Noua realitate

Recent încheiatul congres al PSD a consfințit ceea ce bănuiam: unicul partid care mai mârâia împotriva serviciilor a fost definitiv învins. Unicul partid care a mai avut curajul să însăileze o politică ceva mai națională a fost pus cu botul pe labe. N-a fost nevoie decât de-o ordonanță de urgență care-a întronizat STS în procesul electoral, de-o manipulare grosolană a votului și de arestarea liderului. Atât: trei pași și gata!

PSD spre groapa istoriei

Poziția în care se găsește PSD în acest moment nu reprezintă o premieră. Pentru a interpreta corect meciurile care se dau nu e nevoie de investigații prea laborioase, ci de o minimă raportare la trecutul recent al acestui partid. Penetrările, belirile, sacrificiile și manipularea sunt, din păcate, parte integrantă a vieții partidului.

Germania, Europa și alternativele

Prin manipularea numită EURO, Germania a reușit să-și impună modelul la care visează încă de pe vremea lui Hitler: supunerea țărilor europene și transformarea lor în vasali. Puțini știu că Hitler, în fapt, nu visa la un Imperiu, ci la o hegemonie germană în care țările supuse să fie transformate în vasali. Ceea ce n-a reușit el cu o mașinărie de război impecabilă, a reușit Uniunea Europeană prin intermediul monedei unice.

Propaganda lumii noi

Un documentar devastator al celor de la Project Veritas, în care se demonstrează cum tovarășii de la Google manipulează știrile și motorul de căutare astfel încât conservatorii să ajungă cât mai greu la public, a fost șters de pe Youtube. Era logic să se întâmple așa. Doar nu credeați că monopolistul șef admite vreun gest democratic pe platformele sale.

Cu toate că acel documentar a stârnit un scandal cât casa, presa îl ignoră. De ignorat îl ignoră și concurenții Google care, într-o lume normală, n-ar fi ezitat să profite. Aiurea! Cine-a spus că trăim într-o lume normală?

Ca să înțelegeți cât de sus a ajuns isteria, cei de la Project Veritas mai fac o dezvăluire bombă: într-un email intern al celor de la echipa de etică a Google, Ben Shapiro, Dennis Prager și Jordan Peterson sunt calificați naziști. Acum n-am nicio treabă, dar primii doi sunt evrei get-beget. Iar să-l introduci pe Jordan Peterson, autorul celebrei „12 Rules for Life”, în rândul naziștilor e mai mult decât prostie în stare pură.

Dar, așa cum am văzut până acum, a fi prost e o calitate prețuită a vremurilor noastre. Numai un prost poate crede toate tembelismele aduse de neomarxiști în prim-plan. N-ai cum să fii întreg pentru a crede în corectitudinea politică, teoria de gen sau în alte absurdități ale lumii de azi.

Partea proastă e că lumea digitală e de mult cucerită de această ideologie păguboasă, oamenii care se ating de ea fiind extrem de expuși „schimbării cu ușurelul” a concepțiilor. E din ce în ce mai greu să te menții normal într-o lume care-a luat-o razna. Toate aceste arme digitale de distrugere în masă a creierelor lucrează 24x7 transformându-i pe toți cei care le pică-n plasă în orci goliți de sens.

Mă uit de multe ori la comentariile pe care le postează asemenea exemplare bolnave la articolele mele. Mă crucesc în momentul în care constat cât de radicală poate fi spălarea creierului. Indivizii respectivi nu-și dau seama de situația penibilă în care se află, au numai certitudini, „știu tot” și repetă fără să se plictisească aceleași șabloane precum pick-up-urile care sar înapoi pe discurile zgâriate. Ceea ce e într-adevăr înfricoșător e că, de cele mai multe ori, asemenea „hipnotizați” nu-și găsesc niciodată calea spre trezire, pendulând toată viața într-o negură infectă.

Lumea care vine e înfricoșătoare. A-ți face loc printre exemplare atât de tembele va fi din ce în ce mai greu, iar a spera în „forța logicii și-a rațiunii” va fi o dovadă de inconștiență. Mă întreabă tot mai mulți oameni normali - înfricoșați de dimensiunea gigantică a tembelismului lumii de azi - ce-i de făcut sau cum ne putem salva. E greu de spus și foarte greu de realizat. Dar nu imposibil. Există metode eficiente pe care mă voi chinui să le pun pe hârtie în perioada care urmează. Este într-adevăr infinit mai greu decât a te lăsa dus de val, însă, cu siguranță, sentimentul de a te simți om și de a-ți admira propria verticalitate nu poate fi egalat de nicio hipnoză sau amorțire a simțurilor.

Rana deschisă a adopțiilor

Exportul de copii a fost prima problemă care ne-a pus direct pe harta mafiilor internaționale. Începând de la Revoluție, de când cu acele reportaje cutremurătoare din casele de copii, s-a mers pe două direcții: pe de o parte fragilizarea și coruperea sistemului de protecție a copiilor instituționalizați, iar pe partea cealaltă presiunea continuă pentru „simplificarea adopțiilor internaționale”.

Despre lupta ta

Nici nu s-a terminat bine golăneala numită alegeri că monștrii restaurației au scos capul cu violență. Plăvanul dă ordine de parcă ar fi în ograda mă-sii: deznaționalizare cu incriminarea penală a spiritului patriotic, aplicarea la liniuță a oricărei recomandări venite dinspre Bruxelles, cedarea brutală a suveranității s.a.m.d. Toate puse pe răboj într-un așa zis pact pentru Europa. N-am văzut pe nimeni să se înfioreze, n-am văzut pe nimeni care să bată cu pumnu-n masă și să spună apăsat că „NE-A AJUNS!”.

Pe partea cealaltă, partidul prezidențial face tumbe în ritmul dictat de circarul Rareș Bogdan în timp ce politrucii de la PLUSR bagă cărbuni pe foc în direcția implementării măsurilor pentru care-au fost înființați: corectitudine politică, sexualizarea societății, legiferarea teoriei genului și absolut tot ceea ce înseamnă măsuri ale agendei negre a comunismului globalist.

Pac la războiu, că nu mai e de stat!

Ce să vă spun, oameni buni, trăim vremuri crâncene. Din cauza ploilor anapoda s-ar putea să avem un an agricol prost. Bieții agricultori, cei care an de an se luptă cu ciuperci, fungi, viruși, buruieni și atâția alți dăunători, anul acesta s-au trezit cu probleme generate de precipitații. Ba n-a plouat când trebuie, ba a plouat prea mult. Știe toată lumea care-s greutățile și provocările din agricultură.

Radarul chinezesc și viitorul previzibil

Cel mai mare premiu din China pentru inovație științifică a fost adjudecat anul acesta de o echipă coordonată de academicianul Liu Yongtan pentru un sistem revoluționar radar. Fiind imun la absolut toate tehnicile actule de bruiaj și deturnare, sistemul chinezesc poate detecta de la sute de kilometri orice intrus în spațiul terestru, naval sau aerian al suprafeței aflate sub monitorizare.

Partea interesantă a sistemului este aceea că poate funcționa pe absolut orice vreme și, de asemenea, poate detecta orice avion, indiferent de tehnologiile de invizibilitate folosite. Aceasta efectiv aruncă în derizoriu tehnologiile militare actuale deoarece, bazându-se pe informațiile și precizia radarului, sistemele antiaeriene de la sol pot pur și simplu să găurească orice intrus.

Începând cu anii 90, tehnologia stealth a fost diamantul armatei americane. Cu ajutorul acesteia, avioanele SUA puteau pătrunde nevăzute în teritoriul inamic unde provocau adevărate dezastre. Tehnologiile radar au încercat să țină pasul cu tehnologiile constructive americane. În special rușii au câteva modele puse la punct, dar care pot fi păcălite prin intermediul așa-ziselor „bombe radar”. 

Radarul prezentat de chinezi nu beneficiază doar de o tehnologie novatoare, dar, suplimentar, e și suficient de compact pentru a putea fi montat pe orice vehicul, obținându-se astfel o mobilitate excepțională.  

Autoritățile chineze au sugerat - prin intermediul presei - că prima „casă” a noului sistem radar va fi una dintre insulele artificiale din Marea Chinei de Sud. Semnalul dat e cât se poate de limpede, anume faptul că încet și sigur China își securizează teritoriul maritim în ciuda belicoșeniilor și sfidărilor americane. Semnalul dat e cât se poate de transparent: „de-acum vă vedem, indiferent sub ce formă încercați să pătrundeți”.

După cum limpede se observă, după ce au tot experimentat tehnicile de copiere, chinezii intră, încet și sigur, pe mult mai profitabilul teritoriu al cercetării fundamentale, inovației și descoperirilor. De-abia de-acum urmează să vedem cu adevărat ce înseamnă China. Ținând cont de baza de selecție excepțional de mare, de seriozitatea cu care este tratată educația, consider că ceea ce vom vedea în continuare din partea acestei țări va fi de-a dreptul excepțional. Ceea ce-ar trebui să înțelegem este că, în istorie, China n-a fost învinsă decât în perioadele în care s-a pus pe tânjeală. Cu siguranță în momentul de față n-avem de-a face cu așa ceva.

Din nou despre alegeri

Hai să vă spun o șmecherie: alegerile au fost furate.Spuneți că știați? Că miroseați asta? Hmm, sună interesant. Înainte de a continua discuția aș vrea să fiu sigur că știți despre ce vorbesc. În fapt, vreau să vă fie extrem de clar că atunci când spun că „alegerile s-au furat” nu fac o discuție similară uneia de la bere, ci că există dovezi solide care ne conduc spre această concluzie. S-o luăm cu ușurelu'.

În primul rând, în ceea ce privește numărul de participanți, aveam indicii încă de anul trecut că se urmărește o falsificare grosolană a acestuia. Când a fost anunțată cifra de 18.8 milioane de votanți treaba a devenit logică. Poate că eu sunt subiectiv. Dacă vă gândiți că așa stă treaba, hai să vedem cum gândește Dan Șelaru, cu creierul lui de matematician:

„În 1992 eram 22,8 milioane, în 2002 eram 21,7, o scădere cu 0,11 milioane anual; în 2011 eram 20,1 milioane, o scădere de 0,16 milioane pe an. Au trecut 8 ani, suntem cu 1,3 milioane mai puțin, adică suntem în țară cam 18,8 milioane.

În aprilie s au plătit 3,56 de milioane de alocații, ne răman 15,3 milioane de cetățeni cu drept de vot.

La o prezenta de 50% înseamnă ca au venit la vot cam 7,6 milioane de cetățeni, nu 9 milioane cat reiese din listele electorale unde sunt trecuți 18,2 milioane de electori.

Atâtea voturi au apărut din pălărie, 1,4 milioane.”

Dacă nu vă e limpede, tot Dan Șelaru vă mai dă una, tot cu cifre:

„Numărul de alegători de pe liste permanente:
1990 17,2 milioane
1992 16,4 milioane
1996 17,2 milioane
2000 17,7 milioane
2004 18,4 milioane
2008 18,5 milioane
2009 18,3 milioane
2012 18,4 milioane
2014 18,3 milioane
2016 18,4 milioane
2019 18,2 milioane
 
Să-mi explice si mie sociologii, pufoși sau nu, cum intre 1992 și 2004 a crescut numărul de electori cu 2 milioane în timp ce populația a scăzut cu în jur de 1,3 milioane. Chiar nu pricep

Cum nu pricep cum în înca 15 ani, deși populația a mai scăzut cu aproximativ 1,7 milioane, numărul de electori e relativ constant.

Aici e cheia și lacata rezultatelor de la alegeri din 2004 încoace.”

E limpede, cred, că avem de-a face cu o fraudă în ceea ce privește numărul de alegători. Cam cât de mare să fie frauda? Și asta se poate calcula. Întrucât avem suspiciunea rezonabilă că au apărut 1.4 milioane de voturi ale „ambasadelor”, putem calcula rezultatele reale ale PSD&ALDE ținând cont de faptul că în urne n-au fost introduse buletine ale acestor partide. Așadar, eliminând cei 1.4 milioane de intruși  ne rezultă că PSD a avut un scor real de 27%, în timp ce ALDE de 5.04%. Asta fără ce-a fost scos de la unii și dat la alții. Că încă se mai practică și de-astea!

Poate că spuneți că avem de-a face cu simple presupoziții bazate doar pe calcule. Știu, afirmația e o aberație în sine. Dar s-o luăm de bună. Mai există alte dovezi? La greu. Una dintre ele este aceea că nu se închid cheile de control. Sunt vreo 3000 de secții de votare unde situația e ciudată rău de tot. În sensul că au intrat în secție un număr X de oameni și de votat au votat X+Y oameni. Unde Y poate însemna câteva mii de oameni. Acum înțelegeți cum de-a depășit UDMR pragul electoral? Și stați că nu-i doar asta! Într-un mod cu totul și cu totul ciudat, în momentul în care stătea să explodeze treaba cu imposibilitatea de validare a alegerilor, a izbucnit scandalul de la Valea Uzului. Ciudat, nu? 

Dacă tot nu vă este clar că s-a furat porcește, ar trebui să mai dați un ochi pe pagina lui Ionuț Apahideanu unde, la vederea proceselor verbale pe care le scoate în evidență n-ai cum să nu-ți dai seama că situația e groasă. Groasă rău! Se vede negru pe alb cum s-au falsificat voturile și de ce nu se închid cheile acelea. Mai mult, confruntați cu „falșu-n acte”, ăia de BEC s-au apucat să șteargă de pe site secțiile cu probleme. Așadar, să rezolve problema din topor.

OK, cred că acum n-aveți niciun motiv să mai spuneți că nu s-a furat. Se vede din avion că s-a furat grosolan, la lumina zilei, fără nicio rușine. S-a furat pentru a scoate campioane partidele Plăvanului, s-a furat pentru a-i ridica pe nulii Ponta&băsescu, s-a furat pentru UdeMereu. E-n regulă, acum știm. Și ce facem? Stăm la o bere și ne lamentăm? Stăm să bârfim, să facem bancuri, să fluierăm a pustiu? Iar ne facem că plouă, iar facem mișto de necaz? Putem face și asta, dar o să rămânem cu ticăloșii ăștia pe cap. Iar ăștia au tupeu, nu ca mămăligile din PSD. Nici n-au trecut bine peste fraudă că ăia de la USR au depus un proiect pentru desființarea Secției Pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Iar Barna vorbește deschis despre introducerea unei legi pentru căsătoriile homosexuale. Dacă stați pasivi o să vă călărească la fel cum ne-au călărit staliniștii emanați de tancurile sovietice. Vreți să pățiți ce-ați pățit în anii 50?

Păi ce altceva am putea face? E simplu, se numește plângere penală. O poți face oriunde, chiar și la secția de poliție de lângă tine. Trebuie doar să știi câteva chestii simple:

- dacă ai participat la vot înregistrezi o plângere penală întrucât prin furtul votului ți s-a cauzat o vătămare; dacă n-ai participat la vot sau consideri că n-ai suferit o vătămare, poți face un denunț penal;

- trebuie să-ți treci datele de contact corecte pentru ca organul de cercetare să nu refuze începerea urmăririi penale pe motiv că nu te poate contacta;

- trebuie să descrii fapta, anume fraudă la vot în conformitate cu art. 387 Noul Cod Penal;

- trebuie să indici făptuitorul; poți să-i introduci pe toți cei pe care-i consideri vinovați(nu uitați STS) sau poți să soliciți organului de anchetă să găsească vinovații;

- mai trebuie să mai depui ceva mijloace de probă. E destul dacă imprimi câteva dintre imaginile proceselor verbale de pe pagina lui Ionut Apahideanu. De asemenea, nu uita să specifici că acelea nu sunt singurele probe și că situația este identică la peste 3000 secții de votare unde nu s-au închis cheile.

- semnezi și gata.

În cazul în care nu vrei să te expui, poți face același lucru trimițând o scrisoare recomandată anonimă. Cel puțin au obligația s-o înregistreze și să facă ceva cu ea. Probabil vă întrebați dacă are vreo miză treaba asta. Doar pare că te plângi despre abuzurile Securității brațului juridic al Securității. Fix așa e, dar numai în cazul în care se înregistrează câteva plângeri. Dacă se trezesc cu sute de mii sau milioane de plângeri situația devine groasă și trebuie cineva să miște treburile. În fapt de asta le e frică, de o coalizare a oamenilor. În fața unui asemenea asalt, vă spun sigur că nici dracu nu-și mai pune curul la bătaie.

Poate că ar trebui să ne mișcăm puțin pentru a face treburile să se miște. Am stat prea imobili, prea ne-am lamentat pe net sau la o bere. Hai să mișcăm împreună lucrurile. Nu-i greu! E vorba doar de o coală de hârtie și-un pix. Atât!

Republica Moldova, încotro?

„Partenerul strategic”, cot la cot cu „dușmanul strategic”, au pus-o de-o schimbare în Republica Moldova. Mă rog, ei cam tot fac asta în șahul global, numai că, atunci când te afli în proximitatea piesei care trebuie mișcată riști să pici de prost. Cam așa a rămas România în „Ecuația Moldavă”.

Multă vreme am ars-o cu „frăția”, cu neamul, cu națiunea, dar niciodată n-am avut o poziție fermă. Ne-a plăcut să credem că suntem acest RFG pentru Republica Moldova, în condițiile în care eram nimeni pe stradă. Hai să fim serioși și să privim realitatea în față. Cine suntem noi? Suntem o sărăcie, una din multele sărăcii ale planetei de pe urma cărora profită azi grofii mondiali. Am fost prinși într-un joc mult prea mare pentru nivelul nostru deficitar de inteligență și căi de ieșire nu prea există. Cred că nu vă îndoiți de justețea afirmației pe care tocmai am făcut-o. Să trecem acum Prutul. Cine sunt ei? Sunt niște amărâți ai istoriei, niște sărăcii chiar mai mari decât noi, prinși mai rău decât noi într-un „du-te vino” al istoriei. Dacă noi tot gravităm între imperii, ei mai adaugă acestei gravitații și ping-pongul dintre „nimeni pe lume” - adică noi- și marele imperiu de la răsărit. Cam pe-aici ne situăm.

Obeseia trecutului care revine

Anul 1989. Autoritățile clamează prin toate mijloacele de comunicare „victoria socialismului asupra capitalismului”. Au tot făcut-o începând cu anii 50. Peste tot te împiedici de cultul deșănțat al personalității : „Cel mai iubit fiu al poporului”, „Geniul Carpaților”,„cel mai de seamă erou printre eroii neamului” s.a.m.d. Socialismul e superior capitalismului. Dar magazinele sunt goale și, de cele mai multe ori, lumea se așează la coadă doar la simplul zvon că „o să se bage ceva”. E o societate cenușie, propaganda e deșănțată și încearcă să prezinte o realitate răsturnată. Întrucât tot pătrund informații despre bunăstarea „de afară”, propaganda contraatacă prezentând realitățile incomode ale lumii apusene: șomaj, dezrădăcinare, polarizare socială, s.a.m.d. Energia electrică se oprește timp de o oră pe zi, din rațiuni de economisire. Când pornește curentul, la televizor nu se văd decât ode dedicate „tovarășului”. Telejurnalul e considerat cea mai jegoasă emisiune. Începe invariabil cu formula: „Buna seara, Tovarășul Nicolae Ceaușescu ...”. E o lume cenușie, apăsătoare. Oamenii sunt urmăriți cu brutalitate de către organele de represiune. Securitatea te poate aresta dacă cineva te reclamă c-ai spus un banc cu „tovarășul”. Iar acea arestare îți poate fi fatală. Chiar dacă scapi viu din beciurile lor, ești terminat: ți se desface contractul de muncă și ești trimis la munca de jos. Oamenii știu toate aceste lucruri și se tem. Știu că toată poleiala regimului e una falsă și mai știu că trebuie să găsească o metodă de a se elibera de teroare. Nimeni nu crede nimic din ceea ce spun autoritățile și cel mai mare dușman perceput de omul de rând e Securitatea.

IT și noua revoluție

Între anii 50 și 70, SUA a dedicat energii incredibile dezvoltării tehnicii de calcul și a tehnologiilor înalte derivate din aceasta. În zona comunistă a lumii, statele respective acopereau întârzierea printr-o industrializare rapidă. Când SUA a scos la lumină noua sa găselniță, statele socialiste au protestat deoarece tehnica de vârf, automatizarea extremă și robotizarea nu prea cadrau cu ideologia oficială. De partea cealaltă, aliații SUA, mai cu jenă, mai cu entuziasm(unii dintre ei) au început să adopte noile invenții. Ceea ce, în final s-a dovedit a fi o revoluție similară celei industriale.

Falsa diaspora și falsul vot

Știu că cele pe care le voi spune în continuare vor trezi reacții radicale, dar cred din tot sufletul că adevărul trebuie spus răspicat. Nu de alta, dar, altfel, riscăm să luăm de bune minciunile propagandei și să judecăm greșit. O să vorbesc astăzi despre diasporă, cu calm și fără patimă. Dar, în același timp, spunând lucrurile apăsat, astfel încât să nu rămână loc de echivocuri.

Propaganda

Partea proastă a propagandei este aceea că, în relația cu ea, de fiecare dată te trezești prea târziu. E un fenomen pervers care te hipnotizează atâta timp cât e nevoie, până faci acțiunea. După ce ți s-a luat consimțământul, devii inutil, neinteresant. De obicei atunci te trezești și-ți dai seama ce prostie ai făcut.

Stați liniștiți în locurile voastre!

Nici n-a apucat bine să citească onorata instanță magicul cuvânt scris pe bilețel, anume „CONDAMNAT!”, că imediat bravii luptători pe frontispiciul națiunii s-au și repliat. Dacă la o nulitate precum Marean Oprișan te-ai fi așteptat să reacționeze cum a reacționat, dacă la Negoiță instinctul de-a mușca de cur era aproape natural, parcă la cei care până mai ieri dădeau serios din coate ca să prinză un colț în fotografia cu Dragnea nu te-ai fi gândit că se vor lepăda atât de ușor de satana. Culmea e că n-au avut nici măcar demnitatea s-o spună apăsat p-aia cu „am fost un dobitoc”. Au trecut-o direct la clasica placă pe care-o tot auzim de la rivuluție încoace: „io de fapt ieream dezedent, mânca-ți-aș!”.

Protestul meu

De fiecare dată când aud o golănie din partea cuiva dintre cei cunoscuți, ca măsură de precauție, prefer să mă izolez efectiv de respectivul individ. Când am realizat cât de toxic e Liiceanu și cât de pervers e Pleșu, efectiv le-am boicotat produsele. Nu pot nega că Humanitas scoate multe cărți bune, dar de ani buni refuz să cumpăr de-acolo. Citesc mult, dar de la Humanitas citesc doar cărți împrumutate sau luate de la anticariat. E modul meu de-a protesta, de-a mă asigura că banii mei nu ajung la Liiceanu. În ceea ce privește producțiile celor doi, pot spune că de multă vreme sunt destul de bine izolat de sursa de infecție.

În numele lui Baal

V-a plăcut discursul Papei? Dar „iluminarea” cerului la apariția sa. Și nu o dată, ci chiar de două ori. Așa-i că v-a impresionat cu cuvintele lui blânde, cu invitațiile sale la iubire și, oh, da!, cu citatul din Eminescu? Sincer eu nu știam că Papa e un cititor de Eminescu. Ce să spun, m-a impresionat. La fel cum m-au impresionat muierile ălea care au transmis în direct. În special o fătucă de pe TVR care cred că a avut o serie prelungită de orgasme.

Dar, totuși, s-a văzut limpede că Papa a făcut minuni! Parcă asta îmi vor spune cei care vor să mă tragă de mânecă. Minunile acelea cu risipirea norilor le face taica Putin la fiecare zi a Maicii Rusia. Iar rezultatele se văd câteva zeci sau sute de kilometri mai încolo, unde sunt coduri roșii și ruperi de nori aproape ca-n Apocalipsă. Au fost ceva ruperi de nori și inundații groaznice? Păi tot în registrul de „minuni ale Papei” ar trebui integrate.

Pentru voi, scumpii mei tefeliști!

Să nu v-aud că-mi spuneți că viața nu e frumoasă! Ba e chiar mult prea frumoasă! Știu, dragi tefeliști, în clipa asta mă priviți strâmb. Doar eu sunt ăla cu „ciuma roșie”, ăla care-a pierdut, căruia i-ați dat cu maiul în cap la alegerile acestea. Sunteți nedumeriți?