Mersul pe sarma

Vineri pieţele au explodat în momentul în care jurnaliştii de la Der Spiegel au anunţat în ediţia online informaţiile despre presupusa ieşire a Greciei din zona euro. Spectrul unei crize majore pare a ameninţa din nou Europa, iar declaraţiile oficialilor sunt, fără doar şi poate, insuficiente.

Soluţia de urgenţă pentru problemele Greciei pare a fi fost găsită în acest weekend sub forma suplimentării pachetului financiar de ajutor acordat de către fondul european de bailout. Desigur, este o măsură luată în regim de urgenţă şi care, cel mai probabil, nu va avea niciun efect. Având în vedere situaţia de-acolo, cred că ar fi necesar ca în locul soluţiilor pripite şi superficiale să se găsească strategii clare pentru scoaterea ţării din criză. Strategii care apoi ar trebui extinse la nivelul întregii Uniuni. 

Cert este că una dintre modalităţile cele mai facile catre ar permite Greciei să treacă peste vârtejul în care a intrat ar fi revenirea la drahmă. Controlul politicii monetare ar permite o reglare rapidă a dezechilibrelor şi ar reorienta consumul către piaţa internă. Dar, la fel de adevărat este că o asemenea armă aflată în mâna unor politicieni iraţionali ar putea conduce la o adâncire şi mai mare a crizei. Însă, cel puţin acum, mi-e greu să cred că vreun factor de decizie din Grecia ar mai avea curaj să se joace cu politicile fiscale astfel încât să rişte efectiv stingerea luminii. Privind din acest punct de vedere este clar că ceea ce au publicat vineri cei de la Der Spiegel are toate şansele să fie adevărat. Şi aceasta cred că este şi explicaţia pentru răspunsul la fel de rapid venit din partea pieţelor.

Din punctul de vedere al europenilor, o asemenea perspectivă nu este deloc OK. Ieşirea unei ţări din zona euro poate declanşa o  mişcare centrifugă. Aceeaşi decizie ar putea fi luată şi de către Irlanda sau Portugalia. De asemenea, ţări precum Spania, care sunt ameninţate de spectrul crizei, ar putea lua în considerare părăsirea bărcii euro pentru a-şi regla mai eficient dezechilibrele. În aceste condiţii, chiar şi cu susţinerea necondiţionată a stâlpilor Germania şi Franţa, moneda unică ar intra într-un con de umbră deoarece ar plana asupra ei suspiciunea de fi(sau a deveni) o formă fără fond. Acesta este motivul pentru care prezumtiva iniţiativă a grecilor de a părăsi euro a fost înăbuşită din start prin intermediul promisiunii unui pachet financiar care să facă uitate greutăţile de finanţare ale ţării.

Cu toate că ajutorarea în continuare a Greciei poate părea OK, se pune întrebarea dacă ceea ce s-a făcut până acum este în regulă. E simplu să alimentezi un mecanism, dar dacă acesta e defect, forţarea funcţionării sale nu este decât o cale sigură către distrugere. Nu trebuie uitat că în prezent Grecia este victima unor politici eronate puse la cale de către incompetenţii de la FMI. Comisia Europeană, neavând expertiza necesară, se bazează pe sfaturile preţioase date de nişte prostovani care-şi spun experţi şi care au aceleaşi soluţii pe care le-ar da un elev mediu de ciclu primar. 

În condiţiile în care Grecia nu va fi lăsată să părăsească euro, se pune totuşi întrebarea dacă se pot găsi soluţii de reglare a deficienţelor economice ale ţării. Cum sursa acestora se află în deficitul comercial, o soluţie ar putea fi reintroducerea taxelor vamale. Ştiu, pare nebunesc şi, mai mult, ar nega însăşi esenţa Uniunii Europene. Însă nimic nu poate fi imposibil, mai ales atunci când lucrurile devin incontrolabile. Rămâne să vedem ce ne va rezerva viitorul. Un lucru însă este sigur: migrarea la euro ar trebui să se facă numai atunci când aceasta ar avantaja o ţară şi în niciun caz ca rezultantă a unor dorinţe electorale ale unor papagali. E o lecţie care ar trebui asimilată rapid de cei care au ca ţintă respectiva monedă.