De ce ne uitam la Grecia?

Ieri am văzut o mega-manifestaţie în Grecia. Cu toate că televiziunile au transmis numai imagini de la Atena, situaţia a fost explozivă cam prin toată Grecia. Aceasta a contribuit la disperarea politicienilor, iar punctul culminant a fost declaraţia lui Papandreu care s-a arătat dispus să demisioneze pentru a da şansă unui guvern de uniune naţională. În condiţiile în care simpla prezenţă în Parlament te poate transforma într-o ţintă a furiei populaţiei, e clar că nimeni nu prea e dispus să preia acum frâiele conducerii ţării.

Ceea ce nu a înţeles mai nimeni e faptul că grecii manifestează împotriva întregii clase politice. Nu cred că ne înşelăm dacă spunem că am asistat la una din ultimele manifestaţii înregistrate legal acolo. Ţara este un butoi cu pulbere şi, întrucât populaţia este anti sistem, putem spune că suntem în pragul unei revoluţii. Dacă le spui grecilor că riscă să fie eliminaţi din UE, vor spune că asta îşi doresc, dacă le spui că e posibil ca ţara să se prăbuşească zgomotos îţi vor spune că deja e prăbuşită. De altfel, sentimentul că s-a ajuns într-o fundătură este cel mai periculos element care riscă să transforme Grecia într-o zonă de foc. 

Cu toate că analiştii-spectacol de peste Ocean au dat deja verdictul că în Grecia nu se mai poate face nimic, nu sunt dintre cei care cred că lucrurile s-au sfârşit acolo. Este însă nevoie de programe făcute de greci şi sprijinite de către partenerii europeni. În cazul în care clasa politică de-acolo va avea maturitatea necesară, iar europenii vor înţelege necesititatea de a nu se mai amesteca în politica internă a Greciei, s-ar putea ca spiritele să se calmeze. Altfel nu vom face altceva decât să asistăm la o prăbuşire zgomotoasă care va atrage în vârtejul dezastruos numeroase alte victime colaterale. 

Din punctul nostru de vedere lucrurile stau destul de prost. Indiferent de modul în care vor fi rezolvate problemele de-acolo nota pe care o vom plăti va fi una piperată. În scurt timp s-ar putea ca România să aibă nevoie de bani suplimentari pentru a putea absorbi şocurile. Iar când spun bani suplimentari nu mă refer la mărunţiş, ci la o sumă cuprinsă între 7 şi 25 miliarde EUR. Cu cât lucrurile vor arăta mai urât în Grecia cu atât mai mult ne va costa pe noi. Problema României este că se află într-o fundătură. Banii luaţi de la FMI şi Comisia Europeană au fost cheltuiţi total aiuristic(poate vor catadixi cei responsabili să ne explice necesitatea piscinelor, sălilor de sport şi a parcurilor din sate), iar accesarea unui pachet financiar de asemenea dimensiuni este greu de conceput. Suplimentarea sumelor accesate de la FMI este greu de îndeplinit, iar ieşirea ţării pe pieţele financiare pentru o asemenea sumă e practic imposibilă. Nu trebuie decât să ne amintim că la recenta ieşire România nu a reuşit să atragă decât 1,5 miliarde, adică undeva la 50% din cât îşi propusese. 

Riscul căruia suntem expuşi e unul sistemic. Confirmarea acestui lucru s-ar putea vedea într-o eventuală declasificare a României care ar putea fi operată în perioada imediat următoare. Ce înseamnă aceasta? Personal cred că suntem în pragul instituirii codului roşu. Nu trebuie decât să ne uităm atent la ceea ce se întâmplă în Grecia şi, în funcţie de gravitate să ne protejăm. Poate că deocamdată lucrurile nu par grave, dar e bine să fim cu picioarele pe pământ.

P.S. Moise, înţeleg că în noua ta fişă de post ai anumite obligaţii, dar a ajunge să spui că agenţiile de rating sunt de fapt golani financiari, iar cei de la Nomura nişte neaveniţi cred că e deja delir! La fel făceau şi comuniştii când înfierau capitalismul.