vineri, 17 ianuarie 2020

Statul eșuat și posibila soluție

Vă dați seama ce cloacă e politica asta a noastră în condițiile în care personaje tragicomice gen Andrei Caramitru, Moise Guran, Marian Ceaușescu, Nicușor Dan, Dan Barna, Cosette Chichirău s.a.m.d. au loc în prim planul scenei? Cum adică să se uite cineva în gura lui Moise Guran? Sau a lui Andrei Caramitru?

Cum poate lua cineva în serios aberațiile pe care le spun ăștia? E clar că e ceva putred atât la noi, cât și în sistemul pe care l-am ales. Într-adevăr, democrația are păcatul fundamental de a reduce totul la cel mai mic numitor comun, însă sunt țări care reușesc să compenseze acest neajuns prin promovarea unor personalități menite a echilibra cumva balanța.

La noi e situația cea hidoasă: sistemul încurajează proștii și proștii îl acaparează. De-aceea nu se mai poate respira. Politica e invadată de proști imbecili, cultura de lumpenintelectuali, iar instituțiile statului colcăie de nulități. Sunt convins că mlaștina în care ne scufundăm nu se va putea corecta niciodată, astfel încât singura șansă de contracarare este dezvoltarea unei structuri paralele care să nu interfereze cu statul, sau, dacă o face, să o facă la modul minimal.

Spun toate acestea deoarece, la fiecare articol în care prezint neajunsurile sistemului în care-am fost târâți, mult prea mulți mă întreabă care sunt soluțiile. Singura soluție pe care o văd este ignorarea actualului stat și construirea unui alt stat bazat pe principii solide. Ridicarea de jos în sus, pe fundația solidă a rădăcinilor naționale, a principiilor noastre care ne eliberează, nu pe baza toxicelor ideologii de import.

Treptat, în perioada următoare, o să încerc să creionez ceva mai multe, invitându-vă să participați atât la partea de construcție intelectuală a acestui sistem, dar, mai ales, la cea fizică. Schimbarea României nu se mai poate face decât de jos în sus. Nu vă așteptați minuni că nu se vor întâmpla. Dacă vreți să schimbați ceva, schimbarea trebuie să fiți voi!

11 comentarii:

  1. În sfârșit se conturează ceva concret. Simt că pot merge cu dumneavoastră până la marginea galaxiei. Și vorbesc serios. Am trecut proba neîncrederii; dacă nu există încredere nu se poate construi nimic, iar ce s-a construit cât exista încredere se năruie. Am fost trădat de cineva pentru care eram în stare să sar în foc fără să-mi spună de ce!

    RăspundețiȘtergere
  2. Intrebarea-i: In cine putem avea incredere ? Cu cine putem face alianta interna / externa ? Daca Roamania actuala nu-i in stare de nimic in fata cataclismelor externe, Romania 2.0 cu atat mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nobila decizie de-a construi un sistem pe fundatia rezistenta a radacinilor nationale! Sincer si raspicat o declar! Citind, in special, partea finala a articolului am avut senzatia clara a unei intalniri cu coplesitoarea biografie a poporului, talmacita in tot ce ne inconjoara, ca o zestre indispensabila a unei existente constiente intre ieri si maine, temei sacru de a vietui aici si nu aiurea, de a indrazni spre culmi pe masura, asa cum excelent ati scris, statorniciei (radacinilor) noastre. Plamaditi din duhul purces de la Decebal si Traian, auzim fara efort vuietul Rovinelor, al Podului Inalt, porunca lui Tudor, vocea clocotitoare a Balcescului, fluierul Craiului Muntilor, srapnelele Plevnei si intelegem mai bine, fara putinta de rastalmacire, rostul nostru pe acest pamant curatat de vitregii, mandatari ai atator jertfe, titulari ai unei raspunderi fata de cea care ne-a zamislit pe toti: Patria-Mama. Ar fi minunat sa reusiti ce v-ati propus! Pentru ca minunile se intampla cu ajutorul unor oameni inimosi si inteligenti, care au studiat cum se cuvine istoria secolului XX nu numai din punct de vedere militar si national, ci si din cel international si financiar. Evenimentele actuale sunt spectaculoase doar pentru mintile neantrenate si "nemobilate". Ceilalti observa un pattern, un sablon, creat si promovat de imperialismul fascist instaurat astazi. Peste tot se constata incercari timide de resuveranizare a natiunilor, asa cum vedem limpede tentative de sabotare a acestor tendinte prin mutarea atentiei popoarelor catre teme false. Ca exemplu: dupa ce imperialistii aproape c-au distrus statul suveran Siria, si-au mutat energiile malefice catre Iran. Prin Venezuela n-au prea avut eficienta, deoarece acolo s-a facut educarea maselor de catre liderii formali si informali. La fel in Turcia, esecul loviturii de stat prin tentativa de inlaturare a lui Erdogan, aproape ca a condus la iesirea din NATO a tarii. Una peste alta, se desprind 2 concluzii:
    1. in secolul XX a fost posibil un socialism autentic (fara nobilime de partid si fara alogeni, asa cum se intampla in Romania astazi) precum si primul bloc politico-economic-militar alternativ imperialismului-fascist;
    2. dupa 30 de ani de la dinamitarea URSS-ului si a tarilor satelit, socialismul autentic este mai puternic decat oricand si isi reia delicat, plapand drumul catre mintile tulburi ale maselor, otravite de ucigasele tehnologii ale informatiei. Tocmai de aceea oamenii cu care interactionati va intreaba, care ar fi solutiile salvatoare din aceasta decadere morala, spirituala, politica si economica care ne-a sugrumat de ceva vreme incoace.
    In legislatia internationala, tratatul semnat de Stalin, Roosevelt si Churchill este in vigoare. Faptul ca n-a fost abrogat, demostreaza ceva: restaurarea modelului sovietic de conducere a societatii este obligatoriu pentru Estul Europei, Rusia si tarile satelit. Am cautat ani intregi sa gasesc o data si un an cand va intra in vigoare, dar n-am gasit. De unde conclud ca fascismul nu va permite socialistilor sa se organizeze si sa se elibereze intrucat ei sunt martorii acelei perioade care ar putea confirma succesul acelui model de organizare sociala. Prin urmare, trebuie exterminati! De aici rezulta masurile pe care le traim astazi, cum ar fi cresterea varstei de pensionare, scaderea pensiei sau impozitarea ei. Iar exemplele pot continua, dar le cunoastem cu totii, nu-i cazul sa le mai trec in revista. As termina de scris poimaine-seara. Ca o opinie personala, schimbarea de care pomeniti dumneavoastra cred ca va avea loc pe la jumatatea acestui secol XXI, secol care va fi socialist sau nu va fi deloc.
    Grea misiune aveti, dar nu imposibila!

    RăspundețiȘtergere
  4. Solutia exista si se aplica de ani buni. Se numeste emigrare.
    Europa de Est va fi un azil de batrani. Aici includ si Rusia oligarhului Putin. Asta e tot ce mai poate face in zona aceasta de lume.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care batrini?...hehe, gindesti in termeni arhaici prietene
      Ca sa ajungi batrin trebuie munca multa , extenuanta, un adevarat slalom URIAS!

      Ștergere
    2. "Solutia exista si se aplica de ani buni. Se numeste emigrare."
      exact!

      "Europa de Est va fi un azil de batrani."
      Asta a fost planul vechi, acum nu cred ca mai este posibil acest lucru. In ultimiele decenii s-au ridicat multe natiuni care concureaza pentru acest privilegiu si care din aceste puncte de vedere, ofera mai mult decat tarile europene care deja erau fruntase la asa ceva: Spania, Portugalia & Italia. Vorbim despre tari ca Panama sau Costa Rica sau despre tari ca Filipine, Malaezia sau Tailanda care au dezvoltat programe de top pentru pensionari. Spre diferenta de ghetourile marxiste din UE, ca pensionar in nici una dintre aceste tari nu platesti impozite pentru pensie sau veniturile externe, iar sistemele medicale din tari ca Tailanda sunt deja le nivel de hotel de lux. Sa nu mai vorbim despre arta culinara sau clima tropicala si relief cu plaje si munti.
      Tarile vest europene nu mai pot concura cu tarile tropicale deja amintite, iar tarile est europene... inca sunt la stadiul de proiect si in mod sigur in 20-30 de ani vor deveni niste ghetouri africane sau orientale pline cu salbatici tigani si negri.

      Apropo... In Malaezia (si nu numai) te poti reloca fara sa fie neaparata nevoie sa fi pensionar, iar ca "expat", pe langa faptul ca ai acces la toate serviciile publice, nu platesti absolut nici o taxa sau vreun impozit pe averea si veniturile obtinute in afara tarii. Orase ca Penang, pe langa faptul ca sunt "paradisuri fiscale" SUNT PLINE OCHI de expati, "digital nomazi" si pensionari vestici, oameni inteligenti care nu sunt atat de cretini incat sa plateasca ~80% din venituri pentru niste utopii infantile de genul "contract social" si "datorie fata de tara". Da, oamenii cu adevarat inteligenti parasesc Europa si tot vestul anglo saxon (SUA, CA, AU, NZ) plus o gramada de ghetouri latino americane pe capete. Vor ramane doar prostii, adica doar marxistii sa-si dea in cap unii altora si sa se fure unii pe altii in numele "egalitatii". Viitorul prosper va fi in Asia. Tot acolo vor fi si cei mai multi oameni inteligenti, care pe langa faptul ca vor aduce cu ei inteligenta si experienta, dar vor aduce cu ei si CAPITALUL. Daca v-ati mirat de boomul economic din Asia, si in special din Asia de Sud-Est din ultimele doua decenii... nici nu va puteti inchipui ce va fi pe viitor. Inteligenta si capitalul nu cunosc granite si nu au cunoscut vreo data. Asiaticii se vor alege cu inteligenta, capitalui si prosperitatea, iar europenii si vesticii se vor alege cu marxistii locali la care vor mai adauga salbatici si imbecili cu IQ de babuin pe care ii improta ca "refugiati" din Africa si Orient.
      http://www.mm2h.gov.my/index.php/en/

      https://www.youtube.com/watch?v=K_Pq1RUHucs

      Luati si distrati-va:
      https://www.youtube.com/watch?v=qqogSUUUWwk


      "Aici includ si Rusia oligarhului Putin"
      Nu cred. Rusia este prea mare si in acest moment prea puternica. O putere nucleara nu se transforma peste noapte in azil de batrani si nici nu dispare fizic.

      Ștergere
  5. Despre Moise Guran putem spune ca i se potriveste pe dos zicala "mare om, mare caracter".

    https://adevarul.ro/news/politica/moise-guran-2015-nu-detest-nimic-mai-decat-detest-jurnalist-isi-abandoneaza-meseria-politica-1_5e207aca5163ec42712cfad9/index.html

    RăspundețiȘtergere
  6. Fii tu insusti schimbarea pe care o vezi in lume ....umbla o vorba ratacita si ea tot prin lume ! Da schimbarea reala , sanatoasa si de durata se poate intampla doar plecand de la baza , adica oamenii simpli din popor neinregimentati politic sau mai bine spus neindoctrinati ei sa reprezinte vectorul spre o normalitate ! Promovarea acestui curent cu vadita tenta meritocrata trebuie sa aibe castig de cauza ! Nu e simplu , pe calea pasnica e greu dar nu imposibil , pe cealalta cale se scurteaza drumul dar iar nu e sigura , fiindca deznodamantul il putem doar banui ! Doctrinele au fost puse mereu in antiteza si puse a se anula reciproc ! Din punctul meu de vedere partidocratia si-a atins limitele precum motoarele cu ardere interna oricat de bune vrei sa le faci tot polueaza ! Avem nevoie de un suflu nou tehnologic dpdv al modului de oranduire al societatii ! Meritocratia nu e un concept nou , dar duce la o evolutie fireasca a lucrurilor , nu e perfecta dar e perfectibila in comparatie cu partidocratia ce se afunda intr-o disolutie tenebroasa !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru Merit-o-cratie iti trebuie subiecti care MERITA, instruiti...Oare care-s aia iesiti din sistemul actual educational guvernat de justitia juvenila si platforma Bolognia..unde in loc de invatare temeinica a unui subiect, noi vorbim de COMPETENTE SI SKILLURI...ca la maimute?

      La fel si cu "oamenii simpli din popor"...care-s aia?

      Ștergere
  7. Bravo Dane, asa este

    Pestele se impute de la cap insa curatirea se face de la coada spre cap!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Securitatea are atatia membri si colaboratori si jos si sus si la mijloc, ca poate infiltra si deturna oricate state paralele sau perpendiculare. Vanare de vant. Aici si acum nu se poate realiza nimic fara acordul ei.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)