Incotro?

În timp ce toată lumea se întreabă cum vor reacţiona pieţele în urma degradării ratingului SUA, cred că întrebarea de bază este alta, anume dacă lumea va rezista acestui episod. Desigur, atunci când mă întreb dacă lumea va rezista nu ma gândesc la vreun scenariu apocaliptic ci, mai degrabă, dacă lumea pe care o ştim acum va putea rămâne neschimbată. Trăind în zodia breaking news putem foarte uşor să considerăm că avem de-a face doar cu o nouă ştire care, aşa cum ne-am obişnuit, se va dizolva sub presiunea altor evenimente pe cale de a se naşte.

Privind retrospectiv, putem observa cum a evoluat toată această criză: de la un dezastru financiar acoperit cu voioşie de către state, spre o pseudo refacere urmată de o revenire brutală cu picioarele pe pământ. Dar, aşa cum probabil îşi amintesc cei care mi-au citit blogul de-a lungul timpului, actuala înrăutăţire a situaţiei a fost intuită de subsemnatul  pe vremea când mulţi experţi tele-comentatori se băteau pe burtă cu prognoze bombastice privind economia şi revenirea în forţă a creşterii pe toate liniile. Actualitatea ne arată că situaţia se complică de la o oră la alta. Actorii politici din SUA observă de-abia acum cu stupoare cum un joc politic stupid a retrimis în recesiune economia mondială. Dincoace de Ocean, Europa îşi trăieşte complexele la un nivel nemaiîntâlnit până acum. Grecia, Portugalia şi Irlanda par acum probleme minore. Intrarea în forţă a greilor Italia şi Spania a complicat extrem de mult siuaţia. A treia şi a patra economie a Continentului gâfâie din greu, ceea ce ne sugerează că jocul devine din ce în ce mai complicat. După colţ, îşi aşteaptă intrarea pe eşafodul pieţelor Franţa, ţară care a ştiut până acum să obtenebreze cu iscusinţă multe din găurile negre ale propriei economii. Aceasta însă nu cred că o va feri de judecata ultimă.

Într-un asemenea scenariu complex, Banca Centrală Europeană a ales să se amestece pentru, nu-i aşa, menţinerea stabilităţii. În urma unei reuniuni de urgenţă s-a hotărât ca ECB să devină cumpărător activ al datoriilor ţărilor cu probleme. O măsură similară luase şi FED-ul în urmă cu ceva vreme, pentru a stabiliza SUA. Cum bine ştim, nu s-a rezolvat mare lucru, singura reuşită fiind agravarea problemelor economiei. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în Europa, numai că la un alt nivel deoarece deosebirile dintre FED şi ECB sunt imense. Niciodată un stat american nu va trage de urechi FED pentru că a ajutat economia SUA. În Europa însă, vor fi nenumărate state care vor reproşa vocal acuzând ECB că-şi bate joc de banii propriilor contribuabili.

Asia nu se simte nici ea prea bine deoarece este dependentă de marile economii. Chiar dacă există numeroşi susţinători ai ideii mutării centrului de greutate al lumii economice în acea zonă, cred că este încă mult prea devreme. Pentru a se întâmpla aşa ceva, China ar fi trebuit să trăiască prin ea însăşi, să-şi echilibreze piaţa internă şi să încerce să distribuie o parte din bunăstarea de care dispune. Este adevărat că până acum, lucrurile au mers în sus penru chinezi, dar, structural, China este legată ombilical de SUA şi UE. Fără pieţe de export, China se poate reîntoarce în întuneric. Ar exista o speranţă în cazul în care liderii săi vor înţelege că adevăratul diamant pe care-l au la dispoziţie este propria piaţă internă. Dacă vor reacţiona în timp util vor putea evita derapajul, însă sunt sceptic în această privinţă. Nu trebuie decât să ne uităm la economiile asiatice care au traversat de mult dilema în care se zbate China de azi. 

Aş putea continua mult cu  înşiruirea problemelor însă cred că este clar pentru toată lumea că ne aflăm într-un peisaj din ce în ce mai dezolant. Mai grav e că problemele economice sunt dublate de cele sociale. Violenţele şi mişcările sociale din Grecia încep să aibă acum ecouri. Ceea ce se întâmplă în suburbiile Londrei reprezintă un argument care mă face să cred că mişcările sociale sunt abia la început. Avem de-a face cu un element care cred i-a pus pe jar pe mai marii lumii. Evitarea unui episod social violent în interiorul marilor economii va deveni un element prioritar, ceea ce va face ca în curând să asistăm la decizii radicale. Vor fi măsuri pripite care vor creea doar iluzia stabilităţii şi vor face posibilă apariţia unui nou impuls iraţional. Tind să cred că ne vom îndepărta din ce în ce mai mult de fundamente şi vom sfârşi într-o situaţie infinit mai complicată decât cea actuală. Şi, până la urmă, vom avea parte de un recurs la realitate care va fi deosebit de dureros. De-abia atunci vom înţelege cum stăm cu adevărat şi vom conştientiza care sunt reformele de care avem nevoie.