Ignoranta investitorului autohton

Pe piaţa autohtonă nu consider că este bine să vorbeşti de rău despre listări. Aceasta din cauză că listările, în ciuda declaraţiilor sforăitoare ale oficialilor Bursei, rămân atât de rare încât orice ratare este o tragedie. La atâta amar de vreme de la înfiinţarea BVB, instituţia în cauză n-a fost capabilă să scoată „la lumină” nici măcar o fracţiune a economiei naţionale. În continuarea sunt segmente întregi fără niciun reprezentant, iar pentru aceasta e extrem de greu de găsit explicaţii.

Majoritatea observatorilor şi participanţilor aruncă pietre spre conducerea Bursei. Şi au dreptate s-o facă. Mult timp, prea mult chiar, Bursa s-a uitat către stat ca spre „fântâna de leac”. Orice discuţie despre performanţa instituţiei în cauză se oprea în faţa „axiomei” cum că „statul nu face nimic pentru Bursă”. Sunt tare curios ce-o fi făcut statul englez sau statul american pentru bursele de-acolo? Desigur, n-are sens să continuăm polemica inutilă. Însă, cu toate că o mare parte a vinei o poartă conducerea Bursei, există şi-un alt vinovat, poate chiar mai mare decât aceasta: investitorii.

Ştiu că mulţi mă vor contrazice vehement, dar din punctul meu de vedere, investitorii de la Bursa autohtonă au cel puţin o vină la fel de mare ca şi conducerea bursei. Aceasta deoarece au o gândire rudimentară, pur speculativă, căutând profitul pe termen scurt în dauna solidităţii unui profit pe termen lung. Dacă vreţi o comparaţie, profilul investitorului autohton la bursă este similar pieţarului anilor 90 care cumpăra „acţiuni, mărci şi dolari”. Nu-i de mirare că cei care ar trebui să fie investitori îşi zic, mândri de ei, „jucători la bursă”.

Pentru a-mi susţine opinia o să aduc în prim plan IPO-ul în desfăşurare al operatorului Digi. Am avut de-a face cu o listare fulger, de pe o zi pe alta. Emitentul a propus un preţ cuprins între 38 şi 56 de lei, oferind investitorilor din segmentul retail care cumpără în primele cinci zile un discount de 7% faţă de preţul final. A fost singurul element la care s-au uitat ai noştri investitori! Atât. Nimeni n-a stat să analizeze că avem de-a face cu un emitent a cărui piaţă se află în contracţie, care e supraîndatorat şi care, cel mai probabil, nu va fi capabil să facă faţă următorului hop tehnologic.

Grosul veniturilor operatorului vin din piaţa de cablu. Care piaţă este atât de mare la noi din cauza întârzierii nepermise a digitalizării transmisiei terestre. E o întârziere care menţine captivă populaţia în curtea cabliştilor, acordându-le în continuare privilegiul încasării taxei de cablu. Însă progresul nu poate fi oprit. România va fi nevoită să dea drumul tehnologiei şi, în acest fel, concurenţa dintre cablişti şi independenţii care vor propune pachete transmise în eter va fi una reală. Ca să nu mai vorbim că vor putea fi recepţionate gratuit, cu antena de cameră, toate posturile româneşti importante. Iată o primă ameninţare a veniturilor Digi!

O altă componentă esenţială a veniturilor operatorului este piaţa de internet. Aici, datorită acoperirii serviciului de cablu, veniturile sunt destul de sigure. Însă, o ameninţare vine dinspre piaţa de 5G. Deja sunt utilizatori mulţumiţi cu vitezele 4G care renunţă la „internetul de-acasă” în favoarea internetului mobil. Multiplicarea vitezei promisă de tehnologia 5G va face inutil abonamentul fix de-acasă. Ceva similar telefoniei fixe, definitiv îngropată de cea mobilă.

Despre partea de telefonie nu mai vorbesc deoarece nu are sens. Treptat, serviciile de voce vor dispărea din oferta operatorilor, fiind probabil incluse ca anexă la cele de internet. Astfel încât, secţiunea veniturilor de voce devine insignifiantă în perspectivă.

Dacă ne uităm la împrumuturile contractate de Digi, observăm că avem de-a face cu o companie destul de bine burduşită de credite. Cum dobânzile se află la minime istorice, e greu de priceput cum se va descurca operatorul în faţa unei creşteri previzibile a costurilor finanţării. Mai mult, aşa cum deja am amintit, e greu de intuit dacă va mai putea face faţă viitorului hop tehnologic. Pentru aceasta ar fi trebuit ca cei de la Digi să fie capabili să ramburseze o mare parte din datoriile actuale din înasările pe care le au din tehnologia 4G. Vor reuşi această performanţă? Greu de crezut.

Cu toate aceste aspecte limpezi în faţă, investitorul autohton se-aruncă-n faţă cu pieptul gol şi reuşeşte performanţa de a suprasubscrie oferta de acţiuni garantate încă din prima zi. Şi-a făcut oare investitorul nostru vreun calcul? Desigur, răspunsul nu poate fi decât negativ. A fost orbit de discountul de 7%, de parcă preţul final ar fi ocrotit precum speciile pe cale de dispariţie.

Acestei oferte, căreia eu nu i-am dat nicio atenţie o să-i contrapun o ofertă ratată la BVB, aceea a Adeplast. În 2013, Marcel Bărbuţ a venit la bursă cu un proiect ambiţios: construirea unei fabrici de vată bazaltică. Piaţa pentru acest produs există şi este extrem de generoasă, cuprinzând atât România cât şi ţările învecinate. Ar fi fost singura fabrică de acest gen din zonă. Managementul n-avea cum să nu fie performant, situaţia firmei demonstrându-ne cu prisos că Bărbuţ a reuşit să-şi ridice sănătos brand-ul. Cifrele afacerii arătau bine, cu venituri stabile şi perspective sănătoase. Ce s-a întâmplat la bursa noastră? Un eşec total!

„Experţii” de prin zonele de comentarii ale articolelor urlau de mama focului cum ticălosul Bărbuţ vrea să le ia banii, cum Adeplast e în rahat şi multe alte astfel de aberaţii. Ce-a făcut de fapt Bărbuţ? În primul rând şi-a listat firma într-un mod transparent, dând posibilitatea posibililor investitori să cunoască cifrele, să înţeleagă care-i activitatea şi cum se formează profitul. Exact transparenţa a jucat împotriva emitentului! Faptul că omul şi-a prezentat onest oferta, cu suficient timp înainte, s-a constituit într-o piedică majoră. „Investitorul” autohton, sensibil doar la termeni precum discount-ul a respins categoric oferta. O prostie strigătoare la cer din punctul meu de vedere!

Puneţi oferta Adeplast de-atunci faţă în faţă cu oferta Digi de azi. În special v-aş recomanda să urmăriţi gradul de îndatorare al celor două companii. Veţi constata lucruri interesante. Extrem de interesante. 

Înainte de a încheia, aş vrea să spun că fiecare ţară are bursa pe care-o merită. Desigur actuala stare de fapt este din vina conducerii bursei, însă nu trebuie să neglijăm şi tipul de investitori care se calcă-n picioare pe piaţa noastră. Diferenţa dintre ei şi ăia care urlau prin pieţe „acţiuni, mărci şi dolari” e uneori aproape inexistentă.