În timp ce America manipula de zor politica proaspăt-unitei Europe, marele învins nu-şi abandona ţelul. Căderea comunismului, eliberarea fostelor zone de influenţă sovietică, valul libertăţii şi celelalte fenomene ale începutului de deceniu nouă lăsaseră o marjă imensă politicii americane. Marele Frate de peste Ocean pur şi simplu nu mai făcea faţă declaraţiilor de dragoste venite dinspre lumea fostă comunistă.
Cu un spaţiu imens de manevră, America era de neoprit. Mai mult, fostul mare duşman se zbătea între caracatiţa corupţiei şi aburii de alcool ai unei administraţii din ce în ce mai fragile. Fostul imperiu sovietic arăta mai prost ca niciodată. Tendinţele centrifuge, haosul şi problemele economiei transformaseră fundamental fosta mare putere, conducând-o aproape de marginea prăpastiei.
Lucrurile însă nu au mers spre dezastrul care părea inevitabil. O revoltă în servicii a implantat în politică un individ necunoscut, autoritar şi eficient: Putin. Individul a preluat o ţară fără cap şi fără picioare, aproape un cadavru care reacţiona haotico-instinctiv. Oligarhii - nucleul dur al coprupţiei ruseşti - au fost atacaţi frontal şi împărţiţi de Putin în două tabere: aliniaţii şi indezirabilii. Cei din prima categorie au fost înrolaţi ca într-o armată, fiind transformaţi în simpli executanţi ai ordinelor noului ţar, în timp ce mica tabără a revoltaţilor a cunoscut spectrul falimentului(în cazul bun) sau umezeala puşcăriilor şi răceala gratiilor. Răfuielile nu s-au oprit însă aici. Putin a fost întotdeauna conştient de puterea exemplului. Astfel, pentru cei care căutau o cale de scăpare în Occident, eventual pentru organizarea unei dizidenţe, (re)activarea unor cârtiţe şi a unor agenţi KGB care începuseră să se simtă inutili, a condus la lichidări spectaculoase. Mesajul era unul simplu şi eficient: ai grijă ce faci pentru că nicăieri nu poţi scăpa de mâna noastră!
Paralel cu impunerea noii sale autorităţi, Putin a încercat impulsionarea economiei, dar şi reaşezarea ţării pe tabla de şah. Astfel, în timp ce marele Sam se îmbăta cu aburii victoriei, noua Rusie câştiga facil puncte strategice. Bogăţia naturală a Rusiei era exact lucrul de care avea nevoie o Europă secată de secolele de "creştere economică". Gazele, combustibilul ieftin şi bun, au reprezentat avangarda noii conduceri de la Kremlin. Putin a intrat în Europa în forţă, câştigând simpatie şi popularitate atât printre politicieni cât şi în marele public. În timp ce americanii tratau cu superficialitate ascensiunea Rusiei, Europa devenea din ce în ce mai dependentă. Mai mult, contracte ale Gazprom cu posibilii furnizori alternativi de gaz pentru Europa(vezi Libia) făceau ca dependenţa să se accentueze. Apogeul politicii ruseşti a fost atins în momentul în care un fost cancelar german, după terminarea mandatului, a fost angajat ca manager de proiect al Nord Stream. O lovitură! Puţini ştiu însă că angajarea lui Gerhard Schröder nu reprezenta o premieră. Anterior, pentru dezvoltarea aceluiaşi proiect, ruşii îl angajaseră pe fostul prim-ministru finlandez Paavo Lipponen pe un post de consultant. Ştiind bine cum se cumpără atenţia, ruşii şi-au dezvoltat abilităţile şi au reuşit. Pe nesimţite Putin a intrat în forţă în politica europeană şi în prim-planul politicii mondiale. Fără a beneficia de forţa militară de altădată, Rusia a reuşit să-şi transforme resursele naturale nu doar în sursă de venituri ci şi într-o veritabilă armă de influenţare.
Treziţi din somn, americanii au constatat că lumea se schimbase. Deschiderea Europei către Rusia nu era de bun augur. Mai mult s-au trezit şi că importurile lor de gaze lichefiate din Rusia crescuseră simţitor, părând a fi condamnaţi la dependenţă şi conformism în faţa fostului adversar. Intuind ameninţarea, SUA a căutat cu disperare o ieşire. Şi, cum se întâmpă de obicei, soluţia a fost găsită printr-o combinaţie politico-economică susţinută de Administraţia Bush: exploatarea gazelor de şist prin metoda patentată de Halliburton. În ciuda faptului că metoda conduce la poluare excesivă, consum imens de apă şi generarea de cutremure de suprafaţă, metoda a fost acceptată de americani. Iar efectele n-au întârziat să apară: preţul gazului a scăzut puternic, iar ruşii au fost efectiv scoşi de pe piaţa americană.
Şi cum un succes nu valorează nimic decă nu este urmat de un altul, strategii americani au propus atacarea frontală a ruşilor fix în zona lor de maxim interes, anume Europa. Continentul nu duce lipsă de gaze de şist, însă există câteva probleme majore. Densitatea populaţiei şi concentrarea unor mari aşezări umane în jurul perimetrelor exploatabile sau resursele limitate de apă sunt probleme majore care, din start, ar trebui să stopeze acest experiment. Americanilor însă nu le pasă. Dincolo de faptul că vând o tehnologie proprie(mixul chimic aferent), mirajul anihilării ruşilor este atât de mare încât efectiv nu mai contează că zone întregi vor fi transformate în deşerturi chimice. Potenţialul distructiv al noii tehnologii de extracţie a gazelor a fost intuit de numeroase ţări. Franţa şi Anglia au interzis acest gen de exploatare. La un moment-dat se punea problema interzicerii pe întreg teritoriul UE, însă comanda americană nu poate fi refuzată. Mai mult, cu ce-ar deranja pe Franţa sau pe Germania faptul că nişte unii din marginea Europei(noi, bulgarii, polonezii) îşi pun la bătaie teritoriul pentru a fi cutremurat în nebunia gazelor de şist? Dacă asta le ieftineşte lor facturile, punând presiune pe ruşi, slavă Domnului!
În acest fel, fără să vrem, am ajuns din nou combatanţi în linia întâi a unui nou front. America încearcă să anihileze Rusia cu preţul sacrificării unor pigmei. Asemenei unei ţări din lumea a treia, ne-am lăsat traşi într-o horă periculoasă din care avem numai de pierdut. Care e câştigul dacă ne epuizăm propriile resurse de gaze întru bunăstarea Europei? În final vom rămâne şi fără gaze şi fără bani şi cu deşerturi chimice. Vom spune, probabil, cu mândrie că ne-am sacrificat pe frontul luptei cu ruşii. Pe frontul unei lupte care nu e a noastră şi în urma căreia partizanii se vor ruga să audă bâzâitul avioanelor americane? Poate ar trebui să ne gândim mai bine înainte de a lua decizii pripite. Nu de alta, dar cei care sunt gata să se sacrifice în numele unei bătălii prosteşti uită câteva aspecte esenţiale.
Tehnologia de extracţie utilizată de ruşi este infinit mai ieftină decât tehnologia de extragere a gazelor de şist. Dacă vor fi nevoiţi, ruşii vor coborî preţul până la nivelul de nesustenabilitate al exploatărilor bazate pe fracţionare hidraulică. Însă vor face aceasta abia după ce efectele negative se vor fi făcut simţite. Nu o fac acum pentru că un dezastru ecologic e o metodă facilă de a menţine preţurile. Mai mult, achiziţiile de gaze din Rusia sunt acoperite cel puţin până în 2020(chiar peste pentru unele ţări) de contracte ferme de achiziţie. Chiar dacă preţul se va micşora, gazele ruseşti vor avea prioritate la achiziţie. În plus, cei care se aventurează în scenarii fanteziste uită că Rusia, dincolo de rezervele clasice de gaz, are rezerve uriaşe de gaze de şist pe care însă preferă să le lase în conservare până când tehnologia va permite exploatarea acestora fără consecinţe asupra mediului.
În plus, gazele ca element propulsor al politicii lui Putin sunt de domeniul trecutului. În prezent Rusia a scăpat de provincialism, iar aceasta se vede limpede în impunerea punctului de vedere în conflictul din Siria. În ceea ce priveşte gazele, chiar şi Putin încearcă să facă o restructurare serioasă încurajând competiţia. Ascensiunea Novatek poate fi considerată un exemplu în acest sens.
Revenind la noi, cred că ar fi bine să privim întreg tabloul înainte de a ne arunca în joc. Ştiu, s-au făcut paşi mari pentru autorizare şi se încearcă într-un ireversibilizarea contractelor de exploatare. Ne jucăm cu focul şi riscăm să trăim pe viu scena scărilor din Odesa impecabil transpusă de Serghei Eisenstein în Crucişătorul Potemkin. Încă nu e prea târziu.
Nu stiu daca cutremurele din zona Galatiului au legatura cu gazele de sist, cel putin presa asa sustine, dar e ceva dubios
RăspundețiȘtergerehttp://curierulnational.ro/Eveniment/2013-10-03/DSP+Galati%
3A+Apa+din+fantanile+localizate+in+zona+Izvoarele+nu+este+potabila
http://curierulnational.ro/Actualitate/2013-10-03/Gala%C8%9Biul+se+cutremura
Avem un stat condus de o clica fara culoare politica (desi pare altfel) care nu tine cont de populatie in proiectul lor de a se imbogati:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15714704-deasupra-gazelor-sist.htm
Ieri sustinea proiectul Basescu, azi USL, aceeasi Marie, cu alta palarie...
Pacat ca acest subiect nu e interesant pentru populatie, nu se trezeste din somnul (cel de moarte) plin de vise.
ga4
interesanta analiza, dar are 2 mari pacate;
RăspundețiȘtergere1. e facuta din perspectiva (sau spre folosul) unei parti a verzilor, si anume a celor extremisti, si nu a celor rationali.
2. Subestimeaza Rusia
sa punctez afirmatiile incorecte sau exagerate:
* "În ciuda faptului că metoda conduce la poluare excesivă, consum imens de apă şi generarea de cutremure de suprafaţă"
prima parte e falsa (metoda POATE conduce la poluare excesiva, daca masurile de mediu nu sunt implementate) e ca si cum ai spune ca a conduce un automobil te condamna la moarte. da, te poate omori, daca esti idiot sau ai ghinion maxim, dar in general e ok.
A 2-a parte, cu consumul imens de apa, e adevarat. Ca multe alte industrii de extractive (inclusive cea petroliera “clasica”, unde se injecteaza apa in puturi), exista un consum semnificativ de apa.
A 3-a parte, cu afirmatia ca metoda produce automat cutremure, e o exagerare maxima a unui caz singular. In momentul de fata, din toate exploatarile din lume, exista un singur caz confirmat de cutrem provocat de acest tip de exploatare (daca nu ma insel, sub 5 pe scara Richter), si mai exista un caz in care nu s-a putut infirma sau confirma daca cauza de baza este extractia prin aceasta metoda. Practic, aceste micro-cutremure se pot produce doar in anumite configuratii (acum stiute) geologice. Iar daca le stim, le putem evita, nu?
Pornind de la aceste premise pe care le faceti (partial adevarate sau exagerari grosolane), o dati in SF-uri si Mad Max.
“zone întregi vor fi transformate în deşerturi chimice
“În final vom rămâne şi fără gaze şi fără bani şi cu deşerturi chimice”
“Tehnologia de extracţie utilizată de ruşi este infinit mai ieftină decât tehnologia de extragere a gazelor de şist”
Aveti idee de costurile de mediu ale “tehnologiei utilizate de rusi”? pun pariu ca nu. Sa zicem ca la fiecare 1.000.000 $ cheltuit de o firma vestica de extractive pe mediu, o firma ruseasca cheltuie cam 10$. Ca sa va dati seama despre ce vorbim.
“În plus, gazele ca element propulsor al politicii lui Putin sunt de domeniul trecutului. În prezent Rusia a scăpat de provincialism”
Aici visati frumos, pur si simplu.
Nabucco tocmai a fost anulat, Ucraina inca se lupta sa scape de dependenta, armenii tocmai au primit o marire zdravana de pret. Arma energetica e una din principalele folosite de Rusia in incercarea de a-si mentine si largi sfera de influenta. Asta nu-i opreste pe rusi sa se uite si mai departe peste granite.
revenind la noi, trebuie sa ne urmarim interesul. si face parte din interesul national mentinerea IN AFARA sferei de influenta a Rusiei.
Dracu
@Lacu'
ȘtergereMi-e teama ca harneala basista privind independenta energetica e valabila doar daca romania, polonia si alte state sclavete asigura necesarul UE. :)
... utopic, deci basist... scenariul... acesta.
Eh, "masurile de mediu", in cazul gazelor de băşist, reprezintă nişte bife aplicate de penalul de mediu. Practic, se produce un dezastru antropogen la... fereală. "Taberele" eco-anarhiste si fascisto-securiste vor participa la dezbateri, iar populatia expusă va crapa din motive complet necunoscute.
Colac peste pupaza, una dintre zonele vizate pentru investitia de 1 milion coco per extractie sta prost cu sursele de apa (motiv pentru care zona nu s-a dezvoltat :). Dar nu trebuie sa ne impiedicam de maruntisuri de genul acesta... "apa, aerul si fraierul nu se termina niciodata".
P.S. Ground water contamination with constituents such as those found at Pavillion, Wyoming is typically infeasible or too expensive to remediate or restore (GAO 1989).
Domnule Dracu, interesul nostru e sa scapam teferi, mai apoi vedem cu cine ne a/disociem. Deja cutremurele au inceput, apele se otravesc, apa potabila se imputineaza, cum dracu vezi dumneata extremism verde? Adica, ce ar insemna totusi "verzii rationali"?
Ștergere@AC,
ȘtergereCrezi ca exista in Romania, sau pe planeta asta vreo persoana onesta, careia ii pasa de Romania, o persoana pe care tu ai gira-o cu increderea ta? Daca da, nume si prenume, te rog. Si ceva referinte, in cazul in care nu este o persoana publica. Merci.
Da, :) am incredere in onestitatea persoanelor din "surse credibile de informare": Adrian Panaite, Dan Diaconu, Cristian Dogaru, Lucian Sarbu, Ilie Serbanescu.
ȘtergerePe teme politice... Cronicarul e cel mai :) deontolog :) dar si cel mai apropiat de ceea ce percep eu.
Pe teme economice, Florin Citu, Horea Mihaltan, Lucian Isar si Razvan/Informatii economice sunt onesti. :D
Ai intrebat de cei carora le pasa de Romania.
Cam atat. :)
@AC
Ștergeremasurile de mediu sunt reprezentate de legislatia locala si cea europeana. daca pe politicienii pe care ii alegeti ii doare in cur de respectarea legislatiei, votati-va altii, pe care sa ii doara mai putin in cur.
care e faza cu lipsa apei? daca nu e apa, nici exploatarea nu se poate face, nu? sau eventual trebuie adusa apa. iar daca aia din firma respectiva is asa de idioti sa cheltuie 1 mil (care reprezinta fix pix in exploatari petroliere, apropo) aiurea, neavand ce le trebuie pentru exploatare, de ce sa ma doara pe mine capul? lasa sa si-i cheltuie.
@cronicarul
am o veste proasta: cutremurele au inceput in urma cu cateva miliarde de ani. mai mult, nu se vor opri nici macar daca nu mai sapam nici un sant pe planeta. daca voiai sa sugerezi faptul ca acele cutremure sunt provocate de exploatarile de gaz de sist, din cate stiu astea inca n-au inceput. cine stie, or fi niste cutremure preventive, asa, ca sa ne invatam minte.
apele se otravesc mai de pe la inceputul omenirii, cand ne defecam direct in rauri. abia de vreo 50 de ani a inceput omenirea sa dea atentie mai serios poluarii.
extremismul verde e ala in care Green Peace ataca (fizic) platforme petroliere, nave de pescuit, sau aia care sustin (constient sau inconstient) ca trebuie sa ne intoarcem la cal si caruta, pentru ca altfel poluam. al dracu cal, de fapt polueaza si el.
verzii rationali ar fi aia (rara avis) care citeasc oleaca inainte de a-si da cu parerea, atat parerile pro cat si alea contra, cei care judeca avantajele si dezavantajele unei operatiuni, si isi fac o parere cu propriul creier. dupa cum am spus, astia sunt o minoritate minuscula, ca sa zic asa.
Dracu
@AC,
ȘtergereFair enough. Merci pt. raspuns. Am incercat sa gasesc niste repere comune si sa te inteleg. Probabil daca ai avea o retorica mai echilibrata, mesajul tau ar ajunge la mai multi. Retorica echilibrata si dialogul civilizat sunt o raritate in Romania, si rezultatele se vad, din pacate.
Inca o intrebare te rog: cum ajung sa-l citesc pe Cronicarul? Nu am mai auzit de el pana acum.
@AC,
ȘtergereTe rog ignora ultima mea intrebare (de la postul 3 octombrie 2013, 14:50
). M-am lamurit. :)
@Lacu'
ȘtergereBaga disclaimer-ul "sunt petrolist" (si nu lup galben).
E mai simplu decat crezi. Daca o comunitate e informata si nu vrea "investitii" in domeniul gazelor de băşist, politrucii pot sta si-n limba.
Ca in orice domeniu in care activeaza corporatii abonate la securisti "efectele asupra mediului" sunt... controversate sau "nu a fost dovedita vreo legatura directa", fiind necesare studii aprofundate finantate de corporatia direct interasata sa ascunda rahatul sub pres.
Legat de "masurile de mediu", e posibil ca inspectorul sa solicite ferm stocarea butoaielor cu chimicale pe o platforma de beton, sub o prelata, inainte de a fi pompate in sol. :))
Tu ziceai că "investitorul" are cheltuieli de mediu 1 milion de coco, sau fix pix, cum zici. In cazul resurselor limitate de apa, interpretarea corecta era ca nu merita sa le compromiti pana si pe alea.
Basismul securist avantaje vs dezavantaje n-are nicio treaba cu verzii rationali. Daca n-ai tehnologia adecvata, rational ar fi sa pui in balanta "beneficiile" 10 locuri de munca hamali butoaie, 2 soferi tir si dracu inginer de sonda, plus profit cat incape, redevente de stat minimalist de dreapta versus exctinctie viata umana pe zona afectata.
La noi "rational" inseamna sa pretindem ca profiturile corporatiei au vreo legatura cu... Romania, iar problemele de mediu vor fi negate pana la parasirea zonei de catre... corporatie.
@Dracu Ok, atunci chiar nu vad cui afirmi ca s-ar adresa autorul. Eco-teroristi pe la noi nu am vazut, nici legati cu lanturi de sondele Petromului, nici anarhisti care traiesc goi prin padure. Poate ca i-a gasit SRI-ul de curand, ca tot ne alarmeaza seful lor. In schimb, urmarind tema Rosia Montana, nu pot sa nu remarc o buna informare si ponderare a solicitarilor de partea contestatarilor.
ȘtergereIn tema gazelor de sist, asa cum admiteti, problema esentiala si as adauga eu descalificanta pentru fezabilitatea exploatarii este apa. Daca nu discutam despre asta, atunci nu discutam de extremism verde sau negru, ci de o lipsa de ratiune geopolitica. Iar tema cu Rusia pare in acest context mult supraevaluata.
@AC
Ștergeredisclaimer:
lucrez pe protectia mediului si a muncii in petrol. asa ca, spre deosebire de unii, mai am idee despre ce vorbesc.
e o discutie mai larga despre interesele unei comunitati vs interesele unei natiuni. sunt convins ca aia de la Ada Kale, de exemplu, se simteau foarte bine in casele lor, si n-ar fi voit sa le creasca un lac in cap. dar interesul national a fost pus mai sus, si lacul s-a facut. shit happens, ca sa zic asa.
nu cred ca opreste nimeni statele sa finanteze cercetari independente asupra mediului. dar daca statele cu pricina is mai interesate sa sparga banii pe borduri, nu e vina petrolistilor.
sa-mi cer scuze ca nu pun botu la alde Gotiu si compania? n-am de gand. sunt mai inginer din fire, si prefer sa mi se demonstreze logic chestii, in loc sa am de-a face cu istericale de femeie nerezolvata.
din nou, nu e vina unei firme (indiferent care ar fi aceea si in ce domeniu activeaza) daca angajatii statului sunt incompetenti sau / si corupti. statul are legi, organisme de impunere a lor, si ar face bine sa si le foloseasca. ce vrei, sa preia guvernarea firmele???
nu ziceam ca investitorul are cheltuieli de 1 mil $, ci dadeam un exemplu ca firmele din vest se supun unor cerinte mult mai riguroase de mediu decat cele sovietice (si asta le costa de 100.000 ori mai mult). iar daca nu-s resurse, sau sunt insuficiente (apa), exploatarea nu se poate face, nu?
tehnologie adecvata (si utilaje) exista. numai ca nu apartine statului ci unor firme private. ghinion.
cu redeventele, iar e o poveste mai lunga. si care, pe scurt, ar fi ca tipul asta de contract se FOLOSEA prin tarile mai bananiere pana acu vreo 20-30 de ani. motivul e simplu: statul castiga putin iar compania mult. iar royalities (ca asa le zice) sunt intre 1 si 5% mai peste tot. asa ca sa nu mai tipe prostimea ca sunt mici fata de alte tari.
acum se foloseste PSA (Production sharing agreement), unde statul, generos, lasa firma sa-si recupereze cheltuielile, apoi imparte cu firma profitul cam 80-20 (80% ia statul).
dar iarasi revenim la vechea poveste: daca angajatii statului is dobitoci, si n-au auzit de PSA, firma ce sa faca, sa le spuna: "nu mah boilor, luati-mi mai multi bani"??? tu asa ai face daca ar fi firma ta?
iarasi, cheltuielile de mediu cad in sarcina firmei, in general. atat cele curente, cat si cele de rezolvare a problemelor (poluari). dar daca angajatii statului is prosti si pun statul sa le ia in carca, firma ce sa zica "nu mah, lasa ca le platesc io"???
ca o concluzie: nu mai dati vina pe firme. ca si firmele din orice alt domeniu, ele incearca sa faca bani. nu-i nimic condamnabil in asta. e treaba statului sa impuna restrictiile, cadrul legal, si toate alelalte angarale.
ca sa citez din mari clasici in viata (chiar daca-s la racoare):
Intariti-va statul, domnilor! :)
p.s. sunt curios cati d-astia ca mine ar fi dispus sa angajeze Pontacu, ca sa faca contracte mai bune pentru stat. la pariu ca nici macar unul singur?
@cronicarul
Ștergereautorul se adreseaza cititorilor :)
cand am vorbit de extremism, nu m-am referit chiar la eco-terorism. sper sa nu se ajunga chiar in halul ala. ci doar la preluarea "cantecelor" din media, fara a avea curiozitatea sa te interesezi putin despre ce-i vorba.
nu sunt de acord ca protestatarii ar fi mult mai bine informati pe tema Rosia Montana, cel putin pe problema de mediu. si acolo apar istericale (cianurili), ca si in cazul gazelor de sist. pe tema modului cum e facut contractul, da, sunt mai informati. si clar e facut cu picioarele.
cand vorbiti de apa, in cazul gazelor de sist, presupun ca va oferiti la posibilitate de poluare, si nu la disponibilitate. daca nu-s disponibile (sau sunt insuficiente) e foarte simplu: exploatarea devine nerentabila la un punct. costa mult mai mult sa cari apa cu camionul, decat sa o tragi din put sau din rau.
in legatura cu poluarea, pot sa va spun ca tehnologia actuala de exploarare petroliera clasica permite etansarea coloanei de foraj la trecerea prin panzele freatice. chestiile astea sunt folosite in mod curent in foraj.
se pot lua inclusiv masuri de precautie in plus: frecventa crescuta a monitorizarilor, materiale mai bune, etc. dar astea costa; sigur, daca statul te obliga, le iei in calcul. si se poate ajunge la stadiul in care exploatarea nu mai e rentabila.
Sa le luam pe rand:
Ștergere1. “zone întregi vor fi transformate în deşerturi chimice"
Ai cate dovezi vrei in SUA. Intr-adevar, in prima faza nu se vede mai nimic. Insa treptat lichidul folosit pentru fracturare se infiltreaza in straturile superioare. E o chestiune care tine doar de timp pana cand lichidul toxic ajunge sa infesteze panza freatica. Daca tot mixul ala nu e capabil sa transforme zona exploatata in desert, atunci te invit sa bem un pahar de apa de izvor din lacul de racire al centralei de la Cernobil.
2. “În final vom rămâne şi fără gaze şi fără bani şi cu deşerturi chimice”
Am facut anul trecut mai multe analize referitoare la oportunitatea exploatarilor de resurse in contextul apartenentei Romaniei la UE. Pe scurt ideea era urmatoarea: gazele extrase se vor vinde pe piata europeana la pret liber(doar UE face presiuni pt. liberalizarea totala a pietei). Cel care concesioneaza exploatarea va face presiuni pentru plati catre stat cat mai mici(fie ca vorbim despre redevente sau alte optimizari), urmarind maximizarea profitului propriu(daca vrei sa ma contrazici la acest punct, vezi ce scutire a dat udrea pentru niste amarati de petrolisti americani). In concluzie, consumatorul roman va plati efectiv acelasi pret la gaze(situat in jurul pretului mediu european), statul roman va incasa niste redevente rahitice, iar resursele vor fi efectiv pradate. In cazul unei destramari a UE(destul de posibila la un moment dat) vom constata cu stupoare ca am contribuit la "independenta energetica" a Uniunii si suntem rasplatiti cu o mare rupere in fund. In aceste conditii nu crezi ca e mult mai oportuna pastrarea resurselor acolo unde sunt? Cu desertul chimic nu mai insist deoarece ti-am argumentat la punctul 1.
3. “Tehnologia de extracţie utilizată de ruşi este infinit mai ieftină decât tehnologia de extragere a gazelor de şist”
Rusii extrag gazul clasic. Simplificand, nu au nevoie decat de o teava pe care s-o infiga in pamant si gata gazul. Exploatarea gazelor de sist mai introduce un pas suplimentar - fracturarea - avand costuri piperate. La asta ma refeream. Ca sa intelegi mai bine, uite raspunsul lui Alexander Medvedev la acuzele lui Igor Sechin vis-a-vis de "pierderea de competitivitate" a Gazprom in fata americanilor(atentie e vorba de piata din SUA, nu din Europa!):
First of all, I would not exaggerate the influence of the shale gas on our activity. Obviously, we should change the approach to the American market, because the target market for our Shtokman project was the North American market. Now, the US looks to be targeting to be self-sufficient, or even considering to export energy, but we are well prepared to stay competitive and the events of the current year are just confirming how we are restoring our competitiveness, which actually was not even damaged.
In ceea ce priveste investitiile in mediu, lucrurile s-au mai schimbat. Din cate stiu, Gazprom a descoperit in zona Arctica un depozit imens de gaze, dar nu i s-a permis forarea din cauza problemelor de mediu.
Faci greseala pe care o face multa lume: traiesti cu impresia ca rusii sunt inerti si ramasi cumva inchistati in ideologia si practicile comuniste. Rusia e dinamica, schimburile de idei sunt dure, iar opiniile taioase.
@Dan
Ștergere1. chiar am cautat ceva dovezi despre "deserturi chimice" provocate de fracking in USA, si pe cuvant daca am gasit vreo unul. poti sa dai niste link-uri?
in legatura cu riscurile prezentate de fracking la adresa acviferului, gasesti un material foarte bun aici (care nu-i facut de petrolisti!):
http://sites.nationalacademies.org/xpedio/groups/dbassesite/documents/webpage/dbasse_083434.pdf
2. aici sunt de acord cu tine: gazele extrase vor fi vandute la preturi europene. nu prea avem cum sa procedam altfel, fiind o piata comuna. daca guvernul ar fi destept si ar avea bani (sa zicem, o parte din fondurile obtinute din fracking), ar putea subventiona consumatorul casnic. sau macar pe cei cu venituri mici, ceea ce nu ar fi contrar legislatiei europene.
dar ideea e ca nu-ti mai tataie fundul ca-ti inchide Putin robinetul daca nu votezi cum vrea muschiul lui in chestiunea X. vezi Ucraina intr-o iarna mai acu cativa ani.
iar chestia asta conteaza.
3. tehnologia "utilizata de rusi" e cea utilizata de toata lumea, clasica, de exploatare a gazului (si care include si ea oleaca de fracking, dar pe o scara mai mica, ca tot veni vorba). fireste ca e mai ieftina, din moment ce are cerinte mai mici. dar cred ca n-o sa negi faptul ca americanii au acum gaz ieftin din productie proprie, si nu il mai importa de la rusi. ceea ce le mareste gradul de independenta.
in legatura cu "schimbatul lucrurilor" in ceea ce priveste Rusia si mediul, da-mi voie sa-ti explic in ce fel sunt schimbate: firmele straine sunt belite daca arunca un pahar de plastic peste bord, in apa. firmele locale pot deversa in continuare milioane de tone de produse petroliere, apa poluata samd.
daca nu cumva e o imbunatatire remarcabila din Iunie 2013, cand am fost in Rusia, cam asa stau lucrurile, si cam asa au stat in ultimii 20 de ani.
nu stiu cu ce rusi ai stat tu de vorba. aia cu care am vorbit eu (de la oameni de rand la directori), is nostalgici gramada ca Rusia nu mai e ce a fost. ca nesimtitii aia de baltici le-au dat flit. impreuna cu polonezii, romanii, ungurii, cehii, slovacii. d-aia e Putin iubit, ca incearca (si din pacate si reuseste, datorita prostiei liderilor europeni si americani) sa readuca Rusia unde a fost.
ah, si ca-i vodca ieftina. :)
1. N-ai cautat cat trebuie. Ia vezi aici:
Ștergerehttp://www.youtube.com/watch?v=dEB_Wwe-uBM
http://www.youtube.com/watch?v=mSWmXpEkEPg
E doar un punct de pornire. O sa gasesti o gramada de marturii de la fata locului.
2.1. Guvernul/Statul sunt entitati proaste care n-au cum sa obtina bani din nimic. E mai simplu - ca oficial - sa faci un blat si sa-ti tragi niste spagute iar statul nu mai incaseaza nimic. Daca vrei stat destept, mai asteapta inca vreo 40 de ani sa se maturizeze si vorbim dupa. Pana atunci putem conserva resursele.
2.2 Teoretic, daca suntem europeni, Putin n-are cum sa ne taie tzeava. Pur si simplu putem sa ne aprovizionam din alta parte. Sau suntem europeni doar cand trebuie sa dam gaz si nu cand trebuie sa luam? E mai onest sa te faci ca n-ai gazele alea si sa te descurci cu resurse scumpe. Japonezii parca n-au murit si n-au absolut deloc resurse.
3. Eu am dat exemplul cu Gazprom care nu e lasata sa exploateze. Cred ca intre timp nu si-au externalizat actionariatul. :-)
In alta ordine de idei, vorbesti de parca ai fost in inspectie a campurilor rusesti. Hai sa fim seriosi, probabil ai fost si tu ca tot turistu' care este impresionat de orase si speriat de securitatea dementa scoasa la defilare pe strazi. Deh, autoritarismul face deja parte din traditie. Ca si protectionismul pe fata. Exemplul tau cu dublul standard e real, dar, pe de alta parte, chestiuni similare se intampla si-n occident, doar ca mai mascate. Chestiune de printipuri. :-)
@dan
Ștergereok, m-am uitat.
concluzia:
nu-i nici un desert chimic acolo (sau avem notiuni diferite despre ceea ce inseamna un desert). ca s-ar putea sa ajunga in 30 de ani, daca nu iau masuri, da e posibil. dar nu-i opreste nimeni sa ia, si verzii ar avea mai mult succes sa sustina implementarea acelor masuri, daca sistarea activitatilor.
e amuzant ce zice unul dintre intervievati: "some are the sites, belonging to big companies, are regulated, and no spills appear, some others, not".
deci problema nu e cu marile companii, care investesc sute de milioane in mediu (pentru ca au de unde), ci cu cele mici, care n-au atatia bani. si incalca legislatia.
si iar ne intoarcem la vechea poveste: legislatie proasta sau insuficienta, si neimpunerea nerespectarii ei. chestii unde vina nu apartine petrolistilor, ci statului.
2.1 guvernul / statul ROMAN e o entitate proasta, care ciordeste tot. daca ne uitam la norvegieni, care sunt cei mai tare pe petrol in europa, si sunt conducatorii in ceea ce priveste legislatia muncii si mediului IN LUME, o sa vedem ca nu-i obligatoriu ca statul sa fie prost sau hot.
ce te face sa crezi ca romanii (si implicit alesii lor) vor fi mult mai cinstiti peste 40 de ani? imi place optimismul tau, dar pe ce se bazeaza? :)
2.2 teoria ca teoria, dar practica ne omoara. Putin are si cum sa ne taie aprovizionarea fizic, si are si cum sa ne puna un pret prohibitiv "cu dedicatie". iar cu aprovizionatul din alta parte nu-i chiar asa de simplu, ca nu pui mana pe galeata si te duci la vecin sa ceri 2 galeti de gaz.
ti se pare a fi o coincidenta ca Nabucco, Agri si alte proiecte care creeaza alternative la aprovizionare din Rusia nu se realizeaza??? ca un facut, doar cele care implica gaz din Rusia sau traverseaza Rusia si satelitii se fac. restul pica pe capete. dar nu, Rusia nu se foloseste de energie ca de o arma :) simple coincidente.
cand o sa avem mentalitatea japonezilor, care sunt in stare sa munceasca si pe gratis cand e cazul, si au un spirit comunitar puternic, o sa ajungem si noi ca ei. poate.
3. decizia in cazul Gazprom n-are nici o legatura cu mediul, ci cu politica.
in alta ordine de idei, am fost in Rusia nu in calitate de turist (din pacate), ci cu munca. si chiar daca n-am inspectat campuri petroliere (dar am colegi care au fost, si rapoarte de la ei), am fost in zone industriale. si iti spun ca firma noastra ar avea santierele inchise in 24h, daca ar face si 5% din ce fac firmele rusesti. iar cum firmele straine sunt mai puttine in Rusia, comparativ cu cele nationale, iti poti imagina si singur cam cum arata toate acele locuri.
stiu ca se intampla si in occident tratamentul preferential (vezi belirea BP-ului pentru GOM, cand firmele americane n-au nici o treaba).
ok, putem discuta la infinit pro si contra.
eu personal sustin exploatarea prin fracking, cu conditia ca legislatia romana si fie aliniata la cea internationala (si poate ceva mai restrictiva). sa impuna, de exemplu recircularea apei din fracking in proportie de minim 75%, sa impuna restrictia de a nu deversa apa inapoi in circuitul natural, daca nu poate fi purificata (injectare), sa puna amenzi de sute de milioane de euro pentru poluari peste o anumita
Dracu
Nu mai raspund decat la 2.1 deoarece la restul subiectelor o intindem inutil prea mult.
ȘtergereNu am fost destul de optimist cand am estimat 40 de ani, doar m-am uitat putin in istorie. Suedia inceputului de secol XX arata mult mai prost decat Romania anilor '90. O societate cvasi-corupta, cu institutii aberante, rafuieli via justitie(suna cunoscut?), libertati pe hartie s.a.m.d. Saizeci de ani mai tarziu, trecuta prin evenimente cutremuratoare, Suedia era radical schimbata. Probabil imi vei da celebra replica "romanul e altfel". Nu-i asa! Orice popor, pentru a construi o societate, are nevoie de o perioada de timp pentru sedimentarea valorilor. In general, o jumatate de secol e destul pentru a se aseza lucrurile. In cazul in care nu vom avea accidente gen comunism impus cu forta, probabil in 20-30 de ani lucrurile vor arata radical diferit. Astfel incat, cei 40 de ani pe care i-am dat eu reprezinta o dovada de pesimism, nicidecum de optimism.
Nu intentionez sa fiu din cale afara de rautacios, dar daca_compania lui dracu' ar fi avut si cantina, ar fi fost încălțat și cu siguranța alimentară.
ȘtergerePrincipalul lui rol e să dribleze prostoveții statului care-i vin în inspecție. Cu siguranță există un program de conformare, în mod normal, tangent cu problemele reale. Și, de obicei, până și acel program e întârziat sau realizat formal într-un procent nesemnificativ.
Pot să înțeleg si filosofia dracului conform căreia activitatea economică e prioritară atunci când e vorba de zeci-sute de locuri de muncă versus 3 vaci moarte și retardarea câtorva țărani fragezi... this is life, dar să-i omori pe toți de dragul profiturilor unor jigodii ține de domeniul bolilor mintale rare. :)
România nu e SUA, localnicii nu vor pleca de acolo, nu-și vor cumpăra apă îmbuteliată și vor crăpa ca-n ultimele pagini din biblie.
@Dan@Trenduri5 octombrie 2013, 19:01
ȘtergereMi-a scapat commentul asta. In opinia mea, din toate parerile emise pana acum, asta e cea mai valoroasa (nu neaparat ca Dracu sau altii bat campii). Ciudat, am inceput sa fiu de acord cu Dan?!? :)
@AC
Ștergereciudat, dar iti dau dreptate: am treaba si cu siguranta alimentara :D
rolul meu e sa protejez interesele companiei, si asta se face (inclusiv) prin respectarea legislatiei. daca legislatie e buna sau proasta, nu mai e treaba mea: eu sunt platit de firma, nu de stat.
fireste ca e prioritara activitatea firmei: daca firma n-are activitate (si profit!), nu-mi mai iau nici eu salariul. pe de alta parte, poti sa fii sigur ca n-am de gand sa risc puscaria de dragul firmei, asa ca respectarea legislatiei vine pe primul loc.
" să-i omori pe toți de dragul profiturilor "
o dai in sf-uri la greu.
sa-ti spun un secret: nu da bine la CV-ul firmei si la licitatii (unde te intreaba exact cati oameni omori in fiecare an, si cate poluari ai facut) sa ai statistici "bogate" din punctul asta de vedere.
au fost, sunt si o sa fie destule firme care au dat faliment pe motivul asa. deci fiecare firma are interes maxim sa isi mentina cartea de vizita cat mai curata.
Dracu
catre Dracu
RăspundețiȘtergerecauta pe youtube despre Ecuador si Chevron
http://www.youtube.com/watch?v=btVnmtQkXaw
ga4
ga4@
Ștergerefilmuletul respectiv este despre poluarea produsa de o exploatare petroliera clasica. care-i legatura cu gazele de sist?
Dracu
Voi ati realizat ca noi nu mai avem conducatori? Absolut deloc. Sunt niste scursuri, toti o apa si un pamant, care nici macar nu mai au vreo putere in tara asta. Au vandut tara si s-au vandut pana si pe ei. Sunt niste pomanagii tolerati de marile companii, tolerati pentru abilitatea lor (tot mai proasta de la un timp) de a face circ si de a deturna atentia populatiei.
RăspundețiȘtergereAcest popor nu mai are conducatori (nici macar rai), nu are reprezentati care sa exprime dorintele poporului. Mass media toata e vanduta si trompeteaza numai ceea ce i se comanda de grupurile de interese. Nici poporul nu poate genera ceva bun printr-o rascoala sau ceva de genul asta pentru ca fiecare este individualist, ce ii pasa de ce se intampla in alte parti? Plus ca vad ca prea multi se bucura cand altui roman ii merge nasol. Poporul roman e COMPLET dezorientat si dezbinat si e normal: turma se imprastie cand nu are un pastor.
Mie personal imi este groaza de ce va urma in viitorul foarte apropiat, nu exista nici un semnal pozitiv pentru a genera optimism.
Si eu sunt de parere ca Rusia nu s-a schimbat in profunzime. Atata doar ca a inlocuit Armata Rosie cu Gazprom&Co.
RăspundețiȘtergereLa nivel de individ, rusul e dezastru. Regretele rusilor dupa imperiul lor criminal sunt cat se poate de reale si m-am lovit de ele de multe ori si eu si colegi de-ai mei (corporatia unde lucrez are business si in Rusia). Dar n-ai ce-i face, sunt o natie spalata pe creier. Putinii rusi care gandesc cu capul lor, sunt marginalizati rapid; asta daca au noroc...
Un exemplu edificator in acest sens. La un muzeu din St. Petersburg, eu cu o prietena si maica-sa. La plecare, ghidul ne intreaba:
- De unde sunteti?
Noi: Romania.
El: Aaaa, ce parere aveti de Armata Rosie care v-a eliberat tara?
Noi: ????
El, amabil repeta intrebarea.
La care eu si prietena, baiguim: De fapt noi credem ca nu prea ne-a eliberat, dimpotriva.
Ii mai explicam una-alta, incercand ca explicatiile sa fie cat mai soft. Tipul ne asculta cu gura cascata, tace o vreme dupa care isi revine zambitor si ni se adreseaza ca unor copii de gradinita:
- Aaaa, acum inteleg, voi ati invatat istorie dupa manualele astea noi, capitaliste. Astea falsifica istoria. Uite, doamna, care e mai in varsta, poate sa va spuna adevarul.
La care mama tipei, care fierbea nu alta, i-o tranteste direct:
- De fapt eu cred ca a fost mai rau decat o spun ei, si eu nu o stiu din manuale ci de la parintii mei.
I-am intors spatele si l-am lasat acolo uitandu-se lung dupa noi.
QED.
Ca de obicei impecabilă analiză! Scriu de peste 2 ani că următorii 50 de ani sunt ai rușilor! Unii idioți, precum acel anonim cu background la o corporație petrolieră, tot speră că PUTIN va dispărea și va reveni un ELȚÎN! Stimați BĂSIȘTI ce ați ajuns și aici ELȚÎN mai există doar în România și e KIORETE BĂSESCU reformistul!
RăspundețiȘtergereRusia postPUTIN va fi o RUSIE la care UE va pupa mânuța în fiecare dimineață invitând-o seara la cină!
Iar acei idioți care speră într-o evoluție pozitivă a societății românești datorită CONTROLULUI CIA executat pe față și fără fereală îi invit să-mi arate vreo țară unde SUA au contribuit la dezvoltarea economică punându-le proprii conducători și menținându-i în ciuda votului a 88% din populație!
@ThinkAgainRO,
Ștergere1) Europa de Est vs Europa de Vest, Coreea de Nord vs Coreea de Sud arata f. clar si palpabil rezultatele celor 2 modele. "Caci pomul se cunoaste dupa roade si omul dupa fapte"...
2) Ce cauti la Londra si nu la Moskva, de unde vine (din nou!) lumina omenirii?
@ThinkAgain Nu stiu cum iti accepta Dan comentariile. Probabil datorita faptului ca-l tot pupi in cur. Din "maestre" si "excelent bla bla bla" nu-l scoti, dupa ce ca acum cativa ani il numeai pe Dan "un caracter infect" pe propriu-ti blog.
ȘtergereNu faci decat sa ataci persoane si sa jignesti gratuit pe oricine are o alta parere decat tine.
@Anonim5 octombrie 2013, 01:33
ȘtergereOamenii sunt ciudati, sunt diversi; schimbul de opinii este esenta democratiei si unul din pilonii culturii vestice. Ce mi se pare inacceptabil este jignirea imunda si instigarea la ura. De ce aceste lucruri sunt acceptate pe acest blog unde se presupune ca totusi intra oameni cu un nivel de educatie inalt? De ce forumurile romanesti abunda in invective si intoleranta? Cand citesti sectiunea de comment-uri a unor bloguri din UK sau US sau ale unor ziare precum The Economist, WSJ sau NYT, pur si simplu sare in ochi diferenta de mentalitate. Caci o societate se construieste in esenta pe baza indivizilor ce o alcatuiesc. Daca ingredientele sunt de calitate, produsul finit este si el unul de calitate. Asa ca aceste comment-uri sunt o reflectare in mic a societatii romanesti.
La cate s-au spus deja, ar insemna sa repet chestii. Sunt de acord cu Dan, dar as mai insista la pct. 2 din Q/A cu ceva: DA explorarilor, ca sa stim cum stam si NU exploatarii. Nu acum, cel putin ;)
RăspundețiȘtergereNu-ti exploreaza nimeni pe gratis. Avizarea explorarii e marea capcana pentru deschiderea exploatarii. Peste cativa ani de explorari, prim-ministrul de atunci te va informa franc despre nu stiu ce paragraf din contractul de explorare care prevede despagubiri de X miliarde in cazul in care nu se va da drumul exploatarii. Si-atunci vom avea din nou dileme existentiale.
ȘtergereEheee.... stiu exact la ce te referi si prin explorare excludeam faza cu paragraful x. Sunt de acord cu o explorare, daca nu (facuta) platita de statul roman, cel mult cu un drept clar de preemtiune la exploatare pentru compania care a facut explorarea la preturile/conditiile pietei de atunci.
ȘtergereSuspectez ca inclusiv contractele de acum au acel paragraf, ca sa nu zic ca sunt sigur pe necitite
Pentru problemele de comunicare mi-am facut mea culpa și Maestrul DAn mi-a acceptat scuzele...e grav că e plin netu de anonimi..scrieți și voi numele sau macar nsite porecle: IORGU PROSTu de exemplu....voi raspunde doar la prima interpelare: IMI PARE RAU CA NU STIU LIMBA RUSA caci as fi mers la MOSKOVA ..oricum in London sunt mai multi rusi decat la Moscova...comunismul nu a fost un sistem greșit gandit ci doar gresit implementat..CEAUSESCU a demonstrat că SOCIALISMUL NATIONALIST ROMANESC poate fi un concept viabil: in 20 de ani din 1969 până în 1989 Romania avea 1300 de fabrici si uzine, 8 milioane de angajati, locuinte pentru toata lumea, datorie publică ZERO și ceva măruntis vreo 2 miliarde de dolari în cont!
RăspundețiȘtergereCand vreodată CAPITALSIMUL CORPORATIST va readuce Romania in aceasta pozitie?Ceausescu a facut o retea de metrou in 20 de ani iar nenrociții care preaslavesc capitalismul nu au vazut o statie noua in 23 de ani!
Asa ca hai sictir!
@ThinkAgainRO,
ȘtergereNu are absolut niciun sens sa comentez ceva din ceea ce ai spus. Iti fac doar o urare: iti doresc din toata inima sa ajungi cetatean rus cat mai curand; fara dubla cetatenie!
Gelu Grigorescu (un nume cenzurat - asta e grav, nu anonimatul)