Orice are legătură cu mobile e hot. Simpla pronunțare a termenului ridică sumele pe care investitorii sunt dispuși să le plătească. Dacă dai bine pe mobile îți cresc acțiunile la bursă, ai perspective și ești privit cu alți ochi. E un El Dorado. Privind din această perspectivă, pare de-a dreptul ciudat faptul că unii producători(Blackberry spre exemplu) sunt în suferință.
Și, cum domeniul fierbe, era cât se poate de normal ca lumea să dea frâu liber ideilor. Fiecare vrea să găsească în jucăria pe care o cumpără facilități noi, senzori performanți, software inteligent s.a.m.d. Care este însă diferența dintre inventivitate și pseudo-revoluție? Sunt toate aceste concepte care bombardează lumea într-adevăr originale? Sunt ele necesare sau avem de-a face doar cu simple agitații de-o zi?
Aminteam în articole din trecut cum toate produsele „revoluționare” ale Apple aveau de-a face cu concepte din trecut, cu produse care, la momentul apariției, efectiv nu și-au găsit piața. Tableta a fascinat inițial publicul filmelor SF ale anilor '80, iar prima implementare fizică a ei a fost realizată de Microsoft într-o perioadă în care nici tehnologia și nici publicul nu erau pregătiți pentru ea. Steve Jobs a fost omul potrivit la locul potrivit, pescarul profesionist care a înțeles exact momentul și a dat lovitura. Aceasta, putem spune, este diferența dintre visător și om de afaceri. Dacă mai adăugăm și că, din punct de vedere al percepției publice, Steve Jobs e geniul visător, cred că am spus totul.
Revenind la lumea mobilă, rămân surprins de conceptele care merg pe bandă. Cu ceva timp în urmă semnalam apariția unui concept cu adevărat revoluționar, anume Ubuntu Edge. Telefonul-computer se apropia foarte mult de necesitățile pieței, dar, din păcate, a dat greș, nereușind să strângă banii necesari lansării. Putem spune că a fost și o greșeală a inițiatorilor care au mers pe un preț mult prea mare. Dacă în locul unui produs de lux ar fi ales să lanseze ceva mai pe placul gadgetarului mediu, probabil că succesul ar fi fost mai mare. Însă, chiar și așa, conceptul computerului minimizat la maxim(și integrat/partajat în telefon) încă nu avea o piață destul de matură. Rămân însă convins că acest concept va fi unul cu un succes imens în viitorul apropiat, atunci când cineva va reuși să acopere puținele chestiuni nerezolvate.
Un alt concept lansat de curând pe piață este Phoneblocks. Personal am rămas surprins de amploarea fenomenului. Practic peste noapte conceptul a fost popularizat pe rețelele sociale câștigând o groază de adepți. Telefonul propus este unul 100% modular. Vrei facilități mai mari, îți cumperi modulul și-l lipești într-un slot liber de pe spatele telefonului. Dacă, spre exemplu, nu ești impresionat de camera foto mobilă, pur și simplu n-o cumperi. Așa ai un sistem cât se poate de configurabil și pe care îl poți face din bucăți. La nivel teoretic, Phoneblocks ar trebui să-ți permită să faci ușor upgrade-uri și să-ți menții dispozitivul la zi cu bani puțini.
Dacă v-ați impresionat, veți fi destul de surprinși să constatați că acest concept nu este nici pe departe atât de revoluționar pe cât pare. Ideea exista de mai mult timp pe piață și, mai mult, au fost și produse dispozitive modulare. Cei care au fost observatori atenți ai pieței au prins întreaga poveste care începe în 2007. Atunci o necunoscută companie israeliană, Modu pe numele ei, propunea un concept revoluționar: telefonul modular(de-aici și numele companiei). Au fost produse câteva modele însă fără mare succes. Modu, cu toate că „a săpat” unde trebuia, a avut o abordare greșită: se baza pe un core unic, iar funcționalitatea era schimbată în funcție de „îmbrăcăminte”, adică de către carcasă. Israelienii probabil au înțeles bine că aceasta reprezintă o zonă de creștere, dar, din păcate, n-au reușit decât să-și încheie socotelile în ghearele neiertătoare ale falimentului. E destinul invențiilor care apar înaintea timpului lor.
Pe de altă parte, Phoneblocks are toate șansele să genereze valuri, mai ales dacă ne bazăm pe faptul că sunt susținuți de Motorola. Chiar și așa, mă întreb dacă nu cumva abordarea este inutilă în acest moment. Costurile circuitelor electronice sunt într-un continuu picaj, astfel încât mă întreb de ce și-ar mai face cineva telefonul din bucăți în condițiile în care, la prețuri mai mici, ar putea lua un telefon întreg și cu un design ceva mai interesant. Probabil fascinația noului e mare, iar acesta este principalul motiv pentru care adepții noului concept se vor tot înmulți. Însă succesul său la marele public rămâne discutabil în condițiile în care ieftinirea componentelor face inutilă modularizarea. Însă își poate găsi funcționalități surprinzătoare în mediul enterprise, acolo unde avem de-a face cu alte cerințe. Iar banii, cum bine știm, pe-acolo se-nvârt.
Credeam ca te refereai la pescuitul cu patente submarine: http://arstechnica.com/tech-policy/2013/10/patent-war-goes-nuclear-microsoft-apple-owned-rockstar-sues-google
RăspundețiȘtergereTelefonul modular este un moft, mai mult ceva pentru copii care sa aiba cu ce sa se joace ca si cu un joc Lego. Poate ca asa isi inchipuie ca "construiesc" un telefon, la fel cum jocurile moderne de Lego "construiesc" configuratii planificate din fabrica, nu prea lasa loc pentru adevarata creativitate (cum era pe vremuri cand erau doar 4 tipuri de caramizi)