O criză care ne va face praf nu doar agoniselile, ci și speranțele

Ceea ce veți citi azi este complet de neimaginat. Vă spun cât se poate de sincer că am avut dubii în a crede informațiile pe care vi le înșir, dar ele sunt cât se poate de reale și, mai mult decât atât, publice. De aceea fiecare informație pe care o dau e dublată de sursa ei provenită din instituții cât se poate de oficiale. Ce trebuie să înțelegeți din ceea ce veți citi? Cam ceea ce spun de o groază de vreme, doar că acum există și dovezile. Care,repet, sunt publice, așteptând doar să fie puse cap la cap. 

Vom vorbi azi, așa cum v-am promis, despre una dintre cele mai mari bombe pe cale să explodeze. Nu vă voi întărâta curozitatea, ci vă voi spune de la bun început: este vorba despre Citibank, o mega-bancă americană care, din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să dispară încă din 2008. De ce n-a dispărut atunci? Pentru că, într-o noapte, autoritățile FED-ului, împreună cu insiderii industriei bancare, s-au apucat să deseneze la propriu circuitele financiare și au decis să facă o operație de curățenie, ocolind Citi, consideratăprea mare pentru a cădea. De ce? Pentru că rahatul era prea mare. Și, cu toate că Citi se afla eminamente în rahat, a primit, asemeni lui Goe, cel mai mare beneficiu financiar din timpul crizei. Aveți idee cam câți bani au fost băgați în Citi?

S-o luăm pe rând: începând cu 2008, Citi a primit o injecție directă din fonduri publice în valoare de 45 mld. $. Așa-i că nu vi se pare mult? La acea vreme era enorm. Doar că, pentru dimensiunea fraudei era o nimica toată. De aceea în 2009 suma injectată se suplimentează cu 20 mld. $, micșorând participația acționarilor existenți la doar 26%. Practic am asistat la o naționalizare mascată a băncii(detalii aici). Doar că acestea sunt efectiv firimituri. Banca, tot în 2008, a primit garanții guvernamentale în valoare de 300 mld. $ pentru anumite active de-ale sale(detalii aici). FDIC(un fel de echivalent al fondului local pentru garantarea depozitelor) a oferit o garanție de peste 30 mld$(5.75 mld. $ pentru datoria negarantată!!! și peste 26 mld. $ pentru titluri comerciale și depozite interbancare - detalii aici, la pagina 29). Însă toate acestea au fost mizilicuri și încă de când se desfășurau acțiunile am spus că reprezintă doar partea vizibilă a aisbergului. În 2011, Ben Bernanke(„uncle Ben”) a făcut obiectul unei comisii a Congresului SUA întrucât Bloomberg estimase dimensiunea pachetului financiar injectat în bănci undeva între 16 și 24 trilioane $! Bernanke a replicat că pachetul financiar a fost de maxim 1.5 trilioane $(vezi aici). Asta însă e partea publică a afacerii întrucât informațiile existente azi ne arată că Citibank a supraviețuit beneficiind de împrumuturi de peste 2.5 trilioane începând cu ... 2007, bani pe care „uncle Ben” i-a pompat cu dărnicie. A mințit Bernanke Congresul? Cel mai probabil nu, dar în declarațiile publice au ieșit cu varianta cosmetizată pentru a  nu produce turbulențe și mai mari.

Așa cum am susținut încă din 2008, autoritățile financiare mondiale nu au rezolvat criza financiară întrucât frauda era atât de mare încât pur și simplu nu putea fi rezolvată fără o prăbușire a întregului sistem financiar mondial. Și-acum să vedeți ce revelație s-a produs în 2012. Fosta șefă a FDIC - în cartea sa „Bull by the Horns: Fighting to Save Main Street from Wall Street and Wall Street from Itself” - a făcut o dezvăluire fabuloasă, anume că Citibank avea la momentul crizei financiare depozite garantate în SUA de doar ... 125 mld. $! Cum??? Da, ați citit bine, mega-banca momentului avea doar câțiva firfirei, însă pentru salvarea sa s-au cheltuit trilioane de dolari. Cum vine asta? Nu e ceva ciudat? Și câte flexări de imagine s-au făcut, găsindu-se inclusiv prințul-ciumete Waleed bin Talal pe postul de Warren Buffet oriental care „profită” de oportunitățile legate de căderea piețelor pentru a cumpăra acțiuni Citi ieftine(atât de ieftine încât un an mai târziu își pierduseră peste 90% din valoare!). Rămâne însă întrebarea: de ce s-au băgat atâția bani?

Răspunsul vă va surprinde. Este cât se poate de clar că băncile s-au decuplat de mult timp de economia reală devenind ele însele operatori economici, lucru știut bine de autoritățile de reglementare. Băncile de fapt beneficiază de capacitatea lor dea tipări bani fără acoperire pentru a distorsiona economia astfel încât să stoarcă din aceasta profituri imense. Pentru cine fac ei asta? Pentru băieții deștepți din spatele lor și al mega-companiilor multinaționale care întotdeauna au bani nelimitați. Teoretic jocul bancar e unul permanent câștigător. Ai fonduri nelimitate, astfel încât poți manipula piața cum vrei, pentru a-ți trage profituri imense. Doar că există accidente, precum cel din 2007-2008. Atunci piața imobiliară - mult prea umflată și mult prea saturată de credite - a făcut implozie. Pur și simplu nu mai era loc de creștere. În acest fel activele de bază - adică împrumuturile proștilor - au deteriorat iremediabil fundația pe care se dezvoltase o întreagă arhitectură fastuoasă de produse derivate care multiplicaseră valoarea activului de bază chiar și de câteva mii de ori. Astfel, picajul unui dolar la bază avea un efect nuclear contagiind câteva mii de dolari pe orizontală. Astfel, o baracă evaluată la peste 100 000 $ în vremurile bune, ajungea să deterioreze portofolii de câteva sute de milioane $, uneori chiar miliarde. Portofolii care teoretic erau asigurate, dar la societăți fictive, înregistrate prin paradisuri fiscale. O fraudă de la cap la coadă! 

Să ne întoarcem totuși la Citibank deoarece vă întrebați ce-i cu obsesia asta a mea de a-mi aminti treburi de acum 13 ani. Să vă explic. În decembrie care-a trecut, Citibank a vândut divizia sa din Filipine către Union Bank of the Philippines pentru 500 milioane $. Pe 11 ianuarie au anunțat că vând Banamex(Banco Nacional de Mexico), o bancă prin care s-au efectuat teribile spălări de bani, trecute cu vederea de autorități în schimbul unei înțelegeri de aproape 100 mln. $. Două zile mai târziu, același Citi a anunțat că-și vinde operațiunile din Indonezia, Malezia, Thailanda și Vietnam unui grup multinațional singaporez, United Overseas Bank, pentru aproximativ 3.6 mld. $. De asemenea, vor ieși și din China Continentală în urma unei vânzări a afacerilor de acolo către un grup taiwanez, Fubon Financial Holding, tranzacție care s-ar ridica la peste 1,5 mld. $. 

Văzând atâtea mișcări precipitate, te întrebi sincer ce-i mână la o părăsire atât de abruptă a piețelor. Au nevoie de bani? Probabil că da, dar pare că mai e și altceva. Conform datelor OCC, Citibank avea în 2008 o expunere de 35 tln.$ pe produse derivate. Probabil că acum înțelegeți de ce era imposibil de ajutat în 2008. Bomba însă abia acum vine, în același raport al OCC, anume că expunerea curentă a Citibank este de ... 44 trilioane $!!! Citi este pe locul trei ca expunere după JPMORGAN(52 tln. $) și Goldman(48 tln. $). Datele le puteți rumega în liniște citind raportul pe care-l găsiți aici.

Și mai e o mică chestiune care merită amintită, anume că între 2017 și 2020 marile bănci americane au întors către „investitorii privilegiați” dividende mai mari decât veniturile. În medie, pentru fiecare dolar raportat ca venit, marile bănci americane au întors către investitori 1.26$! Economie capitalistă pe pâine! Campionii fraudei de acest tip sunt însă cei de la Citi care au întors dividende de două ori mai mari decât veniturile! Este ceva de balamuc. Dacă nici asta nu demonstrează corupția teribilă din zona financiară americană, atunci înseamnă că noi, toți cei care ne îngrozim în fața cifrelor, suntem nebuni furioși.

Văzând toate aceste catastrofe contabile ne întrebăm pe bună dreptate ce se întâmplă acolo? Ei bine, părerea mea e că rahatul cosmetizat contabil în urmă cu 13 ani, alături de rahatul adunat sub preș de când cu „revenirea economiei” e pe cale să bubuie urât din nou. De data aceasta însă nici naiba nu va mai fi capabil să mai cosmetizeze ceva întrucât noțiunea de trilion este deja depășită. 

Personal cred că Citi se află „pe drumul fără întoarcere”, iar ceea ce vedem acum este o încercare disperată a autorităților de a împărți banca în entități mai mici, sperând ca astfel să „temporizeze” problemele sau, cel puțin, să disipe energia exploziei. Vor reuși asta? Nu cred. Oriunde te uiți în mediul financiar pute a rahat și corupție. Treburile acestea nu pot rezista la infinit, astfel încât, cel mai probabil, suntem în proximitatea unei crize epocale. 

Când va ieși la iveală dimensiunea fraudei va fi un tsunami care va mătura absolut tot în cale, nu doar bunurile și agoniseala oamenilor simpli, ci chiar și speranțele lor! Din păcate, din nou cei mulți vor plăti prețul crâncen al sărăciei și a deteriorării inevitabile a vieții. Viața nu e dreaptă, dragii mei, dar probabil știți destul de bine asta!