Cenzura și noua înrobire

Cenzura practicată de Facebook și de ceilalți giganți ai comunicațiilor capătă aspecte grotești. Spre exemplu, articolul meu de ieri a fost categorisit de mai marii FB la categoria celor care incită la ură. L-am recitit și nu-mi rezultă că aș fi îndemnat la moartea cuiva. De asemenea, în rmă cu o lună, un alt articol de-al meu, cel dedicat zilei de 1 Decembrie, a fost, de asemenea, șters deoarece ar incita la ură. Vă fac invitația de a reciti cele două articole pentru a-mi spune dacă vedeți vreo „contondență” în ele. Desigur, nu există. Nu fac parte dintre cei care îndeamnă la lichidări sau „revanșe” istorice, ci doar afirm dreptul nostru - legitim, zic eu - la autodeterminare. Se pare că e deja mult prea mult pentru derbedeii găștii globaliste.

Acțiunile celor de la Facebook sunt de-a dreptul scandaloase. La fel ca, de altfel, cele ale confraților lor de la Tweeter sau Youtube. Toți au pretenția deținerii adevărului absolut, toți practică cenzura la modul barbar. Culmea e că absolut toți sunt conștienți că modul în care acționează e absolut ilegal, tiranic și absurd. De aceea, pe zi ce trece, își inventează alte instituții care „să le acopere” ticăloșiile. Facebook, spre exemplu, îți „dă posibilitatea” ca, după ce ți-ai luat block de la ei, să apelezi la o instanță superioară care, chipurile!, e independentă față de ei: „Oversight Board”. Ăștia chipurile ar revedea dacă modul în care ei îți dau block e sau nu justificat. Cine-i „Oversight Board” naiba știe. Ceva mult mai abstract decât „Greco”, „Clubul de la Veneția” sau alte grupuri suspecte ale lumii politice. Un fel de făcătură „demoratică” pe care ei au pus-o ca un fel de instanță morală superioară. Partea hazlie este că respectiva instituție are un site tricky, parcă proiectat în preistoria internetului, iar de făcut apel pe site-ul lor e absolut imposibil. O chestie pusă „ca să fie”, care probabil „studiază” o postare la milion și care pune „ștampila” de „conform cu originalul” în favoarea „stăpânirii”. 

Nu pentru că i-aș fi picat eu victimă vă aduc în atenție aberația de care m-am ciocnit, ci pentru a vă face să înțelegeți modul în care funcționează tirania corporatistă. Practic ești trecut prin niște absolut arbitrare furci caudine, pre-programate să dea dreptate corporației, dar, în același timp, văcsuite în mod fals în culorile „curate” ale „căutătorilor și împărțitorilor de adevăr”. 

Se știe bine, în lumea corporatistă adevărul absolut îl deține superiorul, iar adevărul și mai absolut(sic!) superiorul superiorului. E o realitatea grohăitoare, hazlie dacă e privită din afară. Însă, la fel de hazliu era și comunismul de la noi. Dacă ai fi stat undeva în afara sa te-ai fi prăpădit de râs observând prostia propagandiștilor și stupiditatea pupătorilor în cur de pe scara ierarhică a sistemului. Doar că acel întreg sistem, ca și corporatismul de azi, avea drept de viață și de moarte asupra individului. Chiar dacă îmi veți spune că exagerez, vă voi îndemna să vă revizuiți opiniile: câți oameni n-au rămas pe drumuri pentru „păcatul” de a avea o altă opinie? Și pentru câți dintre acești oameni „rămasul pe drumuri” nu se traduce printr-o condamnare efectivă la marginalizare și apoi la moarte? Sunt atâtea firme care au fost îngenuncheate din cauza faptului că și-au lăsat membrii/utilizatorii să-și exprime liberi opiniile. Conservatorismul e trecut, treptat, în rândul ideologiilor radicale cu toate că nu e nici măcar ideologie, cu atât mai puțin radical. 

Din păcate, caracterul monopolist al noilor construcții ale „erei internet” a stabilit un nou standard bazat pe revanșarda și imbecilizanta doctrină progresistă care, iată, a ajuns să proclame radical absolut tot ce nu este în linie cu prescripțiile sale. În cel mai pur stil bolșevico-marxist, criminalii sunt „cei care nu sunt în linie cu sistemul”. Iată fața murdară și ticăloasă a „noii lumi”: un conglomerat mimând dreptatea, libertatea și „adevărul”, având ca principal scop re-înrobirea omului și înlănțuirea sa într-o construcție absurdă și uniformizantă.

Presimt că vor fi foarte mulți care mă vor întreba pe un ton disperat: „ce-i de făcut?”. Pentru toți aceștia am un răspuns sub forma unei întrebări: ați renunțat la whatsapp? DE fiecare dată când adresez această întrebare simplă primesc răspunsuri care mai de care mai tembele: „știi, l-aș dezinstala, dar n-am cu cealtceva să țin legătura cu prietenii/copiii/părinții etc.”. Răspunsul, în sinte, este tembel: există câteva alte aplicații și mai bune și mai sigure: Telegram și Signal sunt primele care-mi vin în minte. Însuși Elon Musk a trecut-o pe Signal după ce Facebook a anunțat noii termeni de utilizare ai aplicației Whatsapp. Motivul e simplu: în timp ce pe Facebook, dacă te duce capul, alegi ceea ce spui, pe Whatsapp transmiți trăirile tale cele mai sincere și intime, astfel încât le deschizi ticăloșilor din spatele butoanelor calea către cele mai intime sentimente ale tale. Culmea e că aceste sentimente și triri pot fi depistate chiar și atunci când e vorba de „prostioarele” pe care le distribui, de pornoșagurile pe care le arunci prietenilor s.a.m.d. Nu insist, probabil ești conștient de asta, dar, cu toate acestea, nu renunți la aplicație. Iată lanțul nevăzut pe care „noii tirani” îl folosesc pentru a te arunca - și a ne arunca pe toți - în sclavie. E doar un exemplu „nevinovat”. Dacă-ți vei studia viața a digitală, vei constata cu stupoare că ea este în exclusivitate formată din mici „chestii nevinovate” care-s de fapt trădări ale intimității tale și care, treptat, te transformă din om în robot, în orc al noii lumi.