Lumea care vine

Rusia anunță în fiecare zi noi arme și tehnologii avansate. Nu am avut timp să vă vorbesc despre giganticul proiect al submarinului cărăuș de gaz lichefiat: un monstru de 360 de metri lungime, 70 de metri lățime și o înălțime de 30 de metri, echipat cu trei reactoare nucleare. Noul monstru al mărilor ar urma să preia gaz lichefiat din exploatările arctice pe un un traseu care trece pe sub calota glaciară, micșorând astfel costul gazului extras de-acolo întrucât, în iernile polare, nu va mai fi nevoie ca gazul să fie preluat de navele-cărăuș de gaz, însoțite de spărgătoare de gheață care să le facă traseu navigabil. În plus, submarinele cărăuș, având autonomie nelimitată - vor putea livra gazul în orice punct din lume, în cel mai scurt timp posibil.

Din Absurdistan, cu jenă

V-am atras de mult atenția asupra USR, încă de când se tăvăleau prin Parlament cu #rezistenții, încă de când făceau live-uri tâmpe pe unde-i apuca nevoia de a acționa butonul mobilul. Modul oligofrenic de-a se comporta ar fi trebuit să atragă atenția oricărui om cât de cât serios, cât de cât cu boii acasă. Dacă am fi fost o țară normală, așa cum clamează Plăvanul în sloganul său electoral cu iz porno, celor care au făcut greșeala să-i voteze li s-ar fi făcut rușine și-ar fi ieșit să protesteze împotriva ipochimenilor scăpătați prin Parlament.

Noua paradigmă militară

Când Putin spunea că urmează să dezvolte o nouă serie de arme care vor lăsa absolut totul în urmă, comentacii de profesie măcăneau că mănâncă rahat. Zilele trecute, când rușii au prezentat prima rachetă hipersonică funcțională, tuturor le-a cam amuțit zâmbetul. De ce, e simplu. Din acest moment Rusia e singura superputere capabilă de război hiper-eficient.

Bugetul cotropirii noastre

Ca să nu ziceți că n-ați știut, vă dau principalele coordonate ale bugetului pentru care PNL își asumă răspunderea. Spun în paranteză că asumarea răspunderii pe Legea Bugetului este, probabil, cea mai aberantă metodă găsită pentru a trece prin Parlament această lege a înrobirii noastre. Dar să vedem exact cum stăm.

Ministerul Apărării Naționale va primi un buget cu 18% mai mare. Armele americane fără offset, contractele cu nemții și alte asemenea ticăloșii trebuie să aibă o sursă de finanțare solidă. Rețineți totuși că anul viitor Apărarea ne va toaca 4.5 mld. EUR. Și nu, nu suntem în război. Doar instituțiile ilegale ale statului au declarat război poporului român. Să trecem însă mai departe.

Demnitatea pe care n-o avem și dezastrul care urmează

În 15 noiembrie spuneam următoarele: „Cum bine se ştie, instituţiile financiare internaţionale colcăie de cîţi d-ăştia fără sare şi fără piper, incapabili să detecteze când unul aberează. De-aia mulţi miniştri de finanţe preferă să transmită doar comunicate. Ştiu că ăia din instituţii sunt atât de seci încât sunt incapabili să capteze nuanţele. Dacă un bou interpretează aiurea o scăpare dintr-o conferință de presă sau declarație, riști să-ți detonezi singur o bombă sub propriul scaun. Imaginaţi-vă acum cum reacţionează nişte animale cu raţiunea limitată când aud din gura Ministrului de Finanţe cum că pesedeul lucra cu două bugete, cum că e imposibil să nu depăşim ţinta de deficit sau că suntem aproape de blocaj. Într-adevăr, noi râdem, însă când Ministerul de Finanţe va căuta să rostogolească ceva din datorie, o va face la preţuri mult mai mari. ”

Minciuni, minciuni și iar minciuni

7 aprilie 2018. Mai țineți minte evenimentul de-atunci? Nu, pentru că societatea vă programează să aveți memoria pe un termen de foarte, foarte, extrem de foarte scurt timp. Azi vorbiți despre Dincă, mâine despre chestiuni financiare complexe, poimâine despre justiție s.a.m.d. De fiecare dată cu încrâncenări ultimative, dar dezumflându-vă la fel de previzibil ca și atunci când v-ați inflamat. Nu-i cazul să mă contraziceți; luați-o ca pe-o axiomă și liniștiți-vă.

Când istoria rimează

Înainte de a vă întreba într-un viitor foarte apropiat „de ce s-a ajuns aici?” vă voi spune câteva lucruri care-au fost date intenţionat uitării. Cu toate că evenimentele s-au petrecut sub ochii voştri, i-aţi închis ostentativ sau v-au fost închişi. Oricum, puţin contează asta. Important e rezultatul.

Îl mai ţineţi minte pe Gaddafi? Dacă sunteţi dintre cei mai tineri, probabil îl cunoaşteţi sub apelativul de „terorist”, „tiran”, „dictator” s.a.m.d. A fost preşedintele Libiei, apărut într-o perioadă tulbure. A fost omul care a reuşit ceea ce era considerat imposibilul într-o ţară africană şi musulmană. Oricare dintre teoreticienii fini de prin birourile capitonate, nu riscă să asocieze religia musulmană cu Africa deoarece se tem să nu cumva să le explodeze ceva prin birou. Aveţi idee cum arăta Libia lui Gaddafi?

Şocul auto

Suntem deja în criză. O criză începută perfid, fără titluri mari în presă, fără alerte pe televiziuni sau isterii pe reţelele de socializare. De data aceasta isteriile se desfăşoară în cabinetele ferite de ochii publicului, unde executivii marilor companii şi consiliile de administraţie fac tot felul de scenarii. O să intrăm azi într-un domeniu care ne va afecta drastic în perioada imediat următoare: industria auto.

În luna noiembrie a anului curent, la Frankfurt, a avut loc o întâlnire misterioasă între executivii de rang A ai industriei auto germane şi experţi de primă mărime. S-au discutat problemele industriei şi, mai ales, motivul pentru care scăderea abruptă de profitabilitate va face ca întreaga industrie să treacă pe minus de anul viitor. Reglementările legate de emisiile de CO2 vor pune întreaga industrie în faţa unei situaţii fără ieşire.

După ce ani de zile trepăduşii din industrie s-au ascuns în spatele PowerPoint-urilor frumos desenate, bomba e pe cale să le explodeze în faţă tuturor. Problema stringentă e că, la ora actuală, este tehnologic imposibil să respecţi normele de poluare care vor intra în vigoare din ianuarie 2020. Parcurile auto ale dealerilor sunt pline cu maşini întrucât, pentru a-şi rostogoli datoriile, producătorii auto aveau nevoie să „facă dovada” în faţa bancherilor că produsele lor au căutare. Mai mult, ca să fie treaba şi mai proastă, liniile de producţie continuă să scoată, în cadenţa cunoscută, maşini depăşite tehnologic pe bandă rulantă. Cui le vor vinde, Dumnezeu ştie! În aşteptarea unei minuni, executivii continuă să se comporte ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. Însă de întâmplat se vor întâmpla multe.

Revenind la întâlnirea misterioasă de la Frankfurt, în urma acesteia au început să răsufle informaţiile legate de concedierile masive care se pun la cale în industrie. Singura soluţie pentru respectarea reglementărilor legate de emisii este electrificarea. Iar electrificarea aduce de la sine o simplificare. Întreg know-how-ul legat de motoarele cu combustie internă devine junk, iar armatele de ingineri pe care, până mai ieri, se băteau producătorii auto, devin un balast de nesuportat. Cine mai are nevoie de întreaga tehnologie complicată şi de actualii guru ai motoarelor clasice în condiţiile în care motorul electric simplifică radical totul? Însă, când ne întrebăm cine are nevoie de toate acestea, ar trebui să ne întrebăm şi cine mai are nevoie de toate acele imense hale? O maşină electrică o poţi produce într-un garaj. Pentru producătorii actuali, electrificarea înseamnă reducerea spaţiului de producţie cu cel puţin 2/3. Iar în ceea ce priveşte angajaţii raportul e similar.

De-aceea Mercedes a anunţat că face planuri pentru concedierea rapidă a 20 000 de angajaţi. Iar acesta e doar primul val! Industria auto germană angajează direct peste 850 000 de oameni. Se estimează că în Germania se vor pune pe liber aproximativ 50 000 de angajaţi din industria auto doar până la sfârşitul acestui an, adică până „mâine”! Pentru ca treburile să arate şi mai urât, majoritatea producătorilor sunt obligaţi să-şi împartă producţia cu pieţele pe care vor să vândă pentru a evita suprataxarea. Aşa se face că „ultra-profitabilele” fabrici germane - care produceau local şi exportau în draci - sunt obligate să producă doar pentru Europa. Producătorii care vor să vândă sunt obligaţi să-şi facă facilităţi de producţie pe pieţele mari, precum SUA şi China. Şi, ca să fie treaba frumoasă, declinul vânzărilor se manifestă stringent şi pe pieţele altă dată campioane. China pare mult prea plină de automobile, iar pe americani n-ar mai trebui să-i luăm în considerare în condiţiile în care acolo avem de-a face cu „economia de forceps”.

În Europa-mamă situaţia e mai nasoală decât peste tot. Îmbătrânirea populaţiei a condus la o slabă apetenţă a publicului pentru „o nouă maşină”. Falsa revigorare pusă la cale de politicieni prin încurajarea imigraţiei n-are nicio şansă să producă vreo piaţă pentru industria auto. În afara faptului că „noii europeni” au standarde slabe în ceea ce priveşte calitatea maşinii, ei în principal se uită mai degrabă cum să fure o maşină decât să cumpere una. Şi-n niciun caz una nouă!

Nu-i de mirare că, în faţa acestor realităţi, chiar şi specialiştii moderaţi în aprecieri, precum Ferdinand Dudenhöffer, directorul Centrului de Cercetări Auto al Universităţii Duisburg-Essen, văd o pierdere de cel puţin 250 000 de locuri de muncă în următoarea decadă.

Dacă în Germania e un asemenea jihad, oare cum va fi în restul ţărilor. Aici vine o surpriză neplăcută pentru noi. România e al cincilea angajator în industria Auto din Uniunea Europeană(185k angajati), după Germania(850+k), Franţa(223k), Polonia(203k) şi Anglia(186k). Suntem urmaţi de cehi(177k) şi italieni(163k).

Să vedem acum ce înseamnă contagiunea. Cehia Ungaria şi Slovacia cunosc foarte bine algoritmul propriu: fiecare 10 procente de scădere a producţiei auto echivalează în aceste ţări cu o diminuare a PIB-ului cu 1%! Ungaria pare să-şi fi făcut un plan de backup, iar Polonia unul de câştig întrucât ambele ţări sprijină dezvoltarea facilităţilor de producţie a acumulatorilor auto. Cehii creionează un program naţional de depăşire a problemelor care vor urma. Slovacia se bazează în continuare pe costurile mici şi situarea într-o poziţie geografică favorabilă care-o face foarte uşor de integrat în orice combinaţie posibilă.

Aţi auzit ceva de România? Pe-aici nu se spune mai nimic, în condiţiile în care, un picaj al Industriei ar afecta la modul dezastruos opt dintre cele mai dezvoltate judeţe ale ţării. A făcut cineva un plan de backup? Mai mult, spre deosebire de celelalte ţări, România e expusă pe producători auto cu probleme majore. În timp ce nemţii au înţeles că urmează o perioadă de provocări masive, Renault-ul se zbate în lupte intestine şi va urma veşnica şi păguboasa cale trasată de statul francez, în timp ce Ford-ul nu-mi dau seama dacă încă mai există pe piaţă. Şi dacă mai există nu înţeleg de ce.

Nu vreau să vă îngrijorez, dar industria auto are o contribuţie de peste 14% în PIB-ul ţării. Expunerea disproporţionată pe această industrie ne face vulnerabili în faţa primului val al crizei. Politicienii noştri, ca de fiecare dată, sunt rupţi de realitate. Mă rog, nu prea mai sunt nici politicienii ai noştri întrucât, după cum aţi constatat, suntem conduşi exclusiv de gauleiteri, grofi şi alte asemenea jivine. Iar scopul lor în ceea ce priveşte România e strict acela de jefuire a ei. Ştiu că m-am întins ceva mai mult azi, dar am zis să vă arăt dincotro bate vântul şi să vă avertizez cam care e zona din care o să înceapă să vă usture.

1 Decembrie 2019

Uneori simt c-am orbit. Ies pe stradă, văd maşini, văd lumini, văd clădiri. Văd chiar şi oameni. E o agitaţie permanentă, o fojgăială pe care o văd, care uneori mă agresează. Cu toate acestea simt c-am orbit pentru că, în tot tăvălugul zilnic, nu mai reuşesc să văd români. Unde-aţi fugit, fraţilor? Unde v-aţi ascuns, dragii mei? Unde sunteţi? - îmi vine să strig zi de zi.