Sindromul morţii subite

„Sindromul morţii subite”, iată o denumire care devine tot mai prezentă, marcând un fenomen pe care începem să-l întâlnim la tot pasul. E uşor să spui ce-i cu fenomenul în cauză, însă e util să ne uităm în spate, pentru a înţelege ce a vrut propaganda să ne spună de la bun început. 

Mai ţineţi minte începuturile pandemiei? La fel ca şi Războiul din Ucraina, startul pandemiei a fost dat cu o serie de fake news-uri produse pe bandă. Aşa cum din Ucraina ne-a venit celebrul clip fake al „tancului criminal rusesc” călcându-l pe „ucraineanul paşnic, vinovat doar de circularea cu autovehiculul propriu pe aceeaşi stradă cu tancul”, la fel am avut atunci din China clipurile cu oamenii care cădeau din senin pe stradă. Înţelegeţi fenomenul programării? 

Cu toate că oricine era conştient că există în anumite cazuri oameni care, pur şi simplu, din cauza stării precare de sănătate se pot prăbuşi, la fel de bine oricine era conştient că asemenea fenomene sunt extrem de rare. Ce au făcut acele prime clipuri? Ne-au indus credinţa că asemenea „prăbuşiri” devin o constantă ca efect al infectării cu „virusul necunoscut”. În ciuda contactului direct de care am avut parte, clipurile „căderilor subite” au persistat. Semn că se dorea o condiţionare psihologică.

Răspunsul a venit mai repede decât ne-am fi dorit. După o campanie stupidă de vaccinare - la fel de inexplicabilă pentru omul onest - căderile bruşte au devenit o realitate a vieţii. Mai un fotbalist, mai un atlet, mai un om normal „care-şi forţa limitele”, sub ochii perplexaţi ai celor care-l vedeau, se prăbuşea aproape la fel ca-n clipurile începutului pandemic. Şi abia în acel moment trebuia să se închidă cercul pentru orice om normal care, astfel, trebuia să conştientizeze pre-programarea întregii nenorociri. 

Faptul că acum i se spune „sindromul morţii subite”, un termen inventat şi de-a dreptul stupid în sine, are ca motiv generalizarea stărilor în care o parte din populaţie începe să moară aparent inexplicabil. De fapt nu-i nimic inexplicabil, totul fiind logic şi coerent, în linie cu ceea ce s-a dorit de la marea farsă a pandemiei inventate. Totul a fost similar iluzionistului care, pentru a avea răgaz să ascundă bila buclucaşă în mânecă, distrage atenţia publicului către un alt punct de pe scenă. La fel s-a întâmplat şi-n pandemie: îngroziţi de perspectiva contractării „virusului ucigaş”, oamenii au fost mânaţi să treacă prin purgatoriul centrelor de vaccinare, apărute la fiecare colţ de stradă. Şi, în timp ce televiziunile numărau ritualic morţii din orice adăugându-i la „morţii de COVID”, binevoitorii din fundal îndemnau oamenii „să se protejeze” de dezastrul inventat. O doză, două doze, trei doze, urmate apoi de nenumărate boostere, adică aceeaşi otravă rebotezată pentru a nu bătea la ochi. Nu mai conta că niciodată în istoria medicinei nu s-a făcut un asemenea abuz de administrare a unui „remediu”. Poate găsim ceva similar doar dacă ne gândim la modul în care „înţelepţii vremii” l-au tratat pe Henric al VIII-lea, provocându-i probabil cea mai teribilă moarte posibilă. Culmea, cu cât regele ţipa mai tare, cu atât „înţelepţii” erau mai convinşi că ţipetele sunt cauzate de eficienţa teribilă a tratamentului administrat. Într-un fel similar s-a întâmplat şi la actuala pandemie. 

Admnistrarea unei medicaţii aberante - Kaletra, Remdesivir, etc. - în defavoarea medicamentelor simple şi eficiente(aspirină, hidroxiclorochină, ivermectină sau antivirale generice) a condus la decesul persanelor cu imunitatea compromisă strict din cauza efectelor secundare ale medicaţiei şi nu ca efect al infectării. Practic am avut de-a face cu o execuţie în masă, efectuată atât prin intermediul programării psihice, cât şi prin tehnici chimice aparent experimentale - în esenţă descoperite cu ani buni înainte şi utilizate strict pentru a provoca decesul victimei. Totul, în numele „ştiinţei”. Care ştiinţă era mumă pentru cei aflaţi sub protecţia „mafiei oficiale de stat” şi ciumă pentru bieţii savanţi oneşti care încercau să le arate oamenilor descoperirile lor, anume schemele simple de tratament care vindecau boala. Aiurea: isteria luase loc argumentelor şi „vocea oficialilor” se transformase în lege nescrisă. Astfel, în cel mai strâmb mod posibil, realitatea a fost distorsionată, albul devenind negru şi negrul alb. 

Pe fondul de isterie creat de trompetele media, oamenilor li s-au indicat centrele de vaccinare ca loc al ultimei speranţe. Şi astfel, în timp ce boala nu era capabilă să te doboare, vaccinul  - conţinând cea mai toxică proteină a virusului - te otrăvea programatic, făcându-te să iei şi să acumulezi, pe uşa din dos a sistemului imunitar, otrava nefastă a armatelor iadului. 

Presimt că deja mulţi dintre cei care-au ajuns la acest punct sunt gata să explodeze, abia aşteptând să-mi trântească în faţă celebra replică: „Asta-i doar teoria conspiraţiei! Ce om normal ar fi capabil să pună o asemenea oroare în practică?”. Vedeţi cum se ascunde viermele în detalii? Cine vreodată a pretins că întreaga mişelie ar fi fost concepută de „oamenii normali”? Am pretins vreodată că avem de-a face cu o asemenea specie? Evident că nu, însă întreaga retorică dă bine narativului oficial. 

Să revenim acum la oile noastre. Constatăm că după ce au murit în condiţii inexplicabile mulţi dintre cei care făceau sport, fenomenul morţilor a început să lovească oamenii simpli. Mai precis vaccinaţii de rând, cei care-şi căutau salvarea de un virus gripal banal prin centrele de vaccinare. Ce se întâmplă? Fix ceea ce fusese programat. „Oamenii care pică pe stradă” - marketaţi la începuturile pandemiei - devin realitate. Asta în timp ce „târla indivizilor oneşti” nu concepe că cineva ar fi capabil s-o pună de un omor în masă. Vă imaginaţi, totuşi, cât de redus trebuie să fii pentru a refuza ceea ce se vede cu ochiul liber? Adică, în ciuda faptului că prin toate comitetele şi comiţiile globaliste se discută de om ca de un „microb al naturii” şi se fac planuri de reducere a populaţiei, tu nu crezi că „cineva nu ar fi capabil de asta”. Ba bine că nu, micuţilor! Într-adevăr, nimeni nu e capabil s-o facă ascuns şi de aceea o face la lumina  zilei, manipulându-vă exact la fel cum iluzionistul vă distrage atenţia. Şi, aşa cum iluzionistul vă arată „porumbelul materializat din nimic”, la fel globaliştii au inventat boala „morţii subite” pentru a-şi ascunde crima.

Într-o demenţă practic totală, sindromului inventat al morţii subite încep să i se caute cauze, iar aceiaşi specialişti cu doagele sărite „descoperă” cum sindromul ucigaş e cauzat de ... încălzirea globală. Iată imaginea apocaliptică a unei prostii atât de mari încât - confruntându-te cu ea - te întrebi dacă nu cumva visezi. Nu, nu visezi întrucât nici măcar în vis demenţa nu poate ajunge la cote atât de mari. Asta e realitatea, apogeul unei distrugeri programate, distrugere începută prin îndobitocirea populaţiei cu mijloacele cunoscute: educaţie, media etc. 

Întrebarea care totuşi se pune, în ciuda cinismului său, este aceea cu privire la halul în care-a ajuns societatea umană: merită oare asemenea indivizi degeneraţi să mai supravieţuiască, sau ceea ce li s-a întâmplat(şi li se întâmplă) este pedeapsa meritată pentru ignorarea celor mai elementare legi ale firii? Ştiu că sună cinic, însă în toate timpurile abulia de acest tip s-a tratat „la rece”: după caz, ori te mâncau sălbăticiile, ori erai doborât de duşman. În ambele cazuri moartea naivului era doar un fenomen normal, o „corecţie” necesară supravieţuirii umanităţii în ansamblul său, prin curăţarea de verigile slabe. E o lege a firii care ne spune, fără doar şi poate, că naivitatea e o slăbiciune care se plăteşte cu viaţa. De prea mult timp ne scufundăm cu voioşie în naivitate fără să suportăm consecinţele. Purtaţi-vă de grijă şi fiţi atenţi mai ales la şerpii care se află în cei ca voi!