Invitatie in lumea reala

Se întâmplă de multe ori să ne lăsăm furați de fluxul știrilor, să devenim un fel de rotițe care se învârt prompt la fiecare vibrație a infernalei mașinării a lumii actuale. În tot acest haos, în toată această nebunie de informație aglomerată uităm să privim evenimentele în totalitatea lor, uităm că fiecare efect are o cauză și preferăm să trecem mai departe.

„Superficialitatea nu e un păcat, e o necesitate” - ar spune mulți. Timpul, pur și simplu nu ne mai dă voie să fim profunzi, să analizăm logic. Ne mișcăm instinctual, preluăm de-a gata rețete de gândire, ne mulțumim cu „viziuni semipreparate”. E o realitate în care, din păcate, creierul nu mai este elementul central de sinteză ci joacă banalul rol al unui cuptor cu microunde, bun doar să facă mâncabile scenariile servite de diverse centre de manipulare.

Probabil rețeta cea mai bună de prevenire a alienării premature ar fi aceea de a-ți relua controlul asupra gândirii, de a privi rațional ceea ce se întâmplă în jurul tău. Refuzul scenariilor servite cu generozitate, aflarea cauzelor și identificarea efectelor sunt elemente de bază ale celor care-și doresc cu adevărat să trăiască. 

Și, ajunși la acest punct e timpul să intrăm abrupt într-un subiect cu care trăim de mai bine de treizeci de ani: Afganistanul. Pe vremea comuniștilor propaganda oficială producea o imagine, în timp ce cealaltă propagandă(ale cărei vârfuri se numeau Europa Liberă, Vocea Americii s.a.m.d.) dădea ca veridică o imagine diametral opusă. Ce poți crede când unii îți spun că lumea e albă, iar ceilalți că e neagră? Ești suficient de puternic să înțelegi că, în realitate, ea e verde, albastră sau roșie?

Fiind vorba despre Afganistan, lucrurile sunt complicate, oamenii sunt diferiți, iar realitățile se suprapun. Acesta este motivul pentru care azi vă recomand să descoperiți Afganistanul real nu prin intermediul vreunui studiu academic arid ci cu ajutorul romanului. Mă simt obligat să vă invit să descoperiți o lume fascinantă prin intermediul poveștilor unui autor fabulos: Khaled Hosseini.

Nu, nu e o greșeală! Sunt ferm convins că, dincolo de epicul fascinant, de cursivitatea debordantă și de personajele care par a ieși din pagini, dincolo de toate acestea veți descoperi Afganistanul real, așa cum a fost și este el. Afganistanul vremurilor liniștite, al schimbărilor halucinante de putere, al loviturilor de stat, al războaielor, al răzbunărilor, al iubirii sau al trădării. Cărțile lui Hosseini sunt fotografii ale istoriei văzute de la nivelul individului, de la nivelul la care tragediile sunt trăite intens și nu reprezintă doar simple statistici. 

Afganistanul lui Hosseini diferă radical de ceea ce ați auzit până acum. E pur și simplu real, are miros, se lasă pipăit. Citindu-i romanele începi să înțelegi frânturile de informații care ți s-au servit despre acea zonă, iar toate lucrurile capătă sens. Hosseini e singurul care-ți arată realitatea crudă, fie că e vorba de un copil sodomizat sau de o femeie aproape omorâtă în bătaie de către soț. Afganistanul lui Hosseini e cel de la nivel străzii, de-acolo unde acum ai speranțe, iar peste cinci minute zaci inconștient sub dărâmături, cu „o tonă” de schije în tine. De-acolo se văd cel mai bine evenimentele, schimbările politice, absurdul unor decizii. În acest fel ajungi să înțelegi marele paradox al acestei țări: Afganistanul n-a putut fi cucerit niciodată cu adevărat, dar, de fiecare dată, a devenit propria sa victimă, a propriilor sale idealuri și neputințe.

Nu-mi rămâne decât să vă invit să-i citiți cărțile lui Hosseini. Primele două(„Vânătorii de zmeie” și „Splendida cetate a celor o mie de sori”) au fost traduse în română, iar cel mai nou roman(„Și munții au ecou”) va fi disponibil în România din această lună. Dincolo de poveștile minunate veți descoperi realitatea unei țări care n-a fost cunoscută până acum.

Închei totuși prin a atrage atenția că, din punctul meu de vedere, autorul e subversiv atunci când trage concluziile. Nu le împărtășesc deloc și cred că, mai degrabă,  e vorba de un păcat care i se trage din experiența sa americană. La fel de adevărat este însă și faptul că opinia călătorului e mult mai superficială decât cea a celui care a trăit acolo, chiar și numai o bucată de copilărie.