Atacul SUA asupra Siriei n-a avut doar un rol simbolic, marcând „depăşirea liniei roşii” de către al Assad. E o prostie, o enormitate să credem aşa ceva. Mai ales în condiţiile în care ruşii prezintă dovezi conform cărora „atacul chimic” a fost o operaţiune clasică sub steag fals. La fel ca şi otrăvirea lui Skripal. La fel ca multe alte minciuni ale contemporaneităţii. Şi dacă n-a fost ceea ce s-a pretins a fi, atunci ce-a fost?
Putem spune, în primul rând că a fost o operaţiune de a bate şaua pentru a pricepe iapa. Iar iapă, în cazul de faţă, a fost Turcia, mult prea independenta Turcie. Erdogan s-a făcut că nu pricepe mesajul, aplaudând în presă atacul. Însă, paralel, a anunţat că-şi repatriază aurul. E vorba de a zecea rezervă de aur a lumii, stocată în SUA. Asta va pune o presiune serioasă pe SUA despre care gurile rele spun că n-ar mai avea la Fort Knox decât praful de pe lingourile de aur. Personal cred că e foarte puţin probabil ca serviciile americane de spionaj să nu fi ştiut anterior atacului despre intenţia turcului. Astfel încât, dincolo de „expunerea puterii”, atacarea Siriei marchează şi un avertisment vizibil adresat Turciei.
Mai este însă ceva în toată această afacere. Oficial SUA se retrage din Siria, dar nu lasă locul gol. Au început operaţiunile de regrupare ale tuturor formaţiunilor de opoziţie, fie că sunt moderaţi sau terorişti, sub un nou stindard, acela al unei forţe armate pan-arabe, aflată sub conducerea tefelistului Arabiei Saudite. Este un nou renghi pe care SUA îl pregăteşte Rusiei, încercând să transforme Siria într-un nou Afganistan pentru Rusia. Mai ţineţi minte ce-a păţit URSS-ul în Afganistan? Acelaşi lucru îl pregătesc acum în Siria. Avantajele acestei abordări sunt extrem de mari. În primul rând, finanţarea teroriştilor va fi transparentă, fără a mai fi nevoie de combinaţii precum sinuosul drum al petrolului de la ISIS la evrei. Acum totul se va face pe faţă, sub forma ajutorării opoziţiei siriene.
O altă provocare va fi cea cu Turcia. Văzându-se la butoane, Erdogan vrea să arate poporului său că face paşi concreţi în ceea ce priveşte proiectul său pe termen lung: renaşterea Imperiului Otoman. Iar primii paşi deja se întrevăd: limbajul din ce în ce mai belicos la adresa Greciei. În ecuaţie sunt insulele greceşti aflate în apropierea coastelor turceşti, revendicate vehement de către turci. În greci, Erdogan pare a-şi fi găsit cei mai slabi adversari posibili. Hăituiţi de creditorii internaţionali, secătuiţi de orice resursă materială după mai bine de zece ani de criză continuă, grecii nu mai par capabili să se apere nici măcar de o mulţime înarmată cu bâte şi suliţe. Să facă faţă unei armate moderne precum cea turcească e greu de crezut. Mai mult, şeful NATO pare a-şi fi dat „acordul” în ceea ce priveşte o confruntare turco-grecească, dând de înţeles că NATO îi apără pe membri de duşmanii externi şi în niciun caz nu se implică în hârjonelile dintre membri. Ciudat, nu-i aşa?
De partea cealaltă a globului, un alt punct se încinge: confruntarea Chinei cu Taiwan-ul. China îşi expune în largul coastelor celor care se declară „adevărata Chină” impresionanta flotă, defilează cu deocamdată unicul portavion(trei generaţii de portavioane se construiesc în paralel!!) şi fac exerciţii zgomotoase. Ce doresc e bine ştiut: o singură Chină, chiar dacă ea are mai multe sisteme, pe modelul Hong Kong. E totuşi foarte ciudat că şi acolo se încinge atmosfera. Asta, în timp ce belicosul Kim pare a da înapoi după vizita lui Pompeo şi previzibila vizită a lui Trump. Kim spune că nu va ataca nuclear decât dacă va fi atacat. E un mesaj transparent de marketing politic, părând a ascunde extrem de multe în spate.
Cam acestea sunt punctele cu adevărat fierbinţi. Acestora li se adaugă câteva alte elemente trecute mult prea lax cu vederea: începerea revoluţiei portocalii în Armenia şi startul luptei anticorupţie în Bulgaria. La armeni s-a declanşat o revoluţie pe modelul ucrainean, iar la bulgari se va „decapa” puternic pe model românesc.
Să punem acum lucrurile cap la cap şi să vedem ce ne iese: conflictul Siria-armata pan-arabă e un şah limpede dat Rusiei. În cel dintre Turcia şi Grecia, din nou e Rusia pusă în discuţie, mai ales prin prisma „frăţiei” istorice dintre ruşi şi greci. Aici Putin va avea o serioasă presiune în ţară pentru a lua partea „poporului frate” grec. În Armenia e un şah puternic dat Rusiei în ceea ce priveşte smulgerea din sfera sa a unui aliat de nădejde. Pe model ucrainian, actualul preşedinte al Armeniei, a încercat o echilibristică între Rusia şi UE. Ceea ce pare a fi pro dus consecinţe identice. Ruperea Armeniei de Rusia va fi aproape un mat pentru ruşi, marcând depăşirea cu brutalitate a unei linii roşii care ar putea marca sufocarea colosului de la răsărit. În ceea ce priveşte destabilizarea Bulgariei prin intermediul aşa-zisei lupte anticorupţie, aceasta va viza strict persoanele care au suport şi interese în cooperarea cu Rusia. Aici va fi mult mai simplu, ţinând cont că este un stat deja prins captiv în plasa europeano-americană.
Celălalt conflict, cel dintre China şi Taiwan, pare rupt de acest context. Dar nu e! El are scopul de a ţine China ocupată cu un război care se va dovedi mai complicat decât pare la prima vedere. La fel cum va fi şi conflictul turco-grec. Niciunul dintre aceste războaie nu va fi simplu!
Şi totuşi, probabil vă întrebaţi ce-au ele în comun? Ei bine, elementul comun este absenţa SUA din scenă. Supusă unei presiuni economice din ce în ce mai mari, cu armata aproape de a fi sufocată tehnologic de către adversari, SUA a pus în scenă o variantă soft de război mondial. Acela dintre diverse părţi, o versiune de „încaieră-i drace” la scară planetară. Dacă le va ieşi renghi-ul, americanii vor putea apărea la sfârşit propunând o nouă versiune de „pax americana”, cu o infrastructură economică resetată de la zero pe tipul Bretton Woods. În fapt asta e marea provocare pentru SUA, imperiul bolnav aflat în moarte clinică, dar care tot mai dă mortal din tentacule.
P.S. Să nu spuneţi că nu v-am spus! Ce-o să faceţi atunci când veţi auzi despre atacurile chimice ale brutalei poliţii armene împotriva manifestanţilor? Ce veţi face când veţi vedea poze cu copii brutalizaţi? Vă veţi indigna, aşa-i?
Putem spune, în primul rând că a fost o operaţiune de a bate şaua pentru a pricepe iapa. Iar iapă, în cazul de faţă, a fost Turcia, mult prea independenta Turcie. Erdogan s-a făcut că nu pricepe mesajul, aplaudând în presă atacul. Însă, paralel, a anunţat că-şi repatriază aurul. E vorba de a zecea rezervă de aur a lumii, stocată în SUA. Asta va pune o presiune serioasă pe SUA despre care gurile rele spun că n-ar mai avea la Fort Knox decât praful de pe lingourile de aur. Personal cred că e foarte puţin probabil ca serviciile americane de spionaj să nu fi ştiut anterior atacului despre intenţia turcului. Astfel încât, dincolo de „expunerea puterii”, atacarea Siriei marchează şi un avertisment vizibil adresat Turciei.
Mai este însă ceva în toată această afacere. Oficial SUA se retrage din Siria, dar nu lasă locul gol. Au început operaţiunile de regrupare ale tuturor formaţiunilor de opoziţie, fie că sunt moderaţi sau terorişti, sub un nou stindard, acela al unei forţe armate pan-arabe, aflată sub conducerea tefelistului Arabiei Saudite. Este un nou renghi pe care SUA îl pregăteşte Rusiei, încercând să transforme Siria într-un nou Afganistan pentru Rusia. Mai ţineţi minte ce-a păţit URSS-ul în Afganistan? Acelaşi lucru îl pregătesc acum în Siria. Avantajele acestei abordări sunt extrem de mari. În primul rând, finanţarea teroriştilor va fi transparentă, fără a mai fi nevoie de combinaţii precum sinuosul drum al petrolului de la ISIS la evrei. Acum totul se va face pe faţă, sub forma ajutorării opoziţiei siriene.
O altă provocare va fi cea cu Turcia. Văzându-se la butoane, Erdogan vrea să arate poporului său că face paşi concreţi în ceea ce priveşte proiectul său pe termen lung: renaşterea Imperiului Otoman. Iar primii paşi deja se întrevăd: limbajul din ce în ce mai belicos la adresa Greciei. În ecuaţie sunt insulele greceşti aflate în apropierea coastelor turceşti, revendicate vehement de către turci. În greci, Erdogan pare a-şi fi găsit cei mai slabi adversari posibili. Hăituiţi de creditorii internaţionali, secătuiţi de orice resursă materială după mai bine de zece ani de criză continuă, grecii nu mai par capabili să se apere nici măcar de o mulţime înarmată cu bâte şi suliţe. Să facă faţă unei armate moderne precum cea turcească e greu de crezut. Mai mult, şeful NATO pare a-şi fi dat „acordul” în ceea ce priveşte o confruntare turco-grecească, dând de înţeles că NATO îi apără pe membri de duşmanii externi şi în niciun caz nu se implică în hârjonelile dintre membri. Ciudat, nu-i aşa?
De partea cealaltă a globului, un alt punct se încinge: confruntarea Chinei cu Taiwan-ul. China îşi expune în largul coastelor celor care se declară „adevărata Chină” impresionanta flotă, defilează cu deocamdată unicul portavion(trei generaţii de portavioane se construiesc în paralel!!) şi fac exerciţii zgomotoase. Ce doresc e bine ştiut: o singură Chină, chiar dacă ea are mai multe sisteme, pe modelul Hong Kong. E totuşi foarte ciudat că şi acolo se încinge atmosfera. Asta, în timp ce belicosul Kim pare a da înapoi după vizita lui Pompeo şi previzibila vizită a lui Trump. Kim spune că nu va ataca nuclear decât dacă va fi atacat. E un mesaj transparent de marketing politic, părând a ascunde extrem de multe în spate.
Cam acestea sunt punctele cu adevărat fierbinţi. Acestora li se adaugă câteva alte elemente trecute mult prea lax cu vederea: începerea revoluţiei portocalii în Armenia şi startul luptei anticorupţie în Bulgaria. La armeni s-a declanşat o revoluţie pe modelul ucrainean, iar la bulgari se va „decapa” puternic pe model românesc.
Să punem acum lucrurile cap la cap şi să vedem ce ne iese: conflictul Siria-armata pan-arabă e un şah limpede dat Rusiei. În cel dintre Turcia şi Grecia, din nou e Rusia pusă în discuţie, mai ales prin prisma „frăţiei” istorice dintre ruşi şi greci. Aici Putin va avea o serioasă presiune în ţară pentru a lua partea „poporului frate” grec. În Armenia e un şah puternic dat Rusiei în ceea ce priveşte smulgerea din sfera sa a unui aliat de nădejde. Pe model ucrainian, actualul preşedinte al Armeniei, a încercat o echilibristică între Rusia şi UE. Ceea ce pare a fi pro dus consecinţe identice. Ruperea Armeniei de Rusia va fi aproape un mat pentru ruşi, marcând depăşirea cu brutalitate a unei linii roşii care ar putea marca sufocarea colosului de la răsărit. În ceea ce priveşte destabilizarea Bulgariei prin intermediul aşa-zisei lupte anticorupţie, aceasta va viza strict persoanele care au suport şi interese în cooperarea cu Rusia. Aici va fi mult mai simplu, ţinând cont că este un stat deja prins captiv în plasa europeano-americană.
Celălalt conflict, cel dintre China şi Taiwan, pare rupt de acest context. Dar nu e! El are scopul de a ţine China ocupată cu un război care se va dovedi mai complicat decât pare la prima vedere. La fel cum va fi şi conflictul turco-grec. Niciunul dintre aceste războaie nu va fi simplu!
Şi totuşi, probabil vă întrebaţi ce-au ele în comun? Ei bine, elementul comun este absenţa SUA din scenă. Supusă unei presiuni economice din ce în ce mai mari, cu armata aproape de a fi sufocată tehnologic de către adversari, SUA a pus în scenă o variantă soft de război mondial. Acela dintre diverse părţi, o versiune de „încaieră-i drace” la scară planetară. Dacă le va ieşi renghi-ul, americanii vor putea apărea la sfârşit propunând o nouă versiune de „pax americana”, cu o infrastructură economică resetată de la zero pe tipul Bretton Woods. În fapt asta e marea provocare pentru SUA, imperiul bolnav aflat în moarte clinică, dar care tot mai dă mortal din tentacule.
P.S. Să nu spuneţi că nu v-am spus! Ce-o să faceţi atunci când veţi auzi despre atacurile chimice ale brutalei poliţii armene împotriva manifestanţilor? Ce veţi face când veţi vedea poze cu copii brutalizaţi? Vă veţi indigna, aşa-i?
Se pot spune o gramada de chestii. Se pot face o gramada de permutari. Se pot aduna si reorganiza noi armate de goblizani democrati opozanti,noi tactici,noi strategii cu formule de logistica mai mult sau mai putin la vedere,se pot destabiliza fostele tari ale URSS si iobagi complet fostele tari satelit ai acesteia. Un lucru nu se poate face insa si nu mai tine nici macar de propaganda : bombardamentul unu si doi asupra Siriei sa fie un succes !!! Esecul acestor atacuri directe cu rachete asupra Siriei care s-au dovedit aproape comice din punct de vedere al dificultatii de interceptare,preciziei si rezultatelor destructive va deteriora incredibil de mult orice determinare americana si occidentala de-a gandi o confruntare frontala cu Rusia. Aceste bombardamente sunt un test suprem al confruntarii est-vest de pana acum si din punct de vedere strict militar ele sunt un esec inspaimantator pentru SUA si aliatii lor.Prin urmare capabilitatile militare rusesti fiind suficient de avansate sa reprezinte un risc major pentru occident in cazul unei confruntari directe,e o chestiune doar de timp si de optiune a Rusia sa-si recapete intreaga configuratie,influienta si pozitionare in lume pe care a avut-o URSS. Nimeni,dar absolut nimeni nu va misca un deget peste o anumita linie rosie sa-i opreasca pe rusi(daca acestia vor pe bune) sa-si obtina acest obiectiv ,chiar daca tot occidentul va latra de vor umple planeta de latraturi stridente si behaiala de dor si jale...)))
RăspundețiȘtergereAs completa un pic analiza cu cateva nuante...
RăspundețiȘtergereRazboaiele din ultimii 30 de ani impotriva unor tari slabe au pregatit armata americana mai mult pentru antiinsurgenta decat pentru confruntari cu adversari de calibru. Cel mai emblematic este programul dronelor care desi are o eficacitate exceptionala impotriva insurgentilor impotriva unor armate decente nu are nici o valoare. Dronele sunt lente, usor detectabile si usor de doborat.
Rusia a dezvoltat masuri asimetrice: rachetele hipersonice si echipamente de razboi electronic. Ca si rezultat marile grupari navale americane pot fi lovite si anihilate. Masurile de razboi electronic combinate cu rachete AA au facut ca si aviatia sa fie extrem de vulnerabila in zonele unde aceste echipamente sunt desfasurate.
Avionul F35 e greu de apreciat daca isi justifica valoarea combativa in raport cu pretul cerut si inca nu stim care e eficacitatea unei astfel de platforme intr-un mediu ostil.
In acest context militarii inteleg lipsa optiunilor si evita o escaladare cu adversari de calibru in timp ce decidentii din umbra forteaza un razboi indiferent de consecinte pentru a descarca problemele economice si a le recicla in probleme militare.
Inca ceva.... ma astept la un nou false flag in Siria cat de curand care sa necesite o riposta de o magnitudine mult mai mare. Decidentii nu au fost multumiti de ultimul atac :))
RăspundețiȘtergereSă nu uităm şi provocarea Rusiei pe frontul sârbesc, unde frecuşurile cu Kosovo cresc în intensitate şi unde deja s-a solicitat ajutor direct lui Putin
RăspundețiȘtergere