Dacă vă voi întreba despre diferenţele dintre Vest - reprezentat de SUA, Europa etc. - şi Est - în principal China şi naţiunile asiatice - aş obţine o groază de răspunsuri. Ba că democraţia, ba că „domnia legii” sau „lupta împotriva corupţiei” s.a.m.d. Indiferent de care parte ai fi, răspunsul ar fi, în majoritatea cazurilor, unul greşit, ţinând doar de o percepţie superficială. Cei care susţin că nu e democraţie în China înseamnă că nu au habar despre cum s-a trăit şi cum se trăieşte acum acolo. La fel, cei care critică inegalitatea din SUA pare că nu şi-au făcut timp să citească principiile care au dus la fondarea statului american.
Cu ceva timp în urmă am atacat problema destul de adânc. Atunci am spus că diferenţele dintre cele două modele pornesc de la oameni. Să vă explic. În Evul Mediu, în Europa, orice copil care se năştea în plus într-o familie era considerat o povară deoarece era o gură în plus de hrănit. În partea cealaltă, în China, orice copil în plus era considerat o binecuvântare deoarece era văzut ca o sursă suplimentară de muncă. În realitate ambele viziuni aveau „dreptatea lor”, însă doar parţială. Mai bine spus, cele două viziuni împart adevărul în două, fiecare luându-şi doar câte o părticică. Iată de unde vin diferenţele demografice dintre Est şi Vest.
Pornind de la aceste viziuni primare ajungem să înţelegem şi formele de organizare statală. Dinspre Europa, noi spunem că democraţia trebuie să fie forma de organizare deoarece astfel se asigură dreptatea socială. Dinspre Est, de asemenea, se vorbeşte despre dreptate socială, doar că în alţi termeni. Dinspre Vest Estul este acuzat că instaurează societăţi tiranice şi dă ca exemplu dizidenţii. Doar că uită să spună că acei dizidenţi sunt în număr infim raportat la dimensiunea ţării. Şi când spun dizidenţi nu mă refer doar la cei vocali, ci şi la cei care le împărtăşesc viziunea „vocalilor”, dar suferind în tăcere. Se uită însă că Vestul are o dizidenţă mult mai mare, a cărei voce însă e diluată de aşa-numita „libertatea de expresie”; o şmecherie care duce tot discursul public în desuetitudine.
În fapt, lucrurile sunt mai simple. Pornind de la viziunea pe care v-am împărtăşit-o la începutul articolului, s-au dezvoltat şi modelele sociale. Vestul are ca valoare principală individualismul, specific prădătorului, în timp ce Estul are ca valoare supremă colectivismul, specific stupului sau muşuroiului de furnici. Aici apare diferenţa fundamentală dintre cele două lumi. O societate individualistă implementată în Est nu face altceva decât să prăbuşească acea ţară, deoarece respectivul model nu-i este specific. Aici, probabil, unii vor veni cu „contraexempele” Japonia, Coreea de Sud sau Singapore, uitând însă să spună că acelea nu sunt societăţi democratice, ci nişte societăţi la fel de colectiviste, dar cu aspect democratic.
Invers, implementarea unui model colectivist într-o societate vestică e cel mai rapid mod de a o prăbuşi. S-a văzut asta în Estul Europei. Iar Estul Europei este o zonă de confluenţă, de aceea modelul a putut fi implementat şi a rezistat 50 de ani.
Acum să vedem ce anume apropie cele două societăţi. Ele nu sunt atât de diferite pe cât s-ar crede întrucât diferenţele de organizare sunt cele ale bazei sociale, adică ale sclavilor. Ambele tipuri de societăţi au un vârf. La vestici e echivalentul „şefului haitei”, masculul alfa care domină întreg grupul. La Estici, vârful e reprezentat de „regina stupului”. La vestici şeful haitei se impune prin forţa sa, la estici prin anumite capacităţi creatoare. Regina stupului e cea care naşte albinele lucrătoare. De asemenea, atât la albine cât şi la furnici, diferenţa dintre regină şi muncitori este dată de longevitate, iar longevitatea se obţine prin alimentaţia specifică a reginei. Capacităţile creatoare ale şefului statului estic se referă la direcţia pe care o impune societăţii. Iar longevitatea sa la putere e indiscutabilă, întinzându-se, de cele mai multe ori, pe durata întregii sale vieţi.
Invers, la prădători, şeful haitei rămâne suveran atâta vreme cât este în putere, iar când îmbătrâneşte locul îi este luat în mod violent de către cel mai puternic mascul al haitei. Astfel, longevitatea şefului haitei este destul de mică în raport cu haita.
Privite detaşat, cele două modele au fiecare avantaje şi dezavantaje specifice. La estici e mult mai uşor de obţinut coeziunea: în momentul în care „regina” ordonă ceva, întreaga suflare execută în acelaşi ritm. Dincolo, la vestici, un ordin nu e executat instantaneu, ci fiecare i se opune în stilul său, încercând să-i înţeleagă raţiunea. Doar că aceste „opoziţii” - specifice individualismului - conduc la o creativitate sporită întrucât, de cele mai multe ori şi în special atunci când situaţia e critică - avem de-a face cu o opoziţie constructivă, fiecare căutând modalitate mai bună de atingere a targetului deciziei respective. Când s-a dat ordinul să se arunce cu pietre în duşmani, toţi ştiu că targetul e anihilarea duşmanului, astfel încât, dacă unul descoperă că praful de puşcă e mai eficient, toţi abandonează pietrele şi trag cu pistoalele sau cu tunurile. Astfel se ajunge la modele optime, care sunt preluate imediat şi puse în aplicare.
După cum lesne puteţi observa, în timp, fiecare societate şi-a optimizat modul de acţiune. Însă, din timp în timp, avem de-a face cu contaminări ale unei părţi de la cealaltă. Modelul individualist al Occidentului a infectat de mai bine de un secol modelul colectivist al Orientului. Acum suntem într-o întoarcere cu 180 de grade a situaţiei, modelul colectivist al Estului începând să invadeze Vestul. Culmea, confruntarea dintre Vest şi Est se va sfârşi într-o situaţie hilară în care Vestul îşi va pune individualismul la lucru pentru a demonstra Estului că are o versiune mai bună de colectivism. Ceea ce e o caricatură, o degenerare absolută. Acestea sunt vremurile pe care le trăim azi şi de aceea vedem decadenţa teribilă a Occidentului.
Acum, pe final, vine întrebarea teribilă: nouă unde ne e locul? E similară celei din bancul în care profesoara îi pune pe flamanzi să stea pe un rând şi pe valoni pe un alt rând, moment în care, din spatele clasei se aude o întrebare: „Hauzi, mânca-ți-aș, da’ noi, noi blegienii, noi unde stăm ?!”.
Din punctul nostru de vedere întrebarea este una de-a dreptul existenţială. Niciodată în istorie nu ne-am găsit locul deoarece mereu am pendulat între Orient şi Occident. Am spus de mai multe ori că aderarea noastră la oricare curent, fie el vestic sau estic, este la fel de nocivă. Pur şi simplu nu ne adaptăm niciunuia. Visăm după Occident, dar ne este imposibil să renunţăm la valorile noastre colective, iar individualismul dus la extrem ne repugnă. Invers, admirăm colectivismul Orientului şi rapiditatea cu care se mişcă, însă dacă suntem integraţi într-o societate colectivistă pur şi simplu ne sufocăm deoarece simţim că ni se taie creativitatea.
Acum, judecând realist, ştim bine că -luaţi ca societate - nu performăm nici într-o parte şi nici în cealaltă. Nu suntem nici oameni de echipă şi nici individualişti autentici. Nici buni de executat o decizie, dar nici capabili să luăm decizii măreţe. Vedeţi paradoxul? Asta ne-a tras şi ne trage înapoi. Culmea, ca naţiune nu ne potrivim cu niciun model, dar ca indivizi suntem capabili să performăm în oricare dintre cele două modele. De ce? Pentru că în interiorul nostru suntem un amestei inegal de individualism şi colectivism, astfel încât cei mai colectivişti performează teribil în Est, în timp ce cei mai individualişti îşi fac loc dând din coate în Vest. Dar care-i rezolvarea pentru noi ca naţiune? E simplă şi în acelaşi timp complicată.
România nu are altă şansă decât aceea de a-şi croi ţara după chipul şi asemănarea individului. Nu suntem nici individualişti şi nici colectivişti. Noi preferăm să acţionăm când individual, când în grupuri, de cele mai mute ori mici. Dacă vreţi un model de succes al nostru, acesta este cel al haiducului. Acţionau atât individual, cât şi în grup. Când interesele convergeau, grupurile de haiduci îşi uneau forţele şi acţionau ca o maşină colectivă. Când însă nu mai exista interesul comun, grupurile se disipau.
Alt exemplu, ar fi cel al conducerilor tradiţionale ale românilor, cele cu domnitor. Ce erau domnitorii? În principal erau emanaţii unor elite săteşti. Satele erau organizate cu ţărani independenţi, a căror elită era formată din cel mai bogat de-acolo. Era un fel de nobilime rurală, care însă nu se deosebea de ţăranii din care se trăgea decât prin faptul că erau mai înstăriţi. Această înstărire - până la distilarea boieriei autohtone, în special impulsionată de Fanar - era însă un efect al priceperii, al abilităţilor celui înstărit care reuşea să obţină recolte mai mari, să-şi optimizeze ograda, astfel încât să aibă toate cele trebuincioase. Şi astfel, devenea un fel de şef al comunităţii din care se trăgea. Aşadar, domnitorii emanaţi de această structură erau apropiaţi de bază; atât fizic, dar şi ca mentalitate. De fapt, dacă vom studia cu atenţie istoria, vom vedea că în acele perioade se instaurase un model individualo-colectivist. Ce înseamnă asta? Păi exact modul în care este românul de azi. Românul, cu toate că are un fond individuaist, se raportatează la familie şi la comunitatea sa apropiată. Nu e un individualism dus până la capăt. De asemenea, din punct de vedere colectivist, românul se simte obligat să-şi ajute vecinul, consăteanul sau pe cel care stă pe aceeaşi stradă cu el. E comunitatea sa apropiată, căreia simte că-i aparţine. Când se află departe de localitatea sa, rezonează instantaneu cu unul care vine de pe aceleaşi meleaguri. Însă doar în rare cazuri românul poate să rezoneze 100% cu unul de la celălalt capăt al ţării. Iar acele cazuri rare sunt cele care pun în pericol existenţa tuturor. De aceea mersul la război era mai degrabă un act care ţinea de voinţa proprie şi nu de o coerciţie.
Iată de ce repet că singura variantă de a ne asigura succesul pe lumea aceasta este cea de a face un mix fericit între individualism şi colectivism. Şi-aici nu e vorba doar de succes al naţiunii, ci mai ales de împlinirea omului, a individului. Spuneţi-i „democraţie originală” sau cum vreţi, dar înţelegeţi că niciunul dintre modelele de azi nu ni se potriveşte. Iar singura ieşire din mizerie o vom găsi atunci când vom înţelege că trebuie să ne luăm destinul în mâini. Altfel, la fel ca-n cea mai mare parte a istoriei, vom fi victime şi ne vom plânge de milă, asemeni proştilor.
Exceptional articol ai facut-o mai abitir ca Dimitrie Gusti ...O caracteristica a poporului roman este aceea ca datorita locului in care se afla era in bataia vantului pantru toti invadatorii lumii...Ce faceau romanii ? Faceau bordeie din chirpici care odata la 25 de ani ( un ciclu in care invadatorii ne pradau ,in special tatarii ,actualii kazari ) le dadeau foc sa nu cada in mainile invadatorilor ...si apoi isi indeplineau riguros urmatorul ciclu de asa zisa prosperitate...Romanii nu au facut niciodata lucruri durabile in viata...uitati-va ca o casa la romani dureaza doar o generatie ...fiul mostenitor darama casa lui tacs-o si face el alta in loc ...In Anglia se vede continuitatea ...o casa are amprenta fiecarei generatii ce a locuit in acea casa...Eu cred ca este un lucru bun cum suntem noi : in comunism cel putin eu nu am intalnit oameni care sa moara de foame ...toti se descurcau ...fie ,,completau ,,ce le trebuia de la CAP , fie de la intreprinderea unde lucrau...Sa nu credeti ca sunt adeptul ,,completarii ,, dar sa stiti ca si statul procedeaza la fel ca noi romanii...( pretul la benzina spre exemplu .. si la gaz ). Cred ca ceea ce ne caracterizeaza este o explicatie logica la faptul ca noi ca popor am dainuit pe acest pamant fara sa fim asimilati de nimeni cum s-a intamplat cu alte popoare din Europa ...Exceptional articol ,Dumitru Gusti ar ramane invidios ...
RăspundețiȘtergereInseamna ca nu ai fost plecat din tara...nu iti dai seama ca romanul din strainatate este o javra ptr conationalul sau...
Ștergere"Ce faceau romanii ? Faceau bordeie din chirpici care odata la 25 de ani... Romanii nu au facut niciodata lucruri durabile in viata... uitati-va ca o casa la romani dureaza doar o generatie... fiul mostenitor darama casa lui tacs-o si face el alta in loc... In Anglia se vede continuitatea ... o casa are amprenta fiecarei generatii ce a locuit in acea casa... Eu cred ca este un lucru bun cum suntem noi"
ȘtergereDeci, locuitul in bordei sau in casa de chirpici este de dorit in locul locuitului intr-o casa de piatra. Aham!
Deci, munca de Sisif si anume, construitul si locuitul unei case proste la fiecare generatie si risipa financiara aferenta acestei indeletniciri idioate si lipsite de sens, este de dorit in locul unei case bune, a economiilor, a posibilitatilor de investitie si profiturilor ulterioare pe care aceasta activitate de economisire + investitie le poate genera pe parcursul multor generatii. Aham again!
Unii reusesc intr-o generatie sa transforme o mlastina intr-un oras modern, iar noi trebuie sa ne intoarcem in bordeie si in case de chirpici. Fii tu "capitanul" nostru!
https://www.youtube.com/watch?v=xi6r3hZe5Tg
PS. "Continuitatea" se vede de ex si in casele sasilor din Ardeal, nu doar la engleji si la alti vestici.
https://www.youtube.com/watch?v=hHbQ8iY-2UI
Subscriu 100%, dle DD. Felicitari pt articol, ati reusit sa sintetizati foarte bine ambivalenta noastra ca popor.
RăspundețiȘtergere100% fals!
RăspundețiȘtergereO natiune nu poate fi bogata si prospera fara oameni inteligenti si implicit prosperi iar acestia au fost tot timpul INDIVIDUALISTI!
Bogatia unei natiuni = totalitatea inteligentei, creativitatii, productivitatii si avutiei oamenilor INDIVIDUALISTI!
Asta este si motivul pentru care pana la inceputurile anilor 1980, peste 98% dintre inventiile si inovatiile mondiale au fost facute de europeni si de descendentii europeni, adica de INDIVIDUALISMUL VESTIC!
Oamenii inteligenti si de succes au fost intotdeauna INDIVIDUALISTI si NU AU AVUT NIMIC DE IMPARTIT cu prostii si ratatii care au fost intotdeauna colectivisti. Cand prostii si ratatii colectivisti au ajuns la putere prin furturi si genocid in cativa ani a venit valul de saracie extrema si falimentul natiunii. Este exact aceeasi "reteta de mare succes" pe toata planeta. Fie ca vorbim despre Allende in Chile, de Castro in Cuba, de Pol Pot in Kambogia, de Mao in China, de Stalin in Rusia, de soferul de autobuz din Venezuela sau de cizmarul mioritic. Pentru catastrofele economice, sociale, culturale si demografice pe cere acesti dobitoci analfabeti si lipsiti de creier le provoaca, intotdeuna este de vina altineva: IMPERIALISMUL VESTIC!
Pentru ca inca sunt o gramada de ratati sinistrii care il plang pe Ceausescu si regimul lui de hoti analfabeti si imbuibati privilegiati am un singur sfat: sunteti liberi sa va mutati in Venezuela sau in Cuba si sa va umpleti de "prosperitate" colectivista!
PS. Pentru situatia in care mai exista neclaritati la ceea ce am spus:
"Satele erau organizate cu ţărani independenţi, a căror elită era formată din cel mai bogat de-acolo... Această înstărire era însă un efect al priceperii, al abilităţilor celui înstărit..."
Restul este can-can, adica 100% fals!
Sorry man, dar esti complet paralel cu realitatea istorica. Vezi doar fatada nu si ce-i spatele ei.
Ștergere""Satele erau organizate cu ţărani independenţi, a căror elită era formată din cel mai bogat de-acolo... Această înstărire era însă un efect al priceperii, al abilităţilor celui înstărit..."
Restul este can-can, adica 100% fals!"
Exact ce ai scris tu este total fals observat(in vederea aflarii adevarului a esentei problemei) din unghiuri gresite. Imi cer iertare daca te-am mihnit amintinu-ti de aceste aspecte esentiale ale "vestului"
Insa este si dreptul tau de a accepta felul predatorial de viata vestic...nu zice nimeni nu...
Noi, cei rupti in coor, jefuti sistematic si violati, mai tot ce am facut de-a lungul istoriei a fost sa REACTIONAM prin metodele noastre locale si sa NAVIGAM prin apele tulburi in care am tot fost aruncati.
"Instarirea/Imbogatirea LA ORDIN A ALEȘILOR așa de pregnanta in OCCIDENT, a venit dintotdeauna din campaniile sistematice de jaf si COTROPIRE ale altor state(cu frica de Dumnezeu), una din ele fiind in mod constant si amaritele de Tari Romanesti.
"Exact ce ai scris tu este total fals"
ȘtergereTu te certi cu mine pentru un citat din articolul de fata scris de Dan Diaconescu?
Nu stiu pe ce lume traiesti tu, dar in lumea in care traiesc eu, fiecare persoana in parte este responsabila pentru a-si asigura bunastarea personala a lui si a familiei lui. Unii reusesc mai mult, altii mai putin, si altii nu reusesc deloc. Acestea fiind aspacte esentiale ale vietii reale de zi cu zi, nu ale "vestului".
Ramane cum am stabilit:
Restul este can-can, adica 100% fals!
Am citit destul de atent sa observ niste probleme grave comentariul. Ai o logică ce merge pe individualism clar dar evident este oarbă la punctele forte si echitatea sociala ce aduce colectivismul. De la individualism avem niste oameni inteligenti care odata ce au facut o avere care 99% se bazeaza pe jaf si evaziune fiscală duce la niste averi nemeritate moștenite si augumentate la infinit. Cei ce se nasc in acele familii cu averi vor pastra forma de câștig (furtul) si o vor perfectiona pana cand o sa dobandeasca titluri umane de schizofrenie gen Sir, Principe, Rege si altele. Oamenii astia sunt atât de imbatati de banii pe care ii manuiesc si implicit putere incat in zilele noastre au ajuns la concluzia ca noi restul, sclavii lor, le consumam oxigenul si resursele lor. Au ajuns sa aiba acte de proprietate pe absolut toate si sunt o mica minoritate dar dicteaza in secret cine traieste si cine moare. Echitatea sociala trebuie sa primeze ca valoare umană ci nu ca sistem. Daca cei ce vor sa exceleze intr-un domeniu nu ii va împiedica nimeni cu titlurile academice si premii dar sa nu fie nimeni ultrabogat incat să ajungă sa faca organizatii secrete ce stabilesc ca trebuie sa moara 90% din umanitate ca sunt mancatori inutili. Aia care au hotărât si implementat deja carnagiul ce sta sa inceapa peste doar cateva luni nu sunt mai tineri de 80 de ani ( Gates ), 95 ( Soroș si regina Angliei ), 99 ( Kissinger ). Nici colectivismul nu este un sistem perfect caci este bazat pe minciună dar este unpic mai corect cu cetatenii sclavi pt ca nu intretine minciuna oficială occidentala ce răstălmăcește totul si te acuza de nebunie dacă ridici colțul covorului sa vada lumea gunoiul. Desigur perfecte nu sunt nici una nici cealaltă pentru simplul motiv ca se bazeaza pe exploatarea individului mințind flagrant asupra scopului exploatării acestuia. Apropo Ceaușescu a fost mai patriot si mai vizionar decât toți tradatorii ăștia nemernici la un loc si in 32 de ani inca nu au reusit sa schimbe baza de productie realizată in timpul Ceaușeștilor. Ultima precizare este la sistemul individualist: fiind un intim cunoscator al sistemului sa imi dea siie careva un exemplu de firma unde nu exista contract cu statul si evaziune fiscala sa nu dea faliment. Inafara corporatilor ce optimizeaza profiturile restul firmelor romane sunt 100% evazioniste fiscal ca altfel falimentează. Sistem mincinos ce porneste de la o minciuna si perpetueaza alte minciuni ca sa propteasca o a 3 -a minciună (bunastarea), totul este o evaziune fiscala si o frauda de proporții ca altfel nu se poate sa supraviețuiești asa ca in comunism macar lumea era mai cinstita si se descurca cum putea fara rusine si bășini occidentale. Acum toti prostii si agramații isi cumpara diplome de doctori in orice. Sper ca sau vaccinat cu totii că și supravietuirea asta nu e pentru oricine.
ȘtergereAm uitat sa mai punctez un element de maxima importanta ce nu se gaseste nicaieri in opinia publica cu toate ca ar trebui sa fie prima pagina. ADENOCHROM-ul cel ce contine atat celule stem tinere cat si un cocktail de hormoni ce numai la copii gasesti ce determina rejuvinarea si cresterea corpului. De asta nu vorbeste nimeni ca dispar 8 milioane de copii la nivel mondial anual si bietii de ei sint mulsi si sacrificati ca vitele pentru cei ce si-au insusit titlul de zei. Basca se mai fac si ceremoni si sacrificii ritualice cu copii tot de aceste besti psihopate ce sunt deconectati total de umanitate (singura lor dependenta dupa robotizare a ramas sangele de copii). Sunt corporatii ca CYM ce au centre de detentie pe tot mapamondul ce in secret mulg si vand Adenochromul la mg (1900 $). Cei ce cred ca sunt eu nebun cautati poza cu Top Gun cu Tom Cruise in `86 si actrita aia bunaciune si cautati acum cum arata cei 2 sa vedeti diferenta dintre unul ce consuma si una ce a stat naturala, o sa fiti socati.
ȘtergereAsta e problema cu oamenii, ca indiferent de sistem, intotdeauna la varful puterii se vor strange cei mai ticalosi si degenerati psihopati ce isi aroga titlul de zeu printre muritori ce dicteaza cine traieste si cine nu.
@Anonim (27 iunie 2022, 19:30), eu sunt Diaconu. Pentru Dan Diaconescu încercaţi în altă parte. Nu prestează pe-aici! :)
ȘtergereAnonim27 iunie 2022, 19:30
Ștergere"Acestea fiind aspacte esentiale ale vietii reale de zi cu zi"
Incerci tu sa generalizezi dar nu tine!
Mai citeste odata care-i treaba cu jaful de tip colonial de unde izvoraste si "individualismul" lor si al tau( accesul la "sacul" de furaciuni, firimituri de la masa bogatilor, acces la credite care nu exista)...
Colectivismul care va reveni IN TROMBA dupa lichidarea banilor creati din aer(datoriile) ESTE deja atributul de baza a noii societati promovata de printi, elite si CEO's la WEF, Davos.
Asa ca nu este cum am stabilit ci pregateste-te de COLECTIVE DE MUNCA fara o mie de sefi si sefuti, colective care vor lucra pentru supravietuirea OMENIRII si crearea unor lumi noi, cu o gindire rationala si intelepciune, nu doar pentru placeri si mers la vc.
@Anonim27 iunie 2022, 21:45
ȘtergereTot ai amintit de actori...au fost singurii care in pandemie n-au purtat masca, n-a fost distantare sociala in filme, ba mai si jucau relaxati in nesimtirea lor stiind pe ce se bazeaza! In timp ce romanul se temea sa stranute sa nu-l raporteze buluc cu totii de-odata. Vorbim de 2020, cand nu incepuse vaccinarea. Ce faceau actorii? Mii de filme pe banda rulanta. N-a indentificat nimeni problema asta, ca si multe altele.
@ Anonim 27 iunie 2022, 19:33
Ștergere@ Anonim 27 iunie 2022, 21:45
@ Anonim 28 iunie 2022, 00:31
Si te mai miri ca prin cercurile inalte cum este cel de la Davos s-a ajuns la concluzia ca TREBUIE sa se scape de voi?
Stati sa vedeti ce va satura astia de marxism, de "egalitate" si de "echitatea sociala"!
Ideile astea marxiste/socialiste sunt putine, fixe si vechi:
"I object to all punishment whatsoever. I don't want to punish anybody, but there are an extraordinary number of people who I want to kill. Not in any unkind or personal spirit. But it must be evident to all of you, you must all know half a dozen people at least, who are no use in this world; who are more trouble than they are worth. And I think it would be a good thing to make everybody come before a properly appointed board just as he might come before the income tax commissioners and say every 5 years or every 7 years, just put them there, and say, sir or madam, now will you be kind enough to justify your existence? If you can’t justify your existence; if you’re not pulling your weight in the social boat; IF YOU ARE NOT PRODUCING AS MUCH AS YOU CONSUME OR PERHAPS A LITTLE MORE, then clearly we cannot use the big organization of our society for the purpose of keeping you alive, because your life does not benefit us, and it can’t be of very much use to yourself."
https://www.youtube.com/watch?v=OBZsTf6oLfY
https://en.wikipedia.org/wiki/Fabian_Society
Doar pentru oamenii cu neuroni functionali:
https://www.armstrongeconomics.com/armstrongeconomics101/economics/why-is-socialism-dying/
https://www.armstrongeconomics.com/armstrongeconomics101/economics/is-socialism-dying/
https://www.armstrongeconomics.com/international-news/latin-america/is-chile-a-warning-to-all-western-societies-of-what-awaits-or-future/
https://www.armstrongeconomics.com/international-news/europes-current-economy/frexit-is-rising/
https://www.armstrongeconomics.com/world-news/govt-incompetence/the-total-collapse-in-confidence-of-government-on-every-level/
https://www.armstrongeconomics.com/armstrongeconomics101/basic-concepts/the-fed-the-collapse-of-socialism/
...
https://www.armstrongeconomics.com/tag/socialism/
Și ca întotdeauna calea de mijloc este cea mai buna! Viitorul o va demonstra! Noi am fost distruși pentru ca ni s-au impus modele sociale din afara, fie est sau vest fără să se apeleze la înțelepciunea milenara a acestui popor pe care o regăsim în folclor. Ultimii 30 de ani de "capitalism" au fost mai toxici decât perioada comunista. Romanul daca e lăsat liber găsește soluții, se adaptează și reușește sa realizeze frumosul intr-un mod original. Statul ( corporatia) nu a făcut decât sa distrugă frumusetea acestui neam, ajutat de străini bineinteles!
RăspundețiȘtergereEste fix descrierea tulburării de personalitate PARANOIDE.
RăspundețiȘtergere-nu ne regăsim nicăieri
-nu funcționăm autonom în mod coerent
-nu ne place colectivul decât dacă îl creăm noi
-preferăm să distrugem tot decât să cadă în mâinile altuia
-coabităm doar cu cineva asemănător nouă care se supune unor reguli similare
Un articol cu care rezonez (indiferent de alte dezacorduri, pe alte chestiuni).
RăspundețiȘtergereÎmi permit și o trimitere la un articol propriu, conceput în aceeași idee (sau născut din aceleași frustrări, cum doriți)
DILEMA PAPAGALULUI. (Partea 1)
Dacă există o forumulă cu largă acoperire definitorie, prin care să caracterizăm evoluțiile sociale sau politice românești din ultimele decenii (poate chiar și din ultimele secole), și dacă această formulă ar trebui condensată într-un singur termen, acesta ar fi neîndoielnic, MIMETISMUL.
Ce iaște aceasta și cu ce se mănâncă ? O primă definiție, stricto sensu, ar fi: „însușire a unor animale de a-și schimba culoarea sau de a lua forma unor obiecte, ori animale din mediul înconjurător”. O lămurire cam zoologică, dar nu vrem să întindem chiar până acolo tonalitatea de pamflet. Varianta secundară e mai cuminte, simultan la fel de elocventă: „reproducere mecanică a gesturilor și atitudinilor cuiva; imitație (servilă) a unui model; maimuțăreală”. Se poate obiecta, ce-i drept, că a doua întrebuințare a termenului este la figurat, dar nu prea avem de ales, de vreme ce noi - ca români - existăm într-o permanentă…figurație.
O argumentare exhaustivă a acestui verdict ar excede cu mult spațiul și scopul prezentului material, așa că vom fi succinți, citând aleatoriu din clasici: „ai noștri tineri la Paris învață” (Mihai Eminescu), ”să avem și noi faliții noștri” (I.L.Caragiale) sau mereu hilarul ”furculision” (Vasile Alecsandri). Sunt mărturii din secolul XIX, dar tocmai perenitatea lor constituie cel mai puternic argument, demonstrându-se limpede că mimetismul la români este, precum am zis, o permanență, mereu în căutare de relief nou pentru mulare.
S-ar putea observa, parțial valabil, că nu suntem singurul neam care preia idei sau obiceiuri născocite de alții. Cel puțin în rândul statelor de talie mică și medie, preluarea noutăților dinspre Paris ori Londra a fost, posibil, și o necesitate dată de tulburatele vâltori socio/politice. Nu în fiecare cătun se naște un Rousseau sau un Marx, astfel ca, în loc de faliți, fiecare țară să aibă „iluminații” săi. Deci mularea pe modele consacrate - și consacrate poate tocmai și prin raritatea lor - nu ar fi o dramă, în anumite limite fiind, să admitem, recomandabilă.
Dilema Papagalui (Partea 2)
RăspundețiȘtergereDar ceea ce ne deosebește pe noi în eșalonul țărilor receptoare (și nu generatoare) de influență este totalitatea, plenitudinea, și evident stângăcia actului copiator. Nu doar că preluăm înfometați, dar nici măcar copierea nu se efectuează cu seriozitate, rezultatul fiind niște chestiuni hibride, de nerecunoscut nici măcar pentru producătorii originali. O reușită în copieri ne-ar fi dus spre un model chinezesc, dar să nu confundăm conceptele: mimetism nu înseamnă cameleonism, ultimul termen are totuși unele rezonanțe calitative.
Nici în secolul XIX, nici în XX și cu atât mai puțin în tristețea prezentului, românii nu au exercitat / nu exercită discernământ în preluări, nu filtrează influențele radiante, nu încearcă deloc să caute optima manieră de integrare valorică sau operațională a fluxurilor de idei ce curg în spațiul internațional. Se adoptă vitezist și maximal cam tot ce vine, indiferent cum sau de unde vine, unicul criteriu fiind „superioritatea” clamată a focarelor de origine.
Să fie oare vorba de un complex de inferioritate al nostru ? Și dacă da – cum iute se vor repezi a opina cosmopoliții de profesie - oare e un complex nativ, ori doar dobândit ? Inspectarea istoriei ne arată perpetuarea complexului în decurs de secole, cel puțin din perioada fanariotă, punct fatidic de debut al unui declin în valori și identitate. Mai întâi a fost „Înalta Poartă”, de la care am copiat cuvinte și obiceiuri – nici măcar cele mai bune - apoi a venit „valul de la Francia”, înghițit cu asupra de măsură (ba chiar și fără digerare) urmând în cascadă maimuțărirea tuturor capitalelor vestice, fie latine, germanice sau anglo/saxone. Poate de la ruși nu am preluat cu entuziasm, deși prin anii ’50 s-au găsit și pentru pravoslavnici suficienți emuli, nu neapărat sub presiunea tancului. Doar chinezii nu au apucat să ne exporte încă vreu model cultural - dar să nu ne grăbim, timpul nu este pierdut, doar am menționat mai sus excelența asiaticilor în copieri.
Au existat totuși și vremuri când spațiul nostru nu-și trăia existența „la indigo”. Chiar dacă Țările Române, în secvențe provinciale, nu au ajuns vreodată la statutul de puteri majore, multă vreme după căderea Bizanțului au fost puncte radiante de cultură ortodox-răsăriteană, repere pentru semințiile balcanice prinse sub jug otoman. Se crease, fără stridențe, un melanj pitoresc între Apus și Levant, între catolicism și ortodoxie, între slavism și latinitate - cu alte cuvinte un specific unic, privit și astăzi ca o enigmă de istorici, sociologi sau etnografi.
Deci complexul inferiorității nu e nativ, nu ne-am născut osândiți cu pene de papagal. Am devenit așa, an cu an, veac cu veac, iar de fiecare dată când au mai existat erupții de originalitate (precum unele mlădițe intelectuale interbelice) majoritatea ce galopa spre șabloanele Occidentului a avut grijă să le sufoce, să le marginalizeze sau să le condamne de-a binelea, prin mijlocirea unor sofiști interesați sau a unor trucuri politicianiste.
Dar dacă nu putem fi foarte siguri de începutul acestei maladii mimetice, putem măcar întrezări finalul ei ? Ori măcar o perioadă de cură, chiar urmată inerent și de o perioadă a convalescenței ? Sau diagnosticul este „incurabil”, ieșind din sfera comparațiilor medicale și întrând într/o metafizică națională a predestinării ?
Sunt întrebări grele, fără doar sau poate, și nu suntem prima generație care le pune. Am putea fi totuși printre primii care pun mai mult decât întrebări, poate chiar să și pună câte ceva în practică. Altfel, rămânând în farmecul evpcării lui Caragiale, ne putem imagina o personificare a României, turmentată de extazul noilor modele, întrebând printre sughițuri identitare ”dar eu cu cine votez”?
Unde ai scris articolul ăsta? Ai un blog sau pe grupul vostru de discutii?
ȘtergerePe grup, că blog nu țin să fac. Avem o rubrică dedicată unor posibile articole scrise de membri, dar nu ne prea înghesuim :))
Ștergerehttps://groups.io/g/CafeIncognito/topics
Ștergere"Am distrus orice C.A.P. si nu am reușit sa punem nimic înapoi."
ȘtergereTe lua avantul Sebastiene:))
Nu pari un diletant în ale procesării informației. Vreau sa precizez ceva ce schimba complet datele problemei enunțate de tine.
Nu AM DISTRUS..., ci AM DISTRUS la COMANDA(cei aleși si pregatiti special pentru acest "demers", si de asemenea..CONTRA COST.
Iar cu o FINANȚARE adecvată putem MIMA orice forma de colectivism productiv si creativ.
Modul in care "funcționează" si cine se "califica" pentru aceasta finantare "miraculoasa" intalnita intre ai lor...vesticii,...intreaba-ma si o sa-ti raspund :))
Scuzati ghilimelele!:)
Hayde, pe grupul lui de discutii, pe 8/10/21:
Ștergere"În opinia mea (cu riscul de a greși) blogul în cauză este clar conceput de o entitate rusofilă (fie Sputnik, fie ceva similar). Și intrucat se stie ca românii sunt rusofobi, singurele lor "cârlige" sunt ortodoxismul sau teoriile conspiro (doar cele ce indica vina dinspre Occident, nu și cele care ar arăta mașinațiuni rusești). Deci nu cred in buna-credință a lui DD, ajutat și de postaci apropiați.
A scrie acolo inseamnă a-i crea conținut și a-i extinde notorietatea. De ce aș face asta, de vreme ce i-am reperat intențiile?"
In comentariu e vorba de blogul de fata.
'Ade miroase a prostanac cu mult timp liber, astia scriu mult si uita de unde au inceput, plus ca parca am mai constatat aiureli marca lui.
ȘtergereSecuritatea unde iesti, odata iereai mai vioaie.... nu lasa prostanacii sa ne invadeze ca pe Hato, asa cum a facut americanii ca sa arate si la ultimul necredincios ,,ze fiucer,,.
Anonim 17.42 : Măi copile, aflași și tu secretul lui Polichinelle...
ȘtergereLasă oamenii mari să discute, tu nu uita lopățica, poate te duc părinții la mare...
Merci, RIP.
ȘtergereAm dat un ochi pe acolo... multa exprimare sofisticata,putin obiect,putin neuron neaosh.
Prezentari(auto)... ha,ha,ha,majoritatea gameri (!!!),peste 40,din nord-nord est.(cam toti aproape de Cernobal, si-n viata la data aia... :)) Se stie ca radiatiile +vaxurile copilariei afecteaza glanda pineala... :)) Si eu care credeam ca trotinetisti sunt doar astia fara masele de minte...
Anonimé, anonimé,
ȘtergereMulțumesc că dai în mine.
Anonimé, anonimé,
Ce m-aș face fără tine ?
Anonimé...anonimé...
Un viu sentiment de recunoștință mă încearcă la citirea criticilor mei. Abia aștept noi opinii adânci, menite a-mi reaminti micimea. Oare să le notez pe toate, într-un breviar al auto-perfecționării ? Mă mai gândesc, Anonimé...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereSingura modalitate este sa te rogi la Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereDin anii '90 a fost clar că dominația Occidentului se desfășura pe aburi și că capitalul părăsea deja Occidentul într-un ritm accelerat.
RăspundețiȘtergereSistemul extraordinar de finanțare al Occidentului a crescut la începutul secolului al XX-lea, o perioadă de promisiune fără precedent, deoarece tehnologia și descoperirea/exploatarea unor cantități incalculabile de energie efectiv gratuită atinsese masa critică pentru a crea un "băț de hochei" în dezvoltarea umană. curba. Poate că nu știau unde se duce totul, dar Great & Mighty au văzut că mecanismele naturale de feed-forward care conduc creșterea ar dezlănțui procese de dezvoltare într-un ritm pur și simplu nemaivăzut înainte.
Marea provocare a fost cum să încărcați această dezvoltare și să-i extrageți recompensele. Teoriile și sistemele financiare existente nu ar putea susține decât o pantă lină, relativ mică, total inadecvată scopului de finanțare a funcției trepte de creștere pe care o prevedeau.
Intră în sistemul monetar bazat pe datorii. Banii fuseseră emiși vreodată pe baza averii dobândite anterior, dar acum urmau să fie emiși pe baza Așteptărilor privind bogăția viitoare. Brusc, totul s-a schimbat. Pentru prima dată în istoria omenirii, oamenii săraci cu idei bune au avut ocazia să dezvolte acele idei cu condiția să arate că va avea ca rezultat crearea de bogăție. Bățul de hochei s-a format și, în decurs de 2 generații, omenirea a trecut de la săpat, să crească sau să facă lucruri manual, la orbită în jurul planetei folosind tehnologii și tehnici literalmente de neimaginat cu doar 6 decenii mai devreme.
Noul sistem monetar și-a făcut treaba probabil mai bine decât și-a imaginat oricine la început, dar la trecerea celei de-a treia generații călcâiul lui Ahile devenise evident. Sistemul ar putea emite bani împotriva bogăției viitoare, dar, făcând acest lucru, nu ar putea emite bani pentru a servi acea datorie. Prin urmare, sistemul necesită o creștere continuă, de preferință accelerată, astfel încât bani noi să poată fi reintroduși în sistem pentru a deservi datoria existentă. Legile Entropiei, din păcate, nu permit o creștere economică fără sfârșit sau orice altceva fără sfârșit.
În cele din urmă, odată cu maturizarea dezvoltării, rata de creștere va încetini inevitabil, iar datoria va deveni neplătită. Prăbușirea a fost inclusă în tort încă de la început, dar așa cum a spus Keynes "Pe termen lung, suntem cu toții morți" și așa a fost mai întâi lăsat să continue, apoi a trebuit să fie din ce în ce mai forțat să continue. Undeva în anii '90 am trecut de punctul în care forțarea a început să agraveze situația. La un moment dat, datoria totală, noțională, a depășit valoarea monetară a planetei și a tot ce se afla pe ea, și nimeni nu împrumuta mai mult. Datoria a devenit nerecuperabilă și va intra neapărat în situații de nerambursare în masă.
Prăbușirile sunt lucruri urâte. În general, toată lumea pierde, inclusiv elitele. Elitele romane, mayașe, incacane, thailandeze, indiene (lista este nesfârșită) au dispărut odată cu civilizațiile pe care le conduceau. Știind toate acestea cu zeci de ani în avans, proprietarii Occidentului s-au asigurat că ei înșiși își păstrează poziția în timp ce totul se prăbușește de sub ei. Davos Man s-a născut cu scopul expres de a dezvolta un plan în acest scop. În Hubris-ul lor, ei credeau că pot gestiona procesele neliniare care definesc haosul. Nu, ele nu pot fi prezise, nu contează gestionate.
RăspundețiȘtergereDupă 30 de ani de pregătire, formarea/reorganizarea instituțiilor naționale și internaționale, scrierea și rescrierea meme-urilor și narațiunilor pentru a ajuta la modelarea crizelor viitoare, Davos Man a făcut mișcarea(ele). 2 1/2 ani mai târziu, vedem acum că se îndreaptă spre eșec. S-ar putea, de fapt, să vedem deja marca de apă mare și în curând vom urmări Marele Plan care se întoarce spre marea din care a venit.
Davos Man avea nevoie de încă o generație, sau cel puțin de încă un deceniu de spațiu de alergare. Avea nevoie de elitele sale compradore înapoi în șaua la Moscova și Beijing. Asta ar lua timp pe care nu-l avea. Atunci s-a întâmplat de neconceput. Elitele Moscovei au trecut de la apărare la atac, aruncând Grand Planul lui Davos Man într-o pălărie înclinată. Colapsul gestionat a ieșit brusc din meniu, înlocuit cu un sortiment neapetisant de procese haotice, neliniare, care nu dețin garanții de continuitate pentru proprietarii din vest.
Deci aici suntem. Elitele Occidentului, de la proprietari până la manageri, sunt în dezordine. Vor rămâne acolo. Numai acționarii pot salva întreprinderea acum. Asemenea unei curbe exponențiale care începe atât de încet și apoi accelerează în sus într-un ritm accelerat, acționarii se trezesc la situație. Vânturile disidente se agită, aducând în joc procese și mai haotice, neliniare. Dacă acționarii își pot pune capăt elitelor și pot cere ajutor Moscovei și Beijingului, îl vor primi în patru exemplare. Dacă rămân strânși în fața elitelor lor, vor merge pe o potecă foarte accidentată până la fund și în mormanul de cenușă al istoriei.Poate intelegeti acum de ce participam trimfal la recesamantul actual...Imbecilii de Orban si Catu au garantat imprumuturile contractate cu proprietatile romanilor si veniturile viitoare ale statului roman ...
Avand in vedere cate comentarii sunt aprobate aici si in alte parti, sper cu toata fiinta sa vina nenorocirile din lume in Romania si sa se traga odata apa dupa rahati. Cat de sterile sunt contrele est-vest nu are sens sa mai spun nimic. Unii o duce exagerat de bine. Astept iarna, manca-i-ar cancerele pe unii cat mai repede. Cand se inchide robinetul unii or sa suga p pana in gat la toti soferii de tir, tractoristi, pesti, cocalari samd.
RăspundețiȘtergereFac o pauza de lecturare de pe tot ce inseamna stiri, si ne "vedem" la iarna sau/si dupa. Aviz sugatorilor de petrodolar.
Pe scurt, in alte tari unii face pregatiri de tot felul-provizii, agricultura, buncare, survival samd, toate fiind chestii practice prin excelenta. Kktii de aici n-au vreo treaba cu nimic practic, doar labagii care se masturbeaza postand. Tzepe iau si personaje din varful piramidei, daramite niste kkti de postaci profesionisti. Apa se trage periodic, si daca Elon Musk si-a disponibilizat ingineri de top si varfuri in IT, electronica, ce sa mai vorbim de diareicii care stiu doar a posta peste tot. De-ati arde de vii odata cu butonatul vostru cu tot!
Occidentul (pe care îl putem defini aici ca SUA și UE și încă câteva) menține presiunea asupra întregii lumi de zeci de ani. Acest lucru nu se aplică numai țărilor din afara Occidentului, ci și țărilor occidentale care s-au abătut de la diktaturile conducătorilor Occidentului. Acest tip de presiune a fost discutată pe larg și atribuită tuturor tipurilor de motive, inclusiv neocolonialismul, hegemonia financiară forțată și așa mai departe. Ceea ce este interesant, mai ales în ultimii 20 de ani, aceste țări au fost presate și ce au în comun.
RăspundețiȘtergerePrintre țările sub presiune găsim Rusia, China, Cuba, Venezuela, Libia, Siria, Serbia, Thailanda și Iran pentru a menționa câteva. Au existat, de asemenea, completări recente, inclusiv India și Ungaria. Pentru a înțelege ce au fost presați, trebuie să aflăm ce au în comun. Asta nu e ușor, deoarece acestea sunt extrem de diferite în cele mai multe moduri. Există democrații și non-democrații, guverne conservatoare și comuniste, țări creștine, musulmane și budiste și așa mai departe. Cu toate acestea, mulți dintre ei sunt foarte clar aliați. Trebuie să nu întrebăm de aceste țări conservatoare și religioase precum Rusia sau Iranul s-ar alia cu din Cuba și Venezuela.
Ceea ce toate aceste țări au în comun este dorința lor de a-și conduce propriile afaceri; să fie țări independente. Acest lucru este de neiertat în ochii Occidentului și trebuie abordat prin orice mijloace necesare, inclusiv sancțiuni economice, revoluții colorate și agresiune militară directă.
Occidentul și brațul său militar NATO au înconjurat Rusia cu țări ostile și baze militare, au înarmat și manipulat Ucraina pentru a fi folosită ca un ciocan împotriva ei și au folosit sancțiuni și amenințări. Același lucru s-a întâmplat și se întâmplă în Asia, unde China este înconjurată prin toate mijloacele disponibile. Același lucru este valabil și pentru toți independenții menționați mai sus într-o oarecare măsură. În ultimii 10 ani și ceva, presiunea a crescut masiv asupra independenților și a atins aproape un nivel maxim în anul înainte de invazia rusă a Ucrainei.
În timpul anului dinaintea războiului din Ucraina, SUA și-au trimis diplomații în întreaga lume pentru a regla presiunea. Erau ca un circ ambulant sau o trupă de rock într-un turneu, dar în loc de divertisment, au adus amenințări: cumpără asta de la noi și fă ce îți spunem noi sau vor fi consecințe. Urgența a fost absolută și palpabilă, dar apoi a venit războiul din Ucraina și presiunea a urcat la 11. În prima lună de război, întregul corp diplomatic al Occidentului a fost pe deplin implicat în amenințări împotriva "restului lumii" pentru a proiecta izolarea Rusiei. Acest lucru nu a funcționat, ceea ce a dus la panică în cercurile politice și diplomatice din SUA și Europa.
Toată această presiune de-a lungul anilor și toată frica și panica când nu a funcționat, sunt în mod clar legate de evenimentele din Ucraina. Ele fac parte din același "sindrom" și au aceeași cauză.
Au existat multe explicații pentru ceea ce se întâmplă și cea mai comună este lupta dintre două viitoare posibile; o lume multipolară în care există mai multe centre de putere în lume și o lume unipolară în care Occidentul guvernează lumea. Acest lucru este corect în ceea ce privește esenta, dar există un alt motiv care explică de ce acest lucru se întâmplă acum și toată urgența și panica din Occident.
RăspundețiȘtergereRecent, guru-ul tehnologiei din Noua Zeelandă, Kim Dotcom, 9 preluat excelent de Dan Diaconu) a postat pe Twitter un subiect despre situația datoriilor din SUA. Potrivit lui, toate datoriile și pasivele nefinanțate ale SUA depășesc valoarea totală a întregii țări, inclusiv terenul. Această situație nu este exclusivă pentru SUA. Majoritatea țărilor din Occident au datorii care pot fi rambursate doar prin vânzarea întregii țări și a tot ceea ce conține. Pe deasupra, majoritatea țărilor non-occidentale sunt îngropate în datorii denominate în dolari și sunt practic deținute de aceiași finanțatori care dețin Occidentul.
În ultimele decenii, economia SUA și a Europei a fost falsificată la un nivel greu de crezut. Noi, în Occident, ( considerand si Romania parte a sa )trăim cu mult peste posibilitățile noastre, iar monedele noastre au fost supraevaluate masiv. Am reușit să facem acest lucru prin două mecanisme:
1. Primul este statutul de rezervă al dolarului și statutul de semirezervă al euro, care au permis Occidentului să exporte bani digitali și să primească bunuri în schimb. Acest lucru a creat o putere financiară enormă pentru Occident și i-a permis să funcționeze ca un parazit al economiei mondiale. Am primit o mulțime de bunuri gratuit, ca să spunem ușor, sau si mai simplu spus pe munca restului omenirii ,inclusiv a rusilor si chinezilor.
2. Al doilea mecanism de falsificare este creșterea datoriilor la un nivel în care, în esență, am amanetat tot ceea ce deținem, inclusiv casele și terenurile noastre, pentru a ne menține nivelul de trai. Nu deținem nimic acum, când datoria a fost scăzută. Datoria a devenit de mult nesustenabila – cu mult peste capacitatea noastră de a plăti dobânzi – ceea ce explică de ce ratele dobânzilor din Occident sunt în apropiere de zero, cu exceptia noastra evident deoarece avem un procent ce se invarte in jurul a 50% datorie publica din PIB. Orice creștere ar face datoria neservibilă și toți am da faliment oficial într-o zi.
Pe lângă toate acestea, falsificarea a creat în Occident monede puternice artificial, ceea ce le-a sporit puterea de cumpărare pentru bunuri cu preț în valute non-occidentale. Aceste mecanisme au permis, de asemenea, Occidentului să conducă economii de servicii umflate și disfuncționale, în care ineficiențele sunt de necrezut. Avem grupuri uriașe de oameni în economiile noastre care nu numai că nu creează valoare, ci o distrug sistematic pe cea care exista deja. Ceea ce menține nivelul de trai al Occidentului acum este o mică minoritate de oameni productivi, creșterea constantă a datoriilor și parazitismul din restul lumii.
Oamenii care dețin toată această datorie dețin de fapt tot ceea ce credem că avem. Noi, în Occident, nu deținem nimic în acest moment – doar credem că avem. Dar cine sunt adevărații noștri proprietari? Știm mai mult sau mai puțin cine sunt pentru că se întâlnesc în fiecare an la Forumul Economic Mondial de la Davos împreună cu elitele politice occidentale pe care se întâmplă să le dețină.
Este clar că proprietarii noștri au devenit din ce în ce mai îngrijorați, iar grijile lor au crescut în sincronizare cu presiunea crescută exercitată de Occident asupra restului lumii, în special asupra independenților. În timpul ultimei întâlniri de la Davos, starea de spirit a fost sumbră și panicată în același timp, la fel ca panica dintre elitele politice occidentale când izolarea Rusiei a eșuat.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAcest mecanism de confiscare a bunurilor are mai multe componente, dar cele mai importante sunt următoarele patru:
RăspundețiȘtergere1. Abolirea suveranității : O țară suverană (independentă) este o țară periculoasă, deoarece poate alege să nu își plătească datoria. Scăderea suveranității a fost o prioritate pentru proprietarii noștri și s-au încercat diverse scheme, cum ar fi Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții și Parteneriatul Trans-Pacific. Cea mai de succes schemă este, fără îndoială, Uniunea Europeană însăși.
2. Reglajul în jos a economiei:Economia occidentală (și într-adevăr economia globală) trebuie să fie redusă cu un procent foarte semnificativ. Această reducere este necesară deoarece economia occidentală este masiv falsificată acum și trebuie dusă la nivelul ei real – care poate fi până la jumătate din ceea ce este acum – sau mai mult. Retragerea lentă are, de asemenea, scopul de a evita o prăbușire bruscă care ar provoca tulburări sociale masive care ar fi o amenințare pentru proprietarii noștri. Prin urmare, o demontare controlată este de preferat unui accident necontrolat. Această eliminare controlată are loc deja și durează de ceva timp. Pot fi menționate multe exemple ale acestei distrugeri, inclusiv politica energetică a UE și SUA, care este concepută pentru a sabota economia occidentală, și încercările evidente de distrugere a cererii în timpul și după epidemie,
3. Recoltarea activelor (nu veți deține nimic și nu veți fi "fericit" ): Toate activele care pot fi considerate a fi garanții pentru datoria noastră privată și colectivă/publică vor fi preluate. Acesta este un obiectiv clar declarat al Marelui Resetare, dar este mai puțin clar cum s-ar realiza acest lucru. Controlul total al guvernelor occidentale (și într-adevăr al tuturor guvernelor) ar părea necesar pentru aceasta. Această condiție prealabilă este mai aproape decât s-ar putea crede, deoarece majoritatea guvernelor occidentale par să fie datorate lui Davos în acest moment. Procesul va fi vândut ca restructurare socială necesară din cauza unei crize economice și a încălzirii globale și va avea ca rezultat o scădere masivă a nivelului de trai pentru oamenii obișnuiți, deși nu pentru elite.
4. Opresiune: multor oameni nu le va plăcea asta și o revoltă este un răspuns probabil, chiar dacă eliminarea se face treptat. Pentru a preveni acest lucru, este implementat un mecanism de control social care va șterge libertatea personală, libertatea de exprimare și intimitatea. De asemenea, va crea o dependență absolută a individului de stat. Acest lucru trebuie făcut înainte ca eliminarea economică să poată fi finalizată, altfel va avea loc o revoluție. Acest mecanism este deja implementat cu entuziasm în Occident, așa cum poate vedea oricine cu ochi și urechi.
O parte din motivul presiunii asupra independenților, în special asupra Rusiei și Chinei, este pur și simplu faptul că aceștia au rezistat hegemonia occidentală. Este suficient pentru a intra pe lista obraznică a Occidentului. Dar de ce a crescut presiunea din ultimii ani?
RăspundețiȘtergereMotivul este că Rusia și China nu pot fi subjugate prin faliment și activele lor recoltate. Ei nu au multe datorii în monede occidentale, ceea ce înseamnă că oamenii care dețin Occidentul prin datorii nu dețin în prezent Rusia și China (cum dețin Occidentul și "lumea a treia") îndatorată) și nu le pot dobândi prin datorii. Singura modalitate de a le dobândi este prin schimbarea regimului. Guvernele lor trebuie să fie slăbite prin orice mijloace, inclusiv prin sancțiuni economice și mijloace militare, dacă este necesar - deci folosirea Ucrainei ca berbec pentru Rusia și Taiwan pentru China.
Subjugarea Rusiei și a Chinei este o problemă existențială pentru proprietarii noștri de la Davos, deoarece atunci când dobândesc economia occidentală, totul trebuie să se prăbușească și el. Dacă economia vestică este doborâtă și un bloc economic mare nu participă la cădere, va fi un dezastru pentru Occident. Noul bloc va câștiga o putere economică masivă și, posibil, un fel de hegemonie unipolară, în timp ce Occidentul coboară într-o epocă întunecată feudală și irelevanță. Prin urmare, întreaga lume trebuie să se prăbușească pentru ca Marea Resetare să funcționeze. Rusia și China trebuie subjugate prin orice mijloace, la fel ca India și alte națiuni încăpățânate.
Acesta este ceea ce a alimentat situația în care ne aflăm acum și va alimenta continuarea celui de-al treilea război mondial. Toți cei care rezistă trebuie să fie subjugați, astfel încât să poată urmări Occidentul în planificata Great Reset Dark Age.
Motivul pentru panica actuală în rândul elitelor occidentale este că proiectul din Ucraina nu decurge conform planului. În loc ca Rusia să fie sângerată pe câmpul de luptă, Ucraina și Occidentul sunt cele care sângerează. În loc să se prăbușească economia rusă, care să conducă la înlocuirea lui Putin cu un lider compatibil cu Davos, economia occidentală este cea care se prăbușește. În loc ca Rusia să fie izolată, Occidentul este din ce în ce mai izolat. Notarea funcționează și, pentru a culmina, Europa le-a oferit rușilor mijloacele și motivul pentru a distruge economia europeană prin închiderea parțială a industriei sale. Fără resurse rusești, nu există industrie europeană și fără industrie, nu există taxe pentru plata indemnizațiilor de șomaj, pensii, toți refugiații și aproape tot ce ține societățile europene unite. Rușii au acum capacitatea de a proiecta un accident necontrolat în Europa, care nu este ceea ce a plănuit Davos. O prăbușire necontrolată ar putea vedea capetele lui Davos să se rostogolească, la propriu, și asta provoacă frică și panică în cercurile de elită. Singura soluție pentru ei este să treacă mai departe cu cel de-al treilea război mondial și să spere la ce e mai bun.
Marea resetare a economiei mondiale este cauza directă a celui de-al treilea război mondial – presupunând că asta se întâmplă. Ce se poate face în privința asta? Din interiorul Occidentului, puțin se poate face. Singura modalitate este de a elimina cumva Davos din ecuație, dar cel mai probabil acest lucru nu se va întâmpla din două motive: Primul este că marii reseteri de la Davos sunt prea implicați în economia și politica occidentală. Davos este ca o caracatiță cu brațele și ciugulții ei în interiorul cercurilor de elită, al mass-media și al guvernului din fiecare țară. Sunt prea înrădăcinate pentru a fi îndepărtate cu ușurință. Al doilea motiv este că populația occidentală este prea spălată de creier și ignorantă. Nivelul de spălare a creierului lor este de așa natură încât o mare parte dintre ei doresc de fapt să devină săraci – deși folosesc cuvântul "verde" pentru "sărac", deoarece sună mai bine. Există, totuși, unele indicii că ar putea exista diviziuni în cadrul elitelor occidentale.
RăspundețiȘtergereCu toate acestea, în afara Occidentului, există anumite măsuri care pot fi luate și trebuie luate. Unele dintre aceste măsuri sunt drastice și unele dintre ele sunt făcute în timp ce vorbim. Printre măsuri se numără următoarele:
1. Independenții, conduși de Rusia, China și India, trebuie să creeze un bloc pentru a se izola de Occidentul radioactiv. Această izolare nu trebuie să fie doar economică, ci și politică și socială. Sistemele lor economice trebuie divorțate de Occident și autonome. Culturile și istoria lor trebuie apărate împotriva influențelor occidentale și a revizionismului. Acest proces pare să fie în curs.
2. Independenții trebuie să interzică imediat toate instituțiile și ONG-urile sponsorizate occidental din țările lor, indiferent dacă sunt sponsorizate de state occidentale sau de indivizi. Mai mult, trebuie să interzică toate mass-media care primesc sponsorizare vestică și să elimine orice școală și universitate de sponsorizarea și influența occidentală.
3. Ei trebuie să lase toate instituțiile internaționale în sarcina și, eventual, inclusiv a Națiunilor Unite, deoarece toate organismele internaționale sunt controlate de Occident. Apoi trebuie să le înlocuiască cu noi instituții din blocul lor.
4. Ei trebuie, la un moment dat, să declare dolarul și monedele euro non grata . . Aceasta înseamnă că ar trebui să declare neplată pentru toate datoriile exprimate în aceste valute, dar nu și alte datorii. Acest lucru va veni cel mai probabil într-o etapă ulterioară, dar este inevitabil.
Acest lucru va crea o situație în care Occidentul va coborî în întuneric fără a-i trage pe alții cu el - dacă reușim să scăpăm de focul nuclear...Vazand clasa politica de astazi : johanus,catu,ciolacu ,orban, popescu ,rares si altii am impresia ca drumul Romaniei s-a infundat iremediabil...Daca nu gasim niste romani zdraveni la cap care sa negocieze ,chiar si in secret cum faceau in timpul lui Antonescu , cu Rusia si China ...Romania este pierduta ...se scufunda odata cu Occidentul asa zis prosper...unii o sa spuneti ca proprietarii s-au mutat de mult cu bagaje in Rusia si China demult si nu au nici-un risc ...si asta poate fi valabil...
Tata, esti obositor... :)) Mult copy paste, nu citeste nici dracu atatea texte ! Standardul e de 140 de cuvinte, iar timpul mediu de concentrare al citizenului modern e de ...9 secunde.
ȘtergerePe mine m-ai pierdut folosind de atatea ori "trebuie"... Exact ce-am zis mai sus:teorie,palavrageala goala... doar atat. Un cimpanzeu de mai sus ar trage apa...(inseamna ca-si plateste intretinerea :))
Nu mai bine-ti faci tu un blog sa scrii acolo ?
Ștergere@vulcano28 iunie 2022, 08:42
ȘtergereNu mai bine te dezabonezi de aici sau macar de la citit comentarii? Nu te forteaza nimeni sa citesti.
"Tata, esti obositor... :)) Mult copy paste, nu citeste nici dracu atatea texte !"
ȘtergereNu numai ca este obositor cu toate romanele lui copy-paste, dar este prost de bubuie si plin de aere elitiste. Citeste-i primul comentariu de pe pagina si te iei cu mainile de cap. Desi este greu de crezut ca pot exista adulti atat de prosti, ei bine, nu numai ca exista, dar ei voteaza si se mai si reproduc. Asa ceva... este NO! NO!
"Un cimpanzeu de mai sus ar trage apa"
Chiar nu inteleg care este rostul publicarii unor asemenea comentarii. Este inca o confirmare a faptului ca lumea e plina de prosti si nimic altceva. "Maculatura" inutila.
Decit un profesor ca, Constantinescu, care a incheiat tratatul pagubos cu Ucraina, mai bine lipsa
RăspundețiȘtergere"Apoi sa visam ca vom construi cartiere "ca afara".
RăspundețiȘtergerePărerea mea este sa mai verifici dimensiunea condo-urilor construite in ultima perioada după ultimele specificatii eco financiare. Iti spun eu, sunt minuscule si costa "o mana si-un picior"
ce se construiește acum la noi este INCA parfum, cu mențiunea ca proprietarii vor trebui sa ramana destul de instariti pentru a face fata cheltuielilor legate de mentenanta.
Am intrebat pe telegram un rus ce crede despre Romania. Are un canal f. interesant si este un intelectual cu vederi largi. Pun intrebarea mea si apoi raspunsul lui.
RăspundețiȘtergereI've been following you for a while, I like how you write and you have interesting ideas, even if sometimes provocative. What puzzles me about you is that you always mention any country in Europe, whether it is in the EU or not, but I don't think I saw the name Romania twice mentioned by you. Why? In the context of what you presented here, how do you see Romania's position? I know, we're slaves to American whores, you'll say, maybe. But how do you see the potential of my country, from there in your country, Russia? And please, do not join Moldova to our country, few normal Romanians still dream of an annexation of Moldova to the country. Thank you.
Iata ce mi-a raspuns.
I didn't mention Romania because until recently there were enough /allied/ Romanians here to express their position.
I've never been to Romania nor had Romanian friends. Romania is largely an unknown country to Russians what concerns popular opinions (in Romania on various processes etc.), so we know about you much less, than about other Balkan countries.
In my opinion, Romania could do pretty well if it took upon itself a function of a bridge between the (post)-Orthodox/Byzantine countries, i.e. Russia, Greece, Serbia, Bulgaria and even Middle East and the Romance countries, but not France which is basically a legit part of the core western Anglo-Germanic civilization, but those like Italy, Portugal and Latin America. Because that's what Romanian identity (Orthodox church + Romance language) is literally created for.
I don't consider the 'West' as an integral whole. With Latin America it's pretty obvious, but even in Italy many people feel (or at least felt until recently) positive about Russia, so a dialogue and even sort of soft alliance is possible.
However, if Romania plays a self-imposed role of 'Eastern France', basically another Brussels' lapdog (they also speak French there same as in Strasbourg and other EU centers), then it will be as destructive as Poland which previously (in 19-20 centuries) always attempted to serve Paris.
Romania needs to be Romania. After all it's a Romance country only by language. Its faith is Greek, its ancestry is Dacian, its cultural background is to a large extent Slavic (huge amount of Slav words in Romanian, even more than in Hungarian, and used to be at least twice as much before mid 19th century). So be yourself.
And obviously the rights of Hungarian minority need to be regulated guaranteed and they should be granted at least sort of cultural autonomy - if Romania wants similar preferences for Romanian language and culture in Moldova and Bukovina. Because Hungary is clearly moving away from the West and they need to be encouraged and rewarded.
Ce canal e? Că m-ar interesa să-l urmăresc.
Ștergerehttps://web.telegram.org/z/#-1275416172
ȘtergereE link catre canalul Telegram... Cum se numeste canalul despre care vorbesti?
Ștergerehttps://evadare.ro/politica/iubirea-neimpartasita-a-romanului-pentru-europa/
RăspundețiȘtergereBanii pot fi tipăriți, dar resursele nu. Datoriile ar putea fi anulate, dar poluarea nu.
RăspundețiȘtergereSebastien, nu sunt argumente, nu ma intereseaza teoria.Sunt doar observatii.Cand spun "practica ne omoara", ma refer ca suntem inactivi,nu punem in opera nimic din ce stim teoretic.La palavrageala suntem maestri, doctii natiei scriu articole si se infrunta in dueluri ideologice pe... twiter. Unde-i actiunea? Lupta? Schimbarea reala ??
RăspundețiȘtergereMa asteptam sa intelegi... seara buna.