Pagini din jurnalul intunecat

„Sufletele corpurilor cerești își transmit puterile propriilor corpuri, iar acestea le comunică 
lumii sensibile; pentru că virtuțile globului pământesc au și ele tot o cauză cerească.”  

Cornelius Agrippa 

Când coborâm în tenebre, lucrurile se văd diferit, proiecțiile apar în altă lumină, iar faptele sunt, de multe ori, diametral opuse percepțiilor. Desigur, sunt multe lucruri ascunse, dar aceasta nu ne împiedică să tragem cu ochiul pentru a putea pătrunde cumva în misterul întunericului, acolo unde oglinzile își pierd puterea. Cum ceea ce am spus în martie s-a petrecut exact așa cum fusese prevăzut, e timpul să trecem spre un nou episod exploratoriu prin ulițele întortocheate ale lumii obtenebrate. Și facem aceasta nu numai pentru extinderea perspectivei ci și pentru avertizarea celor care s-ar putea lăsați orbiți de luciul lumii superficiale.

Cum spuneam în episodul trecut, timpul se contractă, mai ales de când Linia Metodică a decis mutarea Patriarhului. Instinctele șobolanilor au funcționat impecabil, lăsând corabia să se scufunde în uraganul banalității. Pentru cei care-au citit „scurt pe doi” a apărut limpede de ce steaua de la Monte Carlo n-a putut fi atinsă de către Bătrânul Satrap. Era logic pentru oricine că vistiernicii nu se vor înălța până acolo, chiar dacă statutul de locuitori ai hotelului olandez le-ar fi permis într-o oarecare măsură o incursiune. Ei știau că mișcarea Patriarhului va fi aprobată inclusiv de Marele Molok, lucru care s-a și produs  prin sosirea Porumbelului Păcii pe post de Mare Hatman. Orizontul limitat al Satrapului îl împiedică să distingă relația Patriarhului cu Molok, ceea ce îl face să semene cu un gândac isteric rămas captiv în borcanul de miere. Cum bine se știe, în realitatea imediată, Satrapul nu-și dorea decât accesul la pârghie pentru a se menține în fruntea conspirației tronului(din acest punct de vedere e normal comportamentul vistiernicilor pe care nu-i poți pune să se uzeze într-o luptă atât de banală, mai ales că și ei au destule alte probleme). Dar cum poți avea acces acolo când scil(*) a fost făcut stăpân peste pârghie numai și numai pentru folosința Patriarhului?

Lăsând în spate Linia Metodică unde treburile sunt deja tranșate, iată că ne răsar pe retină celelalte două linii din ecuația momentului, așa-numiții vectori Expirator și Subtil. Pe Linia Expiratorie, teoretic, Satrapul e stăpân absolut. Desigur, știm bine că e inutil să te consideri stăpân atunci când interesele liniei sunt haotice, când membrii ei răspund mult mai multor stăpâni decât ar fi normal. Dar trebuie să înțelegem că în tot acest haos aparent, întreaga Linie Expiratorie răspunde prompt la comenzile satrapului. Livrează fix ceea ce se așteaptă cu precizia mecanismului elvețian(că tot veni vorba de zonă, mai ușor cu vârtelnița aia monetară prin copiii lui Habib). Poziția Liniei Expiratorii însă ascunde o luptă dură de supraviețuire născută din fronda subtililor faultați pe propriul teren.

Și uite-așa ajungem la Linia Subtilă unde este trasată acum linia frontului. Chiar dacă privirea amenințătoare a generalului ienatic în creier pare stăpână pe situație, se joacă dur, cu pumnalele pe masă. De altfel, toată lumea de sub Semnul Subtil s-a simțit călcată pe stromeleag de către penetrații Expiratori. Deviant cum îl știm, Satrapul le-a dat mână liberă „dușmanilor de clasă” lăsându-i să cotrobăiască și prin casă, cu toate că locul lor de bântuială n-a fost niciodată acolo. Ei bine asta a pus capac nervilor, mai ales că Subtilii întotdeauna au fost mai independenți și, în același timp, protejați de infiltrări otrăvitoare. Prima acțiune a fost sacrificarea rujatului care, în prostia lui nemărginită, a fost trimis la lipit afișe. Ăsta a fost șahul deoarece, în paralel, frontul rebel a fost împărțit în mai multe fracțiuni aparent rivale pentru distragerea atenției capului împuțit. Frontul însă e mare și lupta complexă. În cazul în care Subtilii vor câștiga, trofeul calității va consta în întreaga linie Expiratorie. Chiar dacă au sfârșitul în față, Expiratorii ar mai avea o șansă de salvare prin retragerea în cetate și spovedania în fața Marelui Logofăt. Aici avem de-a face cu o necunoscută pentru că trufia Liniei Expiratorii e mare. Însă smerenia înseamnă supraviețuirea iar trufia conduce către beciul de tortură și adormirea definitivă.  

Turbulența rezultată era greu de ignorat, mai ales prin prisma faptului că Bătrânul Satrap încă nu știe exact unde se află rădăcina frondei. A înțeles de mult că mișcarea e dură, mai ales atunci când a văzut cum conspirațiile pe care le pune la cale pică una după cealaltă și că, pentru a da drumul haznalei, a fost nevoie de implicarea sa personală. Însă haznaua a fost cea care a generat uraganul, punându-l pe satrap în fața furtunii propriilor temeri și disperări. Pierderea tronului echivalează cu detașarea în ocna întunericului absolut. E imaginea care-l disperă, care-l face să se simtă hăituit de fantomele și scheleții pe care-i credea bine ferecați prin dulapurile mizerabilei sale istorii .

P.S. Preluarea acestui articol(chiar și parțială) este interzisă. Restricția se aplică și site-urilor care au permisiunea de preluare a materialelor de pe acest blog.

____

* scil=satana ca înger de lumină