Radiografia stalinismului juridic

Pare că trăim un coşmar de proastă factură în condiţiile în care, după halucinantele dezvăluiri ale abuzurilor incredibile din „câmpul tactic” al justiţiei, multe dintre metehnele trecutului par a reveni cu brutalitate. Am crezut că după deconspirarea nefastelor protocoale pe care SRI le-a încheiat cu „tot ce mişcă”, uşor, uşor, lucrurile vor intra în normalitate. Aiurea, după o emoţie de moment treburile au scăpat din nou de sub control. Şi asta pentru că e o iluzie să crezi că prin simpla devoalare a realităţii poţi reuşi să corectezi un sistem aproape iremediabil viciat. 

Teroarea legii şi alienarea omului

Stând la o discuţie relaxată cu subiecte largi, aud la un moment-dat exasperanta formulare: „avem nevoie de legi în ţara asta!”. Nu ştiu de unde mi se trage, dar în momentul în care detectez „slogăneală” simt că mi se scurtcircuitează creierul şi-mi vine să mă urc pe pereţi. Şi, pentru a evita eliberarea cuvintelor grele care-mi vin la gură, prefer să termin abrupt discuţia retrăgându-mă.

„Avem nevoie de legi şi de respectarea lor!” Aşa-i că sună bine? Până la urmă e o chestie de bun simţ, de ce a ajuns să mă enerveze? Fără legi ajungem în haos şi cine şi-ar dori să trăiască în haos? Pare corect, însă nu e deloc aşa pentru că dintr-o asemenea discuţie nu rezultă nivelul de legiferare.

Justiţia asta a cui este?

Din nou Vanghelie a scurtcircuitat lumea politică în momentul în care a detonat bomba: judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost la Coldea acasă pe 19 iunie pentru a discuta dosare aflate pe rol, printre care şi pe cel al lui Liviu Dragnea. Aşa cum ştirea referitoare la dependenţa de droguri a Liviei Stanciu a şocat, de data aceasta dezvăluirea lui Vanghelie a venit ca un uragan deoarece a dezgolit brutal statul paralel al cărui pilon central încă este Coldea.

Terorismul noii lumi

Reuniunea Bilderberg de anul acesta a alocat o secţiune discutării realităţilor în lumea post-adevărului. O exprimare pompoasă pentru un fenomen atât de grav încât nu poate fi rostit. Post-adevăr - v-aţi întrebat totuşi ce reprezintă el cu adevărat?

Cineva care s-ar grăbi ar putea spune că este vorba despre minciună. N-ar greşi însă noţiunea în sine este mult mai largă. Minciuna, din fericire, este doar opusul adevărului. Ea este un neadevăr, însă unul care, printr-o demonstraţie mai mult sau mai puţin riguroasă se dezvăluie ca nefiind adevăr. În sine, noţiunea de minciună are în „codul său genetic” lipsa adevărului, negarea acestuia.

USR şi pericolul paraziţilor

La constituire, USR a fost marketat ca partid al tinerelor elite locale. Era un plan vechi. Dacă mai ţineţi minte, în negura băsismului, Mihai Neamţu ieşea pe piaţă cu o asemenea construcţie care-şi dorea să frapeze cu CV-urile sclipitoare ale membrilor săi. După acelaşi tipar, în aceeaşi perioadă, Bogdan Naumovici anunţă că-şi face un partid de dreapta ai cărui membri sunt numai „tineri de Oxford”.

Cele două mişcări politice au rămas la coşul de gunoi al istoriei recente. Asta pentru că ele erau nişte foamfe politice, menite strict a salva băsismul prin distragerea atenţiei de la adevăratele probleme. N-au reuşit nimic din ceea ce şi-au propus deoarece aveau o pseudo-ideologie. Însă, sub nicio formă, nu trebuie considerate eşecuri. Mai degrabă ele au fost experimente, focus grupuri menite a regla mecanismul astfel încât grefa parazită pregătită să se poată instala cu succes pe organismul ţintit.

În sfârșit și ceva pentru populație

Ministerul Finanțelor Publice a lansat vineri o emisiune de de titluri de stat pentru populație. Este prima din ultimii ani și, spre deosebire de cea anterioară lansată de către Guvernul Ponta, termenii acesteia sunt mai mult decât generoși: o dobândă de 5% pe an și scadența la 5 ani. Spre deosebire de depozitele bancare, dobânzile titlurilor de stat nu sunt impozabile, rezultând astfel un profit suplimentar pentru client. Este o revoluție și, dacă va continua așa, Ministerul de Finanțe va deveni cel mai mare adversar al băncilor locale.

Până acum mecanismul vânzării datoriei României era cumva diferit. Ministerul de Finanțe se împrumuta de la bănci care, la rândul lor, plasau disponibilitățile populației, încasând diferența. Asta în cazul în care erau dispuse să plaseze la stat întrucât diferențialul real de dobândă dintre depozite și credite sare - în unele cazuri - de 10%. Era un monopol bancar bine statutat de o groază de vreme. Fără o concurență reală, băncile au tot scăzut dobânzile. 

Destructurarea țării pas cu pas

Dacă în urmă cu câțiva ani cineva m-ar fi întrebat ce calități ar trebui să aibă omul care-și propune să destructureze țara, m-aș fi apucat să creionez un portret machiavelic. Un personaj inteligent, capabil să de planuri tenebroase și veșnic înconjurat de crema ticăloșilor pe care o țară ca a noastră o poate da. M-aș fi gândit la un om cu o gândire sprintenă, mereu stând în șah și răspunzând categoric oricărei acțiuni, un individ rațional-instinctiv, capabil să-și împuște adversarul aflat chiar și după colț, un geniu al răului. De asemenea, aș fi văzut personajul în cauză ca unul charismatic, un manipulator de clasă, capabil să-i fascineze pe mulți, să-și radicalizeze un nucleu dur și, utilizând masa de manevră, să ajungă la rezultatul scontat.

A face baie

A face baie poate părea pentru unii banal, în timp ce pentru alții este o pierdere de timp. Avem o întreagă istorie în care omul s-a raportat la apă în diverse feluri. O istorie în care apogeele civilizației au coincis(au fost determinate?) de importanța pe care om ul a dat-o apei în general și băii în special.

Fratele cel mare din ţara cea mică

Kim Jong Un a sosit în Singapore cu o navă aparţinând Chinei, flancată de avioane militare puse la dispoziţie tot de către China. Costurile cazării delegaţiei coreene au fost suportate de autorităţile locale din Singapore. Nici limuzina cu care a sosit la întâlnire nu a fost achitată de Coreea de Nord, ci tot de o combinaţie cu autorităţile singaporeze.

În timp ce inelul zero de securitate e asigurat de forţele nord coreene, inelul unu e asigurat de China, iar cel exterior de ... SUA. Aţi auzit ceva vorbindu-se despre Rusia? Bineînţeles că nu. Ei lucrează în spatele scenei şi asigură delegaţiei lui Kim o parte a suportului în zona de intelligence. Alături de China, desigur.

Schizofrenia nu vă va salva!

Articolul de ieri l-aş fi dorit singurul dedicat mitingului organizat de către PSD. Cred că am enumerat acolo principalele observaţii la cald despre ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei. Hazliu este că, din disperare, partea adversă a încercat o contramanifestaţie, de bună seamă tot neautorizată, sfârşită într-o banalitate atât de penibilă încât până şi Digi - rămas fără cele câteva sute de telespectatori ieşiţi să protesteze - a trecut-o la capitolul „şi altele”. 

Aşa cum era de aşteptat, motoarele propagandei s-au supraturat în momentul în care mitingul s-a terminat. Scenariile penibile, minciunile gogonate, sloganele repetate până la epuizare sunt aşa-zisele reacţii ale presei cu trese. Ele însă nu rămân doar aici, unde omul ştie bine cam prin ce ape se scaldă fiecare, ci se propagă prin aceleaşi canale otrăvite în media externă. De-acolo, informaţiile false sunt baza comunicatelor de presă belicoase sau a declaraţiilor unor oficiali - de cele mai multe ori aceiaşi - care, de fiecare dată, îşi exprimă îngrijorarea în termeni patetici.

Punct şi de la capăt

Când văd tefelimea disperată, căutând orice motiv pentru a contesta mitingul de aseară, aproape că m-apucă râsul. Ba că ăia ar fi fost cam de la ţară, ba c-ar fi făcut mizerie, ba că n-ar fi rezonat, bacă hâr, ba că mâr. E clar că i-a deranjat pe micuţi(la propriu). Nici în coşmarele lor nu s-au gândit c-ar putea ieşi atâta lume. Însă acesta e doar începutul veştilor proaste pentru tefelişti.

În primul şi-n primul rând s-au cam dus de râpă şabloanele propagandei. Nu, nu bătrâni în baston au venit la manifestaţie, ci o groază de tineri. Majoritatea covârşitoare au fost oameni de sub 40 de ani, ceea ce nu prea se întâmplă pe la mitingurile tefeliste, unde tinereţea e doar clamată. Să mă scuze cei care-o ţin cu hârş-ul propagandist, dar eu unul n-am văzut întreţinuţi social acolo. În schimb am văzut o groază de maşini de lux cu numere de provincie. Şi nu de-aici din zonă, ci din Botoşani, Suceava, Maramureş, etc., tocmai de la capetele îndepărtate ale ţării. Să te pui în maşină ca să vii la miting la Bucureşti, asta înseamnă că, dincolo de carnetul de membru de partid - dac-o exista şi ăla - e ceva mai mult. Mai ales atunci când banul nu te supără. E clar că e vorba de o nemulţumite, de o revoltă pe cale să se reverse.

Despre ceea ce vine

Uitându-mă la cum se duce de râpă Deutsche Bank nu pot să nu mă gândesc la asemănările cu 2008. Totul se petrece aproape după acelaşi scenariu, singura deosebire fiind că lucrurile critice nu mai sunt doar în economia SUA, ci sunt disipate în toate marile economii. Practic nu există economie mare care să nu aibă mizerie bine ascunsă sub preş.

La criza din 2008 a mai fost un fenomen interesant pe care ar fi trebuit să-l remarcaţi: acţiunea concertată a Băncilor Centrale. A fost prima criză în care lucrurile s-au mişcat atât de simultan, atât de bine corelat, asemeni instrumentelor sub bagheta dirijorului. Şi, cu toate acestea, nu s-a făcut mare lucru. S-a reuşit doar acţiunea de ascundere a mizeriei.

Privatizarea acoperiţilor

De mai multă vreme circulă neoficial o ipoteză pe care, de altfel, a spus-o şi Vanghelie într-un interviu, anume că asasinarea lui Adamescu s-a făcut deoarece Sebi Ghiţă dorea să preia Astra Asigurări. Cum Astra oricum era pe marginea prăpastiei, scandalul tocmai ce-a dus-o în faliment. Mă rog, e vorba din nou de strategii imbecile ale unor securişti proşti care joacă la rupere fără să-şi facă nici cel mai mic calcul în ceea ce priveşte consecinţele.

În aceste condiţii, Sebi şi Kiorduţa sunt în aceeaşi barcă, devenind astfel perfect explicabile motivele pentru care refugiatul din Serbia are rezerve în a publica filmul cu tartoriţa. Ghiţă poate furniza o groază de alte informaţii care-ar îngropa-o definitiv pe Kovesi şi DNA-ul, dar n-a făcut-o şi n-o va face!

Ne-aţi făcut de râs, ticăloşilor!

România trebuie să plătească unui cetăţean torturat ilegal pe teritoriul său 100 000 EUR. E o decizie definitivă a CEDO împotriva statului român. Începând de la această decizie trebuie pornită o discuţie vastă referitoare la această realitate jenantă.

În primul rând devine clar, fără nicio urmă de îndoială, că în timpul regimului băsescu România a găzduit pe teritoriul său închisori ilegale ale CIA. Este cât se poate de limpede că oficiali români s-au implicat direct în acest proiect şi această implicare trebuie cercetată cu maximă responsabilitate.