AI=Apocalipsa Inteligentei?

Anul trecut mi-am facut un sistem de şah. Nimic spectaculos: un sistem standard pe care-ţi instalezi un program de şah. În cazul meu Stockfish. Ceea ce a reprezentat o aroganţă a fost alegerea unui sistem cu două procesoare pentru a permite programului rularea la o capacitate decentă. Bani aruncaţi de pomana: de-atunci nu mai ştiu ce-nseamnă să câştigi o partidă de şah. De fapt, dacă e să fiu cinstit, trebuie să recunosc faptul că nu mai ştiu cum arată nici măcar o remiză. 

Să ne înţelegem bine: nu sunt un jucător fabulos de şah. Zilele în care mă visam maestru internaţional au apus de mult, lăsând şahul undeva în cămara cu lucruri mai puţin utilizate. Îmi place acest joc, simt că mă relaxează, însă lipsa unui partener permanent disponibil m-a făcut să apelez de-a lungul timpului la calculatoare. La începuturi, programele erau atât de slabe încât şi pentru un copil era floare la ureche să învingă sistemul. Între timp lucrurile au evoluat, culminând cu celebra serie de partide dintre Kasparov şi Deep Blue. Atunci a fost momentul zero al unei alte ere: maşina îi semnaliza clar omului că este capabilă să se ridice deasupra sa.

Nu exagerez deloc. În acest moment, sistemele de şah nu mai au adversari în oameni, ci în alte sisteme. Ştiu, veţi spune că în spatele fiecărui motor de şah se află oamenii, însă oamenii care fac motorul nu sunt capabili să-l depăşească. Dacă în ceea ce priveşte viteza sau ridicarea greutăţilor omul chiar se mândreşte cu capacitatea maşinilor care-i ies din mână, în ceea ce priveşte inteligenţa se pare că avem un complex grav. Niciodată până acum omul nu şi-a imaginat existenţa a ceva mai inteligent decât el care să nu fie Dumnezeu sau vreun înger de-al său. Apariţia unor maşini mai intelegente este un moment generator de frustrare. Momentul în care maşinile vor fi capabile să se auto-reproducă - denumit singularitate tehnologică - este văzut ca o apocalipsă a umanului şi o epocă în care maşina va decide totul, fiind capabilă să descifreze singură şi pentru sine toate secretele universului.

Dacă perspectiva vi se pare îndepărtată vă înşelaţi. Deja maşinile depăşesc oamenii, e drept, pe segmente extrem de reduse. Şahul este doar unul dintre ele. Fără a exclude posibilitatea existenţei unui grup de oameni capabili să învingă un sistem de ultimă generaţie, trebuie să înţelegem că pentru noi ceilalţi adevărul e unul singur: ne este imposibil să învingem o maşină la şah. De-aceea acest sport a decăzut atât de mult: înainte confruntările dintre marii maeştri erau mai mult decât confruntări în şah. Aveam personalităţi diferite care erau transpuse în jocul de şah. Acum, ce emoţie poate transmite confruntarea dintre o maşină dotată cu X procesoare şi una dotată cu Z procesoare?

Partea proastă pentru societatea umană este dată de faptul că aceste depăşiri "pe segmente" ale omului conduc spre bulversări ale întregii societăţi. O să vă prezint un exemplu pe care l-am văzut într-un documentar cu ceva timp în urmă. Este vorba despre automobilele care se conduc singure. Tehnologia a progresat fantastic şi nu mai este decât o chestiune de timp apariţia lor pe străzile oraşelor. Mulţi iau în râs acesastă perspectivă dând exemple de prostii făcute de diversele softuri ale acestor maşini. Uită însă că softurile se corectează. Momentul în care omul va fi total înlocuit de la şofatul maşinilor nu va fi cel în care maşina nu va mai face erori, ci cel în care maşina va face mai puţine erori decât omul. Iar acel moment este destul de aproape. Acum, cu această perspectivă în faţă, să vedem ce va reprezenta acel moment. Câţi oameni sunt angajaţi full time în industria de transport? De la autobuz, taxi, şofer privat, până la transportul de marfă sau conducerea utilajelor din industrie/construcţii, toate acestea au în spate oameni care-şi vor pierde joburile. Practic, oameni care vor deveni inutili. 

Dacă vi se pare o analiză superficială, similară cu cele de la începuturile introducerii tehnicii de calcul, vă înşelaţi. Lucrurile sunt mult diferite! Probabil domeniul transporturilor sau al construcţiilor sunt văzute ca domenii de bază, în care nu e nevoie de prea multă inteligenţă. Ce veţi spune însă în momentul în care veţi afla că IBM Watson e capabil nu numai să interpreteze limbajul natural, ci şi să proceseze şi să decidă dacă o anumită poliţă de asigurare poate despăgubi un anume eveniment. Vi se pare ceva simplu? Greşiţi! Încercaţi să citiţi prevederile unei poliţe de asigurare(da, tonele acelea de litere mărunte!) şi apoi să spuneţi dacă un automobil incendiat sau unul care a ars din cauza unei defecţiuni a motorului poate fi despăgubit. Nu e simplu deoarece în fiecare caz sunt câteva variabile esenţiale. În primul caz trebuie să ţii cont cel puţin de cine a incendiat autovehiculul, în ce fel, dacă a fost incendiat intenţionat sau accidental s.a.m.d. În cel de-al doilea caz ar trebui să ştii dacă era încă în garanţie, dacă i se făcuse revizia, dacă proprietarul sau altcineva a intervenit la motor s.a.m.d. În momentul în care o companie găseşte că o maşină este capabilă să ia astfel de decizii înseamnă că pentru cei angajaţi în acel domeniu zilele sunt numărate. Imaginaţi-vă câte armate de jurişti vor fi scoase din joc deoarece maşina face acelaşi job cu mult mai puţine erori. Şi dacă încă nu mă credeţi, probabil veţi fi surprinşi teribili în momentul în care procesele se vor desfăşura online având judecători automaţi. Acel moment, credeţi-mă, nu este departe!

Ajunşi aici poate trebuie să ne întrebăm ce rol îi mai rămâne omului în societate? Înlocuit treptat din toate domeniile de activitate, cu ce se va ocupa omul în continuare? Luaţi-vă gândul de la utopii precum "Venus Project". Omul este făcut să fie util, să gândească, să clădească, să evolueze. Având un competitor atât de puternic, acest drept îi este confiscat şi riscă să ajungă la stadiu de râmă sau de vieţuitoare protejată. Deocamdată e un risc, nu o fatalitate. Desigur tehnologia nu poate fi stopată, motiv pentru care, cel puţin va trebui să ne gândim la rolul nostru din viitor: ne vom folosi de "extensia de inteligenţă" precum ne folosim acum de macarale sau vom deveni prizonieri inutili într-o lume a monştrilor pe care noi i-am făcut. E o întrebare grea: poate cea mai dificilă de la crearea lumii până acum.