La cota de avarie

În urmă cu un an era adoptat în forță un cod al muncii contestat atât de sindicate cât și de patronate. O chestiune cât se poate de ciudată care a șocat observatorii de-atunci deoarece ofensiva politicului a fost una de-a dreptul radicală. Puțini au fost cei care au știut ce se întâmplă de fapt, care sunt motivele reale din spatele nejustificatei dorințe a politicului de așa-zisă reformare a pieței muncii. După câteva luni de la adoptarea precipitată a codului, atunci când Nokia a anunțat oficial că părăsește România, adevăratele motive au devenit clare. Desigur, între timp, mentalul colectiv uitase episodul „codul muncii”, iar cei implicați au jucat bine rolul de nevinovați luați pe nepregătite. 

Iată că suntem la un an de la adoptare și dezastrul iese la lumină: sunt cu 850 000 mai puține contracte de muncă. E mult sau puțin? În procente avem de-a face cu o contracție de aproximativ 15% și înseamnă enorm! Să pierzi 15% din contractele de muncă doar într-un singur an nu înseamnă că sunt probleme ci că suntem în cădere liberă! Majoritatea celor ieșiți din economie îngroașă rândurile săracilor, iar experiența ne spune că atunci când se atinge masa critică, societatea devine incontrolabilă. Trebuie să ne gândim cât se poate de clar dacă ne dorim să asistăm la spectacolul haosului generalizat deoarece, în cazul în care acest trend continuă, pasul următor este disoluția haotică a țării. Și, când fac această afirmație mă bazez pe faptul că nici pentru cei rămași în economie lucrurile nu sunt roze. Mulți au fost obligați de angajatori să treacă de la contracte full time la contracte de 1-2 ore în condițiile în care programul de lucru a rămas neschimbat. O situație care, în realitate, a crescut piața gri a muncii contribuind și la scăderea inutilă a încasărilor statului. 

Ar fi exagerat să considerăm că scăderea la care asistăm este cauzată doar de codul muncii. Mai degrabă este o rezultantă a tuturor măsurilor aberante luate, peste care a mai tronat și criza mondială. Dacă am apela la memorie ar trebui să ne întrebăm ce au avut în cap cei care, la adoptare, promiteau sute de mii sau milioane de locuri de muncă? N-aveau nimic în afară de interese meschine și multă demagogie. Însă vremea lamentărilor a trecut, iar transformarea căutării vinovaților într-un scop în sine se poate dovedi o îndeletnicire la fel de falimentară precum și politica de până acum. Nu spun că cei care sunt vinovați nu trebuie să răspundă. Spun însă că politicul trebuie să se concentreze prioritar pe economie lăsând Justiția să-și facă datoria în ceea ce privește pedepsirea corupției generalizate din ultimii ani(probabil va veni și ziua în care Justiția va reuși să se elibereze de cancerul politic de care suferă). 

Realitatea crâncenă este că ne aflăm la cota de avarie, aproape de momentul de la care continuarea scăderii înseamnă dezintegrare. Nu sunt vorbe mari, e realitatea. România are nevoie urgentă de implementarea unor politici coerente de creștere. Nu este oare un nonsens? Cum poți adopta politici de creștere într-o mare de austeritate? Ei bine, este o falsă dilemă: austeritatea și creșterea nu sunt noțiuni antonimice! În ceea ce privește statul trebuie dusă o politică de transparentizare și eficientizare. Aceasta se poate face numai prin informatizarea masivă. Când vor dispărea maldărele de dosare din Ministerul de Finanțe, când generarea unui raport la nivel național se va măsura în minute sau ore nu în luni, când contactul dintre contribuabil și stat se va produce doar la „zilele porților deschise” atunci vom putea spune că avem un stat funcțional și transparent. Creșterea, pe de altă parte, trebuie să vină din zona privată. Întrebarea imediată în fața unei asemenea opinii este dacă nu cumva e vorba de exaltare. Cum poate crește zona privată atâta timp cât investitorii străini mai degrabă se retrag, când pe-aici lucrurile refuză să funcționeze? Ei bine, există un cuvânt magic, o noțiune care trebuie activată: antreprenoriat. Dezvoltarea antreprenoriatului este unica noastră șansă de ieșire din mizerie! 

Vestea proastă este că noțiunea e destul  vagă, că poate fi confundată cu un slogan. Vestea bună e că nu trebuie făcut foarte mult pentru ca antreprenoriatul autohton să se dezvolte. În primul rând trebuie simplificate legislația, raportarea și colectarea impozitelor. O autorizare simplificată, contabilitatea în partidă simplă și adevăratul impozit forfetar ar putea fi formula magică pe care ar trebui să se mizeze. Un mix isteț ar putea transforma letargia actuală a populației într-o competiție pentru profit. Cred că e clar pentru toată lumea că nu te poți aștepta la nimic bun atunci când o simplă covrigărie e controlată de 50 de instituții ale statului. Ceva trebuie să se schimbe rapid! 

Standardizarea și simplificarea trebuie să devină noțiunile cu care să-și înceapă fiecare zi de muncă decidenții. Creșterea de care avem nevoie nu poate veni decât din interior. Dacă vom fi capabili să definim cadre legislative istețe, să încurajăm inițiativa și să activăm resursa umană disponibilă putem spune că mai avem o șansă. Alternativa este cea a continuării circului în așteptarea unui deznodământ previzibil și, în același timp, tragic.