luni, 27 decembrie 2021

Două viziuni, două direcții radical opuse


Dacă mergi într-o localitate occidentală e foarte probabil să fii surprins de perfecțiunea arhitecturală a „catedralei locului”. Avem, desigur, impresionantele catedrale unanim recunoscute, situate în marile orașe, cele pentru care se organizează excursii cu târle de turiști abulici, veniți doar pentru a mai bifa că au fost într-un loc. Însă uităm să vedem că, uneori chiar și cea mai amărâtă așezare occidentală are o catedrală impresionantă. De ce atât de înaltă, de ce atât de copleșitoare și, mai ales, pentru cine? Sunt gânduri care n-au cum să nu te invadeze atunci când, copleșit fiind, simți o tandră reverie „la umbra catedralei locului”. Totuși, de ce oare au construit oamenii aceia monumente atât de mari? De ce le-au pus peste tot? Și mai ales, oare s-or fi gândit la utilitatea lor?

 

Dacă intri într-una din acele catedrale ești cuprins de perplexitate atunci când constați că nu e mai nimeni pe-acolo. E un asemenea contrast între măreția catedralei și lipsa credincioșilor încât n-aui cum să nu te întrebi dacă nu cumva cineva și-a făcut greșit calculele. Puținii credincioși, atunci când apar, se grupează în câte-o firidă mai micuță unde, cu discreție, un preot ține slujba. Parcă n-ar vrea să deranjeze turiștii întâmplători și superficiali care apasă declanșatorul aparatului de fotografiat mai mult ca psihoterapie a împlinirii în lumea noastră mecanico-electronică. Oricum fotografiile acelea n-au nicio noimă și vor sfârși cândva la coșul electronic de gunoi. De-aceea revin: oare care-a fost miza construcției catedralelor monumentale? Nu mai bine oamenii aceia își vedeau de viață, care viață atunci era infinit mai grea decât cea de-acum?

Iată cum superficialitatea din care suntem construiți ne inundă prostește. Tocmai ce v-am dat un exemplu de proces mental care care are loc în capul unui prost. N-ar trebui să se simtă nimeni stânjenit de „vorba dură” pe care tocmai am spus-o. Ar trebui ca fiecare dintre noi să plece de la solida premisă că suntem deosebit de proști. Simțindu-ne deranjați atunci când cineva ne spune că suntem proști, dăm dovada clară a unei alte forme de prostie,  anume a celei agresive. Da, dragii mei, trăim într-o negură a istoriei în care majoritatea covârșitoare se bălăcește cu plăcere în încăpătorul lac al prostiei absolute. De-aceea apar și întrebări prostești precum cea pe care am formulat-o. Și de-aceea catedralele sunt atât de înalte!

Știu, vă surprind din nou, dar vă voi explica pe îndelete care-i noima. Oamenii care-au făcut catedralele nu le-au făcut pentru ei, ci, culmea, pentru noi. Le-au făcut atât de înalte pentru că erau disperați. Disperați de ceea ce va ajunge lumea. Și s-au gândit să facă în așa fel încât urmașii lor, adică noi, proștii care-au inundat planeta cu o prezență nefericită, să vadă la un moment dat că există și altceva. Să se împiedice așadar gloata prezentului de ceva care nu poate fi ignorat și astfel să-și pună întrebări. Probabil știau că un proces mental prostesc - precum cel care m-a încercat și pe mine - va avea loc în tărtăcuța seacă a fiecăruia dintre nătărăii care vor vedea monumentul și astfel vor încerca să găsească răspunsul pentru „gestul nebunesc” al înaintașilor. 

Cam tot ceea ce-au făcut medievalii au făcut din disperare. Motivația lor s-a pierdut în timp, rămânând însă rezultatul, anume minunile arhitectonice care și azi se încăpățânează să copleșească prin frumusețe, măreție și stabilitate așa-zisele „opere arhitecturale” ale prezentului. Mai există însă un loc în care arhitectura impresionantă a Evului Mediu și-a făcut loc: gândirea. 

Similar catedralelor, operele medievale par pierdute sub un strat aproape impenetrabil de praf. Însă, spre deosebire de catedralele care se încăpățânează să ne sară în fața ochilor, operele medievale au fost cu mai multă ușurință ascunse de trecerea timpului. Asta în ciuda faptului că ele în sine au puterea de a ne dezvălui mistere și paradoxuri chiar mai mari decât cele ale catedralelor. Cu mintea noastră de proști ne-am putea întreba care a fost miza sau ce-a stat la baza neliniștii teribile a lui Siger din Brabant astfel încât să-l facă să scrie un tratat intitulat „Quaestio utrum haec sit vera: homo est animal, nullo homine existente”(Întrebare dacă este adevărat că „Omul este un animal” dacă niciun om nu există). „Ce? Am citit bineee? Ce e tâmpenia asta?” - va exclama un om al prezentului. Probabil aceeași reacție o va avea dacă cineva îi va spune că un anume Dietrich din Freiberg a scris un tratat numit „Despre fiind și esență” ca reacție la tratatul cu același nume al lui Toma din Aquino. Pe scurt, și cumva într-o formă destul de grosolan exprimată, vă voi spune că Dietrich din Freiberg contrazice cu vehemență teza tomistă a sciziunii dintre esența și existența primită a oricărui lucru. Și-o face cumva cumva cu o disperare similară cu cea a unui doctor care încearcă să repare în timp util eroarea unui confrate care-a greșit operația unui pacient aflat în stare critică. 

V-am produs suficient abur? Vă simțiți în ceață? Trageți aer în piept pentru că mai avem puțintel până la concluzie. Simt că unora le-ar sta pe limbă să-mi dea „replica ultimă”, anume că medievalii aveau timp din moment ce-și puneau atâtea întrebări absolut inutile, precum cea legată de „câți îngeri pot dansa pe vârful unui ac?”. Cum, și-au pus și-o astfel de întrebare? - va interveni un tefeleu deja depășit de problemă. De fapt nu și-au pus-o sau, mai bine spus nu-i  nicio dovadă că vreun medieval și-ar fi pus o astfel de problemă. În realitate ea le este atribuită filosofilor de-atunci de către William Chillingworth în „Religion of Protestants a Safe Way to Salvation”, carte apărută abia prin 1638! Altă mențiune nu știu să existe, cu toate că problema - dacă e s-o discutăm - are o soluție extrem de interesantă. 

Ceea ce doream să vă arăt în paragraful anterior este că, în zilele noastre, multe dintre „întrebările” șugubețe sunt puse în gura filosofilor din vechime de către autori mai mult sau mai puțini inspirați. De exemplu există în țara noastră,un individ care-și spune filosof, dar care nu s-a remarcat decât prin cantitatea impresionantă de slănină pe care-o avea într-o vreme - și care, probabil, îi invadase și creierul. Acesta a pus în gura lui Clement din Alexandria o „judecată” conform căreia îngerii „de dreapta” se ocupă de cei care pot fi mântuiți în timp ce cei „de stânga” se ocupă de cei care n-au nicio șansă la mântuire. Bancuri ieftine de năvlegi tragicomici, nefericit aterizați pe teritoriul ideilor. Să revenim însă la subiect.

Ne întrebam așadar ce i-a făcut pe acei oameni să ridice incredibilele catedrale și, cu aceiași măiestrie arhitecturală, să lase opere extrem de elaborate pe tărâmul ideilor? O primă cauză e modul în care medievalii vedeau viața și moartea. Credincioși fiind, ei știau că „locuirea” pe acest pământ e temporară, lucru pe care-l știm și noi. Diferența însă e dată de miză. Dacă pentru noi miza vieții e ori aberant descrisă(de exemplu: „trăiesc pentru bani, avere, carieră”), ori absolut incertă(de exemplu: „n-am habar de ce trăiesc”). Medievalul avea un unic scop, precis definit, anume mântuirea care survenea unei vieți în lege. Nu exista un alt scop al vieții care să merite pus măcar în discuție. „Progresul” în care considerăm noi că trăim ne face să ne zbatem între câteva extreme: ba frustrarea legată de incapacitatea de „a te realiza”, ba dezamăgirea celui care descoperă că „realizarea” în care-a investit atâta timp și efort de fapt a fost o iluzie, ba criza profundă a celui care trăiește incertitudinea absolută a sensului vieții. Oricare dintre aceste extreme, odată atinse, n-au cum să-l conducă pe individ decât la sinucidere. Din fericire, majoritatea dintre (n)oi trăim undeva între aceste extreme, zbătându-ne brwnnian dintr-o parte în cealaltă. Lucru care, deși nu era posibil pentru un medieval, a fost intuit de mințile lor luminate.

Dar oare care era sursa „disperării” medievale. De ce era atât de importantă construcția acelor catedrale? De ce erau atât de importante tratatele complexe și de ce fiecare student era obligat să cunoască absolut tot ce se gândise până la el? Școala în Evul Mediu era un domeniu de vârf în care simpla absolvire te propulsa pe tărâmul spiritelor alese. 

Ei bine, toți acei oameni intrau în contact cu un diavol care pândea încă de atunci, anume raționalismul. Ce-au simțit medievalii apuseni a fost că acest diavol e gata să lovească în ființa omului, cucerindu-l și propulsându-l într-un univers arid în care materialismul e capcana ultimă. Astfel, căzând cumva în cursă, toți acei filosofi au încerca să învingă diavolul cu propriile sale arme, astfel încât să dea un sens perfect rațional întregii construcții religioase. Desigur, nu de la ei începuse mișcarea, dar ei o perfecționaseră. De aceea, tratatele lor de-atunci, în condițiile în care știi cum să le citești, devin adevărate lumini în bezna de azi. Dar cine să le mai poată înțelege? Ce-ar putea înțelege un cretin cu școală al vremurilor noastre din acele întregi pagini de măiestrie a gândirii? Vă spun fără să clipesc: absolut nimic. 

De-aceea probabil, oamenii simpli care construiau catedrale au căutat un altceva puțin diferit, dar în aceeași direcție: verticala. Catedralele lor sunt manifeste ale verticalității, declarații tranșante ale căutărilor lor și argumente irefutabile ale vieții pe care-o duceau. De ce fiecare om muncea în credință la catedrala locului, în ciuda faptului că nu știa dacă va trăi s-o vadă ridicată? O făcea din instinct, instinct care-i spunea că rezultatul final e mult mai important decât întreaga sa existență vremelnică pe acest tărâm. O făcea, îmi place mie să cred, cu instinctul celui care știe că gestul său, cândva peste  timp, va fi atât de măreț încât lumea degenerată - care-a populat printr-o eroare pământurile sale - se va trezi la vederea acelor opere vii. Credeau că oamenii de azi se vor trezi doar văzând acele forme suple către cer. Către celălalt cer, despre care de-aici, din mizerabila lume materială, nu se știe nimic.  Într-un fel misterios, cu toate că se înalță către cerul de deasupra noastră, catedralele acelea ne indică celălalt cer, cel, paradoxal, adevărat!

Probabil unii dintre voi se vor simți dezamăgiți constatând că oamenii aceia au dat greș. Semenii noștri sunt într-atât de degenerați încât niciun manifest al lumii acesteia nu-i poate  trezi. Poate că așa e însă, spre deosebire de noi, oamenii aceia au trăit și continuă să trăiască în moarte, în timp ce noi murim în viață. Iată cele două viziuni radicale care, desigur, conduc la efecte absolut diferite. Cam asta am avut de spus azi, într-o zi normală după un Crăciun pe care mi l-aș fi dorit mult mai profund decât cel pe care l-am petrecut. Din păcate multe dintre întâmplările de care avem parte sunt mult peste puterile noastre. Și când spun putere nu mă refer la puterea de a schimba ceea ce urmează să se petreacă, ci la aceea de a înțelege sensul celor ce se petrec.

17 comentarii:

  1. Nu din instinct au facut ce au facut medievalii ci din intuitie. Chiar daca instinctul si intuitia pot avea uneori aceleasi efecte sunt profund diferite inclusiv plecand de la cauze: in timp ce instinctul tine de sub(in)constient, de domeniul jos al fiintei, intuitia apartine supraconstientului, intelectului fiintei noastre. Psihanaliza le amesteca aiurea, cu fericitele rezultate pe care le vedem.

    Oricum, dincolo de asta intrebarea este foarte buna: medievalii de ce au facut? Intuiau desigur ce va fi. Insa as mai vedea in plus o explicatie: odata cu ruperea catolicilor de Biserica prin Filioque universul lor spiritual a devenit instabil. Una din consecintele noii doctrine este aceea ca autoritatea si puterea vine direct de la om (fie el papa initial sau oricine la momentul prezent). De aici vine angoasa medievalilor (occidentali desigur): instabilitatea duce la neliniste.

    Chiar daca poate parea simplista Numele trandafirului nu este si asta trateaza: perioada de sfarsit a unei epoci si inceputul modernitatii. Poate fi un prim pas pentru a intelege ceea ce a fost si cursul ulterior.

    Sindbad

    RăspundețiȘtergere
  2. Am auzit mai demult o poveste, cum că un om de afaceri sârb a dorit să doneze o mare sumă de bani pentru construcția (pe atunci) a Catedralei Sveti Sava din Belgrad. Mitropolitul a refuzat generoasa donație spunând că „nu oamenii construiesc catedrala, ci catedrala construiește oameni”. Așa cum ziceați, suntem tot mai puțini cei care înțeleg tâlcul acestor cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi interesant de vazut cum va reconstrui Catedrala Mantuirii noastre românul degenerat si indepartat foarte mult de Dumnezeu.
      Glumesc.
      Catedrala nu influenteaza cu nimic oamenii. Este o constructie si atat. Depinde de Harul constructorilor influenta asupra oamenilor.
      Dar cu siguranta preotii care au devenit iuți in ultimul timp
      ( limitarea libertatilor si amenintarea covid joaca rolul lupului in padure) vor atrage in implicarea lor crestina in lumea saraca a Romaniei, tot mai mult enoriasi. Pentru ca nimeni nu cumpara indulgente de la preot si nici de la papă. Nimeni nu are forta de a regăsi paradisul pierdut decat omul. Intermediarii sunt doar modele de comportament pe care le urmezi sau nu. Depinde de sufletul tau, mai egoist si adormit, sau mai trezit.
      Nu o sa va simtiti niciodata la fel de bine in catedrala aceea ce țipă ascutit spre cer liniștea pe care o gasiti in natura, Catedrala Lui Dumnezeu.
      Omul este doar un imitator.
      Creatorul este Dumnezeu.

      Ștergere
  3. Ma bucur sa vad ca abordati si asemenea subiecte. Parintii lumii crestine, si de o parte si de alta, si in Apus si in Rasarit, au inteles ce vine inca de acum sute de ani, chiar mii. Dar acest virus al modernizarii a cuprins lumea apuseana mult mai repede si mai violent. De aici si ereziile si lupta cu ele.

    Pentru cine are vreme si vrea, Bishop Richard Williamson este o sursa buna pentru a invata istoria apuseana.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Modernizarea este o etapa prin care omul trebuia sa treaca. Daca Dumnezeu ne-ar fi tinut cu forta in Paradis, nu am fi inteles niciodata diferenta dintre Bine si Rau. Marea greseala a regimurilor dictatoriale: au tendinta de a tine omul in colivie, sub stricta supraveghere, incercand sa-l fereasca de greseli.
      Cand fanaticii islamului au incercat sa forteze nota,punand pe strazi politii spirituale,efectul a fost unul invers, oamenii parasind zona pentru libertatea occidentului.
      DD, marele admirator al talibanilor, s-o fi gandit inainte de a decreta ca salbaticii si incuiatii, odata ajunsi in Europa, vor simti nevoia sa arunce in aer toate catedralele, asa cum au făcut cu statuile budiste?

      Ștergere
  4. Deci era cumva o idee buna că iobagii depindeau de boier.
    Ok...
    Prefer libertatea. Independenta vs dependenta.
    Acu, cum folosim aceasta libertate e alt subiect.
    Căldura comunității etc poți să le ai și azi .aaa,trebuie sa ti le faci singur, sa te înconjori de oameni care gândesc ca tine ... E mai greu? Nu cred, mai ales în era internetului..
    Depinde cum folosești tehnologia.

    RăspundețiȘtergere
  5. "Apoi toate vor fi neomologate la noile norme. Masina va fi dotata obligatoriu cu gps, limita de consum, declarații de activitate." =
    You own nothing and you will be happy.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cea mai mare temere a unui om este sa nu inteleaga ce se petrece.
    Cand intelege este ceva mai linistit, dar sa nu uitam cat de limitata este intelegerea noastra.

    RăspundețiȘtergere
  7. Tocmai ascultam Bach si Vivaldi, Oratoriul de Craciun si Magnificat si imi inchipuiam cum suna intr-o catedrala muzica asta impreuna cu orga. Te duce direct la cer. Este inspiratie divina asemeni geniului constructorilor catedralelor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu am timp de... filosofat, de felul meu, dar uneori, foarte rar și foarte efemer, îmi trece prin gând ideea că timpurile noastre nu reprezinta apogeul civilizației umane, ba din contra.
    Și asta din cauză că-mi dă cu virgulă sistemul de valori actual când îl pun lângă sistemele de valori ale medievalilor, bizantinilor,apoi din ce în ce mai adânc în istorie: grecilor antici, egiptenilor antici, chinezilor antici...

    RăspundețiȘtergere
  9. E clar ca regresam atat emotional cat si intelectual. S-a emis ipoteza ca coeficientul IQ actual a scazut la nivelul anulilor 1500 si ca culmea IQ-ul a fost atins in plina epoca victoriana pe la 1850, judecand dupa numarul de inventii si inovatii (vezi cartea At Our Wits' End: Why We're Becoming Less Intelligent and What it Means for the Future by Edward Dutton and Michael Woodley). Cica pe la anul 2100 se va cobori la nivelul anului 1000, avand in vedere trendul negativ.
    Este vorba de medie, care este impportanta pentru o fuctionare "normala" a societatii. De exemplu se considera foarte greu sa ai democratie in tari cu coeficientul mediu IQ sub 90. Cuplat cu degradarea altor institutii fundamentale ale societatii (familia, religia, invatamantul) nu vad in roz viitorul rasei umane.

    RăspundețiȘtergere
  10. Un beduin a vazut pentru prima data un avion survoland desertul si a exclamat: " Se miră Dumnezeu care a creat camila!". Se miră cu sensul de plecaciune a Lui Dumnezeu in fata tehnologiei.
    Nu fiti beduini! Creatia nu este statica, este in continua transformare si nimeni nu poate bate in cuie timpul.

    RăspundețiȘtergere
  11. Dar bicicletele personale vor ramane sau si alea vor trece la comun ? Vor avea GPS ?

    RăspundețiȘtergere
  12. Daca imi poti spune si SURSA Raului , atunci poate se reuseste sa se vada lucrurile in profunzimea lor !

    RăspundețiȘtergere
  13. Cu un Logan mcv cu plinul făcut plec dimineața din Timișoara și ajung seara la Constanța și mai prind o oră de plajă. Ca să nu merg cu mâna goală pun în spate (sau dacă nu încape agăț o remorcă) un cub de plastic de 1m3 plin cu horilca care ajunge să - mi plătesc o lună de vacanță și plajă de lux.
    În 10 ore și cu plinul făcut, când mă trezesc dimineața pot pleca și ajunge în orice oraș din țară și apoi în ziua următoare să ajung înapoi.
    Ia încearcă același lucru cu bicicleta. Este bună să mergi în parc sau la piață dar pe distante lungi nu. Iarna este o adevărată experiență mersul pe bicicletă. Prin urmare ești legat de glie. Un om în mers normal face 6km pe oră, în jur de 60-100 km pe zi. Bicicleta duce la 15-20km pe oră și poți merge aceeași distanță ca cea parcursă pe jos într-o zi cu mai puțin efort.
    Să mergi cu bicicleta de la Timișoara la Constanța ai nevoie de 10zile și 20kg mâncare pentru drum. Comparația cu mașina o faci singur.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)