Cum se schimbă lumea

Luni am avut la Kiev Summitul „Platforma Crimeea”, un fel de festival al neputinței în care mai mulți tiriplici internaționali ai condamnat „ocuparea Crimeei”. Cum rahatul nu putea să fie fără moț, România a fost reprezentată de pușcăriașul Frorinel Cîțu(însoțit de „trabucel” Aurescu) care a făcut declarații aberante. Am spus-o de mai multe ori: România nu are ce căuta la asemenea summit-uri. Puțină la lume a aflat că, în sala în care România și-a trimis pușcăriașul să sprijine o temă controversată, președintele Ungariei  János Áder a spus cu subiect și predicat că ocuparea Ucrainei și unirea Transilvaniei cu țara-mamă din 1918 reprezintă același lucru. La fel de bine, într-un viitor apropiat, o eventuală unire a Basarabiei cu România ar putea fi considerată o anexare. Iată cum, o mână de trădători inconștienți, cocoțați în vârful statului, prin acțiuni antinaționale, ne fragilizează viitorul. 

Marți Ucraina a sărbătorit 30 de ani de independență. A făcut-o printr-o paradă atât de grandioasă pe cât putea în condiția sa de stat eșuat. Păcăliciul-președinte Volodimir Zelenski a ținut un discurs parcă rupt din serialul TV în care a jucat. 

Pare un parcurs triumfător. Kievul se comportă ca și cum ar fi într-o profundă ofensivă antirusească. Din acest punct de vedere, președintele-păcălici ar trebui felicitat întrucât pune admirabil în aplicare celebra cugetare a lui Sun Tzu: „Arată-te puternic atunci când ești slab”. Asta deoarece realitatea internațională ne spune o cu totul altă poveste.

După dezastrul la care încă asistăm în Afganistan, devine cât se poate de limpede că SUA se află în poziția melcului care se retrage în propria cochilie. Cei care se înfierbântaseră la gândul unui război ruso-american în Ucraina - la care și noi am fi fost programați în funcția de carne de tun - constată că toată construcția lor narativă s-a prăbușit. În ciuda a ceea ce unii încă mai cred, în scurt timp SUA se va retrage complet din Ucraina. Nu mai are bani pentru asta!

Este interesantă și vizita lui Merkel la Kiev. După ce stătuse la masă cu țarul Putin, Merkel a trecut și pe la umilul ei servant să-l asigure că totul e în regulă și că, peste 25 de ani(!!!) UE nu va mai lua gaze de la ruși, astfel încât Ucraina va putea deveni o platformă verde în comerțul cu ... hidrogen. Chestiunea aceasta e atât de hazlie încât efectiv nu merită comentată. 

Ca să înțelegeți cum stau lucrurile ar trebui să observați că în Germania se fac jocurile pentru ca viitorul executiv să fie ecologist. Asta înseamnă un dezastru energetic întrucât ecologiștii planifică să dezafecteze centralele nucleare chiar mai repede decât planificarea care oricum era considerată nesustenabilă din punct de vedere al necesarului energetic al țării. Ce va însemna asta e la mintea cocoșului: nu doar că Germania va suplimenta importurile de energie electrică, dar va trebui să compenseze cumva, iar gazul rusesc va fi mai valoros decât aurul. Aș mai adăuga că se aruncă la gunoi destinul industrial al Germaniei, dar nu vreau să divaghez. Așadar, în mod cât se poate de logic, Germania va deveni dependentă energetic de Rusia întrucât pur și simplu nu ai de unde de altundeva. 

În ceea ce privește hidrogenul, personal sunt sceptic, mai ales în condițiile în care extragerea sa e, de asemenea, un proces energofag. Cineva îmi spunea că orice fantasmă trebuie lăsată să se coacă doar pentru plăcerea de a observa perplexitatea celui care se trezește din vis. Așa și cu „destinul verde” la care visează europenii. 

Revenind în teren, constatăm că Ucraina e singură singurică. Partenerii săi care-au împins-o în dezastru, fac declarații belicoase care-s preluate de ziare, dar cam atât. Fapte ioc! Nici nu-mi imaginez ce se va întâmpla în iarna aceasta întrucât va reveni circul tranzitului prin Ucraina. Doar că acum gazul rusesc „scapă” pe cealaltă conductă, astfel încât țara se află într-o servitute totală față de Rusia. Cum se va traduce asta în limba naționalismului ucrainean? Greu de înțeles. Însă foamea și frigul au capacități uimitoare de reeducare. Nu știu ce va fi peste zece sau douăzeci de ani în Ucraina, dar vă pot spune sigur că pe acolo începe să se simtă o foame teribilă. Iar în iarna asta frigul va face dezastre. 

Uitându-ne la ei ar trebui să ne privim și pe noi în oglindă. Suntem cumva în aceeași mizerie, hărțuiți extern atât de la est cât, mai ales, de la vest, dar și intern de corupția endemică a politicienilor și a statului subteran. Marea retragere a americanilor, cât și previzibilul eșec al politicilor fanteziste europene ne proiectează într-un viitor nu prea tentant. Singurul lucru care ne mai salvează e credința că, poate, până la urmă, Ucraina va rămâne o zonă tampon între Est și Vest și că Rusia nu-și va repune în aplicare fantasma panslavismului. Are oare însă cineva puterea de a convinge pisica să nu mai mănânce șoareci? Asta e întrebarea care nu-mi dă liniște!

În momentul în care veți vedea Ucraina restabilind „legăturile tradiționale” cu Rusia, să știți că ar trebui să simțiți un fior rece pe șira spinării. Asta deoarece din Deveselu va rămâne doar amintirea bordelurilor oltenești ale băieților deștepți, iar pe la Kogălniceanu se vor mai face maxim exerciții cu parapanta.