sâmbătă, 1 august 2020

Trăgând la sirena istoriei

D
upă Revoluție v-au spălat creierele cu minunata democrație care se desfășura prin tandra noastră țărișoară înainte de „eliberarea sovietică”. I-ați crezut și priviți unde ați ajuns. Acum știu că erați deja spălați pe creier de către comuniști. Spre exemplu vă mai amintiți cum erau descrise în cărțile de istorie evenimentele de la Grivița? Mai țineți minte sirena lui Vasile Roaită? Și câte și mai câte alte aberații. Era clar că ele trebuiau eliminate, dar a le elimina introducând elucubrații chiar și mai mari e de-a dreptul o crimă. Care, iată, se răzbună și ne aduce în situația de-a trăi ca bunicii sau străbunicii noștri, adică fix în „lumea minunată” care v-a fost idealizată.
Și, dacă tot am amintit de Atelierele Grivița, poate că ar fi momentul să privim către acea perioadă cu ceva mai multă obiectivitate. Nu de alta, dar chestiunile încep să rimeze. Ca să nu mai vorbesc că se cam suprapun și perioadele din an.

Așadar, pe 17 ianuarie 1933, Guvernul condus de Vaida Voevod impune măsuri de austeritate pentru a respecta Pactul de la Geneva. Pe vremea aceea ăsta era un fel de FMI. Au fost afectate toate categoriile de venit cu excepția ... magistraților și militarilor. V-am spus eu că seamănă ca două picături de apă cu ceea ce se întâmplă azi? Stați puțintel că e abia începutul.

Scăderile de venit i-au lovit cu o amplitudine destructivă pe muncitorii amărâți de la Atelierele Grivița. MInistrul de Interne de-atunci, inutilul George G. Mironescu, suferind între altele și de-o prostie crasă, s-a dat de gol într-un discurs din Adunarea Deputaților afirmând că „aceste ateliere au avut nefericirea de a fi fost în trecut nu numai rău administrate, dar şi incorect administrate”. Cu alte cuvinte de-acolo se fura ca-n codru, iar bieții muncitori erau exploatați și condamnați la înfometare. În mod cât se poate de logic, pe 2 februarie 1933, muncitorii opresc lucrul și declară grevă. Cu musca pe căciulă, Guvernul începe tratativele, iar o delegație a greviștilor e primită în aceeași zi la ora 18 de către ministrul comunicațiilor. După cinci ore de negocieri se anunță că doleanțele muncitorilor au fost acceptate și că pot reîncepe munca.

Era o minciună menită a trage de timp. Asta pentru că în spate acționa una dintre cele mai mari jigodii ale istoriei noastre, un tânăr subsecretar de stat pe numele său ... Armand Călinescu. Individul a început să agite spiritele propunând un proiect de lege pentru introducerea stării de asediu pe motiv că ... țara se confruntă cu pericolul unei revoluții comuniste. Iar exemplul pe care-l dădea era greva amărâților de la Grivița. Așa se face că pe 3 februarie legea e votată de Adunarea Deputaților(votul se încheie la 12 noaptea). În următoarea zi, la două noaptea, se încheie și votul din Senat, iar legea e aprobată cu maximă urgență de Carol al II-lea. Vă sună familiar?

După acel moment se instituie starea de asediu, iar evenimentele se precipită. A citi acum „Manifestul Guvernului către țară” stârnește râsul: „Români,
O primejdie mare pândeşte ţara noastră. Se încearcă destrămarea ei prin anarhie şi violenţă. Organizaţii ascunse comuniste lucrează la răsturnarea ordinei de stat. În executarea acelui plan, unele turburări au început în unele regiuni”. În special ultima propoziție e maximă! Însă acela a fost momentul declanșator al instituționalizării stării de asediu. De-atunci, starea de asediu a fost prelungită succesiv în: 15 septembrie 1934, 16 martie 1935, 14 martie 1936, 15 septembrie 1936, 15 martie 1937, 11 septembrie 1937, 15 septembrie 1939. Șase ani de stare de asediu, prelungită din șase în șase luni. Frumos, nu-i așa?

În spatele întregii tărășenii, folosindu-l pe post de săgeată pe jegul Armand Călinescu, s-a aflat permanent filogermanul Carol al II-lea. Un degenerat imbecil care ne-a condus spre dezastru, fiind direct vinovat pentru cei patruzeci și cinci de ani de comunism.

Luați evenimentele de-atunci și înlocuiți-le cu ceea ce se petrece acum. Totul e aproape tras la indigo. Până și instituirea stării de urgență s-a făcut tot cam în acea perioadă. Iar venirea lunii septembrie ar trebui să se lase cu o nouă „prelungire”. Cei care-și imaginează că „n-are cum să meargă așa la infinit”, ar trebui să ia la puricat lecțiile istoriei. Probabil că treaba nu va merge la infinit, dar nici viața noastră nu e nelimitată. După zece ani cu băsescu și încă zece decretați cu Plăvanul cel retardat, cât credeți că veți mai rezista? Resurse de jigodism, așa cum puteți vedea din istorie, au fost practic nelimitate pe-acest meleag. Astfel încât cred că e cazul să vă gândiți bine dacă mai aveți chef să fiți duși cu zăhărelul precum copiii. Nu de alta, dar, așa cum pentru copii jocul cu zăhărelul se termină „la nani”, pentru voi se va termina fix la somnul cel de veci.

10 comentarii:

  1. Pentru a înțelege mai exact cum era treaba in perioada interbelică, recomand romanul "Gorila" a lui Rebreanu. Similitudinile cu perioada actuala sunt mult mai evidentă. Ceea ce dovedește, ca nu prea avem ce face, asa este neamul... Trebuie să se schimbe din temelii întregul "eșafodaj.

    RăspundețiȘtergere
  2. Freiheitsberaubung? Wie Tönnies-Beschäftigte grundlos in Quarantäne gehalten werden

    https://www.youtube.com/watch?v=nu9wQ2C7pqg

    In mare parte este vorba despre romanii inchisi aiurea in germanika mult iubita!

    RăspundețiȘtergere
  3. „Un degenerat imbecil care ne-a condus spre dezastru”

    Asemănări între Carol al II-lea şi Iohannis:

    1. Laşitatea
    2. Dispreţul şi ura faţă de poporul român
    3. Gustul pentru dictatură
    4. Trădarea de ţară
    5. Genocid.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Succinta si exacta caracterizarea !

      Ștergere
    2. Gustul pentru dictatură e imprimat în codul genetic al românilor. Altfel nu-mi explic cum exact generațiile tinere de azi se comportă și au aceleași atitudini ca cele ale legionarilor și naziștilor din anii '30. În plus, aici se protestează numai împotriva guvernelor PSD.

      Ștergere
    3. Nici vorba, Sorine! Generatiile tinere de azi sunt in mare majoritate dependente de tehnologie si APARENT incapabile sa gandesca, traiasca, simta, asume o misiune, un destin tragic romanesc- legionarii au imbracat camasa mortii(sub trei dictaturi); cat de departe de acestea APARENT sunt cei juni de azi !!!
      Totusi, acesti tineri vor da cel mai mare numar de rebeli antisistem & martiri, in vremea Imparatului Mondialul !!!
      Nu au a face cu ideologia national socialismului german al lui adolf; nici macar azilul politic in Germania din 1941 incepand,nu i-a apropiat pe unii de altii. Mistica crestin ortodoxa care i-a impregnat pe acei tineri romani nu are de a face cu paganismul Thule al SS ului.
      Din nefericire, inca nu s-a aratat mana care sa scrie istoria adevarata a acestui curent social si politic mistic revolutionar, numit cu mai multe nume.
      Si sa mai stii ceva: legionarii au fost cel mai tare urati de catre comunisti-ideologia draga inimilor scurtaților de puță.

      Ștergere
  4. Fauci nu are pareri despre limitarea protestelor:
    https://www.youtube.com/watch?v=k1bKwt-p0ZM

    RăspundețiȘtergere
  5. Fauci este un cretin care, impreuna cu multi alti imbecili aflati in diverse functii, ar fi fost trasi pe linia moarta daca nu ar fi izbucnit aceasta "pandemie".

    RăspundețiȘtergere
  6. Din arhivele Serviciului Secret Roman rezulta ca Vasile Roaita era un ciripitor/colaborator al politiei, unul din instigatorii revoltei, iar guvernul l-a sacrificat avand nevoie de victime in lupta cu Comunismul, desfiintat ca partid, cu mult inaintea desfiintarii celorlate partide si aparitia FRN-ului(Frontul Renasterii Nationale) cu regele sef de partid.
    Carol a avut FRN-ul lui, Iohanis are PNL-ul lui.
    Anonimului, a astepta o miscare decisa si devastatoare din partea milenarilor, generatia intoxicata digital, este ca si cum ai astepta ca Sahara sa devina o grdina exotica, chiar in aceasta perioada milenara.
    Millennial:
    We are the best consumers but poor producers.
    We will buy what we can’t afford, with the money we don’t have,
    to impress people we don’t even know; trying to be unique and special
    we end up like everybody else.
    If you think that you are not like this then you just prove that you are just like this.
    This is not a label, not a meme but something worse than a course.
    Culeasa de pe Internet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Desertul va inflori si va deveni o gradina verde, dar inca nu a venit vremea lui...
      Nu ma astept la o miscare devastatoare din partea tinerilor -ce vrea sa fie asta, prietene?! Haosul si distrugerea nu sunt creatie. Ma refeream la fronda ce o vor desfasura unii tineri dupa instaurarea sistemului mondial multdorit si visat de cei care isi inchipuie ca conduc lumea: imparatia Intunericului.
      Sa traim si sa vedem !

      Ștergere