Lupta noastră

Să ai căţărat în funcţia de preşedinte un oligofren care susţine că „Muie PSD” e un protest legitim şi care transformă această imbecilitate într-un proiect de ţară, iată mizeria în care am fost teleportaţi fără voie! Dacă mai adăugăm imbecilităţilor spuse de Plăvan şi faptul că există „suspiciuni rezonabile” care conduc la bănuiala că întreaga campanie cu muia a fost instrumentată de tabăra plăvanului, avem o imagine aproape completă a mocirlei în care am fost scufundaţi.


Mă uit pe paginile limbricilor care se autointitulează mari „artişti ai neamului” şi le văd pline de mizerii, scufundate în aceeaşi obsedantă „muie PSD”. Ce artist eşti tu, măi dezarticulatule, care stai şi râgâi slogane de wc public? Ce fel te om te poţi considera tu, nevertebratule incapabil de un raţionament logic, de-o formă chiar şi rudimentară de gândire? Ce sunt aceştia, ce e cu această armată hidoasă de fiinţe instinctuale care-şi zbat la vedere toată mizeria, toată infecţia, toată ura?



Ce-ar trebui făcut? Ar trebui oare să începem campania cu „Muie Iohannis”? Să luăm topoare şi bâte şi să căutăm să-i ştergem pe nemernici de pe faţa pământului? Să adoptăm o agendă radicală? Din păcate - sau din fericire - lucrurile nu sunt atât de simple precum ar părea la prima vedere. V-o spun prin prisma celui care, de multe ori, a crezut în simplitatea gesturilor radicale. În fapt nu-i simplu şi, chiar presupunând că la un moment dat am putea demara toţi una dintre acţiunile descrise, rezultatul ar fi îndoielnic.


Într-adevăr noi, cei care avem ca far călăuzitor normalitatea, suntem majoritatea, cei mulţi, cei rezonabili, cei care ne vedem de viaţă şi care ne simţim ameninţaţi de spectrul distrugerilor venite dinspre adversari. Iar când spun adversari sunt conştient că ei termenul este strict din punctul lor de vedere, întrucât raţiunea noastră de a fi ne îndeamnă mai degrabă să ne trăim vieţile decât să ne pierdem timpul vânându-i pe alţii. Aici ne e şubrezenia şi, de asemenea, aici ne e punctul forte.

În mod normal, a anihila plaga puturoasă care vine dinspre acea zonă ultra minoritară a societăţii n-ar trebui să provoace mari probleme. Aşa cum un corp străin intrat forţat într-un organism este izolat de către sistemul imunitar, la fel ar putea sta lucrurile şi cu această zonă neguroasă a societăţii. Numai că arma de care dispun aceşti devianţi e una redutabilă, anume aceea a deturnării adevăratului scop. Ei vin cu o chestie radicală şi degradantă de tipul „Puie Monta” sau „Muie PSD”. Tendinţa celui normal e să riposteze pentru a-i pune la punct. Şi ce ripostă e mai potrivită într-un asemenea caz decât una derivată din „Ba p-a mă-tii!”? Numai că de-aici începe nebunia. Ripostând în acest fel te transformi într-unul de-al lor. Răspunzând cu „Muie Iohannis” la „Muie PSD” nu faci altceva decât să intri în aceeaşi mocirlă, să te murdăreşti de acelaşi rahat în care ei se simt bine. Şi, treptat, să te transformi şi să devii, din omul normal care erai, un mutant isteric şi îndobitocit. Indiferent de opinia pe care-o ai, de tabăra pe care-o susţii, răul cel mai mare este acela că ai intrat de bunăvoie în hârdăul cu rahat. Iar de ieşit de-acolo îţi va fi imposibil. Şi, treptat, vei deveni unul de-al lor întrucât împărţiţi aceeaşi baltă urât mirositoare.

Aşadar nu te aştepta să obţii victoria utilizându-le armele inepte. Aici e capcana în care eşti atras: armele lor au menirea de-a te murdări. De-aceea sunt facile, de-aceea le găseşti pe toate drumurile. Lupta ta principală trebuie să fie aceea de a te menţine curat, de a ocoli zonele de mizerie şi, mai mult, atunci când simţi că se-apropie ameninţător de tine, să te dotezi cu substanţe sterile, să ai grijă ca propria-ţi armură să strălucească de curăţenie. Numai astfel vei putea traversa fără a fi afectat oceanul toxic de imbecilitate care are ca principal scop înghiţirea şi, în final, anihilarea noastră.

Nu pica în tentaţia facilă a „contrelor” cu ei. Nu merită, nu vei obţine nimic! Din contră, te vei vulnerabiliza inutil, riscând să te infectezi. Ocoleşte-i, ignoră-i, lasă-i să ţipe ei pentru ei. În final vor surzi şi se vor autodistruge. Treaba ta nu e să-i distrugi, ci să-i laşi să moară ca ceea ce sunt. Apele trebuie să se separe pentru că aşa au fost separate de când lumea. Lasă-i împreună şi ocoleşte-i ca pe o boală contagioasă. Proştii trebuie să rămână cu proştii! Fereşte-te!