Lupta hipersonică

În timp ce SUA anunţă bugete fabuloase pentru dezvoltarea armelor hipersonice, China construieşte o fabrică de motoare care va sta la baza viitoarelor vehicule hipersonice low cost. Oricine citeşte ceea ce am scris şi-ar putea imagina că la chinezi, aşa cum ne-a obişnuit comportamentul economic actual, s-a trecut rapid prin stadiile cunoscute, anume cercetare, concept, „producţie scumpă”, ajungându-se la optimizarea care conduce în final la produsele low cost. În realitate, de la cercetare şi concept, chinezii elimină faza de „producţie scumpă”, propunându-şi direct dezvoltarea produselor optime din punct de vedere al preţurilor. Este o revoluţie în sine.

Din punct de vedere teoretic, „producţia scumpă” are ca scop acoperirea investiţiilor şi a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare. E un punct de vedere strict teoretic. Dacă luăm ca exemplu F35, observăm lesne că acolo nu e vorba decât de fraudă. Avionul respectiv n-are absolut nimic nou în el: tehnologia este aceeaşi cu cea a anilor 80, diferenţa dintre el şi celelalte jucării militare americane constând strict în upgrade-ul unor componente şi utilizarea unor echipamente cu performanţe superioare, dar aparţinând aceleiaşi tehnologii. Radarul e dezvoltat pe acelaşi principiu, având doar raza de acţiune mai mare, armele cu care e echipat sunt tot cele binecunoscute, avionica e tot aia. Nicio noutate, doar un preţ cocoşător, semnalând de la o poştă corupţia. Crede cineva că F35 va avea la un moment-dat o versiune „optimizată” care să ajungă ieftină? Nicidecum. Va fi urmat de un F36 care va mări şi mai mult radarul şi care va mai schimba două-trei butoane, dar va costa de câteva ori mai mult.

Tehnologia hipersonică pe care-o dezvoltă chinezii apare din start la preţuri joase. Motivul e cât se poate de simplu: se sare peste o etapă inutilă deoarece comenzile mari estimate vor permite acoperirea rapidă a tuturor cheltuielilor fără bătăi de cap. Imediat după terminarea fabricii, China vrea să-şi upgradeze întreagul parc de avioane cu noile generaţii. Repet, China face deja asta. Americanii abia se află în stadiul fixării unui buget faraonic pentru dezvoltarea respectivei tehnologii.

Respectând modelul devenit deja tradiţie în Imperiu, putem estima că, în momentul în care liniile de producţie chinezeşti vor geme sub greutatea motoarelor low cost produse cu un tact mărit, la americani, în cel mai bun caz, se va ajunge la etapa de „producţie scumpă”. Adică un avion american va costa, în cazul fericit, cât câteva zeci de avioane chinezeşti.

Este deocamdată doar un exemplu. Mai avem unul în domeniul portavioanelor, acolo unde, până acum câţiva ani, chinezii erau subiectul preferat al bancurilor. Cu un portavion istoric pe care l-au cumpărat de la australieni şi cu un fier vechi achiziţionat din Ucraina, China părea „prostul clasei”. Culmea e că au reuşit să transforme fierul vechi ruso-ucrainean într-un portavion total funcţional, depăşind erorile de proiectare ale ruşilor şi problemele care nu avuseseră soluţie. Asta însă nu e totul: în acelaşi ritm nebun, China topeşte etapele lucrând în paralel la trei generaţii diferite de portavion. Da, aţi citit bine: la ora actuală China dezvoltă în acelaşi timp trei generaţii diferite. Pare de necrezut ceea ce am afirmat, dar fix asta se întâmplă.

Ceea ce vă sugerez este să comparaţi teribila diferenţă de dinamică. În timp ce „omul bolnav”, în ciuda experienţei acumulate, abia se mai mişcă, vijeliosul adolescent aleargă permanent, sare cu voioşie, se caţără în copaci şi nu pare a obosi niciodată. Este ceea ce vedem de-o istorie întreagă, anume ciclul natural: moartea unora şi naşterea altora. Priviţi cu atenţie şi înţelegeţi ceea ce este de înţeles. Nu vă provocaţi orbul găinii şi nici nu încercaţi să ignoraţi uitându-vă în altă parte deoarece în niciunul dintre aceste cazuri nu veţi fi scutiţi de consecinţe. Valul a pornit din noul epicentru. Cei care înţeleg asta ştiu să se caţere pe ei. Celorlalţi li se va sparge în cap şi ei nu vor înţelege niciodată ceea ce li se întâmplă.