Evul întunecat

Viața destul de dezordonată pe care o duc mă obligă să-mi găsesc liniștea abia seara, înainte de culcare, când mă trag sub lampadar pentru a-mi continua lectura începută cu o seară înainte. Brusc lumea devine a mea și, dacă am privilegiul să fiu lăsat în pace, obțin acea liniște necesară unui somn pe cinste. Nu cred că există plăcere mai mare decât aceea de a te lăsa purtat, pentru câteva ore, de experiențele unor înaintași măreți. Iată un privilegiu - probabil singurul - pe care evoluția societății noastre ni-l pune pe tavă.

În majoritatea cazurilor aș putea începe prezentarea unei cărți exact ca-n paragraful anterior. Nu este însă cazul de față. Azi vă prezint o carte pe care n-o poți citi înainte de culcare. Din contră, e o carte pentru care te trezești dimineața mai devreme, întrucât e ca un duș rece, menită a te înviora rapid și a-ți arăta lumea așa cum e.

Recunosc, nu l-aș fi cunoscut pe Joseph Sobran dacă n-ar fi existat efortul lui Ninel Ganea, cel care i-a tradus o mulțime de articole pe site-ul Contramundum și care a făcut posibilă apariția în română a cărții „Evul întunecat, noua moralitate”. Este un grupaj al celor mai importante articole ale lui Joseph Sobran din perioada în care lucra pentru National Review.

Viața unui articol de gazetă e scurtă. Îl citești și imediat după ce l-ai terminat un altul îi ia locul. Iată nebunia informațională, cea care ne face să intrăm într-un sevraj al utilizării limitatei noastre memorii volatile, cea utilizată pe termen scurt. Ei bine, în fiecare articol Sobran reușește să depășească neajunsul de a pătrunde în mintea cititorului pe o cale vulgară, bătătorită. Spiritul său ascuțit îți pune în față probleme profunde pe care le tratează cu o eficiență aproape imposibil de înțeles. N-are nevoie decât de un paragraf pentru a expune întreaga goliciune a unei minciuni sau fractura unui raționament aberant. Iată un exemplu:

„Mă pun pe gânduri și ateii din ziua de azi. Dacă nu cred că există Dumnezeu, de ce îl urăsc atâta? Pentru mine nu are niciun sens. Nici eu nu cred în Zeus, dar tocmai din acest motiv nu îl urăsc pe el.”

Sunt curios câți dintre jurnaliștii zilei de azi, toți făcuți „la kil”, ar avea capacitatea de a-și încropi o carte din „articolele” pe care le scriu. Fără doar și poate, mulți dintre ei scriu în câțiva ani mai multe articole decât a scris Sobran în toată cariera sa.  Însă mai mult de 99% dintre ei n-ar strânge nici măcar o pagină decentă care ar putea trece rigorile publicării într-o carte. Tocmai această constatare ne arată cât de mare a fost Joseph Sobran: fiecare articol al său era o nestemată și, în ciuda faptului că ajungea la cititorii săi pe calea mult prea uzată a presei, reușea să atingă acele zone sensibile care te fac să gândești dincolo de realitatea imediată. Și, mai mult, să înțelegi esența „evenimentelor nevinovate” care te agresează inundându-ți toate canalele de comunicare și încercând să te deturneze de la misiunea ta cea mai importantă, anume cea de OM.

În lumea nebună de azi e din ce în ce mai greu să te menții normal. Ai nevoie de repere solide și de ajutoare care să-ți arate că, da, tu ești cel normal, cel care se luptă cu nebunia unui ocean înfuriat. Dacă vreți, Joseph Sobran este insula apărută de niciunde și care-l salvează pe naufragiat, cea care-i arată că, iată, există uscat! Spuneam la începutul prezentării că lectura articolelor sale are efectul unui duș rece. Într-adevăr, fix așa e. Când te inundă apa rece , o simți deranjant, fiind cuprins inițial de o stare de perplexitate. Însă, după ce s-a terminat dușul, toată acea energie pură care te inundă te face să-ți revizuiești întreaga experiență. 

Închei recomandându-vă din suflet să-l citiți pe Sobran. Și nu, în ultimul rând, doresc să-i mulțumesc din suflet domnului Ninel Ganea și celor de la Editura Contra Mundum pentru efortul de a aduce pe piața autohtonă cărți vii, care merită citite.