vineri, 9 decembrie 2011

Despre SUA, razboaie si alte nimicuri

E binecunoscut faptul că americanii dețin cea mai puternică tehnologie militară. S-a demonstrat în câteva rânduri capacitatea SUA de a anihila rapid unitățile militare strategice ale adversarilor. Cu toate acestea, SUA au eșuat în cucerirea sau, mai bine zis, în supunerea și administrarea teritoriilor învinse. Desigur, mulți și-au pus întrebarea dacă SUA au avut până acum un adversar pe măsură. Răspunsul cred că este nu.

Drona capturată de armata iraniană(subiectul clipului de mai jos) ridică o întrebare foarte serioasă legată de adevărata capacitate militară a Iran-ului. Până acum credeam că țara respectivă este una mai degrabă subdezvoltată(din punct de vedere militar), însă lucrurile par a sta cu totul altfel. Imaginile arată cât se poate de clar că drona a fost adusă ”pașnic” pe pământ. În cazul în care armata iraniană a reușit să captureze în acest mod drona s-ar demonstra că e vorba de o forță mult mai avansată decât credem noi, iar surprizele care pot ieși la iveală în cazul unui război pot fi foarte mari. Americanii au sugerat că, de fapt, drona a fost aterizată greșit în Iran. Nici asta nu-i avantajează deoarece, în acest caz, rezultă că sunt deosebit de proști. Desigur, într-o analiză, nu trebuie exclusă nici această realitate. De ani buni în SUA, la toate nivelele, se remarcă persistența unei incompetențe crase. În acest moment marele dușman al SUA este propria incompetență, propria incapacitate de a evalua și reacționa corect. Pentru a demonstra că am dreptate vă voi da un exemplu la îndemână: Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România. Eu unul cred că avem de-a face cu un dezastru uman, un individ care, probabil are un IQ sub 80. Mărturie stau rapoartele pe care le-a trimis în SUA(disponibile via WikiLeaks) și declarațiile sale. Să ajungi să promovezi un asemenea individ pe post de ambasador arată o mare vulnerabilitate. Vă imaginați câți prostovani se află în posturile de decizie la Washington? Vă imaginați câte erori sunt capabili să facă acești incompetenți în cazul unui război adevărat? 

În mai multe rânduri am spus că am încredere în capacitatea Americii de a se reinventa. Ceea ce nu am spus a fost că, de fiecare dată când s-au reinventat, americanii au avut norocul de a avea lider providențial care a schimbat radical țara. Existența unui asemenea lider este obligatorie! Privind la realitățile politicii americane putem lesne observa că un asemenea personaj lipsește cu desăvârșire, ceea ce ne poate duce cu gândul că imperiul american și-a trăit deja secolul. Este oare posibil ca America să devină propria-i victimă? Greu de spus! Cred însă că evenimentele viitoare ne vor da rapid răspunsul la această întrebare. 



11 comentarii:

  1. Si daca a ramas drona fara benzina si le-a cazut iranienilor in brate?

    RăspundețiȘtergere
  2. si prin serbia cazuse parca un blackbird in timpul razboiului,dar asta nu insemna ca sarbii au tehnologia stealth.stim,erau ajutati de rusi,chinezi dar morala e aceeasi.america inoveaza restul lumii copie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dan Selaru: La cat de bine arata pare ca a aterizat normal nu ca a cazut...

    RăspundețiȘtergere
  4. armele programate au dezavantajul ca pot fi reprogramate. Cat despre hacker-ii rusi cred ca sunt printre cei mai buni din lume.Multa lume a facut greseala de a confunda Iranul cu alte tari din Orientul Mijlociu.Realitatea e ca e peste Turcia ca forta militara si o tara de top 10, tratata ca atare chiar si de americani. Iran,Iraq, pe acolo dar intre Persi si semiti nu este nici o legatura.Persii sunt indoeuropeni cu aceleasi defecte si calitati ca si noi, cine-i subestimeaza nu are decat sa suporte consecintele.Fapt e ca Mossad si CIA au evaluat corect situatia, altfel aveam razboi de trei saptamani.Cu toate ca, pana la urma, Israel o sa fie nevoit sa faca ceva,nu pot concepe existenta Iranului nuclearizat.Ce e mai rau e ca daca Israel stranuta restul lumii tuseste si nu cred ca rezolvarea problemei iraniene nu ne intereseaza direct.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sau poate e lasata sa fie capturata. Fumigena.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cipi: Ii crezi mult prea abstracti. N-ar fi capabili de asa ceva!

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu putem decat sa speculam ! Si daca tot suntem la capitolul asta sa emit si eu o ipoteza in 2 cuvinte : CALUL TROAIN .
    E o metoda eficienta deloc invechita , se stie relatia destul de buna intre Iran si Rusia . DAR nu e decat o speculatie si asta va ramane :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Astea nu cad cand se termina benzina, sunt programate sa incerce sa aterizeze cand e pe final daca nu li se spune sa se autodistruga, daca au pierdut legatura cu ea, a aterizat.

    Si aterizarea neasistata e posibila.

    RăspundețiȘtergere
  9. Daca il aleg pe Ron Paul presedinte(cam long-shot, dar posibil) dau clasa inca odata restului lumii.

    RăspundețiȘtergere
  10. Să nu tragem concluzii pripite din evenimente izolate. Da, iranienii pot prelua controlul asupra unei drone. Prietenii lor, ruşii, au deja o colecţie frumoasă de filmuleţe din Irak şi din Afganistan, chiar şi din Pakistan, din cele transmise de dronele americane. Nu sunt singurii, probabil.
    Tehnologia "invizibilă" nu e tocmai atât de invizibilă. Sârbii au interceptat avionul american cu un radar pasiv, de fapt, cu un algoritm care extrăgea semnalul util din interferenţa avionului cu undele radio ale posturilor de radio şi de televiziune. Ruşii şi cehii au construit în anii 80 un radar, Tamara, despre care nu se ştiu prea multe, oficial, şi a cărui vânzare la export americanii au reuşit s-o împiedice. Au scăpat vreo-două trei, din Ucraina şi Belarus, dar au ajuns pe mâna unor tăntălăi.
    Ce vreau să spun: acţiunea şi reacţiunea. Întotdeauna există un răspuns, nu neapărat HT, la o tehnologie HT. Iar iranienii, departe de a fi proşti, au minţi extraordinare şi în fizică, şi în matematică, şi în tehnologie. Ce le lipseşte? Disciplina, respectarea regulilor. Asta explică multe. În accidentele din ultima perioadă o fi şi mâna "agenturilor", dar sigur e vorba de multă indisciplină şi laxism. Asta e, specific naţional prin părţile astea de lume. Plus luptele de putere la vârf, plus conflictele interetnice şi religioase.
    Un atac asupra Iranului ar pune capăt acestei lupte interne, care poate duce, în timp, la o schimbare de regim, cu atât mai mult cu cât au o clasă de mijloc care mişcă în front de ceva vreme. Şi bărboşii vor fi din nou legitimaţi, şi întăriţi. Asta pentru că-l mănâncă în cur pe "Bibi", şi n-are chef de un acord cu palestinienii. Vrea să schimbe agenda publică, pentru că şi în Israel clasa de mijloc mârâie.
    Acum despre americani: au greşit crezând că e momentul lor unipolar. S-au trezit repede cu doi competitori strategici pe cap: UE şi China. Din fericire pentru ei, UE s-a sabotat singură, din imbecilitatea liderilor ei. Cu China e ceva mai greu. Dar cu lider providenţial sau nu, SUA nu mai pot fi o hiperputere, şi nici naţiunea indispensabilă. Doar că ei nu prea ştiu decât jocul în doi, ori nu va mai fi joc în doi, ca în Războiul Rece.

    RăspundețiȘtergere
  11. Liderul providential al SUA exista si se numeste Ron Paul .

    Ramane de vazut daca republicanii il vor nominaliza ca si candidat la presedentie sau nu .

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)