Grexit

Grecia, o economie relativ insignifiantă la nivel global, este pe buzele tuturor. A ajuns atât de importantă încât i se transmit mesaje încurajatoare tocmai de la întâlnirile G8. Totuşi, nu e ciudat ca o ţară al cărei PIB abia depăşeşte trei sute de miliarde să se afle pe buzele tuturor marilor lideri ai lumii? Motivul acestei atenţii nu este în niciun caz simpatia de care se bucură, ci teama. Teama că Grecia se va transforma într-un declanşator al unei noi crize mult mai urâte decât cea pe care o trăim acum.

Când liderii europeni porunceau Greciei acceptarea unor planuri iluzorii de salvare o făceau convinşi fiind că au de-a face cu un rob spăşit care, la urma urmei, îşi merită condiţia de sclav. Ceea ce însă nu înţelegeau atunci era un lucru cât se poate de simplu: bunăstarea lor depindea într-o măsură covârşitoare de stabilitatea săracilor care-i deranjau. Întârzierea conştientizării acestui lucru îi va cost scump. Mult mai scump decât îşi pot imagina.

Dacă ar fi să facem un calcul al pierderilor care ar rezulta din părăsirea zonei Euro de către Grecia ne-am lovi de o mare necunoscută. S-au înaintat diverse valori, însă nimeni nu poate garanta că vreuna din metodologiile de calcul este corectă. Aşa se face că plaja posibilelor pierderi se află între o sută de miliarde şi peste un trilion. Niciuna dintre aceste cifre nu este corectă deoarece nimeni nu poate evalua în acest moment cum pot evolua pieţele în cazul unui scenariu radical. Există posibilitatea ca o ieşire precipitată a Greciei să coste fix câteva sute de miliarde, adică datoriile acumulate de ţară. Aceşti bani ar avea un statut incert, ceea ce va obliga creditorii să-i înregistreze ca pierdere. Este scenariul optimist. Problemele apar însă abia din acest punct deoarece nimeni nu poate cuantifica ce presupune asumarea acestor pierderi. Şi aceasta pentru că nu e vorba de pierderile ca atare ci şi de produsele derivate având în componenţă datorii ale Greciei. Mai mult, asumarea bruscă a unor pierderi poate conduce la picajul unor instituţii financiare mari care şi-aşa abia mai sunt menţinute pe linia de plutire. Cu alte cuvinte, ne putem aştepta la o reacţie financiară în lanţ care ar produce pagube enorme. 

Şocul ieşirii Greciei din Euro poate genera o nouă creştere bruscă a dobânzilor la care se împrumută celelalte ţări fragile din UE. Aşa se face că, o ieşire a Greciei poate obliga părăsirea imediată a bărcii de către Portugalia şi Irlanda(pariez că nimeni nu-şi mai aminteşte de ei!), iar într-un scenariu de coşmar am putea adăuga Italia şi Spania. Fiecare dintre aceste ieşiri poate creşte turbulenţa, ajungându-se la niveluri de-a dreptul nesustenabile. Teama marii majorităţi a analiştilor este că aceste scenariu va conduce într-un final la căderea monedei euro, un lucru la care nimeni nu vrea să se gândească. Acesta este adevăratul motiv pentru care Grecia este pe buzele tuturor şi, la nivel declarativ, ieşirea ţării din uniunea monetară este exclusă.

Totuşi realitatea nu poate fi contrazisă! În lipsa unor soluţii eficiente adoptate la începtul crizei greceşti problemele s-au agravat, iar acum singura soluţie pare a fi revenirea la drahmă. Şi aceasta deoarece şi costurile rămânerii ţării în euro sunt piperate, cu perspective similare celor din prezent. Mai mult, problemele devin critice în condiţiile în care ţara trece printr-o criză politică profundă. Cu alte cuvinte, lucrurile nu mai pot continua ca până acum, dar nici schimbarea nu e bună. Un paradox pentru care deocamdată nimeni nu are soluţie. Aşa se face că, în spatele mesajelor încurajatoare, se află de fapt dorinţa liderilor europeni de a cumpăra timp. Posibil ca în scurt timp să vedem adoptarea unui framework de ieşire din euro care să mai reducă din incertitudine în ceea ce priveşte pierderile. Este posibil ca ieşirea să presupună asumarea pierderilor de către ţara care părăseşte barca. Este desigur o asumare formală care ar avea rolul imediat de a da iluzia unei certitudini a plăţii datoriilor, undeva într-un viitor incert(în acest caz titlurile datornicilor n-ar mai fi înregistrate ca pierdere în scripte, chiar dacă în realitate nu mai reprezintă nimic). O ieşire controlată a Greciei, urmată de ieşiri ale "verigilor slabe" pot recredibiliza moneda euro deoarece, din punct de vedere teoretic, economiile rămase sunt cele mai puternice, iar principiile solide ale monedei unice vor părea a fi restabilite. Ce înseamnă aceasta? Chiar dacă în prima fază euro va scădea, pe termen mediu şi lung moneda va recâştiga terenul pierdut.

Ca o concluzie putem spune că suntem în mijlocul unui nou moment de incertitudine. O incertitudine care le dictează investitorilor reîntoarcerea la cash. Cel puţin pe termen scurt cred că o să avem un nou episod de cădere generalizată a pieţelor. Sunt condiţii clare pentru un spectacol care trebuie să te prindă cu destui bani lichizi în buzunare.