OXI

Iată că s-a întâmplat minunea: 60% pentru OXI. Un rezultat limpede ca lacrima. O lecţie de demnitate mai mare decât aceasta nu putea exista! În spatele unui simplu şi banal nu avem o groază de semnificaţii. Lumea începe încet, încet, să redevină complexă. Ceea ce e bine!

Grecii au arătat prin votul de ieri că încă mai au demnitate. Lucru pe care l-au demonstrat cu prisosinţă de-a lungul istoriei. Acum, într-un moment de cotitură, au ales tranşant şi au hotărât să meargă pe calea eroică. În acest moment, Grecia s-a întors în istorie, a ales cu bună ştiinţă lupta de la Termopile. Chiar cu riscul de a pierde enorm, Grecia se află pentru a doua oară în istorie în poziţia de apărător al Europei. Diferenţa e că azi Xerxes e un virus, un vierme infiltrat parşiv peste tot şi care atacă din toate direcţiile. Xerxes se află în Europa - în fapt el este şi Europa - iar Greciei îi revine misiunea istorică a ultimului bastion - cel de la care începe contraatacul civilizaţiei sau unde se moare eroic.

Este îmbucurător să constaţi cum armele insipide ale propagandei ieftine au fost pur şi simplu spulberate. Ca să înţelegeţi mai bine cât de puerilă a fost schema de lucru, o să vă prezint pe scurt principalele subiecte ale mediei din Grecia(care este în proporţie de 80% ostilă guvernului). În primul rând, a început cu un scandal legat de imposibilitatea diasporei de a vota(în Grecia votul se organizează numai în ţară). Apoi au început să apară „mărturiile” din străinătate şi episoadele lacrimogene. Poveştile „realizaţilor” din diaspora care sunt îngrijoraţi de calea greşită pe care o ia ţara au bombardat efectiv toată media. A apărut chiar şi cetăţeanul care preferă să plătească enorm pe un bilet de avion Singapore-Atena doar pentru a vota da. Şi da, au apărut şi grupurile de presiune pe facebook care îndemnau diaspora să sune în ţară pentru a-i convinge pe fraierii de-acolo că nu e bine să spui nu. Ei bine, ghinion fraţilor. La greci n-a ţinut!

Suneam la începutul articolului că Grecia a ales calea eroică. Cei cu creierii şterşi de propagandă au impresia că „leneşii” greci au votat împotriva restituirii banilor către bunii samariteni ai finanţelor mondiale. E mult mai complicat! În fapt, între moartea sigură prin ştrangulare lentă şi lupta inegală cu Goliat-ul mondial, Grecia a ales calea cea grea, dar care-i oferă o şansă, într-adevăr infimă, de supravieţuire.

Planul finanţatorilor externi a tot fost pus în acţiune de guvernele „coadă de topor” care s-au succedat până acum: creşteri de taxe, scăderi de venituri, privatizări aberante. Toate având ca unic scop asigurarea lichidităţilor pentru plata dobânzilor. Orice om sănătos la cap se întreabă ce se întâmplă după ce nu mai ai ce privatiza? „Îţi vinzi insulele” vine răspunsul unei vaci! În fapt acesta era planul. Aplicarea măsurilor de austeritate ar fi lovit puternic în venitul insulelor care trăiesc aproape exclusiv din turism şi ar fi generat mişcări centrifuge. După aceea, Dumnezeu cu mila!

Calea actuală este însă extrem de dificilă: este calea adevăratei austerităţi sănătoase. Birocraţii europeni, chiar dacă stau cu bomba aproape de explozie în poală, vor vrea să dea o lecţie şi, cel puţin în prima fază, grecii vor vedea în faţă iadul. Ştrangularea finanţărilor, blocarea canalelor financiare şi iminentul faliment vor genera probleme în aprovizionarea cu alimente, crize de tot felul şi disfuncţionalităţi majore ale utilităţilor. Băncile ştrangulate financiar de către BCE nu vor mai avea bani, iar guvernul va fi nevoit să emită note IOU care vor funcţiona ca monedă paralelă. Aici intervine legea nescrisă a interacţiunii monedă slabă-monedă puternică: notele IOU vor fi considerate moneda slabă şi vor fi întotdeauna schimbate cu un discount semnificativ pe Euro - moneda puternică. Acest joc însă are un nivel zero de la care lucrurile încep să-şi revină. 

Confruntaţi cu îngheţarea plăţilor, finanţatorii internaţionali vor trebui să accepte soluţii flexibile: reduceri ale datoriilor, scăderea la zero a dobânzilor şi planuri de rambursare pe termen lung. Pe plan intern, se va realiza o mai bună colectare a taxelor şi a impozitelor, reintrarea în portofoliul statului a multor zone strategice anterior externalizate prin privatizare s.a.m.d. Balanţa se echilibrează şi lucrurile o iau din nou în sus, de data aceasta pe o bază solidă. 

Va fi însă interesant de observat ce se va întâmpla în zona Euro. Grecia este prima roată dinţată care efectiv sare din mecanism. Nervozitatea generată de acest fapt va mări costul finanţării statelor şi o groază de alte grecii vor apărea pe firmament: Italia, Portugalia, Belgia şi Irlanda sunt primele candidate. Însă nici plutonul condus de Franţa şi Germania nu se simte foarte bine şi începe să simtă răsuflări sacadate în ceafă. Euro trăieşte prima sa criză majoră care se poate dovedi a fi şi ultima. Rămâne să vedem.