Lumea și binele comun

Orice acțiune făcută în numele binelui comun ascunde o mare ticăloșie! Vă rog să rețineți ceea ce-am spus acum și, de fiecare dată când întâlniți noțiunea de „bine comun”, să vă activați aparatul critic în direcția respectivă pentru a înțelege ce se pregătește în spate și care-i de fapt scopul real al operațiunii respective. Făcând așa veți câștiga puteri nebănuite, putând să înțelegeți lesne ce se pregătește.

Inițial am avut aristocrația. Ce erau aceștia? Mari deținători de pământuri. La ruși(și nu numai) puterea unui aristocrat se judeca după numărul de sate pe care le deținea. Trebuie să înțelegeți că un aristocrat avea atât pământul cât și oamenii de pe pământul ăla. Groaznic!, ați spune privind cu ochii de acum. Într-adevăr, unul se năștea stăpân, iar celălalt aproape sclav. De ce se întâmpla asta? Ca peste tot în natură, era o chestie de „personalitate dominantă”. Toate animalele cunosc masculul dominant, cel care câștigă teritoriul prin luptă, și-l marchează, adjudecându-și femelele și hrana de pe acel teritoriu. E o chestie de îmbunătățire continuă a speciei întrucât masculul cel mai puternic însămânțează cele mai multe femele. 

La fel a fost și cu pământurile. La un moment dat, cel mai puternic individ a reușit să acapareze cele mai multe pământuri. Fie că a făcut-o prin forță sau prin dibăcie, corect sau hoțește, a făcut-o cumva, dovedind că e cel mai puternic. Doar că inventivitatea umană și-a pus amprenta și aici, iar „dreptul celui mai puternic” nu s-a limitat la durata vieții celui care se dovedise puternic, ci s-a moștenit. A venit cu avantajele și dezavantajele sale. Avantajele fiind reprezentate de faptul că se forma astfel o clasă care asigura un „management” al resurselor, iar dezavantajele ținând de degenerare. Vedeți, în timp ce la animale degenerarea nu există, la oameni ea e o adevărată bombă care distruge clase sociale în masă. Și asta strict din cauza „inventivității” umane care a extins instinctul de conservare dincolo de limita propriei vieți, făcându-l să se propage peste generații.

Desigur, degenerarea a lovit aristocrația, făcând loc burgheziei. Care era diferența? Aristocratul deținea bunuri tangibile - pământuri - în timp ce burghezul ajunsese să acumuleze bunuri volatile, anume capital. Degenerarea aristocraților a făcut ca întreaga lor orânduire să cadă. Așa au început să intre în „mentalul public” poveștile îngrozitoare cu aristocrații hapsâni. Ați auzit despre „jus primae noctis” sau „droit du seigneur”, adică dreptul stăpânului de a întreține prima relație sexuală a supuselor înainte de căsătorie? Desigur că ați auzit, doar că e fals, un fals inventat după Revoluția Franceză, întemeietoarea „Epocii Minciunii” în care trăim noi. Ce „amintiri” aveți despre aristocrați? Cumva vă vin în minte poveștile cu arendașii hapsâni care-i chinuiau pe țărani? Iar sunteți în eroare! Fenomenul arendei este unul burghez și reprezintă „modernizarea” aristocrației. Din dorința de optimizare și pentru a acumula capitaluri, aristocratul a renunțat la funcția sa de „manager” al moșiei, angajând arendași. 

În realitate, aristocratul tradițional era aproape de țăranii care erau pe pământurile sale. Iar relația de subordonare îl obliga deoarece țăranii erau „forța de producție” a moșiei. V-ați întrebat de ce nu fugeau țăranii? Un răspuns ar fi că erau șerbi. E un răspuns corect, doar că nu toți țăranii erau șerbi. Și și șerbii nu vă gândiți că erau ținuți în lanțuri. Legarea lor de pământ era mai degrabă o convenție. Puteai fugi, însă, mai degrabă „migrația” era inversă. Țăranii veneau către aristocrat deoarece astfel puteau beneficia de apărarea colectivă. Cu atâtea primejdii la tot pasul, oamenii se grupau și trăiau mai bine în comunitate. Așadar, dincolo de poveștile din perioada în care aristocrația degenerată își trăia ultimele clipe, în aristocrația autentică, „stăpânul” era centrul de gravitație pentru că asigura stabilitate și protecție comunității. Să lăsăm însă asta de-o parte și să trecem la burghezie.

Ciudățenia revoluțiilor burgheze constă în faptul că, după o scurtă răzbunare pe aristocrație, elitele emanate de revoluții s-au întors tocmai împotriva învingătorului, adică a burghezului. Ținta comediilor, sursa răului a devenit tocmai cel care învinsese. Cum putem explica asta? N-o explicăm momentan, doar o amintim pentru a înțelege ceea ce urmează. Într-o oarecare măsură, apariția burgheziei a fost necesară din cauză că societatea nu mai funcționa, iar asta s-a văzut cel mai bine în Anglia. Exploatarea tradițională nu mai mergea. Anglia s-a trezit brusc fără păduri, iar astfel a venit presiunea pentru o sursă alternativă de încălzire recent descoperită: cărbunele. Crescând cererea a crescut și presiunea pe producție. Dacă la început exploatarea cărbunelui se făcea manual, invențiile au permis automatizarea procesului și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Iar odată pornită morișca tehnică, aceasta a început să pună presiune pe societate, schimbând toate aspectele vieții. 

Tehnica are o capacitate ciudată: se devalorizează în timp. E o calitate, nu un defect deoarece, devalorizându-se, ajunge să fie accesibilă oricui. De aceea revoluția industrială a produs și o revoluție socială, impunându-se ideile egalitariste. Aceste idei existau de dinaintea revoluțiilor burgheze și iată de ce, în ciuda faptului că burghezia câștigase o revoluție, pierduse de fapt războiul întrucât „idealul” care se lansa la apă era cel al egalitarismului. 

Așa apare comunismul: inițial ca idee, apoi ca fenomen social. Dar ce e rău în ideea de egalitate?, mă veți întreba. Întotdeauna comuniștii pornesc de la asta pentru a-și croi judecățile de valoare. Nu-i nimic rău în ideea de egalitate, doar că ea nu există! Unul e șchiop, altul e frumos, altul e lent, altul e gras s.a.m.d. Cum poți induce ideea de egalitate? „Egalitate în fața legii” - ți se va spune. Aiurea, e o iluzie. Ce egalitate în fața legii poate exista între mine și un amărât de la țară care trăiește de pe o zi pe alta? Niciuna. Dacă-l dau în judecată pentru o faptă închipuită, eu voi câștiga și el va pierde pentru că nici măcar n-are habar că se desfășoară un proces. Ce egalitate exista între micul cultivator care utiliza semințe tradiționale și Monsanto cu nebuniile lor modificate genetic? Niciuna: albinele polenizau atât plantele tradiționale cât și pe cele modificate genetic, iar apoi Monsanto venea și lua mostre de la micul producător. În mod evident în „mostrele” respective se găsea „codul genetic al Monsanto”. Cum altfel să nu se afle în condițiile în care de fapt Monsanto invada genetic plantațiile de lângă ale sale? Ce șansă avea micul producător? Zero! Imediat semna o înțelegere cu Monsanto, înțelegere în urma căreia ajungea să se aprovizioneze cu semințe de la ei. Frumos, nu-i așa?

În ciuda evidențelor, comunismul a marșat pe ideea egalitaristă, reușind astfel să transforme societăți întregi în colonii penitenciare în care majoritatea covârșitoare orbecăia în mâlul egalitarist în timp ce o minoritate avea la dispoziție toate resursele acelei țări. Cât putea să reziste o asemenea aventură? Nu mult la scară istorică, dar suficient de multe pentru a distruge vieți și generații. Simplul fapt că au existat oameni care s-au născut și-au murit în comunism, fără să înțeleagă ce se petrece în lume, este, în sine, înfiorător. 

De ce am trecut prin toată această istorie? Pentru a înțelege prezentul. Există un set de cunoștințe care au trecut de perioadele lor istorice, aplicându-se în regimurile care-au urmat. Managementul sclavilor din perioada sclavagistă i-a ajutat pe aristocrați să-și organizeze moșiile și să conducă oamenii, în ciuda faptului că acum nu mai erau sclavi, ci, culmea, din punct de vedere religios, erau egalii lor. De la aristocrație burghezia a preluat noțiunea de management pe care a perfecționat-o. Aceste cunoștințe au fost apoi preluate de comuniști care au făcut progrese fantastice aplicând planificarea la nivel de țări. Iar de la comuniști s-au preluat progresele imense făcute în manipularea prostimii prin propagandă, în canalizarea maselor către scopul urmărit. 

„Trebuie să salvăm capitalismul” - aud din ce în ce mai des. Și de fiecare dată când aud asta întreb: „unde ați văzut voi capitalism? Sau, mai bine, ce înțelegeți voi prin capitalism?”.

Societatea postmodernă a colectat cele mai ticăloase idei ale istoriei și le aplică acum la nivel global. Stăpânul de slavi se limita la ograda sa, aristocratul la moșiile sale, burghezul  la rețeaua sa de fabrici, comuniștii la națiunile pe care le stăpâneau, iar cei de-acum - să e spunem postmodernii - acționează fără nicio limită, la nivel global! Colecția de ticăloșii ale istoriei pe care ei o stăpânesc destul de bine îi ajută să mâne masa de proști inconștienți încotro doresc. Și asta fără mari eforturi. Doar au o întreagă experiență în spate.

Și-așa revenim la „binele comun”, noțiunea cu care am început acest articol. „Binele comun” e ticăloșia aruncată în față pentru a justifica orice nemernicie. Dar de ce oare oamenii aderă atât de ușor? Pentru că nu înțeleg noțiunea. Când aud de „binele comun” își dau acordul pentru că ei se includ în acel bine. Dându-și acordul ei cred că vor fi binecuvântați. În schimb însă, cei care le cer acordul o fac pentru a-i face pe proști să mai renunțe la ceva de valoare în schimbul „mărgelei de sticlă”. Și-așa se trezesc cu fundu-n baltă întrucât „binele comun” e doar o iluzie, o fata morgana, o vorbă aruncată-n vânt pentru a obține aprobarea. Și, întrucât a aprobat, prostovanul „nu-și mai poate lua vorba înapoi”. Exact așa funcționează societatea actuală. 

Dar în ce societate trăim? Capitalism? Aiurea, capitalismul e mort de mult! E ținut în brațe de aparențe. În timp ce vi se vând șabloane propagandistice cu „competiția”, pe la spate sunteți manipulați pentru a înghiți iluziile lumii de azi. Dacă veți trimite într-o corporație pe cineva care a trăit în comunism, vă va spune fără urmă de tăgadă că acolo, în corporație, e comunismul. Slugărnicia și imbecilitatea dintr-o corporație nu le vedeai decât în comunism. Există însă o anumită dinamică: în comunism erai obligat să muncești, în timp ce acum ești disperat după un loc de muncă. Dacă ți-ai pierdut locul de muncă ești disperat. Iată așadar și un damf de capitalism! Dar el e amestecat cu comunismul. Ați uitat sloganul „nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine!”? Să nu cădem însă în eroare. Orice angajat muncește până la epuizare și dacă banii nu-i ajung e obligat să mai muncească și-n altă parte. V-ați prins? Iată feudalismul. Iar dacă punem mai în serios în ecuație raporturile dintre superior și inferior descoperim și ceva reminscențe din sclavagism. Asta în timp ce, la suprafață, în circul politic, observăm „democrația”. Ce-i totuși asta?

Nu-i nimic. E doar un carcalete în care întreaga experiență de până acum a omenirii e vândută sub diverse forme. Atenție: e vândută, nu există ca atare. E o imensă butaforie din spatele căreia câțiva șmecheri manipulează sentimentele și instinctele mulțimii. Așa cum un cioban mută oile de la stână la pășune și invers la fel funcționează și societatea. 

Liantul acestei mega-iluzii este „binele comun”. Mergem la pășune toți pentru că e un bine comun, la fel cum ne întoarcem la stână pentru mulgere sau chiar sacrificare. E un bine comun al turmei, nu-i așa? Rețineți că binele comun nu e binele tău! Pentru tine, ca individ, binele comun înseamnă binele apropiaților tăi, nu binele lui Arthur din Australia sau al lui Claude din Franța. Poate că acest „bine comun personal” ajunge până la urmă și la ei, dar cu o foarte mare inerție. Asta ar fi dinamica normală a lumii. Însă ceea ce se întâmplă acum e o dinamică aberantă, dictată. Și care, până la urmă, ne duce la pierzanie.

Societatea postmodernă? Cea mai mare păcăleală a istoriei. O păcăleală atât de mare încât toată lumea a orbit și nimeni nu mai vede ieșirea din ea.