Furtuna perfecta europeana

În timp ce mediile diplomatice aruncă verzi și uscate înspre baricadele virtuale ale conflictului ucrainean, Europa suferă din cauza propriei lăcomii. La cum sunt transmise semnalele de la Moscova, rezultă că birocrații de la Bruxelles au făcut-o din nou lată, întinzându-se fix unde nu le fierbe oala. 

Cum în ultima perioadă am tratat situația politico-strategică de-acolo, o să mă opresc deocamdată cu analiza acestei fațete a conflictului. Voi face însă loc unui aspect destul de puțin tratat până acum, anume cel economic. Foarte puțini au analizat impactul economic al evenimentelor. Partea militară a conflictului nu ne-a afectat încă și, într-un scenariu fericit, e posibil să ne ocolească. Economic însă începem deja să fim afectați. Chiar dacă șocul nu-l percepem direct - ci prin interpuși - aceasta nu ne garantează o reducere a amplitudinii. 

Două bănci austriece - Raiffeisen International și Bank Austria - au împreună o expunere de 8 mld. euro pe Ucraina. Poate părea puțin însă mai e un mic amănunt pe care se pare că l-au observat foarte puțini: 70% din creditele acordate în Ucraina sunt în monedă străină. Acesta este și motivul pentru care țara a fost printre cele mai greu lovite de criza financiară. Coșmarului politico-militar i se adaugă acum cel al creditelor care, pe fondul devalorizării accentuate a grivnei, scapă efectiv de sub control. În principal, băncile care au „investit” în creditele din Ucraina pot deja să-și treacă respectivele expuneri pe pierdere.

Dacă expunerea austriacă din zona de conflict pare destul de mică la o primă vedere, lucrurile se văd radical diferit de la Viena. Aici, sectorul bancar ascunde cel puțin o bombă cu detonare întârziată, pe numele său Hypo Alpe Adria Bank. Banca, naționalizată în urma presiunilor autorităților germane, are nevoie urgentă de 1.43 mld. EUR pentru a-și acoperi necesarul de capital. Situația însă nu este rezolvată decât temporar deoarece Hypo Bank va mai avea nevoie de capital spre sfârșitul anului. Marea problemă constă în faptul că banii de care are nevoie această bancă ... nu prea există. Sunt două variante  posibile: bani de la buget sau constituirea unei „Bad Bank” care să-i preia activele toxice. Prima variantă presupune depășirea semnalului roșu aflat în dreptul fatidicei valori de 80% grad de îndatorare. Aceasta ar conduce automat la degradarea rating-ului și, în final, la „grecizarea” țării. Cea de-a doua variantă ar presupune ascunderea mizeriei într-o găleată „anonimă” asumată de sistemul bancar. Este puțin probabil ca marile instituții bancare ale țării să fie de acord cu această „împărțire frățească” a pierderilor, însă, dacă rațiunile de stat o vor cere, probabil se va face. 

Bad Bank-ul s-ar putea dovedi o idee chiar mai proastă decât prima. Confruntate cu iminența unei asemenea acțiuni, băncile comerciale se vor înghesui să-și descarce cât mai repede gunoiul în schimbul banilor primiți de la instituția în cauză. În final, nota de plată va trebui achitată de „administratorul” instituției, adică de statul austriac, ajungându-se cam tot acolo de unde s-a pornit.

Personal consider că Austria e o țară prea mică, incapabilă să-și susțină propriul sistem bancar, un fel de Cipru al Occidentului dezvoltat. Singurul colac de salvare pentru Austria este reprezentat de Uniunea Bancară. În cazul în care autoritățile europene vor pica la înțelegere, țara ar putea scăpa de responsabilitatea asupra propriilor bănci. Într-un cadru favorabil, s-ar putea ca responsabilitatea asupra situației unei bănci să nu mai aparțină țării de origine ci să fie împărțită între acționarii băncii și autoritățile pieței pe care activează o bancă. Aceasta, desigur, numai în cazul în care țara vizată este membră a Uniunii Bancare. 

La nivel declarativ o asemenea măsură ar fi necesară pentru „ruperea” legăturii dintre bănci și guverne. Practic însă nu se obține nimic altceva decât disiparea responsabilității și pasarea ei către o instituție abstractă care nu va face altceva decât să dicteze cine e de vină.

Este de reținut faptul că, pe măsură ce situația din Ucraina se agravează, foaia de parcurs pentru realizarea Uniunii Bancare se bifează într-un ritm din ce în ce mai alert. Ciudat este că politicienii noștri(atenție la blatul Ponta-Băsescu) sunt gata să adere la Uniunea Bancară, chiar dacă aderarea nu dă României niciun loc la masa celor care votează acțiunile Uniunii. Cu alte cuvinte, aderarăm la o instituție care ne confiscă puterea de decizie, acceptând arbitrariul unor indivizi care-și urmăresc exclusiv propriile interese. Sună bine, nu-i așa?

În timp ce prostimii i se vând ciuperci nebune referitoare la o posibilă unire cu Moldova, sugerându-se și probabila reîntoarcere la țara mamă a Bucovinei de Nord, în spate se semnează tratate dubioase care ni se vor sparge în cap. Poate că e interesant să privești spectacole cu  înjurături și scuipături, dar dacă nu conștientizezi că ceea ce se vede în față e doar un spectacol menit a distrage atenția de la ceea ce se petrece în culise, atunci îți meriți rolul de victimă. 

Scenariul pe care l-am descris aici, din fericire, este doar o variantă simplificată. Norocul nostru(care însă nu ne va elimina de pe lista „contributorilor”) se poate dovedi ceea ce am putea numi „contextul general”. Orbiți de perspectiva scăpării de responsabilitatea propriilor găuri negre, oficialii europeni se grăbesc să le plaseze într-o instituție supra-națională. Desigur, în prima fază totul va fi frumos. Trebuie însă să conștientizeze că adunarea unor găuri sub același acoperiș nu va avea ca efect decât supra-îndatorarea mega structurii europene. Care, tocmai pentru că e abstractă, va întoarce întreg rahatul pe masa bogată a participanților. Este un setup al unei furtuni perfecte a întregului continent. O furtună în urma căreia nu putem intui ce se va întâmpla, dar, cu siguranță, vom constata cum aceleași metehne vechi de când lumea stau la baza tuturor nenorocirilor.