Ce am inteles de la Davos

Davos! Un vis pentru unii, o obsesie pentru alţii. Început ca un forum elitist, Davos-ul împărtăşeşte destinul tragic al ratării. Ediţia din acest an a fost, din punctul meu de vedere, prima care marchează trecerea acestui eveniment din sfera elitismului în cea a banalului. Evenimentul care altă dată reprezenta un mediu al schimbului deschis de idei s-a transformat iremediabil într-o şuetă a fanfaronilor veniţi numai pentru a da bine în cercul de prieteni sau privitori. Un fel de manelăreală pe bani mulţi.

Totul a început cu stabilirea nefericită a datei. Fiind în preajma noului an chinezesc a blocat efectiv participarea la nivel înalt a Chinei. Cei care au o minimă cunoaştere a culturii chineze ştiu că, tradiţional, anul nou trebuie să-i prindă acasă pe chinezi. Mersul acasă de anul nou reprezintă una dintre cele mai mari migraţii din lumea contemporană, un comportament care, de ani buni, face deliciul presei. În aceste condiţii, a fixa data forumului în această perioadă reprezintă o prostie. Nu de alta, dar opiniile oficialilor chinezi de rang înalt chiar contau. 

În ceea ce priveşte vorbitorii, lucrurile au stat şi mai dezastruos. Ne-am văzut teleportaţi, în majoritatea cazurilor, în faţa unor prostovani frustraţi, incapabili să înţeleagă criza actuală şi, în mod evident, fără soluţii viabile. Liderii lumii dau semne serioase de oboseală intelectuală, în timp ce marii investitori sunt nervoşi întrucât au devenit peste noapte singurul vânat palpabil. Probabil acesta este şi motivul pentru care un băiat, probabil lovit de ramolisment, a venit să prevadă haosul şi interzicerea unor drepturi civile. E incredibil cum, o haită de dezorientaţi sunt capabili să pună în ecuaţie interesele proprii(care, întâmplător, nu mai au niciun fundament) cu destinele a milioane de oameni. Aceasta nu face altceva decât să sugereze că, pe fondul deraierii lor de la realitate, o schimbare brutală nu este exclusă. Niciodată în istorie un sistem artificial, rupt de realitate, nu a putut supravieţui prea mult. Din nefericire, aceasta este o lecţie pe care, atât liderii lumii actuale cât şi cei din spate ar trebui să o înveţe. 

Ce am înţeles eu de la Davos? Pentru prima dată am conştientizat că lucrurile stau mai prost decât îmi imaginam, că liderii sunt speriaţi de starea de spirit a celor pe care-i reprezintă şi că nu au soluţii decât pentru amânarea dezastrului, în speranţa că haosul din propriile ogrăzi se va plictisi şi va migra în altă parte. Nu cred că am mai văzut până acum atâta lipsă de implicare, atâta incompetenţă şi prostie. Poate că par vorbe grele, dar nu sunt. Lumea actuală a ajuns prizoniera prostiei, adică a căzut fix în propria capcană. Dacă prostia reprezenta modalitatea ideală de manipulare a maselor largi, iată că ea a reuşit să urce ierarhic şi să ajungă în cercurile rarefiate ale puterii de unde face dezastre. Există vreo ieşire? În mod sigur da, însă aceasta depinde foarte mult de viteza cu care va fi schimbată garnitura de la vârf. Până atunci nu putem spera decât la aceeaşi mişcare haotică, la acelaşi du-te - vino contraproductiv. Ce trebuie să înţelegem de la Davos? Doar un lucru: treburile se împut, iar de scăpat scapă cine poate. Doar atât!

P.S. Să nu uit. A fost şi un eveniment memorabil: manifestaţia fetelor de la FEMEN. Probabil singurul eveniment care a avut legătură cu realitatea.

Multumim!

Semnat pe sest şi de către Romania, ACTA va deveni, în scurt timp, obsesia noastră. Până la urmă poate explica cineva ce se întâmplă? Cine a semnat acest tratat? E vorba de prostie, ticăloşie sau ambele?

Ca să înţelegeţi ce vă aşteaptă urmăriţi documentarul de mai jos! 

O confirmare

Într-unul dintre primele articole ale acestui an atrăgeam atenția asupra unei competiții pentru punerea la punct a tehnologiilor pentru determinarea genomului individual la costuri mici. Atunci au existat numeroși sceptici, unii din ei replicând prin comentarii neîncrezătoare referitoare la acest subiect pe care l-au catalogat ca fiind de domeniul SF-ului. Iată însă că lucrurile nu s-au lăsat așteptate!

Gigantul elvețian Roche Holding AG a făcut o ofertă de preluare ostilă a Illumina Inc., o firmă din San Diego mai puțin cunoscută publicului larg. Illumina este un producător de echipamente capabile sa determine genomul individual în aproximativ o săptămână! Suma pe care Roche vrea să o cheltuiască pentru această achiziție este una de-a dreptul impresionantă: 5,7 miliarde de dolari!

Cu toate că nu este foarte clară aplicabilitatea tehnologiei, Roche mizează pe faptul că acest tip de determinări va intra în practica medicală curentă din toată lumea, ceea ce oferă perspective generoase. Scepticii spun că este posibil ca aplicabilitățile comerciale ale acestei tehnologii să fie deosebit de limitate, ceea ce nu ar justifica investițiile masive pe care, după cum se poate observa, giganții sunt gata să le facă. Probabil sistemele de sănătate și asigurătorii nu sunt foarte fericiți să suporte o nouă tehnologie costisitoare însă, în cazul în care se demonstrează că acest tip de analize poate scuti bani, optica se poate schimba radical. Imaginați-vă că, în cazul în care prin intermediul acestor analize pot fi evitate anumite boli pentru care pacientul are o sensibilitate genetică, s-ar putea ca sistemele de sănătate să devină brusc deosebit de interesate de această tehnologie. Nu de alta, dar, prin prevenție, se pot economisi bani serioși.

Desigur sunt încă numeroase necunoscute în ceea ce privește tranzacția, planurile celor de la Roche și aplicabilitatea tehnologiei. Singura certitudine pe care o avem este suma deosebit de generoasă pe care elvețienii sunt gata să o cheltuiască. De asemenea, trebuie menționat că prețurile pentru acet tip de determinări au scăzut fabulos: de la 200 000$ acum trei ani la câteva mii de dolari acum. Așa cum menționam în articolul anterior, targetul de cost ar fi de sub 1000$ până la sfârșitul acestui an. E de-a dreptul uluitor să observi cât de repede se pot mișca unele lucruri.

Cu toate că mai sunt multe de aflat, e clar că lucrurile încep să se miște în această direcție. Dacă vom avea parte de o revoluție în medicină rămâne să vedem. Până atunci vă atrag atenția asupra domeniului deoarece se prefigurează ca o investiție deosebit de profitabilă. Și, ca să vă aduc în vizor și niște cifre vă voi spune că Life Technologies Corp(o altă firmă din branșă care a luat în serios targetul de 1000$) a crescut cu 16% de la data la care scriam primul articol. N-am prezentat evoluția Illumina deoarece prețul a fost afectat serios de oferta celor de la Roche.  În cazul în care lucrurile se mișcă, profiturile promit să fie deosebit de interesante.

P.S. Și un filmuleț pentru o înțelegere mai bună a subiectului(mulțumesc vala pt. link!):

Aur, frate!

... și un update la cererea publicului.

Sezonul furtunilor

Astăzi și mâine vom avea parte de cea mai mare furtună solară din ultimii 10 ani. Este prima de această magnitudine dintr-o serie al cărei apogeu va fi în martie anul viitor. Cea care se desfășoară acum afectează, în principal, zonele nordice, primul efect vizibil al său fiind extinderea zonei din care poate fi văzută aurora boreală. 

Pornind de la aceste fenomene așteptate, mulți au prezis dezastre planetare, crize profunde și consecințe nefaste. Nu-mi este foarte clar impactul pe care-l va avea acest fenomen. Până acum, singurele efecte majore  constatate au fost legate de distribuția de energie electrică deoarece transformatoarele de putere sunt direct afectate de fenomen. Pentru cei care-și amintesc, au fost câteva mega pene de curent în America de Nord care par a fi avut ca principală cauză furtuni solare mult mai mici decât ceea ce urmează. Vine dezastrul? Sunt mulți cei care susțin că, în funcție de amplitudintea fenomenului, putem asista la defectarea tuturor echipamentelor care au în componență circuite electronice. 

Cert este că omenirea a mai cunoscut asemenea fenomene, ultimul de o asemenea magnitudine petrecându-se prin secolut XVII. Nu s-a petrecut mare lucru; cronicile au consemnat doar că soarele a fost mult mai luminos decât în alți ani. Situația de acum însă este total diferită deoarece cam toată viața noastră se învârte în jurul echipamentelor electronice. De la simple electrocasnice până la sateliți sau alte ”sofisticări” ale actualității, toate acestea fac parte din viața noastră, ne asigură suportul și, de multe ori, se dovedesc a ne fi vitale. Vă imaginați ce-ar mai fi zborurile fără GPS? Presupunând că o explozie solară puternică va distruge numai sateliții, imaginați-vă haosul care ar rezulta. Practic, traficul aerian internațional ar fi blocat, iar pierderile rezultate ar fi imense. Și este doar un segment deoarece implicațiile ar fi mult mai mari. Ceea ce mă îngrijorează este legat de lumea financiară. În cazul în care efectele finale vor fi cele prognozate în scenariile pesimiste, rezultă că există o mare probabilitate să avem de-a face cu o mare brambureală și aceasta din cauză că politicile de disaster prevention/disaster recovery s-ar putea să se dovedească insuficiente. Degeaba ai un backup al datelor dacă nu mai ai sisteme disponibile cu care să repornești activitatea. Degeaba ai un mirror în altă locație dacă efectele unei furtuni solare se simt pe suprafețe extrem de întinse. În aceste condiții, probabil că o idee bună pentru clienți este întoarcerea la hârtie, mai precis ridicarea extraselor în format letric și păstrarea acestora(ar fi o dovadă a existenței unor bani sau active, dar e greu de crezut că în acele condiții vor mai exista reguli).  

Desigur, ceea ce am prezentat nu este încă verificat și reprezintă scenarii extreme scoase în prim-plan de surse neoficiale. Estimările oficiale se referă exclusiv la transformatoare, iar acestea pot fi protejate prin opriri programate atunci când se prognozează furtuni de mare intensitate. Ar însemna că, din punct de vedere practic, singurele pierderi ar fi cele rezultate din întreruperea furnizării de energie electrică, adică ceva nesemnificativ față de scenariile pesimiste. Care va fi impactul final e greu de dedus acum. Probabil primele efecte le vom vedea în aceste zile. După, fiecare poate înțelege mai bine ce urmează și cum se poate proteja(sau dacă este nevoie de așa ceva). 

Redescoperirea unei oportunitati?

Dezvoltarea crizei lasă foarte puține oportunități. Marea provocare a perioadei actuale este aceea de a merge acolo unde trebuie, de a-ți plasa banii inteligent, astfel încât la sfârșitul perioadei să nu regreți că nu i-ai ținut la bancă :-). Parcă așa ar spune un începător sau unul dintre cei care se consideră cu picioarele pe pământ. Personal merg pe o altă cale considerând că, indiferent de ceea ce se petrece, două lucruri sunt importante: să-ți înțelegi greșelile și să nu rămâi falit.  

După această introducere menită a înțelege că în ceea ce urmează e vorba de o strategie cu risc ridicat, iată că a venit momentul să trecem la fapte. Dezvoltările recente din Europa par a se îndrepta spre o oarecare stabilizare, cu toate că nu vom fi scutiți de noi episoade furtunoase. Peste Ocean, SUA își trăiește campania electorală care, probabil, va aduce un președinte mult mai adânc ancorat în economie. Dar, dincolo de cele două zone avem o întreagă lume de explorat. Și, pentru că vorbim de o strategie cu adevărat riscantă vă voi spune că îmi voi îndrepta extrem de serios atenția spre ... China. Pare surprinzător? Probabil că da, mai ales că la fiecare colț de stradă sunt predicții dezastruoase vis a vis de ceea ce urmează să se întâmple acolo. Picajul pieței imobiliare, supra-capacitatea industrială, posibile tensiuni sociale, toate acestea sunt elemente aruncate în față de cei care prognozează dezastrul perfect. În plus, a mai apărut și o tendință clară de încetinire a economiei. Desigur, toate acestea sunt elemente care au fost luate în calcul și anul trecut, motiv pentru care titlurile chineze au scăzut continuu. Și tendința de scădere pare a continua. 

Personal cred că încă suntem în zodia ieșirilor precipitate și nejustificate de pe piața chineză. În urma unei analize rapide putem observa că există numeroase companii deosebit de profitabile care se tranzacționează la prețuri ridicole. Situația este valabilă aproape pentru toată Asia devenită incredibil de ieftină. Aceasta face ca, în contradicție cu opiniile marii majorități a analiștilor, să fac un pariu riscant cu China. Știu și sunt conștient că oricât de subevaluate ar părea unele titluri prețul este cel pe care-l dă piața. Însă, trebuie să fim la fel de conștienți că piețele se mișcă irațional între pesimism exagerat și optimism dement. Pentru titlurile chinezești cred că se apropie perioada de sfârșit a pesimismului, ”zodie” care durează încă din 2007. Desigur, nu recomand intrarea precipitată acum, dar cred că suntem foarte aproape de momentul în care trebuie intrat.  

Așa cum am spus la sfârșitul anului trecut, cred că oficialii chinezi au capacitatea de a controla bine economia și de a manageria eficient traiectoria aparent descendentă a acesteia. Din punct de vedere politic nu par a apărea elemente de ruptură, iar tensiunile sociale, cu toate că există, sunt exagerate de media occidentală. Toate acestea sunt motive suficiente pentru a reconsidera China. Dacă am sau nu dreptate vom vedea spre sfârșitul anului.

Cenzura democratică

În ciuda faptului că demonstrațiile din stradă se desfășoară de mai bine de o săptămână, revendicările protestatarilor încă nu sunt aduse în totalitate în prim-plan. În afara subiectelor politice tratate cu generozitate pe toate planurile(TV, ziare, declarații ale politicienilor, etc.) există un altul care, deși se regăsește peste tot în țară este, cu bună știință, ignorat. Ați înțeles despre ce e vorba? Se numește Roșia Montana, un subiect care este binecunoscut tuturor. Dacă s-ar face un sondaj, probabil că aproximativ 90% din populație ar fi împotrivă. Dar contează asta cumva? Se pare că nu deoarece toți actorii care filtrează mesajele între stradă și public uită să aducă în discuție multitudinea de mesaje clar exprimate împotriva a ceea ce se petrece la Roșia Montană.

Aștept cu nerăbdare ca toată lumea implicată politic să se pronunțe clar, cu subiect și predicat, asupra acestei probleme. Nu de alta, dar, la cum decurg evenimentele, pare că toți au un interes din această afacere. Să fie doar o percepție de-a mea?

Până una-alta, avem și o singură certitudine: Naumovici își face partid. Asta da lovitură!

新年快乐 (xin nian kuai le) !

Începe anul Dragonului de Apă. Interpretările care se dau sunt practic nelimitate și acoperă tot spectrul: de la catastrofe gigantice până la transformări revoluționare. Cu siguranță vom avea parte de câte puțin din toate acestea! N-o să mă arunc în previziuni. Vreau numai să subliniez puterea pe care tradiția o poate da unei națiuni. Știți ce înseamnă noul an în China? Știți istoria calendarului chinezesc? Și, mai mult, știați că acest element banal pentru noi la ei este legătura dintre prezent și legendă? Celor care nu știu răspunsul la aceste întrebări le recomand să-l caute singuri deoarece vor avea parte de o experiență fabuloasă.

Închei nu înainte de a vă prezenta cea mai interesantă urare adresată chinezilor! Da, nu vă înșelați, e chiar Warren Buffet într-o interpretare de excepție! 

Strada mea cu-n singur bec

Iluzia simplitatii(sau o replica pentru Dan Selaru)

După ce lupta împotriva crizei a reușit doar să ne demonstreze cât de neajutorați suntem, după ce s-au  canalizat energii imense pentru a repune lucrurile pe făgașul normal, oamenii au observat cu stupoare că sunt în fața unei probleme mai mari decât își putuseră imagina. Că e mare poate puțin ar conta. Frustrant e că de fiecare dată ne demonstrează că e mai mare decât ne-am fi imaginat, iar fragilitățile apar la tot pasul. Așa că, în fața monstrului semi-ascuns încep să apară fireștile întrebări despre originile sale. Și aceasta pentru că abia acum am început să înțelegem că tratarea efectului e inutilă fără cunoașterea cauzei(o chestiune veche de când lumea de altfel).

Poate cea mai interesantă teorie care începe să fie mediatizată este cea a exacerbării complexității. Pe scurt, societatea umană a ajuns la un grad de complexitate nesustenabil ceea ce conduce logic spre necesitatea unei simplificări radicale, a unei reveniri la normalitate. Sunt aduse în sprijinul acestei teorii diverse cifre, iar demonstrațiile par a avea substanță. Aveți idee câte produse financiare mișună prin lumea asta, aveți idee câte variabile sunt puse în mișcare atunci când un trader apasă buy sau sell? De câte lucruri trebuie să țină cont omul contemporan atunci când face chestii normale precum cumpărăturile. Vulgarizând, constatăm că și atunci când vrei să-ți iei o pereche de pantaloni ai de ales dintr-o gamă atât de variată cum nu i-a fost dat omului să trăiască până acum. Mai vreți argumente? V-ați gândit ce se află în spatele apăsării întrerupătorului de la veioză? Câtă energie și câtă complexitate pentru a aprinde o banalitate de bec? ”Cetăţeanul de acum 15000 de ani avea la dispoziţie sute de produse şi servicii, cetăţeanul actual are la dispoziţie zeci de miliarde de produse şi servicii, complexitatea economiei a sărit cam 8 ordine de mărime.” - spune pe bună dreptate Dan Selaru. Suntem așadar prizonierii complexității?

Istoria pare a da dreptate celor situați pe această poziție. Spre exemplu, în excepționala sa lucrare ”The Fall of Rome And the End of Civilization” Bryan Ward-Perkins ne zugrăvește o lume în care căderea deteriorează totul de la dichisurile unei lumi sofisticate până la siguranță și confort. Căderea grandioasei constricții a Imperiului Roman echivalează cu abandonarea vârfului la care ajunsese civilizația, capitularea ființei în fața destinului nemilos al celui care a încercat să urce prea sus, prea aproape de ochiul și urechea zeilor. Așa e oare?

Pare ciudat cum, în fața acestei avalanșe de argumente, există indivizi rudimentari ca mine care se situează pe poziții contrare. Dar sunt oare argumente care să justifice o poziție contrară? Voi încerca să creionez câteva punând în același timp la îndoială argumentele taberei opuse. În primul rând mă întreb, pe bună dreptate, ce înseamnă complexitate. Poate oare numărul de produse pe care o societate le produce să fie un semn al complexității? Cu ce e inferioară o societate în care oamenii poartă pantaloni față de o societate în care oamenii poartă pantaloni cu zece milioane de etichete diferite? Oare în antichitatea greacă aveam de-a face cu o societate simplă? Ca să nu vorbesc de minonienii pe care neliniștile i-au purtat dincolo de imaginația lor, în ciuda mării care părea că-i condamnă la captivitate. Aveam pe-atunci de-a face cu societăți simple? A cutreiera cu câteva vâsle(și mai apoi cu o pânză) de-a lungul și de-a latul Mediteranei pentru a face comerț era oare apanajul unei societăți simple? Ca să nu mai vorbesc despre democrația ateniană. Oare cât de complexă putea fi acea societate în condițiile în care cel pe care-l condamnase la moarte refuzase să se salveze și, mai mult, putea rosti ”Așadar nici cu nedreptate nu trebuie să răspundem, nici cu rău, nici unui om, oricât am fi fost de nedreptățiți de dânsul ”? Evreii reprezentau oare o societate simplă doar pentru că se închinau doar unui singur Dumnezeu? Erau ei oare mai simpli decât romanii sau mai complecși? Cu toate că dacă enumerăm zeii celor două societăți balanța ar înclina în fața romanilor, complexitatea simplității religiei lor nu cred că trebuie discutată. Nu are sens să aduc alte argumente ale istoriei deoarece, de fiecare dată, vom constata că, în ceea ce privește complexitatea, lumea se cam învârte în jurul acelorași variabile.  E greu să conștientizăm acest lucru deoarece, în ochii noștri, istoria e statică în timp ce actualitatea e dinamică. Revelația complexității societăților istorice am avut-o în două muzee mici(Muzeul de Arheologie din Salonic și Muzeul Civilizațiilor Anatoliei de la Ankara), dar care știu pe deplin să scoată în evidență ceea ce contează cu adevărat din istorie. Cu ce e mai complex comerțul cu droguri de acum față de comerțul cu droguri din antichitate(mulți probabil se uită cu ochii cât cepele la această afirmație, dar e bine de știut că a existat și așa ceva). Cu ce e mai complex transportul de acum față de perioada în care, pentru a transporta ceva, erai obligat să-i tocmești pe Templieri? Cu ce e mai complex un zgârie-nori față de Marea Piramidă? Nu cumva ne uităm strâmb? 

Probabil pentru un om al științelor exacte în general(și pentru un matematician în special), complexitatea e haosul. Și aceasta pentru că, în ochii acestora, complexitatea arată altfel decât în ochii oamenilor simpli. Pentru un matematician complexitatea este construcția grandioasă pe care trebuie să o ridice numai ca suport al unei demonstrații. Pentru el complexitatea sunt schelele(cele care în final se demontează) deoarece construcția(rezultatul final) nu este altceva decât frumusețea simplității depline. Orice om de știință construiește demonstrații de o complexitate grandioasă pentru a ajunge la simplitate. Pentru noi, ceilalți, simplul e tot ceea ce se supune unor legi cunoscute(odată ce ai înțeles legile, orice se descompune în legile cunoscute, devenind inteligibil) în timp ce complexul scapă acestora. Adepți ai formelor regulate, ai rezultatelor previzibile, ai lumii cuantificabile, unii scapă din vedere adevărata frumusețe a lumii dată de aleatoriu și, finalmente, de complexitate. Privind prin această prismă, lumea noastră nu e deloc una complexă ci penibil de simplă. Aproape tot e guvernat de o regulă, aproape tot se supune unor legi cunoscute. Sunt acestea prea multe? Poate că da, dar toate sunt umbre ale unor principii simple care te ajută să intuiești corect direcția. Oare ce e complicat în a apăsa câteva taste pentru ca, într-o perioadă inimaginabil de scurtă, să te trezești cu produsul dorit la ușă? Ajuns în acest punct voi spune că sunt speriat de această simplitate deoarece pare a ne acapara, a ne face prizonierii săi împiedicându-ne să fim complecși. Ar trebui să notăm că am ajuns să avem un complex al complexității pe fondul unei simplități aproape depline. Cu alte cuvinte, corifeii teoriei simplificării ar trebui să constate că avem de-a face cu o pseudo-complexitate.  

Ajuns la final nu vreau să las lucrurile în suspans. Dacă nu e vorba de complexitate atunci care e problema acestei societăți? De ce nu e capabilă să se stabilizeze așa cum a făcut-o până acum? Din păcate este foarte greu de dat un răspuns deoarece întoarcerea la istorie nu cred că ne ajută prea mult. Aici cred că este capcana în care cad cei mai mulți deoarece devin, inexplicabil, adepții repetabilității istoriei. Când spui că ”majoritatea istoriei omenirii este dominată de o sărăcie extremă vis a vis de standardele actuale” sugerezi că ceea ce avem nu ni s-ar cuveni, că suntem într-o excepție a regulii ”sărăcie”. Nu contrazic acest lucru, dar poate ar trebui să luăm în considerare că(cel puțin până acum) majoritatea timpului omul l-a petrecut în stadiul de bacterie. Posibil ca, până la urmă, să o sfârșim la același stadiu, dar nu vom găsi soluții pentru problemele actuale raportându-ne la scale greșit alese ale istoriei. Poate că ar trebui să gândim în alți termeni și să punem în ecuație factorul ”evoluție”. Cred că în istorie civilizațiile au pierit nu din cauza războaielor, a bolilor sau a dezastrelor naturale. Civilizațiile au dispărut din cauză că nu mai răspundeau așteptărilor oamenilor. Ceea ce-l face pe om fascinant e curiozitatea. E unul din elementele care îl fac să se comporte irațional, să-și modifice prioritățile și necesitățile. Posibil ca noi să ne fi dezvoltat exacerbat pe fondul diminuării, a alienării, altor elemente ale ființei. Curiozitatea ne poate împinge să le redescoperim și, în același timp, să ne schimbăm prioritățile. Este posibil ca actuala criză să fie una a plafonării, a societății care, oricât de complexă ar părea la prima vedere, e apăsător de simplă. Poate că a sosit timpul să mergem pe noi direcții, să ne continuăm căutările în alt mod. E o ipoteză.

Societatea perfecta

Unu

Zilele trecute s-a împlinit o lună de când iubitul conducător a trecut în neființă. Și nu a făcut-o oricum, ci numai după ce s-a asigurat că populația o să primească o porție de pește congelat. În mărinimia lui, n-a putut să moară decât după ce și-a satisfăcut această ultimă hachiță; a mers în lumea celor drepți numai după ce și-a dedicat până și ultima clipă mărețului popor pe care cu onor l-a slujit. N-a scos niciun cuvânt de când a fost numit urmaș, nu există decât o singură înregistrare audio cu el și aceea de pe vremea când, alături de The Great Leader(întâmplător tatăl său) hălăduia prin țară spre bunăstarea poporului. Chiar și așa s-a dovedit a fi un lider măreț, un președinte adevărat, demn de a fi îmbălsămat și pus alături de tatăl său astfel încât gloriosul popor să se poată închina celor două figuri iconice. Iată de ce chiar și păsările au venit să-l comemoreze, la fel cum rândunicile veneau să plângă la mormântul tatălui său.

Probabil ați înțeles peisajul nord-coreean. Societatea care, pe zi ce trece, devine din ce în ce mai perfectă(sic!). După moartea iubitului Kim Jong Il, i-a succedat Kim Jong Eun, tânărul fără vârstă, despre care nu auzise nimeni. Doar câteva zvonuri venite de la mașinăriile de spionaj occidentale spun despre el ba că a făcut ceva studii prin Elveția, ba că ar fi timid și multe alte presupoziții pe care le-aș fi putut face și eu. Personal cred că nimeni nu știa mare lucru despre micul moștenitor, dar oricum asta puțin contează. Ceea ce este interesant e modul în care a fost prezentat poporului. Inițial s-a transmis un mesaj referitor la înmormântarea lui Kim Jonj Il: Kim Jong Eun îl va însoți pe ultimul drum la dreapta mașinii și o va face cu capul descoperit și fără mănuși. A fost primul edict transmis mulțimii și festivitățile s-au desfășurat în noua ținută obligatorie. A urmat o oarecare perioadă de nehotărâre, însă a fost compensată imediat de o imagine care a făcut înconjurul lumii: noul lider ținându-se de mână cu șefii armatei într-o poziție ciudată, care în mod normal ar stârni râsul. Presa oficială a început să recupereze și l-a prezentat pe noul lider ca pe un geniu militar, gata să umilească prin intermediul strategiilor dibace orice armată din lume. După care am avut parte de o nouă dezamăgire: ziua de naștere a geniului a fost sărbătorită ... în tăcere. Probabil o strategie pentru a ascunde detalii privind vârsta și, mai mult, o gură de oxigen menită a da timp celor din spate pentru a creiona o glorioasă biografie.

Cu toate că puțini au observat, în Coreea de Nord a avut loc o schimbare. Moartea lui Kim Jong Il a lăsat multe lucruri nepregătite ceea ce a permis ca sistemul să pună stăpânire pe țară. Dacă până acum exista un singur lider absolut, acum puterea s-a fracționat, ceea ce, în mod curios, a contribuit la întărirea sistemului. Nu mai avem lider absolut, ci sistemul e cel care ghidează. Vi se pare prea abstract? Probabil că este pentru mulți deoarece nimeni nu-și imaginează cum omul poate deveni prizonierul sistemului. Avem un sistem perfect. Liderii se suspectează unul pe celălalt, balanța puterii este echilibrată, iar puterea supremă e a sistemului. Cine e sistemul? Păi cam totul. Ideologia, religia, viața și moartea toate sunt ale sistemului sau, cum ar spune unii, toate sunt sistemul. Mărețul sistem care, în realitate nu e nimic, e doar o orbire profundă a oamenilor, o societate rotundă care se mișcă aleator, în funcție de înclinarea unor balanțe interne.

Doi

Privind în oglindă către societatea deschisă contemporană putem observa cum libertatea - ca valoare - este supraexpusă. Libertățile fundamentale ale omului reprezintă cheia de boltă a democrației occidentale. Totul se învârte în jurul acestui concept. Nu-ți sunt interzise decât lucrurile aberante, cele cu care marea majoritate a populației este total de acord. Trăim în Paradis? Hmm, cred că mulți n-ar fi de acord cu asta.

Privind prin această prismă, la prima vedere, suspiciunile nu-și au sensul. Nu-i chiar așa. Democrația occidentală începe să fie cucerită de un curent periculos ascuns sub aura ”corectă” de paznic al libertății. Așa s-a ajuns la democrația supravegheată o specie cu care trebuie să ne obișnuim în viitor. Vă voi explica pe scurt despre ce e vorba. Un agent de vânzări a unei firme mi-a prezentat o soluție de securitate IT care m-a pus pe gânduri. Mă rugase un prieten să-i găsesc o soluție și, astfel am dat peste acest domn ȘtieTot care, în două ore i-a instalat prietenului meu o versiune de probă a sistemului. Ce a urmat m-a uimit, cu toate că știam că aceste lucruri sunt posibile. În 30 de minute am avut acces la toate informațiile personale ale angajatilor și puteam să intru în orice cont de facebook, twitter sau google. Poate pentru unii suna halucinant, dar lucrurile nu se opresc aici. Din datele de navigare coroborate cu activitatea pe rețelele de socializare, chat-uri s.a.m.d. puteam avea, în timp real, un profil psihologic al oricui folosea uzual rețeaua firmei. În afară de asta mai afli că X e cam bețiv, că fata care-ți pare plină de viață de fapt are probleme acasă, că trezorierului îi plac jocurile de noroc și că se mai lasă pradă drogurilor s.a.m.d. Dacă ceea ce v-am spus până acum vi se pare SF, aflați că tehnologia e una comună și poate merge chiar mai departe, prin influențarea indivizilor. Cum? Prin intermediului rețelelor sociale, cu ajutorul unor profile fantomă. Când m-a văzut cât de uimit sunt, agentul de vânzări mi-a mai deschis capul: ”Știi câte camere sunt între St. Martin-in-the-Fields și National Gallery?” La naiba, m-am gândit, câte camere pot fi in câțiva metri? Ca să-l impresionez i-am spus că probabil sunt vreo patru. Greșit! Gigel susține că sunt optsprezece! Nu știu dacă el e megaloman sau eu sunt nebun, dar, mi-a dat câteva locații la care nu m-aș fi gândit niciodată. Și, aproape toate sunt la vedere, cele ascunse fiind camerele din interiorul spațiilor, dar care bat și în stradă. De ce mi-a spus asta? Pentru că avea și un soft de gestiune a camerelor video din firmă, care putea fi integrat în cel despre care v-am spus. Astfel, puteai culege date imposibil de aflat altfel, ca și cum ai fi stat non stop cu ochii pe angajați. Big Brother, frate!(parcă așa ar rosti băiatul ăla banal care-i păcălește pe fraieri) Ceea ce v-am spus până acum nu este altceva decât o tehnologie civilă vândută, ce-i drept, la limita legii. Vă imaginați cam pe unde se află tehnologia în realitate? 

Mecanica socială e o știință, cu reguli clare, aproape matematice. Îmi spunea cineva ieri că în nu știu ce oraș oamenii n-aveau cum să fie influențați de televizoare deoarece mai toți au comunicat prin rețelele sociale. Ca să vezi! Primăvara arabă a avut suportul logistic în rețelele sociale, poliția engleză(culmea) acuza blackberry-ul, iar Occupy este eminamente o revoluție a networking-ului social. Tocmai să se fi descoperit sistemul prin care lucrurile o iau razna? Fals!

Trei(sau în loc de concluzie)

Democrația coreeană ne arată cum o societate se află în pragul capitulării în fața unui sistem abstract. Occidentul se joacă suspect de mult cu tehnologii invazive. Toți fac lucrurile acestea în numele unor idealuri mărețe: coreenii lupta de vreo cincizeci de ani cu americanii și cu spionii din sud, occidentul cu diverși dușmani iluzorii. Pericolul pare a fi dat de cunoștințele noastre. Am învățat din istorie care sunt  slăbiciunile omului, acum avem tehnologia necesară pentru a le cataloga. Sunt unii care, de-aici au dedus că suntem în posesia tuturor celor necesare pentru a face sistemul social perfect(utopia maxima). Ceea ce vedem acum sunt doar repetiții generale ale unor tehnologii tembele. Nu e teorie a conspirației, e doar exacerbarea curiozității umane. 

Uriașul de la Bologna spunea că omul e în căutarea misterului și că misterul ultim nu poate fi decât vid. Sunt milioane de oameni aflați în căutarea misterului ultim, pe diverse trepte, în diverse stadii și care, din dorința puterii finale, își pierd viața vânând iluzii. Pericolul e ca mulți să cadă, de data aceasta forțat, în capcana marelui mister-ultim, adică a vidului, după o traiectorie similară societății coreene. Nu sunt un reducționist și știu că omul e mult mai complex astfel încât are puterea de a evada. Dar, din nefericire pentru mulți, pericolul există. Repet, nu vă gândiți la teorii ale conspirației pentru că, de multe ori, acestea nu sunt decât sfidări ale inteligenței.

Există o concluzie? Aș spune că sunt mai multe, dar cel mai important e să-ți gândești singur viața. Nu trebuie să ne fie frică de cunoaștere, nu trebuie să punem otravă pe paginile cărților! Pericolul pe care-l întrevăd este dat tocmai de încrederea în tehnologii fără a înțelege ceea ce se află în spate. Folosirea tehnologiei fără a o cunoaște și, mai rău, pierderea cunoștințelor care au produs tehnologia, acestea sunt adevăratele amenințări. Cu alte cuvinte pericolul e dat de lipsa cunoașterii, nu de dezvoltarea ei. Și aș mai adăuga un lucru, de fapt replica mea preferată pentru credința uriașului: omul e o ființă eminamente nefericită deoarece fericirea sa este transcendentă. De-aici vine curiozitatea, cunoașterea și complexitatea omului. Și-aici mă opresc deoarece continuarea ar fi mult mai lungă. 

P.S. Poate ar mai fi o concluzie care trebuie discutată, anume aceea că autorul a luat-o razna(e o ipoteza care nu trebuie ignorată). :-) 

Sper totuși că(în echilibristica pe care mi-am impus-o) am răspuns întrebărilor pe care unii și le puneau ieri(pentru alții probabil am și ridicat o mulțime de alte întrebări!). Ceea ce sper însă cu adevărat e ca cel care citește acest text să înțeleagă că pentru a înțelege trebuie să se întoarcă la carte, la lectura fundamentală. Nimeni nu garantează că va reuși, dar acesta e unicul drum pentru a te putea păstra cu picioarele pe pământ. Lumea se degradează sub presiunea prostiei, iar evadarea din această capcană va fi cea mai mare provocare a viitorului.

Occupy sau mic ghid de manipulare

”Atunci când nu mai ai soluții fă o revoluție!” Asta spunea unul dintre cei mai puternici oameni pe care i-am cunoscut. Și, trebuie să recunosc, abia acum am înțeles cu adevărat la ce se referea. De ce să faci o revoluție? Simplu, pentru că altfel o fac alții în locul tău.

De la bun început m-am ținut departe de mișcările având un spate doctrinar dubios, situat pe undeva prin zona serviciilor secrete. Occupy Wall Street a fost un exemplu magistral. Ce puteau face marile interese din spatele sistemului în condițiile în care societatea era sub presiune? Toată lumea știa că oamenii trec prin tensiuni extreme, că ajung la gesturi nebunești și că sunt capabili de orice. După atâția ani de studii, laboratoarele serviciilor secrete au învățat cum să beneficieze de mecanica socială. Ce puteai face cu o societate încărcată, gata de explozie? Un lucru pe cât de vechi, pe atât de eficient: eliberarea unei supape. Inventezi o mișcare, dai impresia că lucrurile scapă de sub control și dozezi porții generoase de revoluție la televizor. Monitorizezi totul strict, iar când lucrurile tind să o ia razna, băieții tăi aflați la fața locului deturnează în timp util mișcarea către alte false ținte. 

Poate vă întrebați cum poți mișca o groază de oameni, cum poți manipula în direcția dorită o adunătură eterogenă. Ei bine, cu cât e vorba de mai mulți, cu atât e mai simplu, iar cei care au habar de psihologia maselor știu bine la ce mă refer: gloata e imbecilă și poate fi manipulată mai simplu decât un bou care trage la plug. Principiile generale ale mișcării Occupy au fost dubioase din start: toți trebuie să dispară, toți sunt o apă și-un pământ; omorâți băncile, omorâți politicienii, înlăturați tot sistemul. Iată o metodă genială de a lăsa lucrurile exact așa cum sunt, de a nu face nicio schimbare, dar, în același timp, de a reduce tensiunea acumulată în animalul social. Lasă-i să mugească în număr controlat dându-le impresia că sunt liberi. Filmează-i și multiplică nebun imaginea libertății lor pentru ca restul boilor să se elibereze în fața televizorului, într-o mega-masturbare psihologică. Multiplică mesajele astfel încât fiecare să se regăsească într-unul din ele. Ajută-i să fie imbecili și, mai mult, încurajează-i să rămâna așa cum sunt. După ceva timp, răpuși de oboseală(sau de câteva bâte ale poliției) se vor întoarce în bârlogurile lor infecte bucuroși că au făcut revoluție. O revoluție în care nu s-a întâmplat nimic, dar care i-a eliberat de stress. Sunt numai buni, proaspeți, având conștiința resetată și creierul curățat. Asta e arta revoluțiilor controlate! Este extrem de interesant de observat cum Occupy a fost preluată de toate țările aflate în criză exact la fel cum sunt preluate formulele TV de succes(oare s-or plăti și drepturi de difuzare?). 

Mă uit în Piața Universității și la celelalte manifestări din țară. Este exact aceeași doză de haos, genial dozată de arhitecții din umbră. Mișcarea se desfășoară după un pattern similar: toți sunt o apă și-un pământ, niciunul nu e bun. De la ”Jos Băsescu” la deja celebrul ”N-ai pe cine să pui în locul ăstora” sau, mai noul slogan ”USL=PDL=MIZERIE”. Într-adevăr, aceeași mizerie de manipulare genial instrumentată. 

Nu în ultimul rând voi mai spune că, inițial, am căzut și eu în capcană. Toată tevatura cu demisia lui Arafat și cu retragerea Legii Sănătății a fost doar un episod genial instrumentat. Nu-l acuz pe Arafat deoarece probabil el a fost doar pionul mișcat la sacrificiu. Mișcarea asta l-a ajutat însă pe băsescu să-și conserve regimul: o supapă trebuia eliberată pentru a preveni explozia sistemului. Și, cum lucrurile păreau inevitabile, a făcut ceea ce știe mai bine: a furat startul. Pseudo-teama prezidențială, începerea manifestațiilor imediat după terminarea discursului de retragere a legii, multiplicarea lor controlată în toată țara, toate acestea sunt elemente care ar trebui să le dea de gândit celor care s-au lăsat prinși în mirajul revoluționar. Dacă ați observat, în realitate în stradă se află un număr foarte mic de oameni. Exact atâția cât să dai impresia de mare tevatură, după un algoritm experimentat de televiziuni în show-urile cu public.  Restul populimii își trăiește la TV mirajul rezolvării magice a frustrărilor, revoluția sedentară, poate cea mai mare invenție a secolului. 

E timpul să facem o ultimă constatare: lucrurile se împut mai rău decât puteam crede. Peste tot în lume dezastrul se multiplică după un pattern identic. E îngrijorător, iar adevăratele motive de îngrijorare vi le voi spune în următorul articol(unul în care îmi propun să vă aduc în atenție o mostră de dezastru social absolut). În final vă recomand să fiți moderați și să încercați să vă debarasați de gloată. Fugiți de hipnoza socială experimentată live în aceste zile. E cea mai periculoasă capcană în care puteți cădea!

Despre sanatate cu furie

Departe de mine gândul că aș putea fi un observator echidistant al situației, mai ales că părerile mele despre cei care se află acum la putere au fost cât se poate de transparente și sunt cunoscute de cititorii blogului. Departe de mine gândul că aş putea fi unul dintre cei  care se pricep la sănătate. Dar, oare sunt necesare aceste lucruri pentru a te pronunţa asupra problemei? Şi, pentru a-i înrăi şi mai mult pe cei care vor contesta ceea ce spun în continuare, voi afirma şi că am fost clientul actualului sistem de sanatate doar meteoric, cel mai mult prin copilărie. Modul în care-mi duc viaţa a făcut în aşa fel încât, de fiecare dată când am avut diverse probleme medicale, să fiu nevoit să apelez la medici din afara ţării, astfel încât am fost oarecum departe de ceea ce se întâmplă aici.

Acestea fiind spuse să trecem la subiect. În primul rând voi afirma că, în condiţiile în care peste 80% dintre oameni sunt împotriva aşa zisei reforme servite de Cotroceni, încăpăţânarea unui personaj de a o impune e iraţională. Desigur ne putem întreba dacă cei care se opun au dreptate, mai ales că oficialii din zona puterii afirmă apăsat că acela era doar un proiect supus dezbaterii, nicidecum o variantă finală.  Aşa să fie? Oare, în cazul în care amploarea mişcărilor anunţate nu l-ar fi speriat pe jucătorul de serviciu al patriei, n-am fi avut de-a face cu o nouă asumare la care nişte parlamentari imbecili ar fi rămas lipiţi în scaune pentru a pune mâna pe banii distribuiţi generos(şi ilegal) de piticul porno al politicii mioritice?  Sunt câteva întrebări la care răspunsul cred că e dinainte cunoscut.

Se spune că sistemul actual de sănătate e prost, că e ineficient, că se fură s.a.m.d. Nu a spus încă nimeni cine i-a numit în funcţie pe oamenii care se fac vinovaţi de aceste furturi. Mai mult, nu am aflat încă cine sunt cei care fură. A explicat cineva până acum cum s-au sifonat banii, s-a făcut vreo anchetă? Așa-zisele investiții erau oportune? Unde e punctul vulnerabil al sistemului? De ce doctorii câștigă atât de puțin în condițiile în care contribuțiile pentru sănătate sunt atât de mari? Totuși, unde se duc banii? Și, ar mai fi o întrebare: banii colectați pentru sănătate ajung toți în sistem sau se mai sifonează oficial(via MF) pe traseu? Sunt întrebări legitime cărora trebuia să li se găsească un răspuns. În cazul în care nu știm cauzele e normal să schimbăm un sistem din rădăcini? De ce trebuie să le dăm dreptate așa-zișilor reformatori și să nu ne punem întrebări, precum oamenii ieșiți în stradă? În cazul în care principala problemă a sistemului este reprezentată de furturi înseamnă că, în primul rând, trebuie demarate procedurile de recuperare a banilor furați. Iar recuperarea acestor bani nu se face în niciun caz prin schimbarea legislației. 

A conștientizat oare cineva că omul de rând nu refuză plata la doctor? Sistemul a supraviețuit până acum datorită atențiilor care sunt date doctorilor. Departe de mine de a fi de acord cu această practică, dar trebuie să fim conștienți de faptul că așa merg lucrurile: pacientul e mulțumit pentru că știe că banii lui ajung exact la cine merită, iar medicul își mai rotunjește venitul mizerabil(dacă venit se poate numi acea jignitoare sumă). De ce refuză oamenii coplata deoarece teoretic ar însemna o oficializare a atențiilor? Răspunsul e simplu: pentru că banii respectivi ar fi sifonați de aceeași mafie obtenebrată în timp ce medicii nu ar simți absolut nimic. Cu alte cuvinte, e ineficientă!

E simplu să spui că impunerea unui sistem privat(pe bani publici, trebuie subliniat acest lucru!) este panaceul sistemelor de sănătate. Experiența a arătat că la noi se ajunge la monopol(așa cum va deveni semi-privatul sistem de sănătate), la creșteri nejustificate de prețuri în beneficiul unor șmecheri care, în acest moment, sunt lobby-știi așa-zisei reforme. O hartă publicată în urmă cu câteva zile de Hotnews face o radiografie a diverselor sisteme de sănătate ale Europei. Cred că e interesant de observat pe acea hartă că în numai patru țări din Europa numărul de asigurați suplimentar este majoritar(asigurare suplimentară nu înseamnă obligatoriu asigurare privată!). În aceste condiții este oare OK să trecem brusc  întregul sistem de sănătate în mâna asigurătorilor privați? În câte alte țări din lume(cu excepția SUA) sistemul de sănătate mai este privat? Și ar mai fi ceva de clarificat: în câte țări din lume statul colectează banii pentru asigurătorii privați?

Atunci când te apuci să schimbi un sistem - unul dintre principalele elemente ale contractului social - o faci pornind de la un principiu. ”Să nu se mai fure” nu e un principiu, e o neputință a unui stat care a încetat de mult să mai existe. Nu ne-a spus nimeni dacă avem de-a face cu un sistem bazat pe solidaritate sau pe unul bazat pe responsabilitate. Ceea ce s-a făcut însă a fost o hoție ordinară: propunerea unui sistem care ar forma o nouă generație de băieți deștepți în sănătate. Dacă vrem să facem un sistem pur privat de ce este limitat numărul asigurătorilor? Lasă-l liber dacă nu vrei s-o pui de-un blat. Lasă-mă și pe mine să fac o societate de asigurări în sănătate și nu-mi impune să am nu știu câte decenii experiență deoarece pe piețele de pe care vin noii stăpâni ai sănătății nu-mi dă voie nimeni să mișc un deget! De ce trebuie să le facem unora concesii în condițiile în care, pe piețele din care aceștia provin, firmele autohtone n-au parte decât de faulturi? Sau, ca să fie și mai corect, obligă ”experimentații asigurători străini” să participe în societăți administrate privat în care statul român e majoritar(investitorul are drept de administrare, iar statul drept de veto). 

În concluzie voi spune că, prin această nebunie cu efect inflamant, nu s-a făcut absolut nimic. Din sistem va continua să se fure atâta timp cât instituțiile statului nu-și vor face datoria. Dacă-l privatizezi acum nu vei face altceva decât să transformi un furt ordinar într-unul perfect legal. Și voi încheia cu un exemplu clasic: până la privatizare, Petromul era căpușat de diverse firme ale potențaților zilei; după privatizare nu mai e căpușat, dar profitul s-a mutat în buzunarul altui stat în condițiile în care subsolul țării a devenit practic un monopol privat al OMV. Experiența arată că niciunul dintre cele două modele nu e de urmat. Dar poate că ne vom uita cu ceva mai multă atenție la MOL, PKN Orlen sau CEZ. Acestea sunt modelele de urmat pentru noi. Și, să nu uit: panaceul e o iluzie! 

Cum sa cresti organe

Principalul motiv pentru care am programat aceste filme este legat de reacțiile stârnite de articolul anterior, în special neîncrederea unora în ceea ce privește cercetările despre care vorbeam. Reafirm faptul că cercetările menționate sunt în stadiu de finalizare, iar neîncrederea arătată de unii dintre cititori este nejustificată. Continuăm să evoluăm, aceasta este vestea bună!

Clipurile de mai jos sunt înregistrate la TED în 2010 și 2011 și prezintă evoluția unui proiect incredibil. Dacă aveți impresia că e vorba de SF, revedeți clipurile. Între timp, doctorul Atala a evoluat fabulos și e pe cale să finalizeze proiectul din ultimul clip, adică producția efectivă de rinichi. Nu cred că trebuie să explic ce înseamnă acest lucru, câți oameni ar putea fi salvați simplu cu ajutorul tehnologiei revoluționare de reproducere a organelor. La fel de adevărat însă este faptul că, așa cum arată Atala în ultimul clip, cercetările în acest domeniu sunt extrem de vechi, primele idei fiind expuse la începutul secolului trecut. Nu-mi rămâne decât să vă invit să urmăriți cele două clipuri incredibile și să conștientizați fantasticul salt care urmează să fie făcut atunci când tehnologia lui Atala va deveni pe deplin funcțională. 

Update: Pentru cei interesati, inca un clip:
http://bloom.bg/iK4Vto#ooid=pjb3hoMjqBlYvdzmRXR52tEkY2IzT-9h

Directii novatoare

O să încep destul de rapid, fără alte introduceri inutile. Ceea ce doresc să subliniez în acest post este legat de principalele trenduri asupra cărora cred că e timpul să ne concentrăm puternic. Şi aceasta deoarece cred că suntem în momentul în care se consolidează fundaţiile unor direcţii deosebit de importante ca urmare a unor rezultate palpabile din zona cercetării. Dacă până acum ne plângeam că nu exită nimic palpabil în zona inovaţiei, ceva care să ne rupă de modelul actual, iată că veştile bune încep să apară, iar viitorul chiar pare a prinde contur.

Voi începe cu două realizări deosebit de interesante ale cercetătorilor de la Stanford University. Este vorba de mult prea complicata problemă a stocării energiei electrice, adică banalele baterii care, prin prisma cercetărilor recente, par a evolua către un nou nivel. Ambele descoperiri sunt aplicaţii directe ale nanotehnologiei şi promit lucruri la care ne e greu să visăm în prezent. Voi începe cu proiectul care va avea cea mai mare aplicabilitate în viitorul apropiat: un acumulator de mare putere, cu o durată mare de viaţă, capabil să stocheze energia electrică produsă în exces. La ce este necesar un asemenea acumulator? E simplu: la stocarea energiei provenite din diverse surse, dar cu preponderenţă din cele regenerabile. Cum vântul nu bate mereu, la fel şi soarele nu străluceşte întotdeauna. Mai mult, sunt cunoscute cazurile în care avem nevoie de energia provenind din anumite surse mult mai târziu decât atunci când este produsă. Ei bine, cei de la Stanford şi-au propus să rezolve această problemă şi se pare că au reuşit: mega-acumulatorul pe care-l propun va avea o viaţă lungă, reuşind să reziste la nu mai puţin de 40 000 de cicluri complete de încărcare descărcare fără a-şi pierde din capacitatea de stocare(mai mult, acumulatorul este capabil să realizeze deosebit de rapid atât încărcarea cât şi descărcarea sa, ceea ce-l face deosebit de fezabil) . Deocamdată, din acest proiect a fost dezvoltat doar electrodul care este construit din ... cupru. Întreg proiectul îşi propune să utilizeze materiale comune şi ieftine ceea ce ne duce cu gândul la o tehnologie ieftină, capabilă să se dezvolte deosebit de rapid. Dacă acest proiect va fi finalizat, vom intra, cu siguranţă, într-o nouă etapă în care am putea avea parte de independenţă energetică personală, lucru benefic în special pentru locaţiile aflate în afara acoperirii diverselor sisteme energetice integrate. 

Ajunşi în acest punct, o să aduc în prim plan şi cea mai recentă descoperire a celor de la Stanford: o tehnologie care permite prelungirea timpului de utilizare a comunelor acumulatoare litiu-ion de zece ori. Practic, prin utilizarea unor nanotuburi de siliciu s-a reuşit reinventarea acumulatorilor li-ion care au parte de o nouă tinereţe. Ce înseamnă aceasta e simplu de imaginat: de la laptopul capabil să mergă numai pe baterie timp de câteva zile, la automobilele electrice având o autonomie de ... 1000 Km. Sună promiţător nu-i aşa? Putem spune că, prin cele două descoperiri, Stanford devine un fel de Mecca a cercetărilor în domeniul acumulatorilor, iar finalizarea acestor proiecte poate impulsiona, fără doar şi poate, întreaga economie.

Alt domeniu în care intuiesc vremuri turbulente, cu răsturnări spectaculoase de situaţie este cel al sănătăţii. Prăfuita industrie farma se află în centrul numeroaselor suspiciuni şi, colac peste pupăză, multe medicamente intră în neprofitabila zonă a genericelor. Noile cercetări nu fac altceva decât să lanseze versiuni actualizate ale genericelor pe care le marketează precum detergenţii. Ei bine, iată că sunt două firme care vor să facă posibilă determinarea completă a genomului uman individual. Astfel, printr-un set de analize al căror cost n-ar trebui să depăşească (atenţie!) 1000$, fiecare om va putea să-şi cunoască genomul personal. Vi se pare puţin? Aceasta deschide posibilitatea tratamentului pur personalizat, adaptat profilului genetic al persoanei, adică o adevărată revoluţie în sănătate. Este un adevărat cutremur care va schimba ierarhiile din domeniu şi va permite lucruri imposibile în prezent.

Şi, pentru că am pomenit de genom, cred că este momentul potrivit să ne concentrăm pe un proiect care vine direct din laboratoarele lui Craig Venter. Recent, acesta a anunţat că lucrează la un genom sintetic auto-replicabil. Targetul ar fi crearea unui organism artificial capabil să absoarbă dioxidul de carbon din atmosferă şi să-l transforme în combustibil. Nu cred că trebuie să explic impactul unei asemenea tehnologii. 

Sunt trei direcţii capabile să producă mutaţii spectaculoase şi să ne porteze într-o nouă lume, mult mai eficientă din punct de vedere energetic. Frumuseţea constă în faptul că noua economie se naşte exact în perioada în care realmente va curge sânge pe pieţele financiare. Acestea fiind spuse nu pot decât să afirm că ne aflăm în faţa unor noi mega-trenduri. Câştigătorii vor fi cei care vor fi capabili să le urmeze.

Afganistan

Exista viata post-Kyoto?

După ce în luna decembrie Canada a anunțat că se retrage din tratatul de la Kyoto, participanții par a fi rămas cu buza umflată. Aceasta dacă ținem cont de faptul că SUA nu sunt semnatare ale tratatului. Motivul invocat atunci de ministrul canadian al mediului a fost acela că ... tratatul îi costă foarte mult, iar aceasta reprezintă moștenirea pe care au primit-o de la fostul guvern incompetent. Putem spune, fără a greși, că s-a cam ales praful de idealurile acestui tratat deoarece a ajuns subiect de bălăcăreală politică ieftină. În același timp, trebuie să remarcăm că, în timp ce majoritatea covârșitoare a țărilor au semnat un protocol pentru supraviețuirea planetei, câteva țări ignoră voința majorității, considerându-se probabil intangibile.

Oare cât de corecte sunt asemenea comportamente? Știu, există numeroși contestatari ai tratatului de la Kyoto. Poate că un unele privințe au dreptate, dar nu trebuie uitat că acest tratat este singurul menit a reduce poluarea. În cazul în care acest tratat dispare, întreaga problemă a poluării rămâne în aer și ne întoarcem de unde am pornit, adică în haos. Există oare o portiță de ieșire din acest impas?

Desigur, primul instinct pe care l-am avut când am citit știrea din decembrie a fost să-l consider pe respectivul ministru un imbecil sinistru și aceasta pentru că un asemenea comportament nu-i poate fi permis unui ministru al mediului, indiferent de țara de proveniență. Problema însă nu se pune în acești termeni deoarece, după prosteasca decizie, întreaga construcție riscă să se prăbușească. Aceasta în condițiile în care Japonia și Rusia au anunțat voalat că nu sunt dispuse să respecte viitoarele target-uri de reducere a emisiilor toxice. Suntem oare în fața unui dezastru?

În tot spectrul de știri negative, hotărârea cu care Uniunea Europeană susține tratatul este un lucru îmbucurător deoarece este vorba de o contra-forță deosebit de importantă. Dincolo de puterea economică pe care o concentrează, UE este o piață importantă, iar determinarea oficialilor în ceea ce privește poluarea oferă numeroase oportunități de luptă împotriva repetenților planetei. Un prim element a fost Emissions Trading System care, începând cu 1 ianuarie 2012, se aplică și companiilor aeriene. Practic, de la data menționată, fiecare linie aeriană care utilizează un aeroport european este obligată să participe la schemă. Iată însă că marți, purtătorul de cuvânt al unui grup din care fac parte patru dintre cele mai mari companii aeriene chineze a declarat că membrii pe care-i reprezintă vor ignora schema europeană. În fața acestei noi lovituri, americanii și canadienii și-au frecat fericiți mâinile și s-au folosit de situație transmițând mesaje neoficiale conform cărora companiile lor vor plăti taxele pe carbon într-o altă schemă. Cu siguranță, atunci când au transmis mesajele, s-au gândit la înființarea unei suveici menite a eluda schema europeană rotunjindu-le în același timp profiturile. Răspunsul UE însă a fost extrem de clar, nelăsând nicio brumă de interpretare: companiile care nu se supun reglementărilor UE vor plăti, într-o primă fază, o taxă de 100$/tona de CO2 emis, urmând ca, în final, să li se interzică accesul pe aeroporturile europene. Este o inițiativă lăudabilă care, chiar dacă va avea ca prim efect scumpirea biletelor de avion, va încuraja reducerea emisiilor.

Acesta este doar un început, însă, în cazul în care și alte țări ar adopta schema europeană, progresele ar fi majore, iar comportamentul SUA și Canada în ceea ce privește mediul chiar nu ar mai conta deoarece ar fi constrânse să se civilizeze. Ar fi foarte interesant dacă schema care se aplică acum liniilor aeriene s-ar extinde și la produse. Cum SUA este responsabilă cu ~40% din emisii, ar trebui ca fiecare produs importat din SUA să fie taxat suplimentar cu o taxă de poluare. Astfel prețurile junk-urilor americane ar reflecta ceva mai bine pagubele produse de industria de peste Ocean.

Punând lucrurile cap la cap, putem spune că, în ciuda unor piedici de moment, sunt șanse serioase ca anumite state ignorante să fie aduse pe drumul cel drept. Și aceasta indiferent de poziția oficială în ceea ce privește mediul. Cu toate că sunt optimist în ceea ce privește subiectul poluării, nu trebuie să uităm că încă suntem la început, iar pașii care trebuie urmați sunt incomparabil mai mari și mai complecși decât ceea ce s-a făcut până acum. Dar, să nu uităm că, de cele mai multe ori, începutul e cel mai important. Să sperăm că și în ceea ce privește poluarea vom asista la o dezvoltare accelerată a tehnologiilor în urma constrângerilor financiare.

Primul esec

Nici nu am depășit bine atmosfera de sărbătoare că am consemnat un prim eșec în Europa. Dacă proverbialul optimism al începutului de an a ridicat cotațiile acțiunilor cam pe toate piețele, iată că realitatea își face simțită prezența cu brutalitate. Și aceasta se întâmplă, cu siguranță, din cauză că cele câteva zile de liniște nu au schimbat în niciun fel datele problemei. 

Dar despre ce eșec vorbim? Ei bine, este vorba despre UniCredit. Banca încearcă să strângă(cu disperare) 7.5 mld. EUR printr-o emisiune suplimentară de acțiuni. Și, pentru atractivitate, noua emisiune de acțiuni s-a făcut la un incredibil discount de 69.4% față de cotația de închidere de marți și cu 43% mai mic față de prețul teoretic de tranzacționare de după majorarea capitalului. O ofertă incredibilă, nu-i așa? Într-adevăr, însă, dacă ești sănătos la cap, nu ai cum să nu-ți pui întrebări atunci când te afli în fața unui asemenea incredibil discount. Și spun aceasta deoarece nu ne aflăm în fața unor gospodine capabile să-și spargă dinții în fața unei oferte de tigăi, ci vorbim despre investitori care, înainte de a se arunca cu capul înainte, cel puțin se asigură să nu aibă parte de vreun zid în ipotetica traiectorie.

Rezultatele acestei acțiuni frenetice au fost cele normale, dar, probabil, neașteptate pentru inițiatori. La începutul ședinței de ieri titlurile băncii au căzut cu ~10%, au fost suspendate de la tranzacționare pentru scurt timp, după care au crescut anemic cu 3.5%. A fost vârful deoarece, după acest moment de glorie, titlurile s-au înscris pe o pârtie accelerat descendentă închizând la un măreț -14.5%! Și, dacă evoluția prețului acțiunilor puțin contează pentru unii(chiar există și asemenea specimene), poate că ar trebui să vedem cam care e sentimentul pe ”piața subscrierilor”. Nu de alta, dar dacă investitorii fac coadă pentru a subscrie la noua super-ofertă, chiar nu ar mai conta pentru moment prețul de pe bursă. Cum probabil bănuiți, lucrurile stau foarte prost. Doar 11% din acționari au anunțat că vor subscrie, în timp ce ~13% au declarat că este posibil să subscrie. Restul probabil îngroașă rândurile celor care încearcă să iasă din business.

Personal consider acțiunea de atragere de bani a celor de la UniCredit prost gândită și prost lansată. Un om simplu ar spune că ”au încercat marea cu degetul” și ar avea perfectă dreptate. Previzibilul eșec al acestei tentative de consolidare a capitalului ar putea avea ca efect împărțirea în două a gigantului bancar italian. Aceasta, desigur, în cazul în care nu va apărea mult-așteptatul cavaler călare pe calul alb care să absoarbă cu nesaț toate titlurile care băltesc acum pe piață. Și cum unii așteaptă această minune, poate ar trebui să ne întrebăm din ce material ar trebui să fie fabricat un asemenea mitic personaj.

Europe at the Brink