Greu cu democratia

Luni la rând egiptenii s-au strâns în piaţa Tahrir pentru a-şi câştiga eliberarea de sub dictatură. Nu a contat că economia era pe creştere, că exista o oarecare stabilitate s.a.m.d. Eliberarea era mai importantă, dorinţa pentru schimbare a dominat.

După o perioadă de tranziţie în care conducerea a fost asigurată tot de către armată, după un exerciţiu electoral extrem de complicat şi întins pe o perioadă incredibil de lungă, doritorii de democraţie l-au adus ca preşedinte de Mohammed Morsi. Cu toate că a beneficiat de susţinerea radicalilor musulmani, Morsi a fost considerat atât intern cât şi internaţional un compromis acceptabil. Din punct de vedere al declaraţiilor şi al primelor acţiuni întreprinse, omul părea a respecta jocul democratic, existând speranţa că va pune bazele unor evoluţii pozitive ale ţării.

Iată însă că, aşa cum estimaseră unii dintre cunoscătorii zonei, Morsi n-a putut merge prea mult pe calea democraţiei. Astfel, săptămâna trecută, prin intermediul unui decret controversat, şi-a extins prerogativele. Mişcarea, ca în cazul oricărui dictator, a fost justificată de către Morsi ca un pas necesar pentru consolidarea instituţiilor statului. Opozanţii au înţeles care este targetul preşedintelui şi au organizat manifestaţii, înăbuşite eficient de "proaspetele" forţe represive, preluate uşor, uşor de la predecesor.

Ieri, pentru a-şi arăta deschiderea, s-a întâlnit cu Consiliul Suprem al Justiţiei. Mişcarea a fost deosebit de abilă deoarece cele mai vehemente critici au venit, în special, dinspre sistemul judiciar. Şi e logică o asemenea manifestare atât timp cât Morsi practic s-a auto-instaurat lider suprem, dincolo de lege sau, mai bine spus, deasupra tuturor legilor. Bântuită de slogane seci, întâlnirea nu a avut decât un scop propagandistic, menit a mai calma spiritele opoziţiei. Astfel, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei a afirmat după întâlnire că Morsi i-ar fi informat pe membrii Consiliului Suprem al Justiţiei că măsurile adoptate până acum au doar un caracter temporar cu un scop precis.Liniştitor pentru unii, extrem de îngrijorător pentru alţii.

Noţiunea de "temporar" este extrem de vagă în lumea orientală. Există numeroase cazuri de măsuri temporare care au persistat zeci de ani, dictatori veniţi ca soluţii temporare de compromis şi care s-au dovedit a fi de nemişcat. Cu aceste experienţe încă vii în memoria colectivă, putem spune că tentativa lui Morsi a fost una eşuată. Opoziţia pregăteşte intensificarea protestelor, iar pe plan internaţional cresc presiunile, în special cele americane.

Chiar dacă preşedintele egiptean pare înghesuit, cred că lucrurile sunt mult mai simple. Singura lui problemă este legată de presiunile externe care însă nu-i vizează poziţia sa ci câteva amănunte economice şi geo-strategice. Din punct de vedere practic, problemele internaţionale ale lui Morsi se pot rezolva rapid prin câteva cedări minore. Intern, poziţia noului preşedinte e destul de bine consolidată, în ciuda manifestaţiilor gigant ale opoziţiei. Forţele de securitate, în majoritate, au trecut de partea noului stăpân, iar armata se regruprează în spatele său. Altfel spus, nu mai e decât problema internaţională, un mic amănunt care ţine mai mult de negocieri. Negocieri deja începute, în care Morsi nu vrea să cedeze decât strictul necesar şi aceasta doar după ce va primi garanţii serioase că nimeni nu se va amesteca în problemele interne ale ţării. Probleme interne care de-acum trebuie să fie numai ale sale. 

Cum lesne se poate observa, avem de-a face cu noua linie veche a primăverii arabe. Regimuri semi-dictatoriale bazate ceva mai mult pe tradiţie, pe religie însă, în acelaşi timp, serios consolidate în spate de forţele tăcute ale foştilor dictatori. O paradigmă pe care o intuiserăm încă de la începutul confruntărilor şi care începe să se desăvârşească.