Meg si Masina

Știu, e vorba de o știre veche, apărută acum vreo două săptămâni. Neavând timpul necesar, am trecut peste ea, cu toate că, din mai multe puncte de vedere, este vorba, cu adevărat, de un eveniment multiplu. I-am putea spune chiar revoluție și, credeți-mă că nu fac exerciții de admirație.

Pe scurt, este vorba despre direcția în care se îndreaptă gigantul HP. Fiind una din companiile pe care am pariat cu succes(din 2013 și-a dublat valoare), nu pot rămâne indiferent în fața știrilor care vin de-acolo. Când însă avem știri care vorbesc despre revoluționări ale domeniului e clar că trebuie să ciulim bine urechile. 

„The Machine” este proiectul despre care ne vorbește HP. Un computer cu adevărat revoluționar, care ar muta din nou datele din fermele de servere către utilizator. În fapt, revoluția constă în unificarea memoriei RAM cu cea nevolatila. În acest fel hard-disk-urile ar deveni istorie(sau utilizate strict pentru backup). Însă nu aici este cu adevărat revoluția, ci în viteza de procesare. Având la dispoziție întreg setul de date, accesibil la viteza maximă, orice sistem și-ar îmbunătăți performanțele. Pentru domenii noi precum „big data”, aceasta este cea mai bună veste. Însă nu numai acolo. HP promite că „mașina” sa va putea fi, în același timp, server, stație de lucru, telefon sau laptop, toate acestea la viteze accesibile azi doar supercomputerelor. Practic împinge puterile imense de procesare în buzunarele și pe mesele consumatorilor finali. Cu adevărat o revoluție(chiar dacă mulți se întreabă dacă puterea de calcul masivă a telefoanelor din prezent este cu adevărat necesară).

Există însă și un „dar” în toată această afacere. Pentru a face posibilă apariția „mașinii”, HP trebuie să rescrie totul de la zero. Arhitectura actuală - atât cea hardware cât și cea software - pur și simplu nu se integrează în noul peisaj. Pentru a vedea lumina zilei, „The Machine” are nevoie atât de acoperirea tehnologică a noului tip de memorie, cât și de integrarea acestuia în noul model de computer. Mai mult, pentru a funcționa, este nevoie de un nou sistem de operare, scris de la zero. Chiar dacă se simplifică foarte multe lucruri(spre exemplu swap-ul nu mai există ca noțiune), aceste simplificări trebuie implementate. Avem de-a face cu o provocare enormă, extrem de dificilă pentru oricine. Ca să nu mai vorbim că, atunci când va fi terminată treaba implementării și producerii noului sistem de calcul, vom fi de fapt la început întrucât tot software-ul de care ar avea nevoie utilizatorul final va trebui rescris. Vi se pare simplu?

Pentru realizarea „The Machine”, HP și-a canalizat toate resursele de cercetare. Meg Whitman a definit-o ca primă direcție strategică, aceasta însemnând că HP pune la bătaie tot ceea ce este nevoie pentru a rezolva problemele. Și practic aici, pentru mine, se produce o fractură. Oricât de revoluționar ar fi un proiect, e nevoie de un pic de precauție și de calcule minuțioase. A arunca bani cu nemiluita în realizarea sa mi se pare un risc enorm asumat mult prea ușor. Pur și simplu e vorba de mult prea multe variabile care sunt jucate la poker. 

Și în acest fel ajungem în fața unei dileme. Ca observatori ai domeniului avem toate motivele să fim impresionați în fața proiectului. Ca investitori însă nu putem fi decât îngrijorați. În condițiile în care piața imprimării 3D ar fi fost pentru HP o nouă oportunitate de intrare pe un teren în care marjele de profit încă sunt foarte mari, constatăm că firma se îndreaptă inevitabil spre terenurile mișcătoare ale revoluției. E un eveniment care ar trebui să ne activeze circumspecția, motiv pentru care eu prefer să părăsesc corabia. Prefer să privesc interesat întreaga desfășurare a acțiunilor, însă ca spectator. Oricât aș aprecia-o pe Meg Whitman, păstrarea pozițiilor deschise mi se pare riscantă. Astfel încât, dacă va fi revoluție sau nu prefer să aflu de pe margine.