Iluziile democraţiei

Înainte de a înjura vă rog să vă gândiţi bine. Tot circul pe care l-am trăit în ultimii treizeci de ani a culminat cu evenimentele de aseară. Un retardat care refuză o confruntare directă cu contracandidata sa urmează să fie ales preşedinte. Un retardat care, pentru a para momentul jenant în care se află, îşi organizează o chermeză mediatică jalnică unde nişte servitori îi pun întrebări atât de facile încât şi-un copil ar putea „trece peste moment”. Un prostovan care abia articulează bine, un sec, fără capacitatea de a raţiona, repetând ca un robot slogane golite de sens, iată actualul şi viitorul preşedinte al României. N-o simţiţi ca pe un afront personal? Nu vă simţiţi jigniţi de aşa o situaţie?



Absolut tot ceea ce se întâmplă cu noi are o cauză profundă, ţinând strict de sistemul politic instaurat după 89. Voi spune direct, fără ocolişuri: vinovăţia pentru stagnarea în acest hal a societăţii o poartă ceea ce generic numim democraţie. E un sistem abject în care permanent o ţară e nevoită să-şi reducă aspiraţiile la cel mai mic numitor comun. Simţim aceasta nu doar la noi, ci peste tot pe unde „democraţia funcţionează”.

Uitaţi-vă la Anglia, la Franţa sau Germania. Toate conduse de papiţoi mestecând concepte goale de sens. Uitaţi-vă la SUA - patria cea mai avansată în domeniul democraţiei - ce spectacol macabru înfăţişează. Uitaţi-vă peste tot şi veţi vedea doar state eşuate sau cotropite de forţe ilegitime care mimează aşa-zisa „egalitate deplină în faţa legii”.

Democraţia e virusul care a omorât societăţile tradiţionale rupându-le de tradiţie şi care, prin aceasta, a reuşit să înscrie lumea pe un drum fără întoarcere. Mai circumspecţi, englezii şi-au menţinut monarhia. Însă climatul democratic a detonat-o programatic astfel încât, în prezent, şi monarhia britanică e tot o formă fără fond.

În condiţiile în care este imposibilă întoarcerea în trecut, iar prezentul e din ce în ce mai obsedant, care ar fi soluţiile? În mod sigur continuarea în aceeaşi direcţie de permanentă „reducere la cel mai mic numitor comun” nu are decât o finalitate: prăbuşirea societăţii. La ce altceva te poţi aştepta de la o societate care se auto-prosteşte programatic pentru a respecta „canoanele stricte ale democraţiei”? Căci, nu-i aşa, pentru a fi toţi egali trebuie să fim toţi la fel de proşti.

Gândiţi-vă puţin la ceea ce v-am spus acum. E clar că nu mai merge aşa, că iluzia cu „fiecare are dreptul la opinia sa” costă prea mult. La ce bun ca un analfabet care nu înţelege nimic din această viaţă să influenţeze prin „dreptul lui” opinii fundamentate ale unor oameni care, cel puţin, au avut bunul simţ de-a studia o problemă. Un prost nu face altceva decât să voteze ce-i spune propaganda. Ori, a transforma propaganda în motor de canalizare socială e cea mai mare jignire pentru fiinţa umană.

În realitate democraţia nu există şi nu e funcţională. Terminaţi cu şabloanele şi priviţi realitatea în faţă: democraţia înseamnă un retardat incapabil în fruntea statului. Nu v-aţi plictisit de asemenea spectacole macabre? Hai mai bine să privim realitatea-n faţă şi să încercăm să găsim altceva mai bun care, cel puţin, va promite să împingă în faţă oameni oneşti nu proşti histrionici şi dominaţi de reacţiile maladiilor psihice care-i chinuie.