Hotărât lucru, dacă WikiLeaks n-ar fi existat ar fi trebuit inventat. Fără documentele publicate am fi putut să ne îmbătăm cu apă rece şi cu slogane de genul "interesul naţional" sau "poziţia României". Voi vorbi astăzi despre telegramele buclucaşe care încep să iasă la suprafaţă treptat. Subiectul, cu toate că nu este unul atât de spectaculos pe cât încearcă să-l facă organele de presă, are rolul de a ne face conştienţi de locul pe care factorii noştri de decizie ni l-au rezervat pe această lume.
Urmăresc de mult timp documentele publicate de WikiLeaks atât pentru că ne arată mecanismul din spatele puterii SUA, cât şi datorită faptului că dezvăluie statusul clar al relaţiilor internaţionale, mai precis spus, ceea ce se întâmplă în spatele zâmbetelor de complezenţă. Telegramele par a juca şi un rol de refulare a factorilor implicaţi în redactarea lor, astfel încât, nu de puţine ori, asistăm la caracterizări grosolane ale partenerilor, la reprezentări caricaturale şi chiar la injurii.
În timp ce în majoritatea telegramelor publicate până acum se transmiteau informaţii obţinute destul de ocult de către ambasadă, în cazul României avem de-a face cu o inflaţie de informatori benevoli care fac coadă la uşa reprezentanţilor SUA. Nu mi-am putut imagina că deprinderile pe care le credeam uitate în negra perioadă fanariotă vor reveni cu atâta forţă pe malurile dâmboviţene. Diverşi jurnalişti bravează că la un moment dat au mâncat rahat ambasadorului SUA despre X sau Y, politicieni prostănaci îşi justifică umili poziţiile publice şi-şi cer scuze că s-au legat, subliniază ei, numai electoral de anumite interese ale SUA. Ce putem spune în faţa unei asemenea menajerii? Mai nimic dacă ne gândim că toată această înşiruire mocirloasă este supervizată apoteotic de către şeful statului care afirmă apăsat că "prezenţa FBI în România trebuie să fie la fel de puternică precum cea a CIA". Ce e asta? Invitaţie la penetrare fără rezistenţă?
Dincolo de alianţele pe care le are, de îndatoririle asumate într-un anume organism, orice ţară de pe lumea asta îşi urmăreşte prioritar interesul naţional. La noi, în afara unor interese de moment ale unor pitici nu există nimic altceva. Rămâi surprins când observi cum în spatele stricării relaţiilor cu o ţară europeană(vă mai amintiţi episodul cu ambasadorul geambaş?) se află, cum bine au intuit mulţi, interesul SUA care, prin ambasadorul de la Bucureşti îi dictase piticului nostru preşedinte că cea mai bună variantă este achiziţionarea avioanelor second hand F16 bune doar de fier vechi. Asta, în ciuda faptului că producătorul susţinut de geambaş oferise variante infinit mai bune de offset(de altfel, în cazul F16 nici nu se pune problema de offset).
Rămâi cu un gust amar când observi de câtă micime şi prostie sunt capabili politicienii noştri. Nicăieri în lume o naţiune(cu excepţia poate a unora subdezvoltate) nu se cufundă într-o mocirlă atât de puturoasă. Pe noi nu numai că nu ne deranjează, dar ne şi place. Iar, ca o consecinţă directă a acestui fapt, nimeni nu mai dă doi bani pe noi.
Nu vad de ce se bate apa in piua cu aceste telegrame. Din cat am citit pana in prezent, nimic nu este nou. Ati gasit ceva in telegrame care sa nu fie cunoscut in Romania? Avea cineva impresia ca ceea ce stim cu totii in afara tarii nu se stie?
RăspundețiȘtergereDl. Diaconescu, intrucat nu ati precizat pe cine ati citat in privinta F-16/Grippen consider ca dvs. sunteti un priceput in aviatie militara.
RăspundețiȘtergereCine doreste offset va obtine offset, nu avioane. Cand vine vorba de avioane, la categoria cu un singur motor (care sunt mai ieftin de cumparat si intretinut decat cele cu doua motoare) F-16 are raportul cel mai bun pret/performanta.
Cand vorbim de tehnica militara se vorbeste de resursa, adica cat a functionat si cat mai are de functionat, nu de fier vechi.
Dar daca tot ati amintit de fier vechi, se poate vorbi de uzura morala, ca la calculatoare, mai pot functiona mult si bine dar sunt depasite moral. In acest caz Grippen este o jucarie ceva mai mare: este buna sa spui ca ai ceva dar nu sa o folosesti in mod real, in misiuni reale.
Selectia a fost facuta de militari. Cum (avioane cu) doua motoare sunt prea scumpe, alegerea este destul de simpla: produs din SUA, Franta sau tara neutra Suedia. Nu?. Numai ca selectia a fost facuta pe criterii de performanta nu de tara de provenienta. Aveti ceva argumente legate de asa ceva? Motor (putere, raport greutate/putere, consum specific). Raza de actiune. Armament compatibil NATO. Radar. Avionica. Multirol. Interoperabilitate. etc ...
Inchei cu ce am inceput: cine vrea offset va avea offset, nu avioane. Asta ca sa nu mai vorbim de trecerea la avionul care va curata piata NATO (F-35).
Numele Patriciu, Voiculescu, Vantu, I. Niculae, Tender au fost vehiculate de Basescu de cand era in opozitie (2004). ca lupii tineri din partide isi barfesc "sefii" stie toata lumea; ca PNL vroia sa scoata trupele din Irak iar stie toata lumea, ca Geoana e penibil iar se stie, ca hrebe face jocurile in PSD nimic nou. Sincer astept sa vad unde sunt banii de pe combinate si fabrici, cine ne-a obligat sa distrugem agricultura dupa 90, de ce marga a vrut sa distruga invatamantul printr-o reforma neterminata, poate ceva de liderii sindicali nemuritori dar reci.
RăspundețiȘtergereDomnul anonim care vorbeste despre performantele avioanelor ar trebui sa se mai informeze, ca n-ar strica. Daca e asa pasionat chiar i-ar face placere
RăspundețiȘtergereLa avioane nu ma pricep, dar o prezenta mai puternica a FBI ar fi benefica. Ca sa iesim din topul infractionalitatii informatice care face ca mai nimeni sa nu accepte plati si livrari in/din Romania, si poate ne ajuta sa mai reducem si din coruptia care s-a intins peste tot, inclusiv in justitie.
RăspundețiȘtergereCui i-e frica de FBI? Mie nu. Golanilor da.
Are si FBI pacatele lui, insa noi avem aici probleme mult mai mari decit alea pe care le-ar aduce un FBI "opresiv". Mi-as dori sa fie in Romania ca in America cu FBI-ul lor. N-as mai fi nevoit sa plec.
TomCat:
RăspundețiȘtergereDane, da' p'aia cu mogulii si influenta ruseasca ai citit-o ? :)
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere"prezenţa FBI în România trebuie să fie la fel de puternică precum cea a CIA" oare nu inseamna si o apostrofare: "stim ca ne-ati impanzit cu agenti CIA; daca tot vreti performanta pe linia crimei organizate, mai veniti cu ceva"?
RăspundețiȘtergereSi eu am gandit in prima clipa la fel ca tine, dar dupa cateva ore mi-am schimbat pozitia.
Oricum, FBI nu inseamna penetrare fara rezistenta; alta e aria lor si sa nu uitam ca in strainatate au mandat extrem de restrictionat.
anul trecut a aparut in presa o telegrama a abasadei USA din germania in care se spunea ca unul dintre diplomatii nemti a comunicat numele viitorilor membrii din guvernul agelei merkel si gici ce s-a intamplat cu respectivul - a fost distrus politic pentru totdeauna. ce se intampla cu mizeriile noastre de politicieni care tot raporteaza interesele tarii asteia? sunt agenti CIA? pentru cine dracu lucreaza oamenii astia?
RăspundețiȘtergereDespre aceste avioane nu stiu specific, dar pot sa spun ca US Airforce foloseste bombardiere de 60 de ani. Cat timp exista piese de schimb si mentenanta este mai ieftina, chiar ca e mai convenabil de folosit un B52 din 1950 decat un B2 construit recent (in misiuni care nu au neaparat nevoie de stealth). Presupun ca toate alternativele ramase in ultima runda intruneau conditiile tehnice pentru ce fel de nevoi are Romania (de exemplu nu are nevoie de stealth).
RăspundețiȘtergereCriteriul cel mai important este cat costa mentenanta (raportata la ora de zbor), bineinteles la o calitate buna. Ca orice avion, cat de nou, daca nu este intretinut bine va duce la acelasi final trist ca MIG-urile prabusite.
Unde esti tu Chavez ? :)
RăspundețiȘtergereSouth of the Border
"Unde esti tu Chavez ? :)"
RăspundețiȘtergereVine, vine, stai linistit, mai e putin.. :)
Chestia asta cu "performanţa" avioanelor F16 comparativ cu a avioanelor Grippen e un fals argument.
RăspundețiȘtergereSe presupune prin absurd că dacă începe vreun război, cele câteva avioane de vânătoare ale românilor (că n-avem noi bani să cumpărăm 500 de avioane) vor semăna prăpăd printre duşmanii NATO.
Daţi-mi voie să mă iau cu mâinile de burtă şi să râd.
Acele avioane sunt, ca şi fregatele cumpărate de Năstase, nişte obligaţii. Şi dacă sunt obligaţii, mult mai normal mi se pare să fie cumpărate de la nişte prieteni din Uniunea Europeană decât de la americani. Fie ele F16, Grippen, Mirage, Messerschmitt, Fokker sau chiar montgolfiere, aceste avioane vor sta mai mult în hangar decât pe cer, fiindcă România e prea profundissim decupată la tur ca să şi le permită. În acest caz mi se pare profund anti-europeană decizia lui Băsescu de a cumpăra F16, şi nu e de mirare că granzii UE ne tratează cu fundul.
@Lucian: du-te ca roman citeva luni in Europa si citeva luni in US. Dupa aia vino si spune-ne unde ai fost tratat mai bine ca roman, si cine simti ca ti-e mai "prieten".
RăspundețiȘtergereTomCat:
RăspundețiȘtergereDin nou...din moment ce scrii despre wikileaks ca fiind adevarate...pe cand un blog post despre influenta mogulilor si a Rusiei in Romania?
Nu-mi spune ca si tu crezi in wikileaks. Nu m-am documentat f mult, dar nici nu cred ca e nevoie. Dupa mine e doar o noua regie ieftina marca unchiul sam & co, conceputa dupa un design clasic deja.
RăspundețiȘtergere1. Fondatorul ei e vezi Doamne persecutat, pentru ca a publicat informatii secrete (asta face site-ul mai credibil, 'domne, americanilor nu le convine ca le divulga secretele')
Daca chiar i-ar fi deranjat atat de tare l-ar fi eliminat fara sa transpire nimic. Faptul ca a ajuns in presa, e doar pt ca asa s-a vrut.
Faptul ca fondatorul traieste bine mersi e inca un argument.
2. Documentele publicate - tehnica clasica de dezinformare. Se prezinta niste adevaruri destul de clare, stiute practic de toata lumea, dar neconfirmate oficial pana atunci, pentru a insipira incredere. Apoi se trece la adevaratul scop al site-ului, materiale in pur scop de manipulare/dezinformare.
Dar in fine, pana la urma fiecare crede ceea ce trebuie sa creada.