Adio realitate

Iată că ceea ce era de așteptat să se întâmple s-a întâmplat. Bomba a explodat, iar Bursa e din nou pe val. S-au rezolvat problemele? S-a întors creșterea? Economia duduie? Iată că avem din nou parte de o schimbare radicală de perspectivă. Ieri ne-am culcat în criză, în timp ce azi ne trezim în fericire.

Ascunse sunt căile economiei și ale speranței. Și mai interesant este modul în care criza ne-a schimbat principiile și ne-a învățat să percepem realitatea. Întrebarea esențială este însă dacă mai avem de-a face cu o realitate. 

Fenomenul care a făcut ca speranța să reînvie pe burse este, cum probabil deja știți, decizia FED de a nu abandona furnizarea lichidității ieftine. Frumos nu-i așa? FED-ul este precum o fântână a abundenței pe care zeul Bernanke a promis să o păstreze nesecată. Și de-aici începe nebunia economiei noastre.

Explicate prin necesitatea de a asigura suport unei economii suferinde, programele de relaxare cantitativă nu sunt nimic altceva decât aruncarea cu bani pe piețe pentru menținerea pe linia de plutire. Bani care nu au niciun suport în realitate, dar fără de care lucrurile par a nu merge. În condițiile în care amenințarea cu reducerea debitului de bani ieftini a produs dezechilibre puternice în lumea emergentă(din India până în Turcia), e lesne de imaginat ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile mergeau mai departe.

Motivul pentru care Bernanke nu a trecut la fapte concrete e justificat oficial de faptul că economia americană nu ar fi dat încă semne foarte clare de revenire. Neoficial însă cred că e vorba de frică. Probabil că nimeni nu are curajul să se atingă de „perfuzia monetară” deoarece riscul unui colaps e imens. Însă aceasta nu înseamnă nimic altceva decât o nouă intrare în imaginar. Falsa venă care introduce bani în sistem e precum o seringă cu droguri: orice amenințare cu reducerea dozei produce frustrare, în timp ce la fiecare doză lumea e cuprinsă de o nouă euforie. Economia e asemenea dependentului: are nevoie de doze din ce în ce mai mari și, cel mai probabil, moartea va surveni în urma unei supradoze.

Indiferent care vor fi justificările experților, realitatea arată prost și se întrevede din ce în ce mai neclar. Fumurile falsității ne îngreunează percepția și riscă să-i târască pe mulți în tandrul decor al iluzoriului. Banul nu mai există, și-a pierdut definitiv valoarea și credibilitatea. Lumea deocamdată nu conștientizează din cauză că realitatea e viciată. Însă e cert că America de acum e precum defunctele state comuniste: indicatorii arată bine, dar în spatele aparențelor se ascund monștri. Așa cum în economiile comuniste producțiile record ascundeau stocuri uriașe, la fel și SUA produce pe stoc. Însă stocurile americane nu sunt produse palpabile ci bonduri. În acest fel economia mondială e trasă în vârtejul fără sfârșit al realității virtuale în care hârtiile electronice generează o realitate distorsionată și toxică. Astfel încât nu ne rămân decât două variante, fiecare mai rea decât cealaltă: ori ne vom trezi brusc din beție conștientizând că în timpul în care am fost amorțiți totul s-a transformat în ruină, ori vom muri de supradoză.