Coruptie mica si mare

Zilele acestea toată lumea e cu corupţia-n gură. De vreo trei-patru ani, de când Justiţia face politică pe faţă, corupţia e regina discuţiilor. Nu poţi face un pas logic într-o discuţie că, pac la războiu, te trezeşti cu o frază bolovănoasă şi slogănoasă despre corupţie.

Întrebarea logică pe care ţi-o pui este dacă într-adevăr oamenii care vorbesc despre corupţie au habar despre ce e vorba. Cum „românul s-a născut poet”, poţi bănui foarte uşor că, în aceeaşi măsură, el s-a născut şi expert în domeniul corupţiei: de o parte sau de cealaltă a barierei. Însă, indiferent de partea pe care se află, românii nu cunosc - în marea lor majoritate - adevărata faţă a corupţiei. Este ceea ce vă propun în cele ce urmează.

Îmi vine în minte o caricatură care a făcut senzaţie acum vreo câţiva ani. Tatăl stând şi citind ziarul e întrerupt de copil care-i spune pe un ton hotărât: „Tată, m-am hotărât ce vreau să fac în viaţă: vreau să lucrez în crima organizată”. Tatăl, calm, îi răspunde: „Perfect, dar unde: la stat sau la privat?”. Similar stau lucrurile şi cu corupţia.

Văzând fenomenul în totalitatea sa, putem spune că avem două tipuri de corupţie: una care comite faptele de corupţie prin încălcarea legilor şi una, mai sofisticată, care reuşeşte să-şi asigure suportul legal, furând - cum se spune - „cu legea-n mână”. Pe prima o vom numi în cele ce urmează corupţie mică, iar pe cea de-a doua corupţie mare. Cele două tipuri de corupţie se regăsesc în toate societăţile de pe planetă, împărţindu-şi hălci întregi din ceea ce numim valoarea globală. Să trecem la exemple mai apropiate de realitate pentru a putea înţelege fenomenul.

Într-o dictatură, minoritatea aflată la putere, având absolut toate frâiele puterii, îşi croieşte legi speciale astfel încât elita sa financiar-economică să poată acapara cât mai mult din bunurile ţării. În unele cazuri vorbim de un surogat de economie de piaţă în care domeniile de interes sunt suprareglementate. Astfel clientela „oficială” se strecoară foarte elastic printre reglementări în timp ce în faţa restului participanţilor se înalţă ziduri de netrecut. Sau, putem vorbi - în alte cazuri - despre acapararea întregii economii prin naţionalizare(aşa-zisa întoarcere a bunurilor către popor) şi numirea discreţionară a conducătorilor. Acestui tip de mare corupţie i se opune un tip de corupţie mică reprezentată de comerţ ilegal, furt din „proprietatea” monopolozitaă s.a.m.d. Avem de-a face cu o opoziţie: poporul oprimat vs. asupritorii. Nu vă aruncaţi cu morala-n stradă pentru că, indiferent de care parte aţi fi e vorba tot de corupţie.

Să trecem în zona democraţiilor, a statelor aşa-zis civilizate. Corupţia mică este omniprezentă în zonele marginale: mic trafic speculativ, trafic de droguri şi medicamente, piaţa sexului, piaţa ilegală a muncii, sclavie etc. Acelaşi tip de corupţie îl găsim însă şi la nivel mai înalt sub forma evaziunii fiscale, a returnării ilegale de taxe, a traficului de influenţă s.a.m.d. Rămâne să vedem dacă există cealaltă corupţie în democraţie. Ce credeţi, există?

Ei bine, răspunsul nu este doar afirmativ, ci imperativ afirmativ. Marea corupţie este regina neîncoronată - şi discretă - a democraţiilor. Cum în cazul acestor forme de organizare socială acapararea puterii politice este rezolvată de alternanţa la guvernare şi pluralitatea politică, teoretic marea corupţie nu are cum să apară. Ipoteza funcţionează însă strict în teorie. Practica ne demonstrează că, în cazul democraţiilor, marile grupuri de interese se transformă în forţa „nemutabilă” a ţării, cea care cucereşte discret - prin şantaj şi infiltrare - toată puterea politică. În acest fel alternanţa la putere nu mai înseamnă decât rotirea în faţa electoratului a unor păpuşi telecomandate care nu fac altceva decât să „schimbe decorul”, având însă o relevanţă din ce în ce mai mică în luarea deciziilor radicale şi decăpuşarea statului.

Acum, cu „baza teoretică” formată, să privim lumea prin această prismă. Mergând spre Rusia lucrurile sunt simple: marea corupţie e reprezentată de tagma oligarhilor apropiaţi puterii, iar corupţia mică de activităţile mafiei.  China? Aici lucrurile sunt destul de complicate deoarece avem de-a face cu o oligarhie politico-economică. În mod normal secretarii generali ai unei zone  au ultimul cuvânt în ceea ce priveşte o dezvoltare economică. Ei însă nu au voie să deţină firme sau participaţii la alte firme. Asta nu-i fereşte de a se mânji cu „ochiul dracului” pentru a închide ochii şi a „umple de legalitate” un proiect discutabil. Cu cât urcăm pe scara ierarhică, cu atât creşte şi corupţia. Despre fostul preşedinte, Hu Jintao, se specula că ar fi strâns o avere de peste 1 mld. $. Asta în timp ce salariul său de preşedinte era de aproximativ 11000$/an. Desigur, putem avea de-a face cu dezinformări, dar dacă ne uităm la investigaţiile făcute după schimbarea de lider, putem constata o sibioză lucrativă între mica şi marea corupţie de-acolo.

Să vedem acum cum stau lucrurile la rivalii americani, campionii luptei împotriva corupţiei. Avem corupţie mică? Evident! Traficul de droguri, prostituţia, imigraţia ilegală s.a.m.d. Dar mare corupţie există? Hmmm, ia să ne gândim. Câţi bani a pompat statul în inutilitatea numită F35? 1.3 trilioane!!! Bani care au fost folosiţi doar pentru cercetare-dezvoltare. Nota de plată urmează să fie îngreunată de costul de aproximativ 100 milioane/bucată. Şi toate acestea pentru un avion inferior unui clasic F16! A ce miroase asta? Să rămânem tot în domeniul militar. SUA vrea un nou bombardier, demn de noua epocă a tehnologiei informaţiei. „Contul” a fost câştigat de Northrop Grumman Corp, iar costurile estimate sunt de 80 mld$. O sumă mică, anorexică am putea spune dacă ar fi s-o comparăm cu nota de plată finală a F35. Există însă un mic amănunt: F35 a avut un buget iniţial de 200 mld.$. Astfel încât înţelegeţi că se poate! Să mergem mai departe: băncile. Aveţi habar câţi bani s-au băgat până acum în fundul băncilor? În câte crize au fost recapitalizate pentru „a se evita un dezastru economic”? Eu unul am probleme în a calcula suma exactă păpată doar în ultima criză. La anterioarele nici nu mai are sens să mă uit. Cum vă sună faptul că o bancă americană are active de două ori mai mare decât PIB-ul SUA? Sau că suma activelor deţinute de marile bănci americane este de aproximativ 10 de ori mai mare decât PIB-ul mondial? Probabil începeţi să înţelegeţi obsesia maladivă a SUA pentru subiectul corupţiei: e o ţară mâncată până-n măduva oaselor de corupţie, cu politicieni cvasi-telecomandaţi şi o criză internă din ce în ce mai abruptă.

Să ne întoarcem acum pe plaiurile mioritice. Imaginea vă e cunoscută: şmecheri, baroni locali, regi ai asfaltului, împăraţi ai retrocedărilor ilegale, miliardari de mucava s.a.m.d. Vă sună cunoscut? Da, ei sunt tătucii naţiunii! Acum, înainte de a vă arunca în polemici, să ne întoarcem la „baza teoretică” a articolului de faţă. Ce face toată această faună? Fapte ilegale! Asta îi califică la corupţie mică. Hmm, păi şi corupţie mare n-avem? Ei bravos naţiune, cum să ne lipsească tocmai nouă. Hai să privim puţin retrospectiv. Aveţi idee cum s-a privatizat petrolul românesc? Vă amintiţi ce lege s-a dat pentru conservarea redevenţelor timp de zece ani? Ştiţi cum s-au concesionat perimetrele de exploatare din Marea Neagră? Vă amintiţi că s-a dat o ordonanţă de urgenţă pentru scutirea de autorizaţie de construcţie pentru explorările în Marea Neagră doar cu două săptămâni înainte de intrarea unei nave a ExxonMobil? Cum să nu existe corupţie mare la noi? Încă de pe vremea ordonanţelor de scutire de taxe vamale timp de 24 sau 48 de ore tot corupţie mare se face... Mai vreţi? Falimentul Hidroelectrica vă spune ceva? Contractul cu energie electrică de la Alro? Privatizările distribuţiilor de utilităţi? Sunt atâtea încât nu am spaţiu să le enumăr. 

Ceea ce surprinde la noi e faptul că suntem prinşi într-o cruciadă anticorupţie. Vezi zilnic arestaţi, urmăriţi penal, nume sonore s.a.m.d. Pătrunzând mai adânc în problemă constaţi că în realitate lupta e alta. Cum poţi explica existenţa unui dosar Microsoft din care lipseşte fix Microsoft. Sau un dosar EADS în care nu doar că firma mamă nu prea e prezentă, dar s-a pus şi stop pe el, fiind transferat într-un sertar „necunoscut”. Ce se întâmplă totuşi? Ei bine, lucrurile sunt mult mai simple: e o luptă în care corupţia mică este forţată să abandoneze zonele bănoase unde interesele sunt ale marii corupţii. Şi când această luptă e dublată de realitatea unui statut de colonie, iar marea corupţie provine dinspre stăpâni, e clar cred pentru toată lumea în ce direcţie va atârna balanţa.