Actualele căi navale, alternativele și viitorul

Un vas se pune de-a curmezișul Canalului Suez și blochează tot traficul. V-ați fi gândit la asta? Nimeni nu s-a gândit până acum la asta, cu toate că era un scenariu cât se poate de banal. Abia acum, uitându-ne la o navă gigant care se bălăbăne aiurea, ne dăm seama cât de fragile sunt treburile pe lumea aceasta. O cale de navigație construită la jumătatea secolului XIX este crucială pentru comerțul mondial. 

Ne-am putea întreba cum de e posibil așa ceva? De un secol și jumătate, civilizația noastră pe care o considerăm cea mai evoluată din toate timpurile n-a reușit să facă o alternativă la ceea ce a fost o soluție adaptată secolului XIX. Pur și simplu am rămas cu „țeava” aia de câteva sute de metri, punând-o să fie tranzitată de vase din ce în ce mai mari. Și, în momentul în care unul dintre „giganții prezentului” s-a pus de-a curmezișul am realizat cât suntem de proști. În mare cam așa s-ar traduce evenimentul la care asistăm.

Din punctul de vedere al costurilor, impactul e semnificativ. În ceea ce privește transportul de marfă dinspre India, distanța aproape se dublează întrucât alternativa este ocolirea Africii. Rezultă așadar o scumpire a mărfii. În ceea ce privește China, dată fiind apropierea verii, devine fezabil Canalul Arctic al lui Putin. Iată cum iese instantaneu din „joben” alternativa de care alții râdeau. Nu-mi  dau seama cât timp va dura deblocarea Canalului Suez, dar găsirea uneia sau mai multor alternative e crucială. 

Mai avem însă o alternativă, cea Caspică. O autostradă dublată de o cale ferată care tranzitează Iranul de la nord la sud face legătura între Oceanul Indian și Marea Caspică. Proiectul este unul parafat de mult. Odată ajunsă în Marea Caspică, marfa poate ajunge facil atât la Moscaova, dar și în Marea Neagră. Poate acum înțelegeți importanța strategică a Portului Constanța.

Iată-ne așadar în fața a două alternative controlate de Rusia. Ambele sunt fezabile, arată bine pe hârtie, dar încă nu sunt funcționale. Astfel încât acum suntem în situația în care trebuie să ocolim Africa, adăugând costuri și timp. 

Pentru ca treburile să se complice și mai mult, mai avem de-a face cu un narativ tembel în ceea ce privește „problemele” din provincia chineză Xinjiang. Brusc, întreaga lume vestică e deranjată de ceea ce se întâmplă la chinezi. Că cică e jale. Știți cum e asta? E ca și cum un vecin s-ar certa cu nevastă-se și ai bătea tu la ușa lui să-i spui că n-are dreptate. Probabil te-ai trezi cu un pumn în bot și-ai merita-o pe deplin. Cam la fel e și treaba cu vesticii. La recenta întâlnire din Alaska, diplomații chinezi le-au transmis americanilor să-și vadă de propria bătătură. Doar că propaganda e perversă și acum au trecut la atac marile companii care au preluat narativul. Peste noapte ne-am trezit pe blogul retailerlor de modă cu proteste, texte acide și o inițiativă de a boicota bumbacul din provincia chineză. Răspunsul a fost pe măsură. H&M, Inditex(Grupul care deține Zara), Burberry, dar și Nike sau Adidas s-au trezit cu freza răvășită de răspunsul prompt al Chinei: dacă voi ne boicotați pe noi, la fel vă boicotăm și noi pe voi! Rezultatul? Vânzările „corecților politici” din lumea modei s-au dus pe apa sâmbetei în China, cu vizibilitate teribilă la bursă. Și uite-așa, constrânși de „nedreptatea vremurilor” s-au trezit că nu le mai arde de boicot și politică. Instantaneu au început să dispară referirile la Xingjiang de pe site-urile lor și din comunicarea publică. Parcă-mi vine să-i întreb unde e e scrufuloșenia? Ce-au făcut, ne-au încălzit și acum ne-au lăsat cu buza umflată?

Probabil vă întrebați ce au cele două evenimente în comun? Cu toate că sunt diferite, fără nicio legătură între ele, de avut tot au de-a face cu evoluția prețurilor pe termen scurt și mediu. În ceea ce privește incidentul din Canalul Suez, constatăm o cvadruplare a prețului transportului către Europa. Hărțuirea pe care europenii o practică la modul inconștient în relația cu China - narativul legat de Xiangjiang e un exemplu - va conduce la incidente care se vor lăsa cu creșteri susținute de prețuri. Așadar, singurul lucru la care trebuie să ne așteptăm este o scumpire cam la toate bunurile de consum. O dovadă cât se poate de limpede a calității îndoielnice a celor care ne conduc.

Și, pentru a ne apropia de noi, voi spune doar că Portul Constanța are nevoie de investiții de aproximativ 2 miliarde de euro în următorii câțiva ani. Dacă ne-am juca în mod corespunzător cartea, am deveni principala poartă de intrare a mărfurilor în Europa. Mai devreme sau mai târziu, Calea Iraniano-Caspică va deveni realitate, iar pe-acolo va curge o grămadă de marfă spre Europa. Fanarioții de la București au pus însă gând rău Portului Constanța, programând vânzarea sa pe nimic olandezilor. Vă atrag atenția că ceva mai la sud avem Varna, iar bulgarii ar putea prelua lejer o groază de marfă. Vom observa iar că am fost proștii istoriei?