Povestea unei familii

Ce-aţi face dacă vecinul v-ar face o vizită şi, după ce şi-ar expune propriile viziuni, ar începe să vă dea diverse ordine referitoare la aranjarea mobilierului în casă, la alimentele care mai trebuie să rămână în frigider, la îmbrăcămintea pe care trebuie s-o purtaţi s.a.m.d.? Ce-aţi face dac-ar scoate un fluier din buzunar şi-ar începe, aşezat în mijlocul casei, să dirijeze absolut tot ceea ce se-ntâmplă acolo. Ceva gen:

- Băi, grăsane, hai mai repede cu aspiratorul! Fă balcâzo, marş la bucătărie că te mişti ca o curcă-n tramvai şi mi-e foame! Puţulică, nu te-ai spălat încă pe faţă, hai valea la făcut pantofii!

Ca să fie mai expresiv şi mai uşor de înţeles, ar putea ca, din când în când, să mai „alinte” cu bocancul posterioarele membrilor familiei.

Să mergem mai departe. Lună de lună, vecinul ar încasa în propriul cont salariile celor din casă. Când e nevoie de bani, puteţi lua de la el, dar cu împrumut şi cu o dobândă aproximativ corectă. Pentru ce s-aveţi nevoie de bani? Pentru produsele necesare subzistenţei, pentru haine, pentru confortul propriu, s.a.m.d. Toate acestea vi le oferă vecinul contra banilor pe care-i împrumutaţi de la el. De altfel, se ştie că vecinul nu împrumută decât pentru a cumpăra de la el.

O soluţie ar fi împrumutul din alte părţi, mai ales că se-aude că sunt unii care împrumută mai ieftin şi, incredibil!, vă lasă să cumpăraţi tot ceea ce vă doriţi de oriunde. Iată ce minune! Aţi scuti o groază de bani! Dar, din nefericire, aceia nu vă împrumută, din cauză că nu puteţi face dovada că încasaţi bani. Aţi uitat, toţi banii casei sunt încasaţi de vecin în contul datoriilor pe care le aveţi la el. Din nefericire, vecinul află de „tentativa de eliberare” şi nu-l mai lasă „p-ăla mic” să meargă în vizită la el acasă unde copilul se juca în voie pe computere şi console avansate pe care vecinul le posedă. De-aici începe o criză în familie. Ăla mic plânge că e marginalizat, soţia face crize de isterie că „numai din cauza curiozităţilor tale cretine trebuie să suferim toţi”!

Vremuri grele se abat asupa casei. Vecinul nu mai vrea să vină să dea ordine decât pe bani. Spune că el, de fapt, oferă consultanţă, că aveţi o casă problematică, înglodată în datorii. Trebuie făcut ceva!

- Nevastă-ta fumează - spune el- tu bei cafea ca nebunul şi, în weekend-uri, mai frigi şi câte-o sticlă de vin! Puştiul tău stă non stop la consolele şi computerele mele cocoşându-mă cu factura la curent. De-aici vă vine supraîndatorarea! N-am ce să fac. Tu ar trebui să-ţi mai iei un job, pe puşti n-o să-l mai las decât o oră pe zi şi, ce e-n plus, facturez la secundă, iar nevastă-ta, va trebui să vină din când în când să mai presteze la mine. N-am ce face, te-ajut cum pot, dar trebuie să mă mai plătească şi pe mine cineva!

În casă e nebunie. Soţia plânge, copilul plânge. E momentul acela în care simţi o transpiraţie rece pe şira spinării. Ce faci?

E cam tembel exemplul, nu-i aşa? Unde s-ar putea întâmpla una ca asta? Ştiu, pare imposibil, însă totul e perfect adevărat: casa din povestea prezentată, aşa cum probabil aţi înţeles, e România, iar schema de fraudare se tot practică de la Revoluţie încoace. Aceeaşi schemă repetată până la obsesie, aceleaşi sloganuri, aceleaşi texte spuse în acelaşi fel. Un joc aberant din care rezultă mulţi bani pentru „vecinul” şi lipitorile sale. Oare veţi reuşi să-l identificaţi vreodată pe vecin? Bun venit în România!