joi, 26 iulie 2012

Hidroelectrica update

În urmă cu o lună vă atrăgeam atenția asupra intrării în insolvență a Hidroelectrica și vă sugeram să studiați acțiunile Fondului Proprietatea. Lucrurile erau precipitate, lumea ieșea isteric de pe acțiunile Fondului din cauza „dezastrului insolvenței”. Vuvuzelele media, între care s-a remarcat(cum altfel?) Ziarul Financiar, ne prezentau scenarii apocaliptice în legătură cu șocul produs în economie de  această acțiune îndreptățită a Guvernului. Aproape că-ți venea să mai semnezi un contract cu dedicație pentru energie ieftină, numai să nu cumva să se dărâme țara.

A trecut o lună. Contractele care au produs o pagubă de 1.3 mld. EUR au fost reziliate, exact așa cum am spus atunci. Societatea mai are câțiva pași de făcut pentru eficientizare, dar, în mare, lucrurile arată bine. Personal cred că Hidroelectrica va ieși din procedura de insolvență mai repede decât cred unii, probabil în 2-3 luni. Ajunși în acest punct, poate că e bine să înțelegem că intrarea în insolvență nu este echivalentă cu lichidarea(așa cum sugerau instituțiile interesate de presă) ci se poate dovedi un instrument extrem de eficient pentru redresarea unor companii în suferință. Poate cel mai pregnant exemplu în acest sens este cel al constructorilor americani de automobile care au trecut recent prin această procedură și care și-au revenit spectaculos. 

În final o să revin la Fondul Proprietatea. Acțiunile s-au apreciat cu aproape 10% de la momentul apariției articolului trecut. Era logic să se întâmple așa, mai ales că acțiunile ajunseseră într-un minim local. Trendul de creștere însă nu cred că se va opri aici. Listarea la Bursa de la Varșovia și ieșirea oficială din insolvență a Hidroelectrica se vor constitui în noi motive de creștere. Ceea ce s-a întâmplat în ultima lună ne readuce în atenție faptul că atunci când curge sânge pe străzi trebuie să ne gândim la oportunitățile de cumpărare(așa cum au făcut acționarii semnificativi). Ultima perioadă ne-a oferit câteva oportunități excelente la bursa locală de care s-a putut și încă se mai poate profita. Suntem încă într-o perioadă de incertitudini politice dublată de o lichiditate anemică a bursei. Așa că nu-mi rămâne decât să vă îndemn să cercetați oportunitățile cu atenție. Cine știe, poate dați de diamante. :-)

10 comentarii:

  1. Ai idee care e pierderea pe care o producea Hidroelectrica in urma contractelor cu baietii destepti? Care e suma aproximativa pe care o castiga bugetul de stat in urma rezilierii contractelor?
    Sa speram ca nu se incheie contracte cu noi baieti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marius,
      Ma cam enerveaza basismele astea ieftine. Iti reamintesc un lucru cat se poate de clar: cu ceva timp in urma, idolul tau se dadea de ceasul mortii ca nu are ce face. Uite cum printr-o procedura simpla s-a reusit deconectarea capuselor.
      Vor aparea noi baieti destepti? Nu stiu, dar faptul ca actualii au fost indepartati e un lucru pozitiv. basescu v-a invatat sa ganditi prost in schema "a furat basescu, dar astia sunt mai hoti asa ca mai bine nu schimbam nimic". Daca pe voi atata va duce capul n-am ce comenta...

      Ștergere
    2. Dane, intrebarile mele nu au nimic de-a face cu Basescu, etc. Eram doar curios si atat. Nu bat nicaieri. Nu am citit mai nimic vizavi de subiect (doar titluri din ziare) si chiar ma intreb ce impact are asupra bugetului tarii. Eram doar curios, capisi?
      Si mai las-o balta cu basismele, etc., ca incepi sa devii ridicol. A cam inceput sa mi se rupa de Basescu, Ponta si alti politicieni de rahat. N-aveti decat sa va implicati voi in tot circul din ultima vreme.

      Ștergere
    3. Daca-ai fi fost curios de dimensiunea pierderilor puteai sa citesti in text(sau dadeai o cautare pe net). Insa comentariul tau initial, ca si replica de altfel, se inscrie perfect in retorica basista.
      Daca „ruperea” ta e reala, e un lucru pozitiv, dar eu unul nu stiu de ce n-o cred.

      Ștergere
    4. Mai rar atata inchistare. Esti precum 90% din populatia tarii: daca nu esti cu PDL inseamna ca esti automat USL-ist; nu poti discuta civilizat decat cu cei care-ti impartasesc opiniile politice, restul fiind niste ticalosi basisti. Gandire de lache!
      Oare de ce nu puteti voi concepe ca mai sunt unii care nu sunt nici USL-isti dar nici PDL-isti? Oare de ce nu puteti voi pricepe ca, chiar daca cineva nu e simpatizant Basescu/PDL, poate fi intrigat de felul cum au fost trase sforile in ultima vreme?
      Am trait multi ani in SUA iar acum sunt detasat in Germania, dar inca nu mi-a fost dat sa aud un politician american sau german sa-l faca pe presedinte sau cancelar ticalos sau nemernic (vezi Ponta). Uite ca-n Romania se poate, la fiecare colt de strada, la TV, in presa, pe bloguri. Mai pretindem ca suntem civilizati si facem pe moralistii pe tot felul de bloguri.

      P.S. Si uite cum a ajuns sa se discute despre politica pe un thread care ar trebui sa aiba de a face doar cu economicul.

      Ștergere
    5. Intrucat sunt atat de inchistat nu-mi dau seama cum de te mai obosesti sa mai intri pe blogul meu. Citind ultimul tau comentariu chiar ma mir cum naiba de mai intru si eu pe-aici. :-)
      Acum, in ceea ce priveste chestia cu "nu mi-a fost dat sa aud un politician american sau german sa-l faca pe presedinte sau cancelar ticalos sau nemernic" ma intreb daca ai vazut pe undeva sa se fure in halul asta ca in tara. Pai il face ticalos pentru ca este! Este posibil si ca cei care trag tare acum pe altarul demagogic al politichiei sa ajunga la fel de ticalosi, doar e vorba de buna noastra tara mereu surprinzatoare. Dar eu cred ca mai intai trebuie schimbati spoliatorii de la butoane si in niciun caz pastrarea actualilor pe motivul ca si aia care-or sa vina sunt la fel de ticalosi.

      P.S. Cu observatiile astea am pus punct discutiei. Daca vrei sa-mi dai replica nu ma opun, dar n-as vrea s-o mai intindem inutil.

      Ștergere
  2. Dan, ai inceput sa speculezi/investesti (joci) la BVB? Din cite tin minte nu prea dadeai doi bani pe FP acum ceva timp.

    Eu cumpar la FP de cind s-a listat, daca Hidroelectrica incepe sa aiba profit mai mare incepind de anul asta, cred ca sunt sanse ca pretul actiunilor FP sa se apropie de 80% din valoarea nominala undeva in martie/aprilie anul viitor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dupa ce am bagat bani in Nigeria mi-am mai flexibilizat opiniile referitoare la Romania. :-) La FP nu cred ca se va ajunge prea curand la 80% din VAN.

      Ștergere
  3. Foarte interesant - dar suma e cea corectă ?
    Deoarece în presă se spune ceva de genul 1,3 miliarde de euroi din 2006 încoace și nu pe an ...

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)