După primăvara încinsă urmează vara în flacari(I)

Cei care-și imaginau că Primăvara Arabă a fost doar un fenomen meteoric prin intermediul căruia statele și-au reclamat dreptul la democrație s-au înșelat amarnic. De altfel, încă de la izbucnirea evenimentelor vă spuneam că dictaturile trecutului se vor dovedi a fi fost mult mai dulci decât democrațiile viitorului.

Într-adevăr, n-a durat mult până când oamenii au revenit pe străzi. Dictatura democratică a lui Morsi pare a se apropia de sfârșit, exact așa cum fusese calculat. Mulți n-ar fi crezut că protestele vor reveni atât de rapid după debarcarea lui Mubarak. Alegerea lui Morsi, democratică în esență, i-a făcut pe unii să creadă că lucrurile s-au tranșat acolo. Desigur, aceasta era viziunea răspândită de agenturile de PR, realitatea și pașii următori cunoscându-se doar în spatele scenei.

O să vă povestesc în acest episod ceva mai multe despre raportul subteran de forțe care animă lumea actuală. Sper ca, în urma lecturării acestui articol, să reușiți să vedeți lucrurile cu mai puțină patimă și cu mai multă claritate. Nu de alta, dar evenimentele sunt mult mai complicate decât par. Iar sforarii din umbră vor să împingă nebunia către zone greu previzibile.

După „revoluțiile” de catifea ale Europei, anii '90 păreau a reprezenta începutul unei epoci frumoase. Ca prin farmec, permanenta amenințare a unui război nuclear încetase, noile democrații își urmau cursul firesc îmbătate de aerul libertății. Moartea comunismului promitea o lume mai bună, mai liniștită. Am gustat cu toții frumusețea și speranța acelor zile, am trăit frumosul și inconștientul sentiment al libertății. Însă, libertatea pe care o credeam aterizată dintr-un noroc fusese în realitate creionată la sfârșitul anilor '60. Incompetența autorităților comuniste de la vârful URSS și ale Tratatului de la Varșovia a făcut ca, după creionarea „scenariului libertății”, să se transmită semnale eronate spre eșalonul conducătorilor statelor comuniste. Astfel s-a ajuns la dezghețul prematur încheiat cu invadarea Cehoslovaciei și dezvoltarea pseudo-rebelului Ceaușescu.

După punerea în practică a eliberării de sub comunism, a venit rândul „reglementării” națiunilor arabe. Anii '90 au echivalat în lumea arabă cu recrudescența mișcărilor fundamentaliste. După ce sectele radicale și partidele revoluționare fuseseră menținute active în anii 80 în lupta contra ciumei comuniste, liderii acestora și-au amintit brusc de faptul că provin din state dictatoriale, conduse cu mână de fier de tirani sângeroși. În timp ce unele organizații, precum cea a lui Ossama bin Laden, aveau o colaborare strânsă cu serviciile secrete americane, altele au răsărit pentru observatorii neavizați precum ciupercile după ploaie. Frăția Musulmană, pe care mulți o cred apărută în perioada recentă, are în realitate o rădăcină mult mai adâncă, fiind fondată la începutul secolului trecut, mai precis în 1928. După ce cunoaște o răspândire explozivă, aproape că trece în adormire după Al Doilea Război Mondial, pentru a reveni recent în prim-planul mediatic. Apogeul ei a fost atins odată cu alegerea lui Morsi, însă reactivarea s-a produs cu ceva mai mult timp în urmă. 

Evenimente inexplicabile pentru Hosni Mubarak au început imediat după recursul la libertate al Estului Europei. Brusc, mișcările fundamentaliste prind rădăcini în Egipt, iar dezvoltarea lor scapă serviciilor secrete. Al-Gama'a al-Islamiyya(Partidul Islamic într-o traducere aproximativă) se dezvoltă fulminant, reușind să-și facă o rețea extrem de coerentă atât în zona rurală cât și în marile orașe. Lucrurile încep să se amplifice pe măsură ce, în unele zone, Al-Gama'a al-Islamiyya preia conducerea de facto, începând violențele asupra creștinilor copți. În prima fază Mubarak a preferat ignorarea organizațiilor fundamentaliste, în condițiile în care acestea erau destul de rudimentar organizate. Într-un mod foarte ciudat, la televiziunea publică și-au făcut apariția comentariilor clericilor musulmani care, chiar dacă păreau a avea un limbaj moderat, în realitate strecurau îndemnuri voalate împotriva creștinilor. Echilibrul instabil a fost dărâmat odată cu asasinarea unor turiști străini de către mișcările islamice dornice de afirmare.

Ei bine, de-aici începe partea interesantă. Mubarak avea situația sub control deoarece armamentul fracțiunilor rebele era rudimentar. Singura problemă era reprezentată de numărul mare al simpatizanților și de loviturile surprinzătoare pe care le dădeau aceștia; oricând te puteai trezi atacat pe o stradă sau pe o șosea de radicali înarmați cu pistoale și puști rudimentare. Combaterea acestui fenomen s-a făcut rapid, prin intermediul loviturilor punctuale ale armatei, susținută de serviciile secrete. Instituirea de zone de siguranță, centuri delimitate de checkpoint-uri armate, au redus substanțial din forța fundamentaliștilor. Cu toate că raportul de forțe era clar în favoarea lui Mubarak, începând cu 1992 CIA începe să transmită mediilor de informare în masă avertismente cu privire la căderea sa. De-atunci începe nebunia media! Jurnaliștii de la fața locului amplifică orice întâmplare. Mubarak, știind că are situația sub control, dă interviuri peste interviuri, invită jurnaliștii să se plimbe pe unde vor și să tragă concluziile corecte. Cu toate acestea, mesajele dinspre serviciile americane continuă să semnalizeze același lucru. Confruntat cu jocul dublu făcut de CIA(pe de o parte sprijină logistic serviciile secrete egiptene, iar pe de altă parte răspândesc informații îngrijorătoare), Mubarak continuă să creadă în buna credință a americanilor și afirmă că, în realitate, CIA și SUA nu au habar pe ce lume trăiesc și se sperie de orice scânteie.

În paralel ies la lumină conceptele „lumii noi”. Think tank-urile finanțate de Departamentul de Stat dezvăluie mediilor conectate o noțiune nouă: Greater Middle East - noua politică a unchiului Sam pentru Orientul Mijlociu. Conform acesteia, schimbările încep de jos în sus, oamenii luptă pentru democrație și statul laic. Dar, pentru a conștientiza binefacerile democrației trebuie să înțeleagă constrângerile și limitările sistemului coranic, cel în care statul și religia au același cap. Modelul laic, în conformitate cu respectivul concept, se impune în urma conștientizării de către cetățean că modelul istorico-tradițional e unul falimentar.

Și-acum să ne întoarcem în stradă unde milioanele de manifestanți furioși se dezlănțuie împotriva lui Morsi. Armata egipteană(atenție!) estimează că au fost câteva milioane de manifestanți, în condițiile în care Morsi abia a reușit sâmbătă să încropească un miting de susținere cu 25000 de participanți în Nasr City. Aceeași armată egipteană susține că în prezent avem de-a face cu cele mai mari manifestații din istoria Egiptului. V-ați fi imaginat în atmosfera Primăverii Arabe că într-un timp atât de scurt vom avea de-a face cu atacuri împotriva sediilor Frăției Musulmane? Desigur, majoritatea populației a înghițit cu drag prefabricatele mediei. Însă, după cum se dovedește, ingineria socială e un domeniu științific mult mai exact decât v-ați fi imaginat, iar aplicarea ei s-a generalizat în societatea actuală. 

Ajunși aici vă dau un răgaz de meditație până mâine când vom continua să privim cu ochi limpezi provocările lumii actuale. Între timp nu uitați un lucru esențial:„A studia şi a nu gândi este o risipă. A gândi şi a nu studia este periculos”.