America nu e America

În mai multe rânduri am avut poziţii critice referitoare la SUA. Motive suficiente pentru cei puţintei la minte să mă catalogheze pro rus, comunist sau mai ştiu eu ce. Desigur, n-are sens să le răspund sau să încerc un dialog cu cei din această specie deoarece e pur şi simplu pierdere de timp.

Multe din motivele care m-au făcut să critic SUA ţin de faptul că, din ce în ce mai mult, această ţară seamănă cu URSS. Începând cu modul brutal de impunere a propriei politici şi terminând cu falsificarea evidenţelor şi înlocuirea lor cu propaganda găunoasă, toate acestea seamănă ca două picături de apă cu liniile dogmatice ale defunctei Uniuni Sovietică. Nu-ţi trebuie multe date pentru a înţelege că actuala Americă nu mai este de mult acea ţară dinamică, liberă şi prosperă spre care se îndrepta admiraţia lumii. Dacă judeci la rece şi treci de molozul propagandistic constaţi că ai de-a face cu o dictatură mascată mustind de corupţie şi minciună.

Ceea ce este îngrijorător e faptul că îndepărtarea Americii de esenţa sa este, nu doar vizibilă, ci şi alarmantă. Spre exemplu, zilele trecute mi-a atras atenţia un articol publicat pe portalul ZeroHedge în care se constata că 51% dintre americani au un venit anual mai mic de 30000$. Cifra în sine este dezastruoasă deoarece, de la acest nivel, începe practic sărăcia.

Intrând însă în detalii observăm că cei 51% reprezintă doar vârful iceberg-ului. Din totalul angajaţilor 14.2% au salarii anuale de până în 5000$, iar alţi 7% între 5000$ şi 10000$. Rezultă limpede pentru oricine că sărăcia extremă începe să devină o constantă a SUA.

Pe baza datelor oficiale ale Social Security Administration constatăm că, la ora actuală, clasa de mijloc a ajuns la o cotă de aproximativ 35.12%. Dintre aceştia, aproximativ 76% reprezintă baza segmentului mediu - aşa numitul „Lower Middle Class” - şi doar aproximativ 24% segmentul superior. Ca şi dinamică, observăm limpede o deteriorare a clasei de mijloc americane prin alunecarea sa către zona inferioară a veniturilor.

Pentru a avea o imagine mai clară trebuie să ne raportăm la istorie. În graficul de mai jos avem evoluţia istorică a procentului clasei medii din total^*. După cum constataţi, încă din anii 70 se consemnează o deteriorare programatică a clasei medii. 

Un alt grafic interesant este cel al veniturilor medii pe gospodărie^*. Aici se remarcă un alt fenomen interesant: după o creştere susţinută până la vârful din 1999, veniturile salariale se deteriorează constant, în prezent aflându-ne într-o perioadă de stagnare.

Ceea ce sare în ochi este faptul că, pe datele actuale, SUA se situează pe o poziţie codaşă între ţările dezvoltate în ceea ce priveşte dimensiunea clasei de mijloc.

Disoluţia clasei medii americane coincide de fapt cu disoluţia Americii. Aceasta deoarece idealurile, dinamismul şi seva economiei(şi statului) americane s-au tras dintotdeauna din clasa de mijloc. E vorba de acel sânge antreprenorial care făcea ca America să fie cu adevărat ţara tuturor posibilităţilor.

În lumina actualelor realităţi nu ne rămâne decât să constatăm cum SUA se transformă programatic într-o societate puternic polarizată compusă din ce în ce mai mult din săraci manipulaţi de o elită bine ascunsă în spatele pseudo-democraţiei. 

Ceea ce am afirmat anterior este susţinut şi de graficul de mai jos, publicat de Credit Suisse în al său „Global Wealth Report”. Graficul prezintă distribuţia averii la nivel mondial.

Pe axa orizontală este reprezentată averea(de la sărac la bogat), iar pe axa verticală avem procentul din total. După cum se observă, Europa şi SUA au un procent de aproximativ 10% fiecare din săracii lumii, stând mai prost decât întreaga Americă de Sud(8%) şi infinit mai prost decât China unde procentul ajuge aproape la zero. Împreună, cele două „superputeri” economice fac cât India sau zona Asia-Pacific şi aproape ajung din urmă Africa. Înţelegeţi cam cât de grav stau în realitate lucrurile? 

Acum, întrebarea care se pune este ce anume se ascunde în spatele actualei stări de fapt. Mi-e greu să cred că asemenea superputeri militare şi economice se află în imposibilitatea de a se îngriji de propria sărăcie. Ne aflăm oare în faţa unei noi paradigme sociale? Urmează ca „societatea ideală” să fie compusă dintr-o mare masă de sclavi ţinuţi înlănţuiţi de datorii şi ajutoare insuficiente oferite de o minoritate care va conduce total netransparent lucrurile?Concluziile le puteţi trage singuri!

Notă:

* Graficele se opresc în 2013; nu includ datele curente!