luni, 9 aprilie 2018

Deşertul prostiei absolute

La vreo două zile după ce o televiziune rusească a dat o înregistrare a unei convorbiri dintre fiica lui Sergei Skripal cu o prietenă, din care reieşea limpede că mega-şpionul e gata de liberarea din spital, iată că şi liberele televiziuni occidentale au început să injecteze ştirea cum că otrăvitu' se simte mai bine. Nici vorbă c-ar fi pe picior de plecare. Doar mai bine şi-atât. Şi asta, desigur, nu din cauză c-ar fi greşit ticăloşii de otrăvitori, ci datorită profesionalismului medicilor englezi.

Chestia e cusută cu aţă albă şi pute a propagandă jegoasă de la o poştă. Aşadar ăla fu otrăvit cu otrava sovietică. Păi bine, bre, dacă trăieşte, de ce nu permiteţi şi unor experţi ruşi să participe la recoltarea probelor biologice? Bănuiesc că dacă e şi un cetăţean agreat de Moscova prezent la recoltarea probelor se poate lesne demonstra că otrăvitu' a fost făcut perdaf cu otrava X. Dar inglejii nu şi nu. Cică n-ar fi moral. Să mori tu, măi pervers Albion, că ai avut de-a face vreodată în existenţa ta cu morala! Aproape că mă tăvălesc pe jos de emoţie simţind cum lacrimile de „cracadil”(крокодил) îmi năvălesc brusc pe obraji.

Treaba e mult mai ciudată şi trebuie înţeleasă în cheie propagandistică. Vă amintiţi care-a fost acuza adusă ruşilor? Nu că ar fi făcut un gest ticălos, că ar fi luat fără milă viaţa unui cetăţean sau alte chestii care ar fi fost transparente. Nu, nu asta! Acuza halucinantă a fost aceea de a fi instrumentat un atac cu armă chimică pe teritoriul Marii Britanii. Ştiu, orice om normal leşină de râs auzind o asemenea gogoriţă. Adică nebuna care-i pune unui prost în mâncare „Verde de Paris” nu comite o crimă, ci un atac chimic! Aproape că te doare capul dacă te păstrezi logic.

Logica însă n-are nimic de-a face cu propaganda. Sau, mai bine spus, propaganda n-are treabă cu logica. Propaganda bagă în capul victimei orice prostie folosindu-se de-o armă pe cât de rudimentară, pe atât de eficientă: repetiţia.

Şi-acum e momentul să înţelegem care-a fost miza afacerii Skripal. N-a trecut mult timp de la finalizarea în doi peri a numitei afaceri şi un nou scandal inundă ecranele: atacul chimic din Ghouta de Est. Din nou televiziunile sunt inflamate cu ticăloşia atacului chimic, sunt arătaţi copii spălaţi la disperare cu furtunele s.a.m.d. Alte elemente, tovarăşi, mai aveţi? Nu prea, dar „comunitatea internaţională” se dezlănţuie: atacul inuman, folosirea armelor chimice şi, totul culminează cu acuzarea „animalului Assad”. Exprimarea îi aparţine nu prea mintosului preşedinte american. Însă, imediat după acuzarea lui Assad, apare elementul cheie: „ruşii sunt cei care-l susţin”. Cu alte cuvinte, un nou schelet construit pentru alăturarea cu succes a schemei propagandistice „Rusia - utilizare arme chimice”.

Dacă studiezi faptele, din nou te-apucă râsul. Cică-n ticălosul atac chimic ar fi murit vreo ... 70 de persoane! Bă, sunteţi proşti? Păi cum 70 de persoane? Ce-au făcut ăia, au cu bombardeaua într-o cârciumă? Cum adică 70 de persoane moarte într-un bombardament chimic? Păi atâţia a babardit Netanyahu în Gaza cu puşcociu, aşa din spirit umanitar şi din înaltă etică! Mă tot mănâncă limba să mă întreb care-i diferenţa, din punctul de vedere al mortului, dac-a murit otrăvit sau împuşcat? Dar, mă rog, întrebarea poate că nu-şi are locul în contextul absurd în care acuzi un atac chimic în care mor doar 70 de persoane. Măi fraţilor, sunteţi sănătoşi la cap? Păi numai Shoko Asahara, ăla de-a atacat cu gaz sarin, a făcut 13 victime pe persoană fizică şi aproape 1000 de otrăviţi. Păi la nivel atacului unui stat tu acuzi 70 de victime?

Culmea e că lipirea lui al Assad de războiul chimic e o chestiune care ţine de acceaşi propagandă. Vă mai amintiţi ticălosul atac de la Homs? Atunci al Assad a fost acuzat c-a dat cu gaz Sarin, în condiţiile în care tocmai ce-şi cedase toate rezervele de arme chimice unei comisii internaţionale, iar producerea gazului sarin nu-i o chestie atât de simplă. Putem presupune desigur că al Assad şi-ar fi păstrat prin chiloţi o încărcătură pentru atacul de la Homs, dar cum putem justifica logic faptul că filmele cu atrocităţile de la Homs au fost puse pe Youtube cu o zi înainte de atac? Da, aţi citit bine! Propagandiştii ăia au fost atât de proşti încât, după ce-au terminat filmările, le-au publicat fără să ţină cont de faptul că atacul urma să se petreacă ... în viitor.

Chestiunile acestea, chiar dacă sunt hilare şi put de prostie, sunt extrem de periculoase. Prostovanii căţăraţi în funcţii cheie sunt extrem de periculoşi pentru că minţile lor insuficient dezvoltate reacţionează rudimentar. Aşa cum prostovanul de Coldea, manipulat de un alt prostovan, băsescu, au transformat Românoia într-o ruină de ţară, la fel aceşti proşti tragici riscă să transforme omenirea într-un deşert radioactiv. De ce? Pur şi simplu degeaba!

17 comentarii:

  1. Acest blog continua intensiv seria postarilor pro-rusesti intr-o maniera exceptional de subiectiva.

    Am rugamintea ca autorul sa isi dea un check-out la ceea ce oamenii scoliti numesc '' gandire critica si obiectiva '' ... detectez deficit sever in aceasta directie!

    p.s. cati bani ti-ai luat sa fii pro-rus in halul asta, bai EX-ROMANULE ? ! ? hai zi-ne si nou ! Lei sau ruble direct ? ....

    Vali

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta pentru că vorbeam despre prostie... :)

      Ștergere
    2. Bre in Irak au murit 1 milion de oameni degeaba. Nu erau arme de distrugere in masa. Cine a platit pentru asta? Atunci unde a fost gandirea obiectiva?

      La avionul ala din Ucraina americanii au zis ca au poze... nici pana azi nu le-au aratat. Dar secretizau in draci informatiile cu tarile implicate. gandirea obiectiva are nevoie de informatii

      Boris Johnson si Teresa May acuza grav cu argumente subtiri sau invalide. Laboratorul din UK nu a putut identifica provenienta gazului dar politicienii invoca astfel de argumente. Zi-mi si mie unde e gandirea critica?

      Pe ce gandire critica s-a bazat decizia de a primit migranti in Europa? Toti o ardeau ca ii trimite Rusia... dar totusi de ce Europa tine usa larg deschisa?

      Iti recomand sa vezi rapoarte din Siria de la fata locului, o sa ai surprize mari asta daca esti fidel unei gandiri critice si obiective...

      Ștergere
    3. Vali, mâine, imediat după raportul pe unitate, te aștept la mine in birou. E foarte bine cum combați, fără argumente dar cu mult tupeu. Sunt foarte mulțumit.
      Florian

      Ștergere
    4. face si el bani pentru 1 mai la mare ..... cati eurocenti iei pe o injuratura ?

      Ștergere
  2. neh, mai simplu de inteles: acum citeva zile Trump zice ca vrea sa retraga trupele din Siria. coincidenta naibii, sirienii nu's de acord si dau cu chimicale ca sa-i mai tina in zona

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. absolut corect. dar, din păcate, pentru unii ca "vali" (comentariu mai sus), niciun argument nu e suficient. acuma, dacă tot ne "pregătim de răzbel", noi cu cine votăm?

      Ștergere
  3. Vali este un oxiur din fundul lui Soroş aterizat aici pentru cei 0.30 Ron per comentariu!
    Cei care am înțeles demult cum funcționează realitatea concretă (şi nu cea virtuală fabricată de TV sau de şefii proştilor precum Oxiurul Vali) nu ne mirăm de operațiunile de dezinformare şi de intoxicare ale PropagandeiGlobaliste!
    Vom continua să ne distrăm teribil cu slugile cretine precum Vali!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu e cretin, e marsav. poate este chiar foarte inteligent, dar lipsit de valori.

      Ștergere
  4. Tu ii incurajezi pe timpitii gen Vali sa-si imprastie "intelgenta"!
    Vitele astea nu vor invata niciodata nimic! Dincolo se slugarnicia lor abjecta fata de straini, n-au nimic in ei! I-ai vazut de 70 de ani pe timpitii care au condus tara, hotarind ce si cum trebuie facut! Te-ai uitat la ei in ce hal arata si cum vorbesc? Cu siguranta! Cind ii vezi pe coldea, codruta, basescu, iliescu, presedintele dulap si restul de prosti, nu-ti vine sa vomiti? Cred ca-n trecut ti-am pus linkul despre previziunile lui Michael Hayden despre Europa. Sa-i vad si pe renumitii diasporeni, care viseaza cai verzi pe pereti, ce vor face! Nu sufla absolut nici un cuvint despre ce se intimpla in tarile in care au ajuns!

    RăspundețiȘtergere
  5. luati de aici ca e gratis...
    https://tomluongo.me/2018/04/06/as-skripal-gate-collapses-so-will-the-may-government/

    RăspundețiȘtergere
  6. Cum ai ajuns tu sa compari ticalosii si prostii deopotriva. Eu zic sa ramai la chinezi, astia chiar par "ingeri" fata de celelalte doua tabere.
    Iar pentru noi, singura problema e ca daca scapam de americani, dam de rusi. Situatie de tot rahatul. Ce sa mai zic de problema demografica. Te fac astia stat musulman pana sa te te prinzi :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prostii sint sursa pricipala de recrutare a ticalosilor! Nu este greu. Restul ai scris prostii si se intimpla pt ca gindesti pe tipicul taranesc, care inseamna preluarea fara discernamint al propagandei stapinilor vostri straini, fara de care nu va puteti inchipui existenta.

      Ștergere
  7. '' Iar pentru noi, singura problema e ca daca scapam de americani, dam de rusi. Situatie de tot rahatul. ''

    Complet de acord.
    E singurul care mai gandeste nitel. Restul sunteti praf si aveti capetele iluminate doar de steaua rosie a Kremlinului. Absolut fiecare articol de pe acest blog e pro-rus si anti-american pe o baza continua. Nu se poate asa ceva! E evident un blog finantat si cumparat!

    Nimic in lumea asta nu e pur pozitiv sau pur negativ! Cand vad acest gen de discurs (100% inclinat intr-o directie) stiu raspunsul : gandire finantata (in acest caz de FSB/Kremlin) !
    Sau admin-ul acestui blog e pur si simplu un idiot util (conform aparatului conceptual al KGB-ului, actual FSB) !

    p.s. In rest m-am distrat cu apelativele la adresa mea! :) E evident ca nu stiti cum arata Armata Rosie pe teritoriul Romaniei si cum s-au purtat ei cu structurile locale cand ne-au vizitat 'prieteneste' !
    Copii, sa tineti minte o vorba inteleapta de la mine: SINGURUL RUS BUN E RUSUL MORT! Ai inteles admin prost si EX-ROMAN ?

    Vali

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1
      Ca demn urmasi al grajdarilor, esti posesorul gindirii strandard al acestei pepiniere de antiromani, lipsiti total de constiinta si educatie romaneasca, care s-au vindut oricarui strain. In prostia ta, tipic taraneasca, vorbesti de rusi, confundindu-i cu sovieticii sau bolsevicii. Rusii au fost bagati in lagare, unde au murit exact 66 de milioane. Aia care stii tu c-au venit in 44 nu erau rusi! Rusii in armata sovietica erau trimisi in prima linie. Linia a 2-a, cea care venea si exercita ocupatia, se facea cu alte natii, care aveau putin in comun cu rusii si al caror comandant nu era rus, pt ca numele lui este cunoscut. Daca ii vei intreba pe nemti iti vor spune, pt ca ei stiu bine cine a organizat toate nenorocirile. Cozi de topor au toate natiile, asa cum avem si noi taranimea, ca furnizoare de astfel de indivizi pe banda rulanta, lucru care continua de exact 73 de ani si nu pare ca se va termina in curind, dat fiind faptul ca plozii vostri sint mai primitivi si agresivi decit prima generatie de flotanti care a imputit Bucurestiul, cind au navalit in oras, adusi de “comunisti”, care erau toti, fara exceptie, tarani natingi, proveniti din pleava satelor. Nu stii cine au fost tortionarii? Toti erau proveniti din mediul ruural, ca tine, si care, pt fudulia maririi, nu s-au dat in laturi de la nimic, atunci cind a fost vorba sa-si serveasca stapinii straini. Acum in prostia voastra credeti c-ati schimbat stapinii, cu altii mai buni, din vest. Se intimpla pt ca sinteti prosti, lucru pe care l-a aflat o lume intreaga la aceasta ora. Nu merge sa-ti negi provenienta, deaorece discursul tau este unul pe care-l repetati doar voi, care nu va puteti inchipui ca se poate trai si fara stapin strain. Romanii resping strainii, deorece le este clar la ce se pot astepta de la ei, dar si pt ca au demnitate si onoare, insusiri care va sint voua total straine. In anii 50 va bateati pe certificatele de ilegalisti, iar in 90 pe diplomele de revolutionari, pt ca nu aveti nici macar urme de caracter. De fiecare data ati procedat la fel: securitate, procuratura, judecatori corupti, delatori, arestati pe banda rulanta si condamnari cu nemiluita, toate in interesul ocupantului strain. Astazi cu ajutorul vostru, al cozilor de topor taranesti, strainii au furat 1610 miliarde de euro in 27 de ani, adica de 3,3 ori mai mult decit 3 imperii in 500 de ani! S-a intimplat datorita imensei prostii, fudulii si inconstiente de care suferiti. Se observa ca nu sinteti in stare sa faceti nimic, cu exceptia distrugerilor, singurul capitol la care sinteti buni, lucru usor de constatat prin starea tarii, care este o ruina din toate pounctele de vedere, o consecinta a “calitatilor” de care dispuneti. Ca o continuare a obiceiurilor voastre acuzati romanii de furt, coruptie si altele, fara sa va pese de consecintele care va vor lovi si pe voi. Ca tu sa vorbesti de ex romani tine de nesimtirea si nemernicia care va caracterizeaza!

      Ștergere
    2. 2- Caracterul vostru mirsav n-a iesit in evidenta doar atunci cind ati eliminat intreaga elita romaneasca, in anii 50, dar si in 89, cind v-ati bucurat cu salbaticie la auzul executarii -de Craciun!- singurului om din istorie care v-a dat si permis ceea ce n-a facut nimeni pina la el: v-a scos din grajduri si cotete si v-a adus in orase, unde v-a dat case, servicii, concedii, scoli, asistenta medicala, etc toate de pomana! V-a inlesnit sa ajungeti doctori, profesori, ingineri, arhitecti, jurnalisti cu milioanele, prin legi care va favorizau ascensiunea in detrimentul altor categorii sociale. Pt voi n-a contat nimic si nici n-ati realizat vreodata c-ati primit ceea ce nu meritati, cautind sa va luati si mai mult, prin orice metode, asa cum s-a vazut c-ati procedat incepind cu anii 70, cind, intreaga putere, se afla, la toate nivelurile, in miinile voastre. Nu este intimplator faptul ca acesti ani reprezinta inceputul caderii statului roman, deoarece v-ati promovat doar intre voi, prin sistemul de gasti de interes, care au exclus poromovarea celor inzestrati si care erau educati romaneste. Asa se face c-am ajuns un stat aflat in servitute, o colonie a marilor puteri, care isi permit sa devalizeze tara si sa distruga romanii si asa imputinati de gastile taranesti, aflate in cirdasie cu alogenii stapini.
      Coldea si Basescu sint taranii tai si au facut ce stiu ei mai bine: sa se puna la dispozitia strainilor, ale caror interese le-au reprezentat.
      Astazi, datorita voua, romanii mai au din tara lor mai putin de 10%! Unul ca Soros isi face de cap, ca nicaieri in alta parte, pt ca n-a gasit pe alte meleaguri indivizi dispusi sa se vinda, iar aia sinteti voi, taranimea retrograda si revansarda, lipsita de identitate, caracter, demnitate si onoare.
      Jacob Grandstaff, jurnalist american despre lupta anti-corupție: “Trebuie condusă și controlată numai de români. Până acum, a fost controlată de UE, SUA chiar și de niște ONG-uri. Mulți români cred eronat că România e mai coruptă decât e în realitate.”
      “În ultimii 10 ani, Departamentul de Stat a tratat România ca pe o COLONIE. Dacă românii vor continua să creadă că nu sunt suficient de deștepți sau abili să-și conducă țara, atunci vor fi tratați la fel ca până acum.”
      “Am văzut că spre diferență de Ungaria și Polonia, acolo unde există o opoziție serioasă la Soroș și la centralismul european, în România nu este cazul. Și m-am gândit că trebuie să existe o influență masivă a ONG-urilor pentru ca asta să se întâmple.”
      “Activitatea ambasadei de la București și de oriunde este condusă de Departamentul de Stat, iar ideologia dominantă este foarte apropiată de cea a lui Soroș. Mai bine spus, este aliniată cu ideologia Partidului Democrat, acolo unde Soroș este la în extrema stângă a acestuia.

      Ștergere
    3. 3- Deci, nu, nu e interesată să schimbe percepția de care vorbeai, pentru că majoritatea personalului din Departamentul de Stat este formată din democrați.”
      “Departamentul de Stat nu tratează Ungaria și Polonia ca pe colonii, pentru că popoarele respective nu suportă așa ceva.”
      “Dacă ești conservator, tradiționalist sau naționalist român, riști să te trezești cu eticheta de „colaborator al Rusiei.
      Nu pot să-mi imaginez că pot exista oameni care gândesc așa.”
      “O mare parte din mișcările de stradă din România își au rădăcinile în mișcarea „Occupy Wall Street”.
      Ceea ce găsesc amuzant este că la protestele de după Colectiv au participat exact aceiași oameni care au luat parte la protestele împotriva Roșiei Montană, împotriva gazelor de șist, iar acum sunt parte a mișcării #rezist. Majoritatea protestatarilor susțin că se opun comunismului, dar metodele, tacticile și retorica lor sunt identice cu cele ale revoluționarilor comuniști. E înfricoșător că sunt oameni care provin dintr-o țară cu un trecut comunist, dar vorbesc despre comunism fără să știe ce este de fapt.”
      “Uită-te la Ungaria. Departamentul de Stat îl urăște pe Orban, John McCain l-a numit chiar „neo-fascist” în Senatul Americii și Orban e tot la putere.”
      “Problema mea, ca și American, că banii pe care-i plătesc drept taxe și impozite ajung și la Departamentul de Stat, la Ambasada noastră de la București și susțin o luptă anti-corupție pe care o găsesc nedreaptă și injustă.”
      Deci, in concluzie, explica gradul inalt de prostie si antiromanism al taranimii, care nu stie nici ce face si nici despre ce vorbeste!
      Stiu ca datorita nesimtirii si lipsei de caracter nu va puteti abtine. Trancaniti despre comunism, dar nu stiti sa spuneti motivul pt care Lenin invita Wall Street-ul sa investeasca in Rusia Sovietica, de ce Trotsky, inainte de-a avea domiciliul in Moscova, l-a avut in Manhatan sau de ce Brucan, in anii 50, lua directive din Moscova, iar in anii 80-90, din Washington.
      Ce-ati facut voi, flotantii din mediul rural, din Bucuresti:
      “Autorităţile locale au descoperit, în sfârşit, că Bucureştiul este extrem de murdar. Primarul general a anunţat că de miercuri începe curăţenia şi nu ar mai trebui să vedem gunoaie peste tot.
      Din păcate, Bucureştiul va scăpa greu de eticheta uneia dintre cele mai murdare capitale din Uniunea Europeană.”
      Ati distrus si renumle nemului romanesc, care acum a ajuns sinonim pt toate epitele negative.
      Atit va duce mintea! Ca va place sau nu, asta este realitatea si trebuie s-o acceptati: sinteti niste mizerabili!
      Grandstaff a invatat romaneste pt c-a vrut sa studieze gradul inalt de prostie, care a facut dintr-o tara terenul pt experimente Soros. Dupa cum vedem, a fost o ocazie unica!

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)