Unde e economia?

La începutul stării de urgență s-a spus că guwernerul va face și va drege. Și a făcut: a trimis în faliment aproape întreaga economie națională. S-a dat ordonanța aceea aberantă cu șomajul tehnic propunându-se antreprenorilor să facă totul pe banii proprii, urmând ca, la calendele grecești, să-și ia banii înapoi. În următoarele zile, pe fondul adâncirii crizei, asta se va transforma într-un șomaj galopant întrucât firmele vor prefera desfacerea contractelor de muncă - pe motiv de forță majoră - decât spinosul șomaj tehnic.


Așa cum am mai spus, firmele care activează în comerț - și nu numai - vor fi decimate de circuitul bancar. Marea majoritate urmează să primeaască cecuri și bilete la ordin la plata pe care nu vor fi capabili să le onoreze din cauză că nu mai vând. Asta înseamnă - în cazul cecului - intrarea în interdicție pe timp de un an și o lungă perioadă în care nu vor mai putea accesa credite bancare din motiv de delicvență cu instrumente de plată. Mai mult, emiterea unui cec fără acoperire, în conformitate cu art 84 din Legea Cecului, se pedepsește penal, inclusiv cu închisoare între 6 luni și 1 an. Iar în ceea ce privește existența disponibilului în cont, aceasta este obligatorie la data emiterii cecului, articolul 3 din aceeași lege nelăsând „portițe” de interpretare.

Practica de business a istoriei noastre postrevoluționare ne-a obișnuit să tratăm lax aceste chestiuni, însă legea este cât se poate de clară. Mai mult, e posibil ca peste 6 luni sau chiar unul sau mai mulți ani toată tărășenia acestei perioade să fie uitată, iar „onorata instanță” să pronunțe măsuri drastice împotriva „delicvenților” pentru a da exemple de luptă împotriva „infractorilor”.

Să trecem acum la bănci. În ciuda ofertelor prezentate de câteva instituții - mai mult acțiuni de marketing din punctul meu de vedere - în marea majoritate a cazurilor ratele și calculele de dobânzi curg înainte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Cei care au avut ghinionul să contracteze credite sunt, așadar, prinși în menghina datoriilor. Iar neplata ratei duce la înregistrarea în rândul restanțierilor și umplerea bazelor de date cu informații negative. E o mașină de tocat lentă, care macină fără prea mult zgomot. Însă, la sfârșitul perioadei, când se va decreta terminarea stării de urgență, portăreii vor începe să urle isteric că-și vor banii înapoi. Iar informațiile negative vor rămâne, precum o pecingine afectând capacitatea de a accesa credite a companiei pe o lungă perioadă de timp. Văd numeroase apeluri de neplată a ratelor. Nu vă luați după ele! În bănci totul se petrece ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Așadar, în cazul în care nu aveți o informare oficială de la banca dumneavoastră referitoare la blocarea plății ratelor, nu ascultați la ceea ce vi se spune, mai ales dacă dispuneți de banii necesari! Riscați să vă coste mult!

Trăgând linie, observăm că perspectivele business-ului autohton sunt sumbre. La fel ca și cele ale salariaților acestor companii care, la sfârșitul carantinei, se vor trezi și cu buzunarele goale și șomeri cu acte-n regulă. Însă, cu toate că aparențele nu o arată, există mari câștigători ai acestei crize. Primii sunt marii retaileri care, pe fondul cererii crescute, au scumpit cu nesimțire alimentele, dezinfectanții s.a.m.d. Kilogramul de ceapă a ajuns să coste peste 5 lei! Spirtul se vinde și cu peste 25 de lei sticla! Te crucești când te uiți ce prețuri practică bravele noastre magazine, sfidându-i pe bieții oameni cărora disperarea le-a golit buzunarele. Apoi sunt cei de pe lanțul farma. Au provocat crize(sau le-au fost provocate, naiba știe care-i adevărul!), iar acum s-a dezvoltat un ciudat trafic cu medicamente la prețuri prohibitive. Este lipede că un bolnav cronic va da oricât pentru pastila/pastilele de care este dependent. Un ciudat trafic cinic cu suferința bieților oameni prinși captivi, de cele mai multe ori bătrâni cu venituri anemice.

Ceea ce n-a înțeles guvernul de târlici pus cu forța de plăvanul național este că starea excepțională implică măsuri excepționale. Asemeni unui contabil prost, Cîțu drămuiește banii de parcă ar fi vremuri normale. Și iese la atac doar cu petarde mediatice, susținut fiind de Rareș-rujuleț și-ntreaga șleahtă de mâncători de căcat de sorginte băsistă. Oamenii ăștia și-au deformat în asemenea hal creierul încât au impresia că mâncatul de rahat le poate ține de foame celorlalți. Aiurea, băieți! În scurt timp veți constata cum treaba se va împuți și nici măcar șlehtele ălea de melițieni pe care vă bazați nu vă vor mai putea apăra. Și-o să vă explic de ce.

Fiecare lună nelucrată are un impact cuprins între 5 și 8.3% din PIB. Prima lună nelucrată impactează la baza intervalului, iar cele care urmează sar spre cealaltă extremă. Considerând că vom avea doar o lună de stop tehnic - lucru extrem de puțin probabil - trebuie să înțelegem că cel puțin două luni după aceasta vor fi de refacere, influențând și ele negativ cu 4% până la 2% din PIB. Cu alte cuvinte, indiferent cum am da-o, o să avem la sfârșitul anului un minus de aproape 10% din PIB doar ca efect a acestui shutdown economic. Ceea ce e imens! N-o să pun la socoteală și celelalte amenințări - între care automotive-ul e cea mai mare - care ar putea duce la un minus potențial de încă cel puțin 5%. Înțelegeți despre ce vorbim aici? E vorba de un haos total, inimaginabil la începutul anului.

E limpede că avem de-a face cu o stare excepțională care impune măsuri excepționale. În mod normal șomajul tehnic ar fi trebuit plătit direct de către stat. Ar fi fost forma corectă și concretă de ajutor. De asemenea, în ceea ce privește băncile, ar fi trebuit să avem o acțiune fermă de blocare a datoriilor cu cel puțin șase luni, fără impact asupra dobânzii. Viktor Orban a făcut-o până la sfârșitul anului. Mai mult, trebuia găsită o soluție în ceea ce privește activitatea micilor comercianți. Decât să se facă aglomerație în fața marilor retaileri -cum se petrece în prezent - ar fi trebuit să li se dea și micilor retaileri posibilitatea de a vinde marfa către populație. Dacă tot se vorbește de eficiență, mai bine practici o metodă de disipare a populației către mai multe posibile puncte de aprovizionare decât să-i înghesui pe toți la ușile marilor comercianți. Asta i-ar fi ținut în activitate și pe cei mici ar mai fi redus din amploarea șomajului.

Desigur, în fața unui asemenea program oricine ar întreba „de unde bani”? E logică dilema. Când n-ai venituri la Buget, când economia e paralizată, când șomajul sare, cum naiba să mai dai bani pe programe de stimurale a economiei? Ei bine, tocmai asta e frumusețea: de-aia ești stat, să poți! Statul e garanția ultimă. El poate face. Dacă n-are bani, face din nimic. Doar de-aia are monopolul producerii banului. Însă, în condițiile economice de azi, statul nici măcar nu e nevoit să aplice măsuri excepționale. Trebuie doar să se împrumute în interiorul țării unde vreo 30 miliarde EUR băltesc aiurea în bănci. Cum băncile nu se grăbesc să crediteze, iar clienții acestora caută bucuroși alternative investiționale sigure în vremuri tulburi, pare că am găsit o sursă destul de bună. De ce nu e pusă ea în acțiune?

Nu-mi dau seama dacă la vârful statului nostru e doar prostie. Am avut destule cazuri în care ni s-a demonstrat că există și foarte multă ticăloșie. Ca și în cazul lui băsescu, tind să cred că avem de-a face cu un mix devastator între prostie și ticăloșie. O dovadă e actualul import de testere pentru COVID care - spunea Tăriceanu - s-a făcut prin intermediul unei firme din Iași. Cu alte cuvinte, aceleași scheme de fraudare, de data aceasta mascate de starea de necesitate. Suntem vai de noi!