Înainte de a intra în subiectul de azi o să vă recomand să reflectaţi asupra unei întrebări fundamentale: credeţi că SUA este capabilă să-şi plătească datoriile pe care le înregistrează în prezent? Nu trebuie să-mi răspundeţi, dar vă rog să va daţi singuri un răspuns cu da sau nu. Asta înainte de a trece mai departe.
Sunt sigur că aveţi o părere despre întrebarea propusă. Cel mai probabil este o părere subiectivă, mai ales în condiţiile de azi. Şi cum tot sunt acuzat de pro-rusism, m-am gândit că e util să acord mai multă atenţie demonstraţiilor, astfel încât lumea să înţeleagă fenomenul din interior. Atunci când pricepi mecanismul, poţi privi cu alţi ochi realitatea. Cer scuze celor care vor considera că intru în noţiuni ultracunoscute utilizând un limbaj poate prea simplist, dar consider că e mult mai util ca oamenii fără pic de fundament economic să înţeleagă fenomenul pentru că astfel vor vedea ceva mai corect lumea. Să trecem aşadar la creionarea răspunsului la întrebarea formulată.
Pasul unu constă în aflarea datoriei totale a SUA. Cât este aceasta? La momentul de faţă e de aproximativ 30 trilioane de dolari. Este mult sau puţin? Aici trebuie să avem grijă deoarece o sumă care pentru unii e imensă, pentru alţii e derizorie. Imaginaţi-vă că mâine vi s-ar spune că aveţi o datorie de 1 milion de dolari. Cum v-aţi simţi? Probabil vi s-ar părea că se prăbuşeşte cerul! Dar cum i s-ar părea aceeaşi datorie lui Bill Gates sau lui Jeff Bezos? Probabil nici n-ar băga de seamă, fiind trecută la „şi altele”. La fel e şi cu ţările. De aceea, datoria naţională o raportăm la „avuţia” acelei ţări care este cumva exprimată de un indicator comun, Produsul Intern Brut sau, prescurtat PIB. OK. Care este PIB-ul SUA? Cam 21 de trilioane. Iată-ne că avem un raport interesant: datoria raportată la PIB. Observăm lesne că SUA are o datorie de 1.4 ori mai mare decât PIB-ul. E mult sau puţin? Din nou trebuie să ne raportăm la ceva, dar pentru început cred că sunt mulţi care nu înţeleg exact ce este PIB-ul, astfel încât ar putea avea o percepţie greşită asupra valorii datoriei.
PIB-ul este, într-adevăr, o măsură a avuţiei naţionale, dar asta nu înseamnă că aceea e valoarea unei naţiuni. Nu înseamnă că dacă mergi cu echivalentul unui PIB poţi cumpăra o naţiune. Nicidecum! PIB-ul ar trebui să-l vedeţi, mai degrabă, ca pe un „salariu anual” al unei naţiuni. Mă rog, e puţin exagerată definirea, dar am făcut-o pentru a se înţelege că PIB-ul nu înseamnă că atât valorează ţara respectivă. La carte, PIB-ul este definit ca sumă a produselor finale realizate în interiorul graniţelor unei ţări în decurs de un an. Poate pare încâlcit, dar veţi vedea că e simplu. Spre exemplu, când se vinde o maşină produsă în fabrica Dacia sau la Ford din România, preţul acelei maşini se regăseşte în PIB. Preţul unei proceduri cosmetice efectuate de către o cosmeticiană intră, de asemenea, în PIB. O investiţie care se face în ţară contribuie şi ea la PIB. La sfârşitul anului, fiecare asemenea „preţ” adunat formează PIB-ul. De reţinut este faptul că, spre exemplu, vânzarea unei maşini la mâna a doua sau revânzarea unui alt produs nu intră în calculul PIB.
Înţelegând ce este PIB-ul, înţelegem aşadar că „avuţia” reprezentată de PIB nu e avuţia statului, ci a tuturor cetăţenilor din acea ţară. Doar o parte din aceşti bani reprezintă aşa-zisele „venituri ale statelor”. Dar cât?
Graficul alăturat ne arată cum au variat aceste venituri ale statului american ca procent din PIB. Veţi putea constata că pe la începutul secolului trecut aceste venituri erau modice, după care, treptat, au crescut spre 20%. De unde vin aceşti bani? Atât din companiile de stat, dar şi din taxe, impozite, accize etc. adică din tot ceea statul reţine de la contribuabil.
Ceea ce am înţeles până acum este că o îndatorare de 1,4 ori mai mare decât PIB-ul nu înseamnă că statul îşi va putea plăti acea datorie în 1,4 ani deoarece statul poate plăti respectivii bani din veniturile sale. Aşadar, vom rotunji considerând că statul american obţine 20% din PIB, cu toate că, după cum puteţi constata, anul trecut această valoare a fost de doar 16% din PIB. Ce înseamă asta? În cifre că statul american ar avea la dispoziţie un venit anual de 4.2 trilioane de dolari(în realitate, în 2021 am avut 3.5 trilioane!) pentru a achita o datorie de 30 trilioane. Adică trebuie să plătească o datorie de 7,1 ori mai mare.
Acum vine partea frumoasă. Faptul că au o datorie de 7 ori mai mare decât veniturile anuale nu înseamnă că datoria se poate plăti în 7 ani deoarece din acele venituri SUA trebuie să plătească salariile funcţionarilor săi, să administreze infrastructura, să plătească armata s.a.m.d. Nu mai punem la socoteală că vreo 350 miliarde $ reprezintă doar dobânzile pentru creditele statului. Deci din cei 4.2 trilioane, statului american i-ar mai sub 3.9 trilioane la dispoziţie.
OK, dacă avem structura veniturilor, cum tot am adus în atenţie cheltuiala cu dobânzile, poate că ar fi interesant să vedem cam cât cheltuieşte statul american. Aici e şoc şi groază: cheltuielile totale pe 2021 au fost de ... 6.82 trilioane. Cu alte cuvinte, statul american a cheltuit cu 2,62 trilioane de $ mai mult decât a cheltuit. Păi de unde sunt aceşti bani? Din împrumuturi, evident! De aceea datoria SUA era de aprox. 28 trilioane de dolari în 2021, iar din februarie anul curent a depăşit 30 trilioane. Asta înseamnă nu doar că nu sunt bani să se plătească, dar se mai şi adaugă de la o zi la alta datorii din deficitul bugetar.
Dacă veţi avea curiozitatea să vedeţi un grafic al creşterii datoriei SUA, probabil că veţi înţelege cât de necontrolabilă e situaţia. Asta mai ales în condiţiile în care economia SUA se deteriorează şi nu dă semne de revenire. De altfel, întreaga nebunie din Ucraina e o ultimă încercare de a declanşa o criză militară care s-o ajute să-şi externalizeze această problemă jenantă şi, din punctul meu de vedere, de nerezolvat.
Mâine o să vă povestesc despre sancţiuni şi de ce ele, în scurt timp, nu doar că nu vor mai funcţiona, dar, mai mult, vor face o anumită parte a planetei să prindă aripi.
SUA mai poate reduce ceva din deficit vânzând arme. Or, cum nu le poate vinde direct Ucrainei, trebuie să le vândă membrilor și simpatizanților NATO, care ori nu vor, ori nu au de unde să le plătească. Aici intervin bancherii...
RăspundețiȘtergereEU CRED CA TOCMAI ASTA ESTE SCOPUL ( UNUL DINTRE ELE ) MARII RESETARI : ANULAREA DATORIILOR STATELOR ...Oricat ar dori oculta mai multa putere asupra oamenilor nu s-ar justifica totalitatea masurilor actuale numai ptr. controlul oamenilor ...Sunt masuri mult mai facile ptr. realizarea acestui deziderat ...Are legatura cu banii...( in ultimii doi ani s-au tiparit 80 % din cantitatea de $ tipariti in ultimii 200 de ani )
RăspundețiȘtergerecorect, buna observatie
Ștergerestergerea datoriilor
Nu, dimpotriva, scopul marii resetari este indatorarea statelor dincolo de orice posibilitate de restituire a datoriilor, astfel incat statele sa fie complet la dispozitia creditorilor/stapanilor si sa accepte pierderea suveranitatii si independentei (=guvern mondial), inclusiv desfiintarea chiar a statelor.
ȘtergereAmerica va cadea, odata cu dolarul ei "Fiat", nu mai este un secret pentru nimeni.
RăspundețiȘtergereEvident ca America va trage dupa ea tot "vestul" in jos. Economiile emergente vor umple golul ramas.
BRICS nu este la misto. Vanzarea petrolului din Arabia Saudita si EAU in yuanul chinezesc (la care s-a alipit si Rusia presata de sanctiuni) arata clar faptul ca $USD este la vale. Golanul Mohammad bin Salman Al Saud nici macar nu s-a sinchisit sa-i raspunda la telefon basinosului intitulat Robinette.
Nici explozia sondei norvegiene tocmai acum nu mi se pare intamplatoare, tinand cont ca Rusia poate provoca cutremure, la fel ca si SUA. Aceste "fenomene" se vor intensifica, la fel ca si "fenomenele" meteo "catastrofale", au arme meteo.
Se va trece dintr-o lume unipolara, adica imperiul global american, la o lume multipolara.
Cine nu crede, sa citeasca Apocalipsa Cap 17.
Astazi suntem in ultimele zile ale celei de a sasea imparatii globale.
Trecem din a sasea imparatie (SUA) la a saptea imparatie (multipolara) care "va rămâne puţină vreme".
Pregatiti-va pentru impact, "vestul" va face implozie :-)
Se formeaza sub ochii nostri coalitia digitala, o opta si ultima imparatie globala, pregatind "externalizarea ierarhiei", ce va "primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara".
LB
de ce nu dai tu mai multe detalii? sint curios.Despre capitolul 17 ? cum il intrepretezi ? Vizavi la situatia de fata...
ȘtergereIti poti face o idee de aici:
Ștergerehttps://www.youtube.com/watch?v=WbBQJcYUOJk
La cine au datorie???!!!
RăspundețiȘtergereAsta tot intreb si eu de muuuult : cine sunt creditorii?Ca tot vorbesc doar despre debitori!Sa fie ceva extraterestrii?Atlantii?Diavolul?Rockefeller 3.0?Cine?
ȘtergereVPX
Salutari tuturor.
ȘtergereExact aceasta este intrebarea care ma framanta si pe mine de ani de zile,cam de pe vremea cand am citit o carete a lui David Icke numita Secretul suprem,sa toooot fie vreo 20 de ani!Toti (ma rog,toate statele sunt datoare,dar nici mama dracului nu ne spune cui!)Dar... conform zicerii `mericane:Folow the money,nus`h cum se face ca la capat nimeresti niste entitati care apartin de o anumita etnie.MEREU!Sa fie greseala?!
Sa-mi fie cu iertare daca am suparat,nu asta a fost scopul.
La FED. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistemul_Federal_de_Rezerve_al_Statelor_Unite_ale_Americii
ȘtergereCorecta analiza daca nu ar omite tiparnita de $ si jaful de resurse pe care SUA il face in toata lumea sub amenintarea armatei sale uriase.
RăspundețiȘtergereToti sunt pe datorie. E noul mod de lucru.
RăspundețiȘtergereRusul ce e mai putin dator, dar el nu conteaza. Tocmai a reusit sa fie mai marginalizat ca niciodata. Il mai baga unii in seama fix ca vor resurse ieftine. Poporul rus a pierdut pentru mult timp.
Riscul cu americanii e ca pot accepta schimbarea, care va fi dinamita pentru restul. Aici e jocul. Momentan, sistemul lor favorizeaza si dictaturile aberante din est.
Oricum, nu vad schimbarea sa vina din est. Rusii sunt in ev mediu, prea mici, iar chinezii prin secolul trecut, autocratie plus pseudocapitalism. Scaderea populatiei va fi problema mare la ei.
Indienii poate sa miste ceva, ar avea cel mai mare potential.
Te înşeli. Nu contează că Estul e în Evul Mediu, contează că Vestul se prăbuşeşte. Toată inteligenţa se va muta în zona care va rămâne în picioare.
ȘtergereNu se prabuseste nimic. Doar se schimba.
ȘtergereIa vezi tu cine se muta in china, ca din rusia se pleaca si pe picioare si in cosciug accelerat.
Da, sigur inteligentava merge in evul mediu.
ȘtergereEu zic sa citesti putina istorie, tocmai incepand din evul mediu.
Sa te uiti in est ce imbatranita e populatia raportat la speranta de viata.
Nu doar ca e in evul mediu, se moare grabnic. Fugiti, cat puteti.
E clar ca America vrea razboi (de fapt stapanii ei ca sa fiu mai exact). Mai devreme sau mai tarziu cu siguranta ca-l va si obtine. Destul de posibil sa se extinda focul din Ucraina (toti pasii de pana acum au fost rezultatul mutarilor facute de americani; rusii au avut o politica exclusiv reactiva). Nasol.
RăspundețiȘtergereIncepand cu 2003, SUA a inceput sa fie abandonata economic pentru China, nu inainte ca adevarate orase subterane sa fi fost construite. Da, in timp ce printing press lucra zi si noapte, construiau adaposturi dotate cu tot ce trebuie. Acest proces a fost ajutat si de incetinirea vitezei de circulatie a masei monetare (carantinele/lockdowns). Deci, ce anume stiu serviciile secrete SUA ca va avea loc, astfel incat sa isi construiasca vile in subteran? In nici un caz temerea de armament "nuclear": cu totii stiu ca nu exista bombe nucleare (exista arme scalare, explozivi cu radiatii puternice, ca si cele folosite la Tianjin sau Beirut), si ca la Hiroshima/Nagasaki au fost utilizate bombe incendiare (la fel ca la Tokyo). Si atunci pentru ce au fost construite? Pentru ce se pregatesc? In ce context poate fi anticipat un sfarsit de epoca geologica/astronomica? In nici un caz in cel heliocentric. Acesta este motivul pentru care Rusia a declansat acum (si nu in 2014) invazia tarii vecine.
RăspundețiȘtergereInteresant. Că și lectura.
ȘtergerePoți aduce niste info la care sa avem access și noi, muritorii de rând?
Pt că altfel rămâne doar la categoria "interesant de citit"
https://www.usdebtclock.org/
RăspundețiȘtergereun site care prezinta in timp real situatia financiara a SUA. Interesant de studiat
dar pe cand ceva despre datoria si halul in care a ajuns Romania?
RăspundețiȘtergeremultumita, probabil si inteligentei securistilor care au calarit si calaresc toate instutiile statului de prin 89 incoace
coloniile in general au un statut macar, dar pe unde ne situam noi?!
Excelenta analiza si binevenit, problema este ca Biden azi a declarat inceputul unei noi Ordini Mondiale si cine nu se aliniaza ???
RăspundețiȘtergereJoe Biden, la conferinţa directorilor executivi ai companiilor americane: „Ne aflăm într-un punct de inflexiune. Va exista o nouă ordine mondială”
Nu
RăspundețiȘtergereCred ca ar fi minunat sa faceti un articol referitor la cine sunt creditorii SUA?
RăspundețiȘtergereCe s-ar intampla daca nu platesc datoria, ceea ce si intampla, rostogolind creditele?
Eu cred că statul subteran se simte foarte bine aici,cine va avea curajul de a cere datoria astora?Este ca atunci cînd gazela face contract cu leul.....Parte din datoria externă a astora,born to America,este cumpărată de China, Belgia, Norvegia.Credeti că atunci cînd vine scadența,leul va plăti?
RăspundețiȘtergereDD te rog frumos sa mai scrii inca o data de excrocheria Exxon cu Romgaz. Li s-a reinnoit moca licenta anul trecut sau in 2020. N-au facut NIMIC dar incaseaza 1 miliard de dolari. Asta-i jaf la drumul mare.
RăspundețiȘtergerePana si chinezilor le-au tras un sut in fund cu reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda. Pe langa intarzierea de cativa ani se mai pun si niste miliarde in plus.
Iar copiii de la internatul nu stiu carei scoli cu primar userist se bucura acum ca au in sfarsit caldura si apa calda. Iar asta pentru ca in camerele libere au cazat refugiati.
Se aduna. Picatura cu picatura. Iar cand se va varsa paharul protestele nu vor mai fi pasnice pentru ca atunci va musca si foamea. Problema este ca oamenii sunt adusi la disperare cu intentie. Criza este fabricata. Se vede cu ochiul liber. Suntem furati pe fata. Totul cu scopul de a ne saraci si a ne aduce intr-o stare de dependenta totala de mila lor. Se doreste sa devenim cersatori iar ei nu ne vor da nici o bucata de paine daca nu vom fi intepati si inregimentati QR.
Toți au datorii. Chiar și China e aproape de 100% din PIB. E drept că Rusia e pe la 20%, dar asta e o excepție. Deci, eventualul dezastru expus aici e valabil cam pentru toate națiunile care contează.
RăspundețiȘtergereRazbelu rezolva aceasta 'mica problema'. Total reset , alti bani , alta distractie.
RăspundețiȘtergereEu intreb doar atat ! Ce facem noi aia care nu ii pupam in cur nici pe aia de la vest nici pe aia de la est? Noi aia neinregimentati ?Aia DIVERGENTI ....noi unde ne relocam in noua lume ?
RăspundețiȘtergereNe retragem in munti sau la manastire, sau doar in turnul de fildes al singuraticilor.
ȘtergereSi mai e un fapt, PIB-ul SUA e facut in mare parte din digital, digital care se poate copia usor in zilele noastre, cand tarile din orient isi vor crea propriul lor digital s-a zis cu PIB-ul SUA.
RăspundețiȘtergereEu vad asa companiile digitale americane sunt fix similare companiilor energofage din era comunista care au ajuns la fier vechi. Cine are curaj sa ma contrazica?
Eu te-as contrazice ,dar nu spui nimic asa ca astept!
Ștergere