Rime istorice

Când vorbesc despre picajul Occidentului lumea mă caracterizează ca pro-rus, pro-chinez sau mai știu eu ce altă aberație. Pe vreme comuniștilor, dacă aveai curajul să arăți cu degetul unde sunt problemele, automat erai caracterizat ca element deviaționist sau, dacă insistai, erai făcut direct spion. Cu consecințele de rigoare. Tot specific societății comuniste aflate în declin era și propaganda. Azi e greu să înțelegi cum funcționa propaganda oficială. Pe vremea aceea absolut toată media aparținea organelor de conducere ale statului. Nici musca nu scăpa necenzurată. Și asta fie că era vorba de un ziar național, local sau chiar de o fițuică anonimă făcută de vreun propagandist de întreprindere și multiplicată „la xerox” într-un cerc restrâns.

Presiunea propagandistică și cenzura erau atât de mari încât nu lăsau loc niciunei opinii contrare. Cu toate acestea, se dezvoltau fenomene paradoxale care duceau la apariția așa-zișilor „dizidenți din întâmplare”. Mai venea câte unul și-ți șoptea: „Ai citit cartea lui X? Ia vezi ce zice la pagina 47!”. Nu vă gândiți că era cine știe ce dezvăluire. Scăpa câte-o sintagmă și, dacă treaba devenea „virală”, cenzura o considera periculoasă și întreg lotul de cărți dispărea din librării. Așa a fost făcută „dizidentă din întâmplare” Ana Blandiana(fosta cântătoare a „vibratoarelor de pe Argeș”) căreia, într-o carte banală pentru copii, i-au scăpat câteva versuri care păreau a avea ceva asemănare cu „tovarășul”.

V-am (re)adus în atenție puțin din „aroma” vremurilor trecute pentru a putea înțelege mai bine elementele care apar la declinul regimurilor. Pentru un trăitor în Estul Europei anilor 80 era limpede că totul se afla într-o fundătură. Întreaga industrie scârțâia, nimănui nu-i mai păsa de nimic, totul era înțepenit. Obsedantă însă era lipsa speranței. Cu toată că toți cădeau de acord că „nu mai merge nimic”, nimeni nu vedea vreo ieșire.

În mare, cam asta se întâmplă acum. Cenzura e în floare. A ajuns atât de aberantă încât poți deveni „dizident din întâmplare” oricând. Chiar am citit o postare a unui blogger în care te învăța cum să nu fii blocat pe Facebook. Spunea el că dacă te pune aghiuță să bagi un proverb de genul „Nu da vrabia din mână pentru cioara de pe gard” ți-o iei deoarece cuvântul „cioară” poate semnifica și altceva - dorea să spună el, abținându-se, țigan sau negru. Nu-i hazliu? În „societatea capitalistă multilateral dezvoltată” s-au găsit cenzori chiar mai proști decât ăia de pe vremea lu' nea Nicu. Nu-s oameni, sunt algoritmi. 

Presiunea propagandistică este atât de mare încât - ca și atunci - orice chestie care iese din placa stricată a propagandei este eliminată rapid. Se mai întâmplă însă să mai scape câte ceva. Și-atunci când scapă, chiar și când e o gogoașă, devine virală. Sunt rime ale istoriei.

Mă uitam la un fenomen. Vorbeam cu un cunoscut despre Stația Spațială Internațională. Întâmplător omul a lucrat prin proximitatea Agenției Spațiale Europene, astfel încât știe bine ce vorbește. Îmi spunea că acolo e un dezastru întrucât sunt extrem de multe disfuncționalități și accidente. Că apar pierderi de aer, că instrumentele se cam strică și că este posibil ca, din cauza problemelor din ce în ce mai mari, să fie abandonată înainte de 2030. Ați auzit de chestiile acestea până acum? 

Rușii au anunțat că o abandonează din 2025 și că, dacă obțin bani de la Putin, vor construi singuri una. Dacă nu - aici e partea interesantă - intenționează să se alieze cu chinezii. Oups, bag mâna-n foc că încă n-ați auzit: China tocmai ce și-a lansat propria stație spațială. Mă rog, e vorba de primul element, anume capsula centrală. Au făcut-o singuri singurei după ce au părăsit ISS. Indiferent de situație, în 2030 ISS trebuie abandonată. Probabil, asemeni stației MIR, va fi prăbușită  controlat pe Pământ. Ați auzit de vreun proiect alternativ al Occidentului? Nu. SUA vorbește despre flote spațiale, cucerirea lui Marte, dar nu mai e capabilă să trimită un coteț plutitor pe orbită. De fapt n-a fost capabilă niciodată. 

La fel stau lucrurile în toate domeniile. Actualele „glorii militare” ale SUA sunt niște fiare ruginite și energofage care din ce în ce mai greu își mai au rostul pe câmpurile de luptă. Navele cu greu mai plutesc, avioanele sunt scumpe și proste, iar rachetele sunt aceleași care în anii 80 erau considerate „de top”. 

Nu-s vreun cârcotaș, dar lucrurile se văd limpede. Și, peste toate, avem prostirea excesivă a oamenilor. Întreg Occidentul e compus din proști plenari: de la bază până la vârf. Chiar și marii sforari sunt niște imbecili fără margini pe care-i ajută doar faptul că rămân în umbră. Dacă ar apărea în lumina reflectoarelor ar reși să fie mai penibili chiar decât „Prins Pol”.  Marile universități sunt acum în Asia. E o chestiune care nu poate fi ignorată. Occidentul de azi e absolut similar Chinei Revoluției Culturale: își dărâmă statuile, caute să îngroape istoria și să clădească o societate pură pornind de la zero. E posibil? Istoria ne-a demonstrat până acum că nu.

Orb să fii să nu vezi ceea ce ți se arată în fața ochilor. Și partea proastă abia acum începe: răul cel mai mare nu e acela că Occidentul arată cum arată. Răul cel mai mare este că Rusia și China au ajuns modele. Gândiți-vă bine la asta întrucât eu deja am coșmaruri gândindu-mă că un 1989 ne va arunca în implementarea unui model chinezesc de societate!