sâmbătă, 30 iulie 2022

Cheia Taiwanului


Dorinţa lui Nancy Pelosi de a vizita Taiwanul nu trebuie văzută ca o iniţiativă proprie a babetei blocate în politica SUA. Este de fapt politica oficială a deep state-ului american. Motivul e transparent: odată cu preluarea Taiwan-ului de către China s-ar prăbuşi întreaga dominaţie americană asupra mărilor şi oceanelor. De fapt, dacă ar fi să fim obiectivi, am înţelege că supremaţia militară a SUA a încetat să mai existe încă de prin 2018, doar că încă mai există inerţia care face ca SUA încă să fie o forţă de temut. 

Ne-am putea întreba care-i motivul îngrijorării chinezilor întrucât, la prima vedere, vizita nu-i nimic altceva decât o prostie. Ceea ce însă pentru noi, oamenii de rând, este cel mult o chestie care-ar umfla ştirile cu titluri de-o şchioapă, la nivel simbolic are o greutate impresionantă. Iar cei care pierd lupta la nivel de simboluri pierd totul. Treburile se judecă în mod radical diferit în politica mare.

Din punct de vedere politic, Taiwanul este China. Culmea, opinia nu este contestată nici în China continentală şi nici în insulă. Diferă doar radical diferit răspunsul la întrebarea „care este China?”. Taiwanul spune că ei sunt China, în timp ce China continentală spune ceea ce este logic. De fapt, între cele două părţi este o diferenţă radicală de viziune politică şi de apartenenţă geopolitică. În timp ce Taiwanul grupează forţele liberale(de apă), China continentală grupează forţele stupului(ale pământului). În fapt, discuţia dintre cele două părţi este legată de ideologia care ar trebui să guverneze China. Răspunsul este din nou limpede: nu poţi lega destinul unui popor aparţinând eminamente „pământului” - şi asta într-o proporţie colosală - de aspiraţiile unor zone aparţinând apei. Măsura logică - şi care ar pune capăt conflictului - este aceeaşi cu cea din Hong Kong, anume păstrarea organizării politice a insulei, dar în cadrul Chinei. 

Însă nu tot ce e logic este pus în aplicare atunci când vine vorba de politica mare, influenţată de interesele marilor puteri. În cazul Taiwanului, SUA are un interes imens pentru a trage cât de mult posibil la actuala stare de fapt. În principal nu e vorba de insulă, ci de Strâmtoarea Formosa, o veritabilă mega-autostradă a mărilor şi o zonă cu un impact strategic deosebit. În cazul în care China ar face regulile în Strâmtoare, influenţa acesteia ar creşte colosal. 

Deep state-ul american trage cu disperare să păstreze actuala stare de incertitudine pentru cel puţin încă jumătate de secol. Însă China nu-şi mai permite acum să-şi piardă teritoriul. Într-adevăr, va fi extrem de complicat întrucât în ultima jumătate de secol propaganda Washingtonului a fost infernală. Practic s-au spălat creierii unor întreg generaţii de taiwanezi, înspăimântaţi de temeri legate de crimele abominabile pe care le-ar comite barbarii de pe Continent într-o invazie. 

De aceea, vizita lui Nancy Pelosi ar avea ca scop obţinerea unei victorii simbolice care, speră think tank-urile americane - ar putea avea efectul pe care l-a avut plasarea Flotei a Şaptea în Războiul Coreei. Altă idee cretină emisă de minţile odihnite ale unor puberi în gândire. 

Pentru chinezi, aterizarea unui înalt oficial american în Taiwan este pur şi simplu o violare a graniţelor ţării. Indiferent de regim şi de ceea ce vor locuitorii insulei, Taiwanul este parte a Chinei. Iar China, prin intermediul preşedintelui Xi a avertizat acest lucru în cadrul convorbirii telefonice cu Biden. Mai mult, armata Chinei a intrat în stare de alertă, transmiţându-se clar că, în cazul vizitei, doborârea avionului care-o cară pe Pelosi este cât se poate de justificată. Efectiv nu-i de glumit!

Care-i însă situaţia în cazul unui război? Bob Work, fost Secretar Adjunct al Apărării susţine că Pentagonul a făcut 18 scenarii ultra-realiste de război şi că, în toate acele scenarii, SUA iese înfrântă. Atunci vine întrebarea logică: ce-i mână în luptă? Iar răspunsul este cât se poate de cert în clipa de faţă: iraţionalul şi prostia. 

Iraţionalul e reprezentat de calculele absolut aberante ale complexului militar american care-şi doreşte cu ardoare un război pentru a-şi creşte veniturile. În fapt aceasta e situaţia actuală a SUA, în care complexul industrial, din vector al dezvoltării, s-a transformat într-un imens parazit care atârnă ca o roată de moară de grumazul sleit al statului. Calculele complexului industrial sunt meschine, iar ele întâlnesc prostia politicienilor americani care-şi închipuie că pot, în continuare, să dea cu bâta-n baltă ori de câte ori au chef. 

Menţionez că actualul război din Ucraina, început fără doar şi poate de agresiunea SUA asupra integrităţii teritoriale a Rusiei, s-a concretizat într-o diluare fără precedent a puterii dolarului. Cei care cred că prin confiscarea rezervelor financiare ale Rusiei depuse în băncile străine s-ar fi dat vreo lovitură ursului se înşală amarnic. De fapt am avut de-a face cu o lovitură de bumerang care i-a trăsnit în moalele capului. Acum există o cantitate imensă de mărfuri care nu se mai tranzacţionează în dolari. De asemenea, văd că sistemul financiar iranian s-a integrat în cel rusesc întrucât au început să apară acolo cardurile Mir. Însă efectul cu adevărat devastator se va înregistra în momentul în care ţările „rebele” vor fonda Banca BRICS. Iar momentul acela e mai aproape decât s-ar putea crede. Imaginaţi-vă ce va fi când puteri regionale precum China, India, Rusia, Iran, Africa de Sud, Brazilia, Argentina s.a.m.d. vor tranzacţiona între ele ocolind dolarul. Momentan mecanismele de transfer nu snt puse la punct, dar există suficiente resurse pentru o replicare aproape instantanee a SWIFT.

Este posibil ca în faţa acestor evidenţe SUA să încerce să dea o ultimă lovitură, punând la dispoziţie absolut tot ce poate oferi atât ea cât şi aliaţii săi. Un fel de mega-cacialma în adevăratul punct nevralgic al arhitecturii sale de putere, anume Taiwanul. Posibil ca, bazându-se pe imaginaţia prostească a politicienilor şi pe dorinţa iraţională de bani a complexului militar, SUA să rişte un nou Război Mondial. Fără doar şi poate o spun apăsat: într-un asemenea scenariu consecinţele asupra Occidentului vor fi dintre cele mai tragice.

31 de comentarii:

  1. Razboiul e inceput de ceva vreme! Doar ca imbraca mai multe aspecte fata de cele trecute! Scopul principal nu e datorat foamei de resurse,e doar
    un vector de control si manipulare !Scopul principal ramane distrugerea statelor natiuni ,motiv pentru care multi dintr noi vedem decizii aberante! SUA va suporta un conflict militar de data asta la ea acasa ! Pentru ca asta se doreste .....mai simplu spus si-o cauta cu lumanarea! Nu e nevoie decat de un scenariu ! Russia-China intr-o alianta militar economica stabila si SUA cu NATO devin istorie de clasele I-IV. Europa? Nu necesita comentarii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu alte cuvinte BRICS-ul și-a tras armată!!!
      Să vă explic ce înseamnă asta:
      China - 1.412.600.000
      India - 1.394.640.000
      Rusia - 145.478.097
      Iran - 85.641.800
      Kazakstan - 19.185.024
      Uzbechistan - 35.438.573
      Azerbaijan - 10.156.366
      Armenia - 2.967.900
      Belarus - 9.349.645
      Siria - 18.276.000
      Brazilia - 215.007.000
      Venezuela - 28.435.943

      Ștergere
  2. Din nou subestimezi in mod grav , tehnologiile si calitatea armelor NATO.
    China lupta avind chinezarii de arme copiate de la rusi. Au si ceva arme productie proprie , dar le mai trebuie 10 ani de cercetare pina ajung la un nivel de paritate.
    Dar vezi cum ma bag eu in discutie cind de fapt nu e asta problema ?
    Trebuie inteleasa agenda Ocultei prima oara. Am facut zeci de scenarii...ultimii ani. M-am tot rasucit si chinuit si mi-am stors creierii sa pot intelege cine si ce face , de unde pleaca si unde vrea sa ajunga. Nashpa lucru, cu zeci de teorii in ziua de azi. Pina la urma raspunsul nu-l stiu dar poate e asta:
    "Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.
    Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi.
    Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.
    Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu."
    Sa nu-mi spuna mie cineva ca nu se intrevede! Se fac casatorii homosexuale prin tarile nordice si in biserici, avem femei pastor si in curind gay&lesbi. Atunci va urma nebunia cind marea masa de credinciosi il vor vedea pe Dumnezeu practic SCOS AFARA DIN BISERICA. Cei care nu vor accepta asta(activ), credeti sau nu vor fi minoritari si vor fi persecutati.
    E o opinie , nu cred ca bat cimpii.Un wk cit mai placut va doresc tuturor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta se stie, intr-un final vor sufletul omului.

      Ștergere
    2. Ce spui tu era valabil si in ww2 si atunci s-au intors imparatii impotriva altor imparatii , foamete , boli! Da din pacate APOSTAZIA BISERICII se intampla !Harul e din ce in ce mai putin fiindca BANUL a schimbat paradigma !

      Ștergere
    3. Povestea cu armele "copiate" de la rusi era valabila prin anii 70-80.China si-a dezvoltat propriile arme, multe net superioare celor rusesti si americane.In domeniul rachetelor, americanilor le-ar mai trebui 3-5 ani de cercetare pana ajung la un nivel de paritate.

      Ștergere
  3. " Posibil ca, bazându-se pe imaginaţia prostească a politicienilor şi pe dorinţa iraţională de bani a complexului militar, SUA să rişte un nou Război Mondial. Fără doar şi poate o spun apăsat: într-un asemenea scenariu consecinţele asupra Occidentului vor fi dintre cele mai tragice."
    O fac tot timpul si o vor face.Multinationalele prefera un razboi mondial in loc sa plateasca impozite corecte.Era previzibil de cativa ani, de cand se discuta de impozitare la sursa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta daca presupui ca singura lor țintă este profitul, si singura lor metoda este colonialismul, chiar si cel digital cum e SWIFT.
      Exista si filozofia ca războiul este adevărata ordine a lumii, si nu are legătură cu profitul. Ordinea actuala a lumii a fost făcută după cel de-al 2 lea RM, cu G& tari câștigătoare dintre toate cele 194 de tari membre astăzi la Organizația Mondiale a Sănătății (OMS).
      Este si normal ca după 77 de ani (1945-2022) sa dorească mai multe tari sa fie câștigătoare, nu doar cinci. Practic G& a exploatat resursele ieftine din celelalte tari, si ENERGIA IEFTINA era succesul occidentului, care acum ca se închide robinetele, vor face război cu Robinette ca lider si pentru robinetele lumii din tarile sărace. Iar tarile sărace cunosc Stăpânul America, dar nu cunosc cum este fără el. Si abia așteptau sa cunoască ceva nou.
      Din păcate America i-a tratat extrem de prost si ei sunt mulți si prosti, dar mulți, foarte mulți. America s-a folosit de China, dar mereu șarpele musca mana care l-a hrănit.
      Cat de bogat este occidentul? si cat va rezista fara ENERGIE IEFTINA?
      Occidentul este foarte bogat, a luat toate comorile lumii si le-a dus pe teritoriul sau.
      Dar energia ieftina a consumat-o si energie ieftina exista doar in statele care pot fi exploatate pe zero lei.
      Iar statele care își cedează energia gratis occidentului scade pe zi ce trece. Ideea este ca s-a produs o răsturnare de situație extrem de grava a lumii.
      Occidentul nu mai are acces la ENERGIE GRATIS din tarile sărace, prețul a explodat in sus.

      Ștergere
  4. Xi Jinping l-a ameninţat pe Biden: „Nu te juca cu focul în privinţa Taiwanului. Cei care se joacă cu focul nu vor reuşi decât să se ardă”
    Beijingul a emis avertismente tot mai pronunţate privind repercusiunile unei eventuale vizite a lui Nancy Pelosi, membră a Partidului Democrat ca şi Joe Biden, în Taiwan.
    P. S - v-am mai spus că occidentul așa cum îl știm cu toții este PA! Dacă în ultimul ceas nu ne reorientam pentru strict interesul național, vom sfârși extrem de prost, căci occidentalii ne vor folosi ca și carte de schimb! Vestul apune definitiv și iremediabil! America este PA, iar UE se va fărâmița

    RăspundețiȘtergere
  5. De unde vor scoate, NATO,milioane de soldați care să aibă un crez, să meargă la sacrificiul suprem pentru ce?Steaguri, țări,politicieni nu își au sensul la generația Gretei trotineta care sunt cu schimbarea climatică,iar un război ar aduce de adevărat probleme climatice.Cu cine să lupte ăștia? Cu drogații și toxicomanii,cu vitejii de pe internet și video jocuri?

    RăspundețiȘtergere
  6. Daca intradevar simularile de razboi ar da China invingatoare, nu ar fi asta un secret mare cat casa?! De ce s a publicat asa ceva? Si inca cu detalii? Se pare ca nu doar eu am auzit de Sun Tzu...

    RăspundețiȘtergere
  7. Pt cine vrea sa urmareasca zborul lui Pelosi pe Flightradar..
    https://www.flightradar24.com/SPAR19/2cdb2d95

    RăspundețiȘtergere
  8. Amice DD, cum adica "razboiul a fost inceput fără doar şi poate de agresiunea SUA asupra integrităţii teritoriale a Rusiei" ?!
    Mai exact, care parte (mica/mare) din Rusia a fost "agresata" de SUA ? ??
    Vei fi vrand a zice, poate, ca "interesele" ruse au fost lovite, aici pot intelege. Dar chiar asa dadura yankeii cu bata in glia rusa :))) ?
    Iar taiwanezii, daca chiar voiau cu China, americanii nu puteau face nimic, cum nici in Vietnam nu au facut.
    Dar taiwanezii NU VOR cu China.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Orice tentativă de acaparare a unui stat ex-sovietic este o agresiune a SUA asupra Rusiei. Sau, mai bine spus, a unui stat fost imperial, iar pentru asta putem lua ca reper harta Rusiei din 1912( https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/49/Russian_Empire_Map.jpg ). SUA a călcat linia roşie iniţial cu ţările baltice, apoi cu Georgia şi, în prezent, cu Ucraina. Hai să nu o mai facem pe necunoscătorii!

      Ștergere
    2. Nu e vorba ca nu cunosc ce a fost, doar ca stiu si ce este. Cine a lasat teritoriul UA in 1991 ? Americanii ?
      Daca au recunoscut-o in 1991, asta e. Altfel, in mintea rusa si Alaska e inca a lor !
      In fine, corectia mea s-a inteles.

      Ștergere
    3. @ Cassius Sa intelegem ca , in 2014, cand a iesit cu declaratii Secretarul General al ONU Ban Ki Moon, cum ca Ukraina , din 1990, la zi, nu si-a definitivat demersurile pt a se inregistra ca stat de sine statator (a-si delimita granitele)si ca, dpdv al dreptului international public, e inca parte administrativa a Rusiei, respectivul Secretar a mintit lumea?

      Ștergere
    4. Bre Ucraina e la 450km de Moscova. La tehnologia actuala exista deja artilerie cu raza de 300km si rachete aer aer care cu raza de 400km. Practic noi am putea lovi Odesa cu HIMARS tragand din Constanta. Iar ucrainienii ar putea da niste tactice medii nucleare la Moscova.

      Aici nu vorbim de interese ci de niste necesitati fundamentale de securitate in imediata ta vecinatate.
      A nu iti acoperi aceste necesitati te descalifica in limbajul marilor puteri si te expune si altor provocari.


      Ștergere
    5. Ba tocmai asta este, @Cassius &Co. nu cunosti ce a fost! Destramarea urss ului a fost si A RAMAS un act ilegal impins in mod absolut abuziv de Gorbaciov si gasca din virful piramidei vinduta pe ”blugi si ciunga” fara ca poporul sa fi fost consultat., si asta in documente oficiale nu conspiratii cum vor sari unii cu scandal ...si toate puterile mari sunt in cunostinta de cauza...de aceea nici nu pot face mare brinza...

      Ștergere
    6. Nu Gorbaciov a destrămat URSS-ul! Toată perestroika lui gorby se învîrtea în jurul ideii că orice sacrificii sunt suportabile pentru a păstra URSS-ul!

      Sa făcut și un referendum în URSS iar o majoritate ... rusofonă ... a decis păstrarea URSS! Dar era sortit eșecului ca ăla de la noi cu "fără penali în funcțiile publice".

      Democratul Yeltsin care a tras cu tancul în parlamentul rus e cel care a forțat destrămarea URSS-ului!

      În aplauzele poporului desigur, la fel ca la noi cînd l-am împușcat pe "geniul carpaților"!

      Și din rațiuni geopolitice pe care poporul n-are nici calificare de a le pricepe! Ceva gen în Afganistan talibanii tocmai preluau puterea în Pakistan tocmai se testau niște arme nucleare islamiste deci eșecul invaziei URSS-ului din Afganistan devenea oficial problema no.1 a establishmentului politic de la Moscova. A da, tocmai începea și primul război cecen iar cu al doilea război cecen scurta aventură prin democrație a imperiului rus se încheia!

      Ștergere
  9. Nea Sebastien, mata ai idee ce povestești acolo? Xi sa o aștepte in Taiwan? Genial sfat

    RăspundețiȘtergere
  10. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  11. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  12. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  13. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  14. China este insasi vesnicia si ea stie foarte bine asta. Si mai stie ca a ajuns la nivelul actual de dezvoltare cu ajutorul hotaritor al Occidentului. Si mai stie ca Taiwanul este China, dupa cum si taiwanezii stiu asta. Si China mai stie ca este pe drumul cel bun. Asa ca de ce-ar risca printr-o fapta necugetata acest bine si foarte bine pentru ea si pentru restul tarilor pornite pe drumul dezvoltarii?
    Observ ca oameni cu multe cunostinte pling pe ruinele imperiale ruse. Merita? Ce a produs benefic pentru omenire imperiul rus? La prima vedere pare a fi adus doar plins si jale.

    RăspundețiȘtergere
  15. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  16. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  17. As accentua niste evidente:
    1.Puterea militara urmeaza indeaproape celei economice si tehnologice.
    2.SUA e pe cale sa piarda competitia economica(dupa unele rapoarte,a pierdut-o deja).Cine cunoaste cate ceva despre sistemul educational chinez intelege ca China va castiga si competitia tehnologica in curand.
    3.DeepState-ul american stie ca singura lor sansa de a pastra dominatia asupra lumii este un razboi mondial pe care crede ca inca il poate castiga urmat de o noua pax americana de un secol.
    4.Asta coincide cu planurile ocultei care vrea sa transfere centrul de greutate in Asia de sud-est,popoarele de acolo fiind mult mai disciplinate si usor de controlat decat europenii si americanii.Un astfel de transfer este o schimbare totala de paradigma economica,sociala si politica.Nu poate avea loc pasnic.Deci si Oculta vrea un razboi mondial.
    5.Spiritual vorbind cred ca lumea este intr-o stare mai decazuta decat cea dinainte de prima venire a lui Hristos si nu vad nici o sansa de imbunatatire.
    Razboi sau Pace ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. RM 3 generalizat este exclus! Si NU este ceea ce “se doreste” Superbogatii sub nici o forma nu vor ACCEPTA sa moara precum boschetarii, in cazul unor declansari de temperaturi de carbonizare instantanee. Este in afara oricaror discutii :) Numai omul mic, umilit si submisiv poate gindi ca elitele vor actiona ca iobagii... In schimb va continua cu decade de bumbaceli mici locale si combinate cu tot felul de neplaceri.

      Ștergere
  18. de fapt nu e doar marxism ci o alianta intre marxisiti , Lgbtq+, satanisti , ecologisti + alti degenerati etc

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)