Lumea așa cum n-o știi

Am avut o discuție cu un tânăr de vreo douăzeci de ani și, poate fără surprize pentru mulți dintre dumneavoastră, am fost tare dezamăgit întrucât mi-am dat seama ce dezastru se produce prin intermediul școlii. Tânărul încerca să fie onest, mă asculta și - contrar multora din generația sa - căuta să-și argumenteze poziția, să facă o judecată logică pornind de la ipotezele sau datele primare pe care le avea. Probabil îl ajuta mult și faptul că, din nou, spre deosebire de cei din generația sa, se interesa și de cele spirituale, nefiind rob al materialismului ucigător al vremurilor pe care le trăim. Cu toate acestea, nu de puține ori în discuția noastră, argumentele sale erau simple șabloane pe care mintea sa nepregătită le deprinsese din școală sau din mult prea intruziva mass media. Pentru mine a fost un prilej de a înțelege ceva mai bine care-i crima care se face sub ochii noștri.

Poate surprinzător pentru mulți, în capul tinerei generații este adânc sădit sentimentul că ceea ce am cunoscut noi sub numele de comunism ar fi epoca lui Nicolae Ceaușescu. Vreți sau nu, educația voit precară a făcut ca, pentru un tânăr al zilelor noastre, să se pune semnul egalității între comunismul românesc și Nicolae Ceaușescu. De asemenea, dacă vorbești despre crimele comunismului ți se răspunde: „așa e, Ceaușescu era un criminal”. Să punem totuși treburile pe făgașul lor. Era Ceaușescu un criminal? Nicidecum! Cu toate că în regimul său au existat câteva crime, pe care, totuși, le poți număra pe degete, acestea ar trebui imputate aparatului represiv de atunci, anume Securității care, iată, continuându-și existența și după 1990, nici usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i pute. 

Ceea ce trebuie să înțelegem e că în România comunismul a venit cu „penitenciarul în masă”. În mod direct, prin anchetele, pușcăriile sau investigațiile comuniste au trecut peste 8 milioane de oameni, adică aproximativ jumătate din populația țării de atunci, estimată la 16 milioane. Înțelegeți cu adevărat această cifră? 50% din populația țării a fost, într-un fel sau altul, deținută politic! Dintre aceștia, între 200 000 și 900 000 de oameni au fost omorâți! Este cel mai crâncen genocid din istoria noastră. Poate vă întrebați de ce e o variație atât de mare a morților. E extrem de simplu: pentru doar 60 000-70 000 de oameni avem dovezile că au fost condamnați la moarte pentru anticomunism. Pentru restul până spre 200 000 de oameni se poate documenta omorârea lor programatică de către regim. Spre exemplu, cei omorâți la Pitești, figurează oficial ca morți din cauze medicale. Iată așadar cum îi strângem și pe cei până pe la 200 000. Dar unde-i diferența uriașă? În primul rând, toți cei morți în spitalele pușcăriilor din cauza condițiilor inumane, apoi cei care au murit ca efect al bolilor făcute în pușcării. Toți acei oameni care, după ieșirea din pușcărie, s-au stins în câteva luni sau cărora li s-a dat drumul doar pentru a muri acasă. Vin apoi celelalte victime care putem spune că au avut parte de o moarte „mai bună”. Toți cei deportați, toți cei cărora li s-au confiscat averile, cărora li s-au terorizat copiii și-au ajuns să moară de inimă rea. Cu ochii de-acum nu puteți înțelege șocul prin care treceau acei oameni care, confruntându-se direct cu absurdul și simțindu-se prinși într-o capcană kafkiană o luau razna și, în scurt timp, dispăreau fizic din această lume. Avem apoi victimele din spitalele psihiatrice, foarte puțin documentate. În demența lor criminală, comuniștii ucigași căutau metode care mai de care mai eficiente pentru „optimizarea” mașinii de omorât oameni. 

Scopul principal al terorii declanșate asupra noastră a fost spălarea creierului. Românii erau anticomuniști, dar, din ticăloșia „anglo-americanilor”, am ajuns vânduți comuniștilor. Și nu doar că ne-au vândut. Pentru ca întreaga ticăloșie să fie mascată, au declanșat și o propagandă imensă în care cereau populației să reziste. În paralel cu ocupația sovietică, din cer veneau tot felul de manifeste prin care populației i se cerea să reziste întrucât forțele anglo-americane vor veni să elibereze România. La fel făceau și propagandiștii posturilor radio occidentale care emiteau în română. Însă, cea mai mare ticăloșie o organizau printre refugiații români dintre care recrutau tineri patrioți pe care-i înarmau și-i trimiteau să lupte în munți cu promisiunea că „anglo-americanii vor veni”, dar că au nevoie de luptători care să ocupe munții. De această operațiune ticăloasă se ocupau jigodii precum Neagu Giuvara, întors după Revoluție precum un criminal la locul faptei. Pentru ceea ce-a făcut acest ucigaș nemernic, n-ar trebui să-i acceptăm rămășițele pe bietul nostru pământ românesc. 

Astfel, putem bănui că numărul oamenilor omorâți aici de mașina de tocat comunistă este poate superior cifrei de un milion. Ca să nu părem exaltați - cu toate că nu e nici vorbă de așa ceva, putem să spunem că pentru aproximativ jumătate de milion de români există dovezi clare că au fost omorâți de comuniști.Ei bine, cum comparăm numărul de peste opt milioane de deținuți politici și cel de jumătate de milion de morți cu - să spunem exagerând - cele câteva mii de deținuți politici din vremea lui Ceaușescu și cei câțiva morți care pot fi imputați regimului acestuia. Eu unul nu știu decât de-un singur mort: Gheorghe Ursu, ucis în celulă de un deținut de drept comun, care, conform anchetatorilor, l-ar fi executat pe Ursu în urma ordinului dat de colonelul de miliție Tudor Stănică. Iar în ceea ce privește dizidenții, să-mi fie cu iertare dar, în afară de Doina Cornea și câțiva bieți anonimi care și-au asumat destinul și au suferit pentru convingerile lor, nu cunosc pe alții. 

Indiferent însă de număr, e cât se poate de clar că, sub nicio formă, în toată această ecuație nu Ceaușescu e criminalul, ci cei care-au fost înaintea sa. V-ați întrebat de ce această propagandă ticăloasă care are ca scop punerea egalității între comunism și Ceaușescu? De ce toată această acțiune de acoperire a adevăraților criminali? Orice s-ar spune, între câteva mii și peste opt milioane de deținuți politici e o diferență de la cer la pământ. Între câteva victime și peste 500 000(cu bănuiala justificată că s-ar ajunge la peste un milion!) de morți este, din nou, o diferență de la cer la pământ. De ce oare se desfășoară această ticăloșie? 

Pe scurt, vă voi da răspunsul pe care i l-am dat și tânărului meu amic: pentru că retrăim vremurile acelea. Așa cum v-am mai spus, obsesia bolșevicilor cocoțați la putere în anii 50 era spălarea creierului. Poporul român a trecut prin purgatoriul unui proces de reeducare în masă, iar tot acest proces nu se putea desfășura decât în teroare. Criminalii veniți pe tancuri s-au aruncat asupra bietului român cu o rapacitate criminală greu de înțeles de către un om normal. Camioane de degenerați pregătiți la Moscova au invadat țara și și-au făcut de cap pentru a instaura teroarea și a spăla creierul românului. Nu-i de mirare că victimele din România reprezintă peste 95% dintre victimele comunismului din Estul Europei. E logic să se fi întâmplat așa: în Ungaria s-a instalat de bună voie comunismul, nemții aveau nucleele lor puternice, cehii și polonezii la fel, bulgarii și iugoslavii idem. Noi? Ioc: Partidul Comunist era inexistent. Doar media ticăloasă de sorginte comunistă(vezi Adevărul) mai făcea ceva propagandă.

Regimul Ceaușescu a curmat brusc practicile criminale ale bolșevicilor, a eliberat deținuții politici și a făcut o politică națională, chiar dacă de tip comunist. Culmea, jigodiile criminale n-au fost judecate pentru nelegiuirile făcute. Ceaușescu i-a lăsat să-și trăiască viața în continuare în huzur, tăindu-le doar accesul la structurile puterii. Cu toate că ar fi meritat să o sfârșească în fața plutonului de execuție, toți aceștia au trăit bine, urându-l însă din suflet pe Ceaușescu pentru orientarea sa națională. Odraslele lor au trăit, de asemenea în huzur revenind după Revoluție ca „cică dizidenți”. 

Petre Roman, fiul lui Walter Roman s-a răzbunat ritualic pe Ceaușescu condamnându-l la moarte într-un proces care-a frizat ridicolul și-n care avocatul apărării a fost mai acuzator decât procurorul. În mod ridicol, după Revoluție, miniștrii apărării au fost cozi de topor ale sovieticilor din perioada cominternistă. Ministru al Învățământului a fost numit stalinistul Șora, cel expulzat din Franța pentru colaborarea cu KGB-ul și venit în România direct sub pulpanele Anei Pauker. De fapt, povestea lui Șora e mult mai încurcată. Individul a fost chiar idiotul util care credea, în timp ce toată relația cu spionajul bolșevic era ținută în secret de nevastă-sa de atunci, Marianne Klein. 

Mulți dintre noi, cunoscând legăturile dintre cei din guvernul Roman cu KGB/GRU, am crezut că au revenit rușii. Însă cozile de topor introduse raportau unui alt Comintern, care abia atunci își intra în rol. Venirea lui Soros în România, înființarea GDS de către Bruckner și toate celelalte mișcări care s-au desfășurat la vedere, ar fi trebuit să ne sugereze că se pune pe tapet o ticăloșie. Mulți am fost orbiți de mirajul anticomunist care cuprindea România, de „valorile occidentale” s.a.m.d., fără să vedem cum diavolul marxist renaște cu o altă înfățișare, ascunzându-se în spatele „binefacerilor”.

Și uite-așa ne-am trezit cu un învățământ distrus, cu generații din ce în ce mai degenerate și cu idealuri tembele induse oamenilor. Aceasta face ca și în cazul unor tineri care simt instinctual că e ceva în neregulă să fie aproape imposibil să revină la normalitate.

Degenerarea și spălarea pe creier sunt procese care s-au accelerat acum, întreținute de copiii ticăloșilor veniți atunci pe tancuri. Nu trebuie să vi-i înșir; îi vedeți limpede cum apar pe ecrane. O rușine de proces al comunismului l-a avut ca autor pe fiul lui Leonid Tisminețki(Ciungul), trecând sub tăcere adevăratele crime făcute și amploarea sistemului criminal comunist impus României cu forța. Numărul victimelor care rezultă din raportul lui Tisminețki e hilar.

Ceea ce ar trebui să știi tu, dragul meu tânăr iubitor de adevăr, e că țara aceasta a fost și este o țară martir. În anii 50, jigodiile venie pe tancuri ne-au trecut prin foc și sabie, românul rămânând la fel de patriot și anticomunist. Ar trebui, dragul meu, să studiezi documentele pușcăriilor comuniste ca să înțelegi exact din ce popor de sfinți provii. Și, de asemenea, din acele documente vei înțelege exact comportamentul hienelor care ne-au ciuntit istoria. De ce trebuie să știi asta? Pentru că aceiași oameni, folosind aceleași tehnici, au declanșat acum „Crematoriul 2.0”. Ceva instrumentat la fel, dar mult mai pervers, deoarece totul se desfășoară la scară planetară, neavând practic unde să fugi. Trebuie să înțelegi toate acestea pentru ca apoi să pricepi istoria. Iar după ce vei pricepe istoria cea reală, abia atunci ți-ai făcut o fundație solidă pe care poți începe să te construiești pe tine ca om. 

Asta i-am spus tânărului. El era dezamăgit deoarece a înțeles că toată viața sa de până atunci fusese trăită în minciună. Eu eram dezamăgit constatând cât de mare e degenerarea și că tânărul acesta pe care-l aveam în față era unul dintre mult prea puținii care simt că ceva nu e în regulă și care nu doresc să-și irosească aiurea viețile. 

Povestea de azi e una tristă deoarece vă spun că n-avem unde să fugim, singurul lucru pe care-l putem face fiind acela de a ne cunoaște adevărata istorie și de a ne construi pe noi ca oameni. Dacă, spre exemplu, din Fenomenul Pitești vom reține doar că pentru tot responsabilitatea a aparținut  unui criminal pe numele său Țurcanu, nu vom înțelege nimic. Trebuie să avem puterea să pătrundem în interiorul fenomenului și să vedem întreg aparatul criminal compus din indivizi precum Sepeanu Tudor, Zeller Ludovic, Senater Moise, Solomon Avram, Dulberger Mișa, Lepădătescu Mircea, Diacă Simion-Tudor. Ce-am putea înțelege din istorie dacă n-am vedea cum ticălosul criminal Țurcanu a fost antrenat la Penitenciarul Suceava de către colonelul Popic(pe numele său real Poppig Ianoș Adalbert)? Istoria e mult mai complicată și necesită înțelegerea celor care ne-au subjugat și a structurii care tot încearcă să ne ucidă pe noi ca popor. La fel cum încearcă cu fiecare popor în parte în numele unui ideal dubios pe care, din degenerare, nici măcar ei nu-l mai înțeleg. Aș putea să vă înșir mai multe, dar mă opresc aici. 

Vă voi mai spune doar atât. Timpurile sunt negre, la fel ca cele din anii 50. Văzând destabilizarea produsă de instrumentul criminal Kovesi care-a decimat întreaga elită politico-științifico-economică a țării, parcă vedeam procesele anilor 50. Și acesta e abia începutul. Salvarea colectivă nu mai există!Nu vor mai fi popoare care scapă deoarece, mai mult sau mai puțin, toate sunt condamnate. Singura variantă e cea a salvării nu individuale, ci comunitare. Individual nu poți face nimic, dar ca parte a unei comunități poți dărâma fără probleme munții ideologici care se ridică în jurul nostru. Însă, pentru a se ajunge la comunitate e nevoie mai întâi de indivizi și apoi de legăturile dintre ei. Iată „secretul”, iată „ce-i de făcut”. Știu, e greu, aproape imposibil. Ceva ce în alte vremuri era normalitatea acum a ajuns imposibil. E și ăsta un semn al degenerării noastre. Dar nu trebuie să disperăm, ci să continuăm să căutăm, să încercăm și să cerem ajutor. Știu că ne batem cu dracu', dar, din fericire, în lupta asta trebuie să ai capacitatea de a înțelege c-o poți câștiga doar dacă nu faci niciun compromis, doar dacă nu te lași atins. Trebuie să poți vedea dușmanul în față și să nu faci compromisul cu el. Nici cel mai mic compromis! De-acolo începe victoria.