A doua treaptă

După ce am discutat despre iluziile democrației-liberale, e timpul să vedem care este calea de eliberare din capcanele acesteia. Cunoașterea capcanei în care suntem prinși de mai bine de două sute de ani este esențială pentru a ne putea elibera de jugul artificial, de iluziile actualei societăți.


Imaginați-vă un pește care înoată într-un borcan. Faptul că în câteva secunde uită ce s-a întâmplat anterior îl face să-i fie egal dacă înoată în borcan sau în ocean. La fel ca peștii din borcan sunt prinși și oamenii în societățile prezentului. Numai că, mintea umană nefiind atât de scurtă, ajunge să-și dea seama de capcană, încercând să scape. Atunci se întâmplă un fenomen ciudat. Oamenii folosesc refugiile vizibile, merg pe căile strâmte care-i fac să evadeze din borcanul blestemat. Dacă nu-și găsesc moartea pe traseul lung și sinuos, reușesc să scape de teroarea borcanului. Ceilalți pești îi văd înotând veseli dincolo și sunt atrași și ei de mirajul „libertății”. Numai că acel traseu vizibil, lung și sinuos, nu e decât o cale către un alt borcan, la fel de limitativ precum cel din care-au evadat fericiții „câștigători”.

Aici „evadații” se împart în două categorii: cei care-și dau seama și cei care nu văd că noua realitate e oarecum identică celei din care-au evadat. Poate că sunt stăpâni mai buni, poate că e mai multă mâncare, dar, la naiba, e tot un borcan! Cei care care „nu văd”, în marea lor majoritate de fapt nu vor să vadă pentru a nu recunoaște faptul că acel drum lung și sinuos, acel sacrificiu făcut a fost în van.

Toate acestea se întâmplă deoarece peștele captiv preferă calea vizibilă, cea pe care mediul său i-o arată. Refuză să înțeleagă caracteristicile borcanului, refuză să se uite în afara sa, dincolo de sticla de care se tot lovește. Dacă ar ști forma borcanului și faptul că ieșirea din el se face pe deasupra, ar înțelege că pe-acolo ar fi o posibilă ieșire în condițiile în care nefastul borcan s-ar afla deasupra unei ape mai mari, cea care i-ar oferi calea sigură de evadare. Altfel, având toate aceste date și constatând că nu sunt îndeplinite condițiile adevăratei evadări, cel puțin nu și-ar mai pune pielea la bătaie încercând false evadări.

Am făcut această lungă introducere pentru a înțelege că lumea e plină de capcane similare și că, de cele mai multe ori, iluzia că dacă sari într-o altă barcă îți va fi mai bine nu e nimic altceva decât o iluzie. Lumea a ajuns o capcană imensă în care ne învârtim cu voioșie, căutând precum găinile abulice un iluzoriu tărâm al făgăduinței. Culmea e că acel tărâm există, dar nu-l vedem cu toate că avem ochi cu care vedem și urechi cu care să auzim. Oare ce poate fi atât de puternic încât, în ciuda simțurilor noastre perfect funcționale, nu putem distinge realitatea de iluzie? Ce zid ne face mai neputincioși decât peștii din borcan? Aceasta e marea întrebare!

Dușmanul despre care vă vorbesc e propria voastră minte. Nu-i ciudat că un organ atât de complex, capabil de a vă face să depășiți orice limită, devine propria voastră pușcărie? Cum se întâmplă asta e deja banal. Uitați-vă la animalele dresate și o să înțelegeți: prin condiționări și corecții gândirea vă este ghidată într-o anumită direcție. Astfel ajungeți să nu mai vedeți decât mâinile dresorului: una are un baston electric, iar cealaltă o bucată de mâncare. Și astfel știți doar că, ascultând comenzile veți primi mâncare, iar ignorându-le veți fi pedepsiți. Frumos destin al unei ființe născute pentru a fi liberă!

Destul cu analogiile. Să vedem acum care-i această chingă care ne-a arestat mintea. Are o denumire comună, pe care am întâlnit-o de atâtea ori până acum: ideologia. Ce e ideologia? Este arma cea mai radicală inventată de marxism. În același timp este și motivul pentru care atâtea minți sunt precarizate de către ea. Originea sa marxistă nu a limitat-o, ci, mai mult, i-a sporit aria de acțiune. Astfel, în scurt timp, s-a născut o ideologie de dreapta, liberală, ca opoziție față de ideologia de stânga, marxist-comunistă. Ca să nu mai vorbesc de nașterea unei ideologii religioase, menite a înlocui „religiile înțepenite ale trecutului” cu formele suple, combative și „eliberatoare” ale prezentului. Neoreligiile le vedeți înmulțindu-se ca puricii sub forma sectelor neoprotestante sau pleiada de mișcări specifice „New Age”. Simplificând oarecum putem spune că, în general, cam toate denumirile de mișcări cu prefixul neo sunt de aceeași factură, fie că vorbim de neocomunism, neomarxism, neoliberalism, neoconservatorism, neoprotestantism, neospiritualitate s.a.m.d. În toate acestea ideologia arestează gândirea pentru înregimentarea omului. Ele nu sunt căi de urmat sau alternative - cum deseori li se spune - ci capcane.

Nu vă gândiți, în timp ce priviți strict spre exemplele pe care le-am dat, că nu sunteți victime ale ideologiei sau că salvarea e simplă. Din contră, victime suntem toți, iar salvarea e teribil de grea necesitând un efort substanțial. Gândiți-vă că trebuie să scăpați din niște șabloane care tot sunt întărite și „confirmate” de cel puțin două sute de ani. S-au petrecut atât de multe încât ideologia e parte din noi. Să vă dau un exemplu banal. Când asistați la o ceartă între două persoane și aflați detalii ba dintr-o parte, ba din alta, așa e că, la o discuție cu o terță parte, afirmați ceva de genul: „nu știu ce să spun, la urma urmei fiecare are dreptate în felul său”. Iată o afirmație aparent nevinovată care e infectată de ideologie. Ce înseamnă acest „fiecare are dreptatea sa”? Înseamnă că nu există adevăr, că acesta e relativ sau, cum se spune într-un alt șablon, „că adevărul se află la jumătate”. Relativitatea adevărului e teza fundamentală cu care marxismul a infectat societatea conducând-o la tembelismul corectitudinii politice din ziua de azi. E doar un exemplu care ne arată că lupta cu ideologia e una mult mai grea decât vă imaginați.

Detectarea ideologiei nu e însă foarte dificilă întrucât ea e caracterizată de o suspiciune generală față de idei. Așa cum Nietzsche(atenție, fără a fi ideolog!) făcea genealogia ideilor găsind în fiecare o condiționare(slăbiciune, forță, boală, sănătate etc.), la fel Freud a găsit că ideile sunt efecte ale luptei dintre conștient și subconștient. Aveți idee cât dezastru a putut provoca Freud cu schematizarea extremă a psihicului uman, transformat într-o mașinărie condiționată sexual? Faptul că, în realitate, n-a reușit să vindece niciun om, a trecut în plan secundar și nu s-a opus răspândirii virale a freudismului. Sunt obscen de mulți oameni care chiar și acum plătesc averi întregi psihanaliștilor fără a obține niciun rezultat palpabil. Sau dacă obțin ceva, ori e strict întâmplător ori e determinat de forța lor interioară de a-și depăși disfuncționalitățile psihice.

Ce este ideologia? E o schematizare extremă, un șablon facil de gândire care fascinează prin simplitatea și aparenta sa aplicabilitate extinsă, făcând-o demnă de generalizare. Uitați-vă la obscurul profesoraș Yuval Noah Harari și la isteria creată de scrierile sale caracterizate de certitudini discutabile și generalizări grosolane. Omul căzut în sclavia ideologiei brusc nu mai are îndoieli, ci doar certitudini. Judecă absolut tot în termeni de prieteni și dușmani, are o teribilă abilitate de a găsi „dușmanul” care stă la originea unei „idei toxice” pentru ca apoi să se dezlănțuie împotriva „dușmanului” ca demonstrație a toxicității ideii. Ideologia simplifică judecând totul în alb și negru, fără nuanțe, fără întrebări. Omul arestat de ideologie dezvoltă un radicalism. Vrea moartea dușmanilor și n-are nicio tresărire atunci când pune mâna pe armă pentru a ucide. Ideologia l-a convins că eliminarea „dușmanilor” e calea către curățarea societății. Ideologizatul e revoluționar, gata să iasă oricând în stradă și să facă prăpăd după ce cucerește puterea. De-aceea bolșevismul a produs o groază de victime, trecute sub tăcere de ideologii lumii de azi. De-aceea dreapta ideologizată a produs atâtea victime. De-aceea religia ideologizată naște mișcări teroriste radicale.

Întorcându-ne la noi, e esențial să facem efortul de-ideologizării. Așa cum am amintit, e o luptă teribil de grea întrucât ideologia a penetrat aproape totul. Ziarele, revistele, televiziunea, toate sunt ideologie. Educația e ideologie. Panourile publicitare sunt ideologie. Lumea întreagă e ideologizată. De-aceea scăparea nu se face în niciun caz simplu, ci cu un efort teribil. Nu-i ușor pentru cineva care până acum a judecat schematizat să se apuce să-și dărâme șabloanele mentale pentru a le înlocui cu vechile metode care nu excludeau incomprehensibilul, misterul sau întrebarea.

Poate vreți o schemă. Nu există. O asemenea schemă ar face treaba mai simplă, dar ar transforma întregul proces al de-ideologizării într-o altă ideologie, expunându-vă unei capcane similare. Știu că e posibil să vă dezamăgească această constatare, dar pentru a scăpa de lanțuri e nevoie de mult efort propriu. Puneți sub semnul întrebării absolut tot, îndoiți-vă de veridicitatea oricărei afirmații și căutați să înțelegeți fenomenul care a condus la acea afirmație. Veți obține astfel cel puțin două rezultate: pe de o parte veți înțelege mai mult din ceea ce vă înconjoară, iar de cealaltă parte, veți simți cum creșteți spiritual rupându-vă de ideologie.

Dacă primul pas, acela de a identifica tarele sistemului, a fost unul facil, acest al doilea pas este uriaș întrucât are puterea de a vă transforma, de a vă face oameni autonomi, în adevăratul sens al cuvântului. Schimbarea nu se poate face cu oameni închistați sau re-îndoctrinați cu o altă ideologie. Am rămâne în schemele lumii de azi. Nebunia pe care-o trăim nu poate fi învinsă decât atunci când e depășită. Nu trebuie luptat cu ea, ci trecut deasupra, acolo de unde se vede limpede caracterul iliuzoriu și caricatural al acestor războaie.