotă vor reveni cu atâta forţă pe malurile dâmboviţene. Diverşi jurnalişti bravează că la un moment dat au mâncat rahat ambasadorului SUA despre X sau Y, politicieni prostănaci îşi justifică umili poziţiile publice şi-şi cer scuze că s-au legat, subliniază ei, numai electoral de anumite interese ale SUA. Ce putem spune în faţa unei asemenea menajerii? Mai nimic dacă ne gândim că toată această înşiruire mocirloasă este supervizată apoteotic de către şeful statului care afirmă apăsat că "prezenţa FBI în România trebuie să fie la fel de puternică precum cea a CIA". Ce e asta? Invitaţie la penetrare fără rezistenţă?

Dincolo de alianţele pe care le are, de îndatoririle asumate într-un anume organism, orice ţară de pe lumea asta îşi urmăreşte prioritar interesul naţional. La noi, în afara unor interese de moment ale unor pitici nu există nimic altceva. Rămâi surprins când observi cum în spatele stricării relaţiilor cu o ţară europeană(vă mai amintiţi episodul cu ambasadorul geambaş?) se află, cum bine au intuit mulţi, interesul SUA care, prin ambasadorul de la Bucureşti îi dictase piticului nostru preşedinte că cea mai bună variantă este achiziţionarea avioanelor second hand F16 bune doar de fier vechi. Asta, în ciuda faptului că producătorul susţinut de geambaş oferise variante infinit mai bune de offset(de altfel, în cazul F16 nici nu se pune problema de offset).

Rămâi cu un gust amar când observi de câtă micime şi prostie sunt capabili politicienii noştri. Nicăieri în lume o naţiune(cu excepţia poate a unora subdezvoltate) nu se cufundă într-o  mocirlă atât de puturoasă. Pe noi nu numai că nu ne deranjează, dar ne şi place. Iar, ca o consecinţă directă a acestui fapt, nimeni nu mai dă doi bani pe noi.