Un avertisment scurt

Există o alternativă la hiperinflația care se arată din ce în ce mai mult ca „cea mai potrivită soluție”. În alte vremuri sunt ferm convins că morișca inflaționistă ar fi fost pornită. Însă acum totul s-a schimbat. Pur și simplu nu te mai poți juca cu banii așa deoarece riști să-ți explodeze societatea în cap. Și-atunci? Ei bine, atunci schimbi regulile jocului.

Din punct de vedere tehnic, criza din 2008 - neterminată încă nici în prezent - n-a fost una tipică, cu toate că a părut a urma modelul consacrat. Și nici cea din 2000! Teoretic, în modelul pe care-l cunoșteam, o criză pornea de la o supraevaluare, pentru ca atunci când „lumea se trezea”, mirajul să se prăbușească arătând la lumina zilei urâțenia nebuniei de care nu ne mai săturăm. În 2000 și-n 2008 lucrurile au stat puțin diferit. Într-adevăr, am avut umflări nejustificate ale unor companii(2000) sau a imobiliarelor(2008). Doar că, în fiecare dintre cele două cazuri am avut de-a face cu componente - să le spunem - ireale. În 2000 toată nebunia a făcut ca titlurile companiilor care activau în internet să crească exagerat. Era vorba de companii care reprezentau nimic, dar vindeau o poveste frumoasă despre cât de mult vor crește business-urile respective născute moarte. În termeni clasici era vorba de o nouă „Mississippi Scheme”. 

În 2008 am avut un alt fenomen: creșterea activelor palpabile, adică a imobiliarelor. Partea frumoasă a operațiunii este dată de faptul că ele n-au crescut alimentate de vreo temere de-a oamenilor, ci ca urmare a presiunii exercitate de către bănci și instituțiile financiare afiliate. În fapt motorul creșterii imobiliarelor era reprezentat de produsele financiare derivate care ajunseseră la performanța incredibilă de a oferi randamente grase în condiții de risc zero. Desigur, așa cum s-a dovedit, totul era o fraudă, iar „riscul zero” s-a transpus într-un risc final mult mai mare de 100%, cu toate că nimeni nu s-ar fi gândit la asta. Din nou însă am avut de-a face cu un produs intangibil(produsul derivat, având imobilul doar ca suport) care a alimentat nebunia în lumea reală.

În acest moment avem suficiente date pentru a înțelege fenomenul. Așadar, ce e inflația? Popular spus, ai prea mulți bani pe piață. Exact ca acum întrucât au tot fost pompați bani pentru acoperirea găurilor. Mișcarea naturală este una de „echilibrare”, adică de creștere generalizată a prețurilor. Însă atunci când se întâmplă asta scade încrederea în moneda ta și riști să fii aruncat la coșul de gunoi al istoriei. Și-atunci care ar mai fi metoda de rezolvare? Păi cea mai interesantă ar fi retragerea banilor de pe piață. Desigur, ai instrumente monetare pentru așa ceva, dar ele sunt lente și timpul pare a nu avea răbdare. Poți oare s-o faci natural? 

Gândiți-vă bine la următoarea schemă: inventezi un activ absolut imaginar, pe care-l deții și al cărui preț crește aberant. Creșterea e dată atât de speranța îmbogățirii pe care și-o pun majoritatea gușterilor, dar și forțată de întregul instrumentar de propagandă financiară pe care-l deții. Totul se dezvoltă pe baze „stabile”, apoi începe nebunia, până când chiar și coafezele vorbesc despre noul El Dorado. Cantități imense de bani intră în activul pe care tu îl vinzi cu țărâita și care, la momentul oportun, se prăbușește cu zgomot. Banii respectivi sunt „pierduți” și-i distrugi. Astfel, cu o grămadă de bani ieșiți „natural” din sistem, prețurile rămân la fel, iar banul din nou are căutare pentru că e puțin. 

Știți, de obicei episoadele de hiperinflație se rezolvă prin așa-numita stabilizare monetară. Ultima stabilizare monetară la care ați asistat a fost Euro. Ea, într-adevăr, a fost una mascată. Dacă studiați fenomenul, veți observa cum - în cazul stabilizărilor monetare - cei care plătesc prețul sunt gușterii. Vreți dovezi? Gândiți-vă că toate țările care au trecut la EUR au avut ca principal efect dublarea prețurilor. Deci cine a suferit dacă nu gușterimea? 

Schema despre care v-am povestit azi e una clasică în care tot prostovănimea atrasă de miraj va plăti. Dar va plăti de bunăvoie și va trece cu ușurință peste deoarece, dacă ai fost prost trebuie să plătești. Nu mai contează că hoțul e fix ăla în care ai cea mai mare încredere și care-ți garantează totul cu „cinstea sa ireproșabilă”. Și dacă nu-ți garantează cu cinstea, oricum are poliție, armată, servicii etc. care să bată la tine până-l vezi cinstit. Se apropie momentul. Luați-vă bilete în față!